Am avut marele noroc sa lucrez intr-unele dintre cele mai grozave companii de consultanta din tara asta – intr-una am invatat sa recrutez oameni, in alta am invatat sa ii “menegiuiesc” (adica sa ii coordonez), in alta am invatat sa scriu proiectele in care se gestioneaza oameni si intr-alta am invatat ca pentru oameni facem tot ceea ce facem noi consultantii…

De asemenea, am avut marele noroc sa cunosc oameni cu viziune, sa vad modul lor de lucru si sa ma minunez – vreau sa fiu consultant din anul II de facultate si mi-am atins obiectivul in doar, hm, 2 ani (anul III si anul IV) plus un an aproape “somera” plus inca 1 an de formare la locul de munca… 4 ani… Acum am 4 ani de experienta in project management (lucrez din 2004), trecand prin toate fazele proiectului – de la idee la management, ceea ce nu e rau deloc. Ca sa fie si tortul plin de cirese, am si certificare in project management, masterat in project management si am inceput si un masterat in educatia adultilor pentru ca…

Domeniul meu de expertiza il constituie resursele umane – mor dupa tot ce inseamna educatie si formare, dezvoltare organizationala si alte din astea. Dar cum in viata – si in consultanta – nu poti face numai ce iti place, munca mea mi-a pus in cale analize cost-beneficiu, proiecte de investitii mari si mici, IT si Dumnezeu mai stie ce o mai vrea…

Vreau ca blogul asta sa devina o sursa de informatie si inspiratie pentru cei care il citesc… Daca vor reusi sa invete ceva de la mine, orice, atunci atat eu, cat si blogul… ne-am facut treaba.

Obiectivul meu pe termen lung este sa devin consultantul cel mai bun din Romania, din lume si din galaxie (incerc sa gandesc “big”, ca sa nu ma opresc la lucruri mici). Pentru asta trebuie sa fac o multime de greseli sau sa invat din greselile altora. Si pentru ca nu sunt o tipa egoista, o sa incerc sa pun pe blog cat mai multe experiente personale de project management al proiectelor de resurse umane si bineinteles, de orice alta natura, ca sa invete si altii din greselile mele… sau din succesele mele…

Veti mai gasi la mine si leadership, etica, plus alte cateva “Cenusarese” ale domeniului larg care se cheama managementul de proiect si oaresice aspecte de analiza cost beneficiu si, sincera sa fiu, si alte ganduri si pareri de-ale mele, ca de acestea nu duc lipsa.

Si un update, ca e nevoie:

Multumesc colaboratoarelor mele fantastice: Emmy si Cara. Ele doua adauga valoare blogului astuia, deci vi le prezint pe scurt:

– Emmy – geniul rau, dracushorul de pe umarul stang… sau era drept? E sociolog, e specialist in dezvoltare regionala si este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Mi-am inceput cariera sub coordonarea ei, ne-am paruit de mai multe ori decat vrem sa ne aducem aminte si am crescut, amandoua… E o tipa de nota 10 si ma bucur ca imi e aproape.

– Cara – persoana rationala, cea care ne tine cu picioarele pe pamant… Am avut noroc ca am cunoscut-o, pentru ca e specialist in achizitii si in diverse tipuri de implementari de proiecte de investitii si chiar am ce vorbi cu ea. Si ea e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Profesional vorbind, e omul de care ai nevoie fix cand iti e lumea mai draga si vrei sa faci o criza de nervi sau sa o iei la fuga pe campii – are intotdeauna vorba potrivita la momentul potrivit.

Scriitoarea, ghimpele in coaste si artista… 🙂