Azi am vazut o chestie extraordinara – pe mine in general ma impresioneaza copiii mici, mici, mici, cu ghiozdane mari, mari, mari, mai mari decat ei, care se duc la scoala…
Ei, eram in 86, si urca un tiganus, mititel, cu un ditamai ghiozdanoiu’ in spate si cu o cutie din aia pentru instrumente muzicale, mai mare decat el…
In mod normal, eu, adepta politetii si respectului fata de batrani, as fi facut super nasol sa il vad ca se aseaza… Dar nu s-a asezat… A stat in picioare pret de vreo 10 statii si cam o ora, cu ghiozdanu’ ala in spinare si cu ditai cutia in mana… Studia vioara… Am auzit cand l-a intrebat o tanti.
Ce sa zic… Cand aud pe toata lumea cu ce ura si cu ce rautate ii trateaza, cand vad ca teoria asteptarilor se verifica zi de zi, ma apuca toti nervii…
De-aia si motivul pentru articolul asta: Da, frate! Se poate! Si ei sunt tot ca noi, si ei au pasiuni si hobby-uri… Si ei se chinuie sa faca ceva in viata…
Doar ca uneori, nu aleg drumul cel mai bun…
Felicitari copilasului astuia, oricine ar fi el…
No Comments on “se poate…”
You can track this conversation through its atom feed.