Buna sa va fie ziua tuturor!
Revin dupa o groaza de timp, in care inspiratia pentru subiecte de blog nu m-a prea vizitat, cu aceasta provocare.
Ca o mica paranteza, ii multumesc unui foarte bun prieten pentru o discutie in care el a spus ceva care m-a urmarit o lunga perioada si anume: in viata nu poti face numai ceea ce vrei, trebuie sa mai faci si ceea ce trebuie.
Si uite-ma azi, incercand sa dau de cap acestei provocari, mai ales din pozitia managementului si cu precadere a managementului de proiect.
A face ce trebuie presupune, cel putin in viziunea mea, ca ai ideea foarte clara a obiectivului pe care ti l-ai asumat si a rezultatelor care deriva din el, precum si a caii / cailor de urmat (de ce sa mint? A face ce trebuie inseamna ca stii care e planul… si il mai si urmezi…).
A trebui sa faci, pentru mine, inseamna ca ai un obiectiv si niste rezultate, dar ca nu te intereseaza prea tare drumul pana acolo si mai ales, te pierzi pe drum, printre detalii. M-am intalnit deseori cu situatii in care mi se spune „trebuie, trebuie, trebuie”… sa facem, sa dregem, sa scriem, sa raportam. In acelasi context de „trebuie, trebuie, trebuie”, mesajul pe care eu il receptionez este „mult, mult, tot, tot” (patent Vlad, 2 ani si un pic, nepotul meu).
Cand faci ceea ce trebuie facut, nu ajungi in situatia de a trebui sa faci. Ce inseamna asta?
In project management, cand faci ceea ce trebuie facut, in ordinea in care trebuie facut, esti in flow. Actiunile curg una din cealalta, totul are logica si rezultatele incep sa apara in mod miraculos. Adevarul e ca nu exista nici un miracol, ci pur si simplu, lucrurile au decurs in mod natural.
Pe de alta parte, in project management, cand trebuie sa faci si abordezi totul mergand pe ideea de „Ce trebuie sa fac eu acum?”, ajungi sa cazi intr-o capcana urata si extrem de perfida, aceea a micro-managementului. Incepi sa pui mai mult accent pe lucruri care, in marea viziune a proiectului, n-au nici un fel de importanta, uitand de ceea ce este imperativ pentru succesul proiectului. Din aproape in aproape, incepi sa intarzii din ce in ce mai mult, iar lucrurile isi pierd, incetul cu incetul, logica. Mersul natural al lucrurilor incepe sa nu mai fie atat de natural, iar rezultatele incep sa se indeparteze din ce in ce mai mult de plan si, mai rau, de realitate.
Din abordarea „trebuie”, oamenii care lucreaza in proiecte devin frustrati major. Unul dintre motive este ca ceea ce fac este repetitiv, neinteresant, lipsit de orice provocare asupra inteligentei si creativitatii (in cea mai mare parte a cazurilor). Ei nu au nici un obiectiv real, nu vad rezultatele si, in consecinta, nu mai vad scopul muncii lor. Si ca topping, nimic din ceea ce fac nu e vreodata bine. Acesta este spatiul din care e adevarata zicala: „Cine nu munceste, nu greseste, iar daca nu greseste, merita sa fie promovat.”
Din abordarea „facem ce trebuie”, oamenii care lucreaza in proiecte au o idee de control asupra a ceea ce fac si cum fac, isi stiu propriile obiective, precum si rezultatele care se asteapta de la ei si pot aplica orice metoda si toate instrumentele care le stau la dispozitie pentru a le realiza. Cand ceva nu functioneaza sau nu iese cum ar fi trebuit, se incearca alta metoda si alte instrumente, pana cand rezultatul este atins. Ca topping, abordarea asta este un ideal demers educational si experiential si expresia cea mai minunata a faptului ca a creste inseamna a invata din greseli…
Ma intreb si eu ce-o fi mai bine… sa faci ce trebuie facut sau sa trebuiasca sa faci?
Melania
Buna seara tuturor!
Wow! Astazi a fost o zi geniala pentru ca am apucat sa ii cunosc mai bine pe colegii mei de la finantare.ro si am stat si ceva mai mult cu ei! Dragii mei, sunteti frumosi si minunati si va imbratisez cu drag!
Conferinta a fost, ca de obicei (ca acum deja sunt veche), foarte profesionist organizata. Locatia aleasa a fost excelenta, speakerii – unul si unul, iar subiectele – fierbinti!
Vreau sa ii felicit pe speakerii Dezbaterii 2 – Investitori – am ascultat cu urechile ciulite ce au avut de spus si i-am simtit lipsa lui Cristian Paun, care cred ca ar fi avut multe de spus si in cadrul acestei dezbateri, dar si in cadrul celorlalte. Distinsii domni prezenti la aceasta a doua dezbatere au spus cele mai normale la creieri lucruri pe care le-am auzit de ceva timp. Nu sunt lucruri noi, pe unele le-am spus si eu la Iasi, dar e fain cand ai o validare.
De asemenea, felicitari si speakerii Dezbaterii 4 – Project management – cu mare drag i-am revazut pe D-na Constanta Bodea, care imi este foarte draga (mi-a fost profesor, coordonator si mentor) si pe Dl Augustin Purnus, care a fost iarasi extraordinar si cu mare drag i-am ascultat si pe D-na Simona Bonghez si pe ceilalti speakeri din panel. Subiectul a fost „Project Management Office” si mi-am dat seama de un lucru, ascultandu-i: de multe ori, noi, cei din proiecte europene, facem PMO ca n-avem incotro…
Dezbaterile legate de proiecte europene au fost o mare incercare pentru mine. O sa incep cu dezbaterea nr. 3 – IMPLEMENTARE… Poate ca unii dintre cei prezenti au ramas cu impresia ca eu sunt o persoana negativista, pentru ca prezentarea mea s-a concentrat pe probleme. Asta era subiectul si asta am livrat, iar dupa ani de POSDRU, va asigur ca imi doresc proiecte mici si directionate spre ceea ce e nevoie. Proiectele mari ar trebui sa targeteze sistemul si ar trebui sa fie maxim 5, pe modelul asistentelor tehnice. Paranteza de dezvoltare personala: in momentul in care te concentrezi pe probleme, energia ta se schimba. Energia tuturor se schimba. Paranteza de dezvoltare personala se inchide aici.
Foarte scurt si dur – dezbaterea pe implementare nu a fost pe implementare, ci pe orice altceva.
Dezbaterea 1 – PROGRAMARE – A fost interesanta componenta grupului de experti si abordarea adoptata, in schimb informatia prezentata a fost la nivel foarte general. Recunosc ca aici e problema mea, pentru ca am avut asteptari mult mai mari de la aceasta discutie. Ceea ce a lipsit aici – lucru care invalideaza 70% din tot ce s-a discutat – a fost punctul de vedere al celor responsabili de fapt si de drept cu programarea.
Am cateva precizari legate de unele aspecte pe care le-am sustinut eu si pe care vreau sa le pun aici pentru cine citeste (si o sa le pun si pe emailul [email protected] – sper ca am retinut adresa de email furnizata de Rodica Lupu):
– consider ca FSE va functiona doar in complementaritate cu celelalte interventii, iar pentru asta e nevoie de o viziune strategica, de consecventa, de parteneriat si angajament. Si de asumarea raspunderii. Greu? Da. Merita? Din plin!
– pentru ca beneficiarii sa fie protejati – mai ales cei de POSDRU – ar fi indicat sa li se precizeze ca pentru a dovedi capacitate financiara nu ajunge doar contul de profit si pierdere sau cel de rezultat. Este nevoie de cont in banca, plin cu banuti, sau de alte instrumente de finantare. Banii europeni costa bani! De asemenea, proiecte mai mititele si mai directionate.
– personalul autoritatilor publice a fost si este instruit printr-o multitudine de proiecte. Cand aud diverse lucruri legate de lipsa cursurilor dedicate functionarilor publici, mai ca ma bate gandul sa le trimit o scrisoare celor de la Comisie si sa ii intreb daca ei sunt constienti ca romanii – indolenti, de altfel – pretind ca nu s-a facut training pentru managementul instrumentelor structurale.
– cineva a mentionat crearea unui corp al functionarilor publici care sa ceva… nu stiu ce, ca „special” nu era cuvantul potrivit si nici rolul si scopul lor nu era clar… Probabil sa managiuiasca (ca nu pot sa spun „sa gestioneze”) fondurile europene, intr-un fel de sistem polonez facut ciorba romaneasca… Nu m-am putut abtine si i-am intrebat de YPS, care isi dorise sa creeze acel corp al managerilor publici, care sa revolutioneze roata si painea feliata si care, dupa ce au rabdat cat au rabdat, au fugit repede in privat, cu toate diplomele lor. Imi permit sa fiu rezervata legat de acest corp de functionari publici: o data ca va fi special, a doua ca va fi eficient si a treia ca va fi suficient. Sper sa ma insel.
– in ceea ce priveste modelul polonez, oamenii aia sunt aproape „nemti” in abordare. Nu dau vina pe temperamentul nostru latin – nici pe departe… Si-au luat consultanti super buni, de care Romanica n-a mai vazut de vreo 5 ani incoace, pe achizitii publice care se fac pe criteriul „Oferta cea mai avantajoasa dpdv economic” si nu pe „pretul cel mai mic”. Prin preumblarile mele prin firme care accesau asistente tehnice mi s-au incrucisat cararile cu unii dintre oamenii care au lucrat la sistemele de management de fonduri din Polonia, Slovenia, Lituania, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Grecia, etc. Ii rog pe membrii panelului 1 sa ma ierte, dar baietii aia (mosii, ar fi mai bine spus) v-ar fi spus in doi timpi si trei miscari despre ce e vorba in propozitie si apoi ar fi avut timp si de trei beri.
Va fac si o marturisire personala – dupa ce am ascultat cu atentie pe fiecare dintre vorbitorii panelului 3, o parte din mine a luat remarcile lor personal… Si ma gandeam: „Bai, oare sunt atat de tampita si negativista? Oare chiar nu sunt in stare sa vad solutii? Ce naiba e cu mine?”
Dupa ceva timp, mi-am dat seama de un lucru: daca imi pasa, e problema mea. Asa ca va anunt ca nu imi pasa! 🙂
Am vrut sa imi incep scurta interventie cu o gluma, pe care v-o impartasesc:
„Un cetatean statea sub un stalp luminat si cauta de zor ceva. Un alt cetatean vine la el si il intreaba ce face.
– Ia, imi caut cheile…
Omul se apuca sa il ajute si cauta… si cauta… Dupa un timp, il intreaba:
– Auzi? Da’ esti sigur ca ti-ai pierdut cheile aici?
– Nu, zice primul. Le-am pierdut in casa.
– Pai si de ce le cauti aici?
– Pai aici era lumina…”
Atat pentru cei optimisti de astazi (al caror bullshit era foarte mishto ambalat, dar sa ma ierte, nu-l servesc!), cat mai ales pentru cei pesimisti… Cauzele provocarilor pe care le intalnim sunt inlauntru, nu afara. Oricat veti cauta, nu veti gasi cheile sub stalpul luminat.
Felicitari, inca o data, echipei de la Finantare.ro pentru efortul lor de a aduce finantarile europene, dar mai ales pe cele private, in atentia beneficiarilor! Felicitari pentru demersul educational cu care ne-ati provocat! Felicitari pentru profesionalism, entuziasm si dedicare!
Va multumesc!
Melania
Dragii mei,
Ieri am vazut ca motiunea cu „Brambureala” din educatie a picat. Mi se pare strigator la cer ca legea educatiei nationale a fost modificata pentru a permite existenta acestui BAC profesional, mai ales in conditiile in care stim cu totii ca tichiile de margaritar le plac tuturor, de la opinca pana la vladica, si de la mitocan analfabet pana la sef al guvernului sau chiar ministru al educatiei.
Recunosc ca afirmatiile mele sunt umbrite de o oarecare preconceptie – aceea ca educatia este un drept fundamental al omului, asa cum ne invata la carti… Sunt de acord si ca nu putem fi toti ai mai mari si ai mai tari din parcare si ca mai avem nevoie si de cizmari, si de tamplari, si de sudori, si de mecanici auto.
Insa nu sunt de acord cu motivul pentru care este necesar in acest moment sa diferentiem bacalaureatele… Nu zic, in timp, s-ar putea sa fie cea mai buna solutie si sa revin asupra acestei postari spunand: „Ok, m-am inselat.” (Da, sunt suficient de barbata sa zic asta!)
Motivul e ca doar 44% dintre participantii la examen au luat note de trecere. Oare nu este momentul sa ne punem intrebarea „De ce?” si sa stam un pic – fara sa formam douazeci de comitete si comitii – si sa analizam situatia la rece?
Am inteles ca nu ii puteti da afara pe toti profii din sistem, desi mie in continuare mi se pare cea mai buna solutie, dar daca performanta nu e, nimic nu e… Poate e momentul sa modificam indicatorii de performanta. 🙂
Din ce am citit in ultimele cateva ore, multi spun ca un BAC nediferentiat este discriminatoriu pentru cei care se afla in licee profesionale. Am o solutie: asigurati-va ca primesc educatie de calitate si atunci ei vor fi cei cu un avantaj comparativ major pe piata muncii, fata de absolventii de teoretice, care nu stiu nici pe unde se pune foaia in fax…
Dar BAC-ul diferentiat nu este si el o discriminare? Ce posibilitati le ofera viitorilor posesori de tichii de margaritar sa se disculpe ca nu au fost in stare decat sa ia un BAC profesional, insa apoi au facut doua facultati, trei masterate si un doctorat in timpul in care eu am facut mult mai putin? Pai la capacitatea lor…
Faptul ca atat de putini copii iau BAC-ul (sau luau BAC-ul) este un efect, domnilor si doamnelor! Faptul ca, atunci cand intamplator iau autobuzul catre casa parintilor mei, gasesc minim 2 persoane care nu stiu sa citeasca informatiile de pe panourile din autogara este un efect. Faptul ca multi consultanti nu au bazele puse (management, marketing, financiar) este un alt efect. Faptul ca rar gasesti un meserias in Romania care sa faca treaba buna este un alt efect. Dar noi tratam efectele, nu cauzele… Nici macar timp pentru a studia problema nu ne asumam…
Doar sarim in sus cu entuziasm ori de cate ori mai apare un shortcut legislativ care sa ne asigure ca nu vin parintii peste noi sa ne omoare pentru ca putorile imperiale crescute de ei nu sunt in stare sa priceapa ce se intampla cu ele, in vreme ce, plictisiti, ai nostri tineri valorosi folosesc cu cap internetul si isi gasesc un loc normal la creieri unde sa isi continue educatia si de ce nu, sa isi faca o noua viata…
So… Pentru alegeri personale fructuoase si pentru succese!
Melania
Am un prieten ardelean foarte drag mie, care la orice chestie care il deranjeaza pomeneste in stilu-i dulce, calm si cat se poate de plin de bun simt, de suflet…
Anul trecut a fost cum a fost la BAC. Anul asta, se pare ca a fost la fel. Insa cum eu am avut alte probleme mai importante, am trecut cu vederea prima sesiune si era cat pe-aci s-o trec si pe a doua, daca nu aveam niste conversatii foarte interesante cu niste prietene care au niste prieteni, care au unii copii cu probleme la BAC si unii posibilitatea de a-i ajuta, ca-n povestea lui Caragiale.
Si acum, cu riscul de a vi se parea ca trec la alt subiect, imi aduc aminte ca ASE-ul mi-a trimis anul trecut un chestionar online legat de viitorul meu dupa ce am absolvit masterul de MP de la Cibernetica in 2008, iar Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, si ea partenera in proiectul cu pricina, mi-a trimis acelasi chestionar legat de masterul de Managementul Educatiei Adultilor, pe care l-am absolvit in 2010. Iar Universitatea Transilvania, pe care am absolvit-o prin 2003, ma intreba acelasi lucru, cam in acelasi timp. Cu alte cuvinte, mai Meluto, mai, ce s-a ales de tine dupa ce ai plecat plina de vise si bune intentii de la noi?
Ma intreb cati dintre acesti tineri minunati, care parasesc acum bancile liceelor sau colegiilor nationale, sau cum naiba le-o mai zice acum, vor avea ocazia peste 3-5-8 ani sa raspunda la acele chestionare? Si ma intreb ce vor spune… desi griji prea mari nu imi fac, pentru ca s-ar putea ca nivelul lor de alfabetizare sa fie atat de scazut incat intrebarile ar trebui sa fie monosilabice, iar raspunsurile, nu mai mult de onomatopee.
La fel ca si in ceilalti ani, vinovatii or fi fost tot sistemul, profii, Basescu, Obama, teroristii, etc. Poate chiar si ministrul Educatiei, care o mai fi acum, are partea sa de vina. Nu stiu, ca anul asta nu m-am mai dus atat de des pe la Vladut, si oricum a crescut si are preferinte mai elevate decat irealitatea sau antena 3, deci nu mai pot sa stau langa el si sa ascult, cuminte, stirile. Iar eu televizor nu servesc la mine acasa, din motive de mentinere a sanatatii mintale la un nivel cat mai apropiat de normalitate, orice o fi insemand ea.
Unii – cumnata-mea e printre ei – si-au pus problema costurilor statului cu acesti tineri in lunile care urmeaza. Fara experienta, fara nici un fel de calificari, majoritatea va ingrosa randurile somerilor. Adevarat… Insa nu costurile pe termen scurt ma ingrijoreaza pe mine, ci costurile pe termen lung. Pentru ca cel mai simplu lucru pentru mintea umana este sa uite lucrurile bune si sa le inlocuiasca – prin legea compensatiei, cu ce vede, simte si experimenteaza, iar astea nu sunt intotdeauna lucruri bune. Cine ne poate garanta ca acei tineri care nu au luat bacul anul asta il vor mai da la anul? Cine ne poate garanta ca aceasta experienta din viata lor nu va contribui la o ruptura intre ei si munca cinstita? Cine? Mai ales cand tot ceea ce se promoveaza pe sticla, pe copertile revistelor si peste tot pe unde intorci capul este mai departe de conceptul asta decat Pamantul de centrul Universului.
Baietii vad tot felul de smecheri cu masini fitoase si cu cate o piti pe langa ei si li se pare normalitate. La radio mi se incranceneaza pielea pe mine cand ii aud pe toti agramatii tarii asteia facand misto-uri si vorbind in termeni mai mult decat derogatorii despre scoala si educatie (care, culmea, i-a adus acolo unde sunt!). La tembelizor, nu mai zic.
Fetele vad tot felul de manechinuite (vorba Andreei C., prietena mea de suferinta dintr-ale consultantei), care au pus ochii pe cate un fotbalist sau pe cate un batranel cu bani, sau poate chiar si pe cate un manelist sau cantaret aflat in mare voga si carora le merge bine. Vestea proasta, gagicilor, e ca nu avem suficient de multi fotbalisti si nici suficient de multi batranei bogati in tara asta, iar cei de peste hotare stiu cam cu ce au de aface.
Dar asta chiar nu e problema mea… Chiar si asa, am si eu cateva sugestii pentru cei care fac educatie:
– pentru televiziuni – baieti, puneti mana si prezentati-i pe oamenii de succes din toate domeniile, fara a insista prea mult pe ce salarii de mizerie iau doctorii si invatatorii pentru inceput… Mai sunt si ingineri, nici ei platiti prea stralucit la inceput de cariera. Mai sunt si economisti. Mai sunt o tona de alte meserii… Faceti parteneriate cu cei care analizeaza piata muncii – si slava Domnului, or fi vreo duzina din toate miile de proiecte POSDRU finantate pana acum, si aflati care sunt calificarile din invatamantul superior cautate pe piata muncii si tendintele cu pricina si dati naibii niste stiri ca lumea, ca sunt sigura ca de crime si de violuri si de politica nu ducem lipsa!
– pentru radio – oameni buni, majoritatea populatiei romanesti isi incepe ziua cu voi si o termina tot cu voi, iar unii isi petrec intreaga zi cu un biet radio in birou… Asumati-va raspunderea pentru educatia pe care o faceti! Transmiteti si mesaje pozitive, vorbiti despre lucruri pe care subconstientul unui parinte sa le preia si sa le foloseasca in mod util… Da, voi ii educati si pe unii, si pe altii… Si nu, nu ma intereseaza nici Huidu, nici ma-sa, nici Basescu, nici fi-sa, nici cat de prost e unul sau altul… E amuzant sa faci misto de prosti, mai nasol e cand ajungi sa ramai la nivelul lor.
– pentru profesori – da, stiu ca majoritatea n-ati gasit de lucru in alta parte… Dar daca tot sunteti aici, ori faceti treaba, ori nu mai faceti deloc. Spuneti-le elevilor vostri si parintilor lor ca nu sunteti in stare si lamuriti problema. Cum va permiteti sa evaluati un elev a carui minte este in formare, pe care ar trebui sa il hraniti cu cunoastere si sa il tratati cu respect, cand voi de-abia ati luat un 5 la titularizare? Cat tupeu puteti sa aveti sa ii pretindeti unui copil sa stie lucruri pe care voi nu le pricepeti – si deci nu i le puteti explica? Cu ce drept le cereti sa nu copieze, cand voi copiati pe rupte si plagiati la greu la masterele pe care le faceti ca sa mai luati un leu?
– pentru ministru si cei care se ocupa de politici – Dumnezeu sa va dea sanatate… ATAT…
– pentru parinti – dragilor, copiii vostri sunt ai vostri 24/7/365. Cu alte cuvinte, in perioadele de scoala, tot ai vostri sunt. Si sunt constienta de noile tendinte care zic sa nu iti bati copiii, dar uneori, o palma nu strica. Poate chiar doua. Ne oprim la bata de baseball, lasand-o spre folosinta doar in legitima aparare. Deci incercati sa va faceti timp pentru copiii vostri. Lor nu le trebuie iphone, haine de fite sau Lamborghini la 18 ani, ci le trebuie sa stie ca voua va pasa. Lasati munca peste program si petreceti timp cu ei si timp cu voi, pentru ca ei sa vada ce inseamna, pe langa o buna relatie cu parintii si o buna relatie intre doi adulti. Cititi, urmariti programe culturale si educationale, petreceti-va timpul cu oameni destepti… Ei iau exemplu de la voi, in primul rand. Iar daca nu veti face asta, sa nu va mirati!
– pentru ai nostri tineri… Dragilor, o viata aveti. Alegerile voastre va apartin si sunt cele care va definesc. Daca alegi de multe ori la rand sa nu inveti, probabil ca incetul cu incetul, acea competenta devine din ce in ce mai greu de exersat. Intrebarea mea este: VOI CE VRETI?
Melania
Aceasta este o postare extrem de personala, in care vreau sa va lansez o provocare. Dar asta la final.
Sunt momente in care cred din toata inima ca ceea ce vad este ceea ce este. Iar adevarul este ca nimic din ceea ce vedem nu e adevarat. E o poveste pe care ne-o spunem, e o realitate pe care o interpretam.
Unul dintre cei mai intelepti oameni pe care ii cunosc, prietena mea Tia, spune asa „Din ceea ce vad sau aud cred jumatate sau chiar mai putin. Timpul imi va arata care este adevarul.”
Ceea ce am invatat eu, legat de ceea ce am spus mai sus, este ca in primul si in primul rand trebuie sa iti cunosti propriul tau adevar. Sa il recunosti, sa il vorbesti, sa il impartasesti cu cei care conteaza, cu integritate si convingere, chiar daca se vor supara.
Cele trei reactii pe care impartasirea adevarului meu le-a cauzat au fost: indiferenta, respingere si acceptare. Din toate lectiile pe care le-am primit, acelea revelate de adevarul meu au fost cele mai importante, chiar si atunci cand gustul a fost amar.
Sunt responsabila pentru ceea ce spun, nu pentru ce intelege celalalt.
Nu sunt aici sa impresionez pe nimeni
Nu sunt aici sa fac pe plac nimanui.
Sunt aici pentru ca am ales sa fiu aici.
Atunci cand iti asumi responsabilitatea de a impartasi adevarul tau cu ceilalti, vei vedea ca lucrurile pe care le credeai de nerezolvat devin simple dintr-o data. Nu e nevoie decat de putin curaj sa vezi realitatea asa cum e, sa vezi ca si tu s-ar putea sa gresesti si sa intelegi si perspectiva celuilalt. Lucrurile nespuse la timp se amplifica. De ce sa ai parte de un tsunami, cand ai putea rezolva lucrurile din faza de picaturi de ploaie?
Sunt trei lucruri pe care eu le asociez convingerii si care mi se par sexy: curajul, inteligenta si integritatea. Tot convingerii ii mai asociez si adevarul, optimismul, autenticitatea si credinta, iar aceste lucruri ma fac sa consider ca un om care le are si care le arata este un om adevarat.
Curajul care nu inseamna sa te iei la cearta cu o ceata de golani sau sa te bagi in gura leilor – asta e o prostie si cel care se apuca sa faca asa ceva isi merita soarta. Curajul de a fi tu insuti, de a spune nu, de a lupta cand viata e prea grea, de a renunta la lupta, de a nu iti vinde valorile pe cativa arginti – acesta e curajul care imi place.
Inteligenta in toate formele ei – in comunicare, in arte, in logica, in emotii, etc. – mi se pare impresionanta. Fiecare dintre noi e inteligent, cu exceptia celor care nu sunt… 🙂
Integritatea mi se pare extraordinara – fa ce spui ca vei face, fii cine spui ca esti. Nu condamna, nu judeca si nu barfi. Chestiile astea nu sunt deloc mishto…
Si cum spuneam… ma gandeam la acest cuvand care sa le sugereze pe toate si am ales CONVINGERE… Poate nu e cel mai bun cuvant, da’ mie mi-a placut, deci e cuvantul zilei.
Si acum provocarea – aseara, prietenul meu cel mai finantist si cel mai bun, Cata, mi-a dat urmatoarea tema: pe 29 iulie, du-te si voteaza! Ce??????
Nu va relatez toata discutia – trebe doar sa stiti ca prietena mea cea mai simpatica – Emmy, poate v-o amintiti – mi-a zis acum cateva zile sa tin minte numele presedintelui Romaniei, in caz ca am vreo contuzie, de obicei se intreaba chestii simple pe ambulanta… Doamne fereste!
Una dintre obsesiile mele este sa nu discut politica – NICIODATA…
Insa convingerea mea in ultimele zile mi-a demonstrat ca pe 29 o sa merg la vot, pentru ca pana acum am putut scrie ceea ce am vrut, am putut discuta ceea ce am vrut si am putut sa exprim tot ceea ce simt si vreau ca adevarul meu sa poata fi transmis si de acum incolo.
Cea mai importanta datorie a guvernului este sa ii protejeze pe oameni, nu sa le conduca viata. (R. Reagan)
Provocarea mea este sa va uitati adanc in sufletele voastre si sa va aliniati adevarului vostru, chiar daca nu va place fata lui. Inimile noastre nu ne mint.
Cineva mi-a spus ca 50% din populatia Romaniei e indobitocita. Eu nu cred asa ceva. Hai sa le demonstram si celor care cred asta si abuzeaza de puterea pe care o au ca se inseala amarnic.
Vorba unui mare dramaturg rastalmacita – „suntem multi, suntem destepti si suntem puternici, mai ales cand vocile noastre se aud ca una!”
Comentarii recente