Asta e un articol personal…
Ma amuza faptul ca prin anul I de facultate, cand stateam in camin, cu Raly si cu Madi (Raluca si Maria), am invatat de la Raly sa ghicesc in carti…
E simplu, de fapt… Spui o poveste, mizand pe faptul ca ceilalti habar nu au despre ce e vorba in cartile alea… Depinde si de cat de bun psiholog esti…
De-aia cand lucram la primul meu job (ala din casa tiganilor), luam aminte la cum ghicea batrana proprietareasa.
Eu nu sunt un bun psiholog. Dar… se pare ca ghicesc bine… Si am si doi clienti (cumnata-mea si o fosta colega s-au suparat pe bine si vor sa le dau in carti…)
Deci… sa imi incep un nou biznis? Anyone else interested?
M
PS: Sa nu credeti ca asta face studentul la Romanica… Daca vreti sa vedeti mai rele, cred ca are Bleen un articol funny…
Eu mi-am inceput cariera in Louis Berger, a.k.a. LB.
O sa vi se para ciudat, unul dintre mentorii mei a fost Cristina. Pe vremea aceea, studia sa devina contabila si lucra ca menajera.
Unul dintre motivele pentru care am considerat-o demna de tot respectul este acela ca ea se trezea la 5, venea la lucru, iar la ora 8 cand ajungeam eu, era la etajul X (unde era biroul meu) si inca zambea…
Asta m-a invatat Cristina: zambetul e cel mai frumos „Buna ziua!” pentru oricine, si orice munca este demna si onesta.
Cred ca in firma aia, m-am inteles mult mai bine cu soferii si cu menajerele, tocmai pentru ca nu pretindeau ca sunt altceva decat sunt. Singurele alte persoane care se potrivesc descrierii asteia sunt Lola, Mihaela si Brandusa… Cu Brandu eram sora de suferinta, pentru ca amandoua aveam talente de expert tracking…
La Mihai, am lucrat cu Irina… Nu pot sa spun decat ca Irina, in spatele unui sarcasm muscator si al unei indiferente extrem de bine jucate, este unul dintre cei mai buni ingineri de instalatii (di tati felurile) pe care ii cunosc. Ok, nu cunosc chiar atat de multi, da’ ea e in top. Este una dintre femeile adevarate, cu suflet si cu umor, care isi face meseria bine, si il suporta pe Mishu (mentoring 4).
La CPC am cunoscut-o pe D-na Savu… Tot menajera, ca si Cristina… Mai in varsta, mai aproape de d-na Martin decat de Cristina in conceptii si fel de a fi. Face niste prajituri de te lingi pe bot, are idei si pareri decente despre educatie si formare (e si formator in domeniul alimentatiei publice) si e o tipa super de gashca. Ce am invatat de la dansa… ei bine, am invatat ca bascalia e uneori, o arma teribila…
Ce vreau eu sa va zic e in felul urmator – ca o concluzie, ca deja m-am saturat de subiectul asta si am numarat atat de aiurea, ca simt nevoia de o runda de gradi:
1. Oricine te poate invata ceva, daca vrei sa inveti… De la vladica pana la opinca, toti stiu ceva ce tu nu stii… Nu deschizi ochii si urechile, s-ar putea sa pierzi…
2. Un „mentor” in intelegerea stiintifica, trebe sa fie cineva care stie mai multe decat tine si e dispus sa te ghideze… Mentorii descrisi de mine nu sunt numai specialisti, ci persoane pe care le admir sincer si le respect sincer, cu care am avut relatii profesionale si personale frumoase… La naiba cu stiinta! Plus, de la toti oamenii astia am „furat” toate secretele impartasite voua – cand naiba era sa mai avem timp sa stam de mentoring, aveam de lucru!!!
M
voila!
Doamna de mai sus este poate cel mai grozav mentor al meu… Cand am ajuns la Bucuresti, am stat la dansa pana acum 1 an. Asa cum spunea matusa mamei mele, D-na Martin a ajuns ca o a doua mama pentru mine.
A fost o doamna cum nu mai exista in zilele noastre… De ce e unul dintre mentorii mei? Chiar acolo, alaturi de mama si de tata – care, profesional vorbind, sunt destul de departe de consultanta… Dar… isi iubesc meseria si o fac cu pasiune si cu responsabilitate…
D-na Martin a crescut 3 generatii, si a avut grija de copiii altora (respectiv de fetele altora), pentru ca asa era dansa.
M-a sustinut fara rezerve in dorinta mea de a studia si lucra in domeniul educatiei (de la ea am auzit pentru prima data de „Road to life” de Makarenko). M-a impins, atunci cand eram pe cale sa renunt… M-a fortat sa fiu onesta cu mine insami si m-a sustinut si atunci cand, fara sa ma gandesc prea mult la urmatorul pas, am plecat din 2 locuri de munca foarte abrupt. Mi-a spus intotdeauna ca tot ce conteaza e sa fac ce imi place, atata timp cat imi place si la naiba cu aia care ma enerveaza!!!
Mutatul in Bucuresti, mai ales cand zgomotul si indiferenta unui oras mare iti sunt nesuferite, poate fi o mare dezamagire. Multumita doamnei Martin, n-am simtit chestia asta.
D-na Martin a fost o exceptionala managerita (3 generatii de copii, da???). Profesional vorbind, cred ca m-a inteles mai bine decat multi dintre colegii mei.
Ce am invatat de la dansa…
1. sa-mi placa ce fac (imi place)
2. sa nu renunt (asta e dificil, da’ nu ma las)
3. sa rad, chiar si cand nu e nimic de ras intr-o situatie (ajuta!)
4. sa fiu buna cu toata lumea (Dumnezeu stie ca avea si dansa „persoane favorite”, da’ incerca sa le ignore)
5. sa nu judec o situatie / persoana pana nu am toate datele (dificil… da’ incercam)
6. ceva dulce si bun te face sa uiti toate necazurile… (ok, incerc sa ma las de chestia asta)
7. primul lucru de facut dupa ce iei salariul=> plateste intretinerea…
Ok, m-a invatat si chestii practice… Oricum, o mare parte dintre lucrurile pe care le fac acum sunt rezultatul celor 4 ani in care am locuit cu dansa.
Citatul de mai jos e dintr-o cheste scrisa de un amic, mi se pare potrivit pentru toti oamenii pe care i-am cunoscut si care, dintr-un motiv sau altul, nu imi mai sunt aproape acum:
„People walk into our lives. Most we hardly notice, a few we never forget. They stay, they leave, they die. In the end, none of that matters. It’s love that lives on.” (Brian)
Am citit de curand The Stand a lui Stephen King, in romaneste… M-am plictisit pe la inceputul cartii, da’ pe parcurs am ajuns la concluzia ca stiu de ce m-am uitat la miniserie (k in toate cazurile fericite, miniseria respecta fidel cartea…), si nu e numai din cauza lui Rob Lowe… Ok?
Unul dintre eroii cartii, Glen, proful de sociologie, zice la un moment dat:
„După părerea lor, eram nebun. Faptul că există mari şanse să fi avut dreptate n-a avut darul să contribuie la ameliorarea relaţiilor noastre.”
Cam asta e si descrierea urmatorului mentor al meu. Mihai Lotreanu, arhitect extraordinaire, consultant, project manager si un om de aur.
Din marea sa intelepciune, v-as putea scrie pana poimarti, da’ ar fi de-alea cu cenzura la greu, k omul avea, dupa propriile spuse un stil „colorat cand vorbea si gri cand scria”.
Mihai m-a invatat enorm despre responsabilitate si despre termene limita. Am lucrat pe un proiect al MIE (era gestionat de D-na Crivineanu), implica CNDIPT (deci si pe D-na Madlen Serban) si constructorul, parca, era Hill… Iar noi eram pe un framework de doi lei jumate si de noi depindea soarta PHARE TVET-ului 2005…
El mi-a dat prima responsabilitate majora din viata mea profesionala: coordonarea unor activitati de colectare a expertizelor tehnice, a proiectelor tehnice, autorizatiilor, avizelor, certificatelor, etc…, analiza acestor documente (evident, nu dpdv tehnic, ca va dati seama ce 111 ateliere / laboratoare / scoli reabilitate am mai fi avut), sortarea, opisarea si transmiterea catre Hill. De asemenea, am coordonat activitatile de informare si publicitate in cadrul proiectului aceluia.
Nu stiu daca a fost o mare porcarie, cum mi-a zis cineva la un moment dat. Nu cred ca a fost inutil. De cate ori trec pe langa una dintre scolile (pardon, ateliere si laboratoare se reabilitau) care au beneficiat de fonduri, ma incearca un sentiment de mandrie – intr-un mare fel, am contribuit si eu la asta.
Mi-am dat demisia de la LB inainte sa il cunosc pe Mihai… Dupa 4 ore de discutii, capul imi zumzaia, ochii mi se rostogoleau ciudat in cap, si ma incerca un sentiment nasol de disperare… Tin minte k m-a vazut asa, mai suparata si m-a intrebat ce facem acum… La care eu, senina, i-am zis ca as putea sa ma duc inapoi si sa le zic ca nu mai vreau sa plec, probabil mi-ar ierta scaparea, dar ca n-o s-o fac.
Ce am in comun cu Mihai?
Amandoi suntem oameni foarte dificili. Amandoi suntem infiorator de inteligenti (de el sunt sigura, de mine mai am indoieli)… 🙂
Amandoi stim sa radem. La amandoi ne place sa ii invatam pe altii chestii care probabil le sunt inutile… amandoi suntem aroganti (da… chiar suntem)…
Ce am invatat si merita retinut – de orice project manager – „when the shit is about to hit the fan, you’d better be out, have the door closed behind you and be at safe distance”…
Cam atat pe ziua de azi.
Mel
Cine n-are olandezi, sa faca bine sa isi cumpere…
Eu am lucrat si lucrez fff bine cu o organizatie olandeza pe nume CINOP.
Trei oameni de aici mi-au fost si imi sunt nu doar dragi colegi, dar si buni amici… si din cand in cand, mentori.
Incep cu Ruud, care e finantist (Financial Controller). E un tip la vreo 50 si un pic de ani, grasut, care rade tot timpul, care financiar-controleaza tot timpul si care are un suflet extraordinar. Pe vremea cand am inceput sa acordam asistenta tehnica la CNFPA, eu eram incepatoare in ale contabilitatii proiectelor, asa ca la bietul om a fost o chestie de rabdare si… rabdare… Eram intr-o pasa proasta (nu stiu cine a avut mai mult de suferit din chestia asta, eu nici pe departe), iar Ruud m-a invatat ca, pentru a imi pastra sanatatea fizica si mentala, trebuie sa imi canalizez suferintele si frustrarile in afara mea, nu sa le tin inlauntru… Believe it or not, m-a ajutat chestia asta. Nu ma mai razbun pe mine insami pentru nesimtirea altora, pentru chestiile pe care nu le pot controla…
Tom este managerul Dep. de Afaceri Internationale… Suna minunat, nu? Asta inseamna ca se plimba prin tari exotice, gen Tanzania si Zambia,… Romania, si, spre deosebire de toti ceilalti Dutch-i, nu se imbolnaveste de stomac… Tom m-a invatat ca orice director care se respecta isi recunoaste greselile, mai ales atunci cand ii desenezi chestia asta. Cand vorbim la telefon, de obicei sunt pusa pe speaker din 2 motive majore: 1. ca sa vada toti cum se vorbeste cu seful si 2. in caz ca dispare, sa se stie unde si de ce a disparut… Lectie retroactiva pentru Elodia.
Stil de ice-breaker la Tom – la kick-off meeting, a venit cu lalele (bulbi) si le-a oferit doamnelor din Steering Committee, spunandu-le ca proiectul nostru este ca un bulb de lalea – plantat, ingrijit atent si la timp, va inflori si va avea roade… A fost un gest apreciat.
Bert a fost Senior Consultant la CINOP. El e tipul din cauza caruia mi-am dat demisia a doua oara de la LB… Cel mai bun lucru pe care l-am facut in 2006… Bert e Bert… ca stil de scris, la fel ca mine… e extrem de amuzant si de inteligent, e un trainer extraordinar, si mai ales, e un domn. Cand implementezi un proiect, e bine sa ai oameni ca Bert prin preajma…
Are un stil extraordinar de a sparge gheata: stiti si voi, cu romanii, si mai ales cu cei din Public, e greu sa construiesti ceva… La prima intalnire de coaching, Bert zice: „hai sa vedem cine stie mai multe cantece care contin cuvantul „blue” in refren?”
Fete cazute… luat de pe jos, pus la loc… ma rog, ne-au batut olandezii la chestia asta.
Cred ca e important sa luam ce e mai bun de la cei din jur… Exista si olandezi care NU IMI PLAC… DELOC…
Ce zic eu aici? Exista oameni pe care nu pot sa ii vad nici in poza, si nu numai olandezi…
Dar ce m-au invatat cei 3 colegi ai mei este ca: responsabilitatea ti-o asumi 100% sau nu ti-o mai asumi deloc, cand ai facut o greseala, recunoaste-o si e ca si rezolvata si nu lasa pe nimeni sa te influenteze… si… de la Bert, in Zambia si Tanzania nu exista nici un fel de igiena in procesul de pregatire a alimentelor…
M
Comentarii recente