alti mentori – mentoring (IV)

Am citit de curand The Stand a lui Stephen King, in romaneste… M-am plictisit pe la inceputul cartii, da’ pe parcurs am ajuns la concluzia ca stiu de ce m-am uitat la miniserie (k in toate cazurile fericite, miniseria respecta fidel cartea…), si nu e numai din cauza lui Rob Lowe… Ok?

Unul dintre eroii cartii, Glen, proful de sociologie, zice la un moment dat:

„După părerea lor, eram nebun. Faptul că există mari şanse să fi avut dreptate n-a avut darul să contribuie la ameliorarea relaţiilor noastre.”

Cam asta e si descrierea urmatorului mentor al meu. Mihai Lotreanu, arhitect extraordinaire, consultant, project manager si un om de aur.

Din marea sa intelepciune, v-as putea scrie pana poimarti, da’ ar fi de-alea cu cenzura la greu, k omul avea, dupa propriile spuse un stil „colorat cand vorbea si gri cand scria”.

Mihai m-a invatat enorm despre responsabilitate si despre termene limita. Am lucrat pe un proiect al MIE (era gestionat de D-na Crivineanu), implica CNDIPT (deci si pe D-na Madlen Serban) si constructorul, parca, era Hill… Iar noi eram pe un framework de doi lei jumate si de noi depindea soarta PHARE TVET-ului 2005…

El mi-a dat prima responsabilitate majora din viata mea profesionala: coordonarea unor activitati de colectare a expertizelor tehnice, a proiectelor tehnice, autorizatiilor, avizelor, certificatelor, etc…, analiza acestor documente (evident, nu dpdv tehnic, ca va dati seama ce 111 ateliere / laboratoare / scoli reabilitate am mai fi avut), sortarea, opisarea si transmiterea catre Hill. De asemenea, am coordonat activitatile de informare si publicitate in cadrul proiectului aceluia.

Nu stiu daca a fost o mare porcarie, cum mi-a zis cineva la un moment dat. Nu cred ca a fost inutil. De cate ori trec pe langa una dintre scolile (pardon, ateliere si laboratoare se reabilitau) care au beneficiat de fonduri, ma incearca un sentiment de mandrie – intr-un mare fel, am contribuit si eu la asta.

Mi-am dat demisia de la LB inainte sa il cunosc pe Mihai… Dupa 4 ore de discutii, capul imi zumzaia, ochii mi se rostogoleau ciudat in cap, si ma incerca un sentiment nasol de disperare… Tin minte k m-a vazut asa, mai suparata si m-a intrebat ce facem acum… La care eu, senina, i-am zis ca as putea sa ma duc inapoi si sa le zic ca nu mai vreau sa plec, probabil mi-ar ierta scaparea, dar ca n-o s-o fac.

Ce am in comun cu Mihai?

Amandoi suntem oameni foarte dificili. Amandoi suntem infiorator de inteligenti (de el sunt sigura, de mine mai am indoieli)… 🙂

Amandoi stim sa radem. La amandoi ne place sa ii invatam pe altii chestii care probabil le sunt inutile… amandoi suntem aroganti (da… chiar suntem)…

Ce am invatat si merita retinut – de orice project manager – „when the shit is about to hit the fan, you’d better be out, have the door closed behind you and be at safe distance”…

Cam atat pe ziua de azi.

Mel