Cred ca m-ati inteles gresit… Eu nu ii critic pe oamenii aia care predau la master… Nu pe toti…
Eu ii critic pe aia care merg la cursuri si pleaca la fel de aerieni cum au venit…
Adica… Pot sa inteleg ca e greu sa faci o prezentare in PowerPoint, eu am invatat asta la varsta de 23 de ani, cand mi-am dat licenta… Am invatat sa folosesc calculatorul la 20 de ani, pentru ca nu am avut incotro – la cursul de Bazele Informaticii Economice – BIE – asta a fost materia care mi-a dat fiori si cosmaruri si singura la care am luat nota sub 8 in primul an de facultate…
Dar de extras ideile principale dintr-un text am invatat intai in clasa a II-a de la d-na invatatoare Tudosescu (care s-a pensionat) si apoi, mai clar, in clasa a V-a, de la Prof. Dragnea, Dumnezeu sa-i dea sanatate si sa il tina cat mai mult ca profesor, ca se pare ca de dinozauri din astia educati pe vremea comunista avem nevoie, nu de tineri profesori cu mintea deschisa si cu creierii prastie…
In clasa a IX-a am avut un profesor extraordinar, de la care am invatat valoarea cititului vs tocitului… Am avut acelasi maculator din clasa a IX-a pana intr-a XII-a… Asta inseamna ca, la fiecare lectie din fiecare carte, am scris un total de… juma de pagina??? Dar am citit de mi-au sarit capacele…
Dar cum sa va zic? Mama mea ne-a citit Copiii Capitanului Grant cand eu aveam 5 ani si frate-meu 4… si asta desi lucra in 3 schimburi si locuia la 11 km de noi… Dupa aceea, ne-a citit Familia elvetiana Robinson… Iar dupa aceea, am invatat sa citim amandoi, asa ca mama doar ne mai explica ce nu intelegeam, ca altfel ne bateam.
Tot mama mi-a verificat temele in fiecare zi, din clasa I pana intr-a VIII-a, si la fel lui frate-meu (desi in mai mica masura) – se pare ca, desi el era mai „jucaus”, eu eram aia lenesa si superficiala… De la clasa a IX-a, mi-a zis: gata, mama! de-aici, esti pe cont propriu… nu mai am chef si de liceu… 🙂
Tata verifica de fiecare data cand dadea pe la scoala cataloagele… Nici eu si nici frate-meu nu l-am dezamagit, desi cand vedea cate absente are juniorul, nu cred ca ii cadea prea bine…
Sa nu credeti ca scoala sau manualele vor rezolva problema in care se afla invatamantul romanesc… Nici pe departe… Implicarea parintelui este esentiala. Daca nu-l duce capul pe parinte sa inteleaga asta, o sa aiba acasa exact ce a educat – un golan indolent sau o gagicuta impertinenta…
Mie mi se pare ca lucrurile stau asa cu copilasii: de la 2 ani, ii fac pachet si ii duc la gradi sau la camin, 8-10 ore pe zi. Ii iau de acolo si urla ca tampitii, clar nu mai am chef de ei… Sunt obosita, lucrez 8-10 ore pe zi, deci nu mai am timp sa le citesc sau sa ii intreb de sanatate… ajung la 7 ani, ii dau la scoala, eventual la una de fitze, ca de-aia muncesc de ma omor, la 10 ani ii iau mobil, la 14 ma mir ca imi zice „sefa” si la 16 ca imi vine bortoasa acasa sau imi spune ca a lasat pe cineva gravida… La 18 ani, deja imi fac probleme – are mari dificultati in a se exprima corect in limba romana si vorbeste ceva ce suna a rongleza… La 19 ani intra la Romano-Americana sau la Dimitrie Cantemir si peste 3-4 ani iese profesionist… Asta fiind worst-case scenario…
Ce-si spun parintii? Drag sistem educational, de la ora x la ora y, e al tau… e responsabilitatea ta… n-a invatat sa vorbeasca urat la mine acasa, ci la tine… n-a invatat sa fure la mine acasa, ci la tine… Asa sa fie?
Azi noapte mi-am analizat prestatia in cadrul examenului de sambata… Un examen de 3 ore, oral, in care 4 echipe s-au intrecut unele pe celelalte in gafe… Doamna Profesor e o sfanta daca ne da peste 8… Avand in vedere ca suntem masteranzi, eu as incepe notarea de la 4 in jos…
Iau pentru exemplificare echipa mea – un project manager certificat care nu si-a facut treaba… Daca mi-as trata si proiectele de serviciu cum am tratat acest examen, as merita sa ma duc sa traiesc in padure… Certificatul il pot folosi pe post de faras – e printat pe hartie tare, deci inutilizabil in alte parti (desi si acelea mi-au trecut prin cap)… In loc sa coordonez, sa asignez roluri, sa dau termene limita, am zis sa fiu „buna” si sa nu le sperii pe fete… Evident, o colega a facut un document Word, una un Powerpoint, fiecare a scris despre ce si cum le-a tunat, proiectul nostru fiind o varza ceva mai amestecata decat cea de Bruxelles… My mistake…
A doua echipa a avut muuuuuuuuulta informatie… A treia, desi extrem de inovativa, a prezentat un concept pe care Doamna Profesor l-a sanctionat… si pe buna dreptate! AIESEC si alte organizatii studentesti angajeaza traineri care inteleg ce vor din psihologie si leadership (ca sa iau doar doua exemple) si le umplu capul de nazbatii unor copii tineri si entuziasti… Eu jucam un joc similar ferestrei Johari cand aveam 13 ani, in clasa a VI-a (nici nu auzisem de AIESEC si slava Domnului, m-am descurcat foarte bine si fara ei).
Cea de-a patra echipa a avut cel mai logic discurs… Pacat ca leaderul echipei a intarziat la prezentare, ea avand singurul document complet…
Cu alte cuvinte, nu e de ras… E de plans…
De ce ne-as fi picat pe toate?
Pentru ca nici una dintre echipe nu s-a apropiat de ceea ce voia Doamna Profesor… Si am simtit asta cu fiecare prezentare ce a urmat dupa a echipei mele… Eu consider ca nici una dintre noi nu are nici o scuza ca am facut-o de oaie – fiecare dintre noi a trecut printr-o facultate, are computer, casti, telefon si ne puteam coordona mai bine… Iar eu am facut-o de oaie cel mai rau… 🙂
Critica pe care vreau sa o aduc sistemului romanesc de invatamant este urmatoarea: comunicarea profesor – student sau profesor – elev este inca la un stadiu de proiect…
Vorba Elenei – Stiu ca tu crezi ca ai inteles ceea ce ai impresia ca ti-am transmis, dar nu sunt sigur ca realizezi ca ceea ce ai auzit nu e ceea ce voiam sa spun…
Nici unii dintre noi, studentii, nu suntem inzestrati cu ESP sa stim exact ceea ce vrea Profesorul… Cel mai greu lucru este sa te lupti cu propriile tale asteptari si cu propriul orgoliu… Vrei sa fii cel mai bun, neluand in calcul ca poate faci cu totul altceva decat ce ti se cere… si ca sa fie tortul plin de cirese, nici Profesorii nu sunt extraordinari la a transmite cerinte clare…
Si daca aspectul comunicarii nu ar fi de ajuns, iaka mai e ceva… Autoevaluarea, care ar trebui sa fie o parte integranta a unei evaluari normale la cap, lipseste cu desavarsire… Cine sa fie mai critic decat eu insami? Cine sa fie mai dur?
Iar ultima – si pana acum, preferata mea… La scoala nu s-a pus in curriculum (sau s-o fi pus, da’ nu stiu eu, ca am terminat liceul acu’ 10 ani) o materie care sa se cheme: „cum ma prezint pe mine”… Hai sa zic – nu faci chestia asta in liceu, o faci in facultate – dar nu lasa pe strada si mai grav, pe piata muncii, o persoana care sa nu stie ca diferenta intre un text scris (Word document) si o prezentare (Powerpoint) este de la cer la pamant…
E incredibil cum ajungi la o varsta sa nu stii ce e aia o prezentare, sa nu stii sa fii succint, coerent, logic in exprimare… Nu e incredibil sa nu stii sa faci una in Powerpoint, dar si daca scrii pe o hartie 3 idei principale pe care le dezvolti, tot prezentare e…
Critica adusa mie, de exemplu, a fost ca probabil ca am scris 3 pagini in word, dar am ales sa prezint totul intr-un singur slide… De ce, ma veti intreba… ei bine, pentru ca voiam ca publicul meu sa nu se uite pe pereti, citind slide-uri, ci sa asculte si sa incerce sa inteleaga, sa puna intrebari si sa ramana cu o poza a expunerii mele, continand ideile cheie… ATAT!
Citind in ultima vreme pe clasicii educatiei adultilor de la Maica Rusia, vreau sa va zic ca plang de mila sistemului de invatamant romanesc si a produselor sale.
Produsul standard „scuipat” pe piata are fitze cat cuprinde, pretentii si mai multe, stie calculator si (ceva) engleza… Competente, 0 barat. Si vorba lui Tom Skerritt in „Magnolii de otel” (Steel magnolias) – Un dram de pretentii face cat o oala de rahat…
Azi am o marturisire care nu imi face cinste – eu nu sunt o tipa foarte organizata…Spuneam ca lenea ma ajuta sa fiu eficienta – fac mai mult decat altii si mai repede, pentru ca am altele la care sa ma gandesc, iar… my work gets in my way…
Ei bine… La un moment dat, pe un proiect de acum vreo 2 ani, colegii mei olandezi ma bateau la cap sa ne scriem taskurile in google calendar – apuca-te, citeste instructiuni, pune task-uri… Eu nu am respectat nici una… Kees stiu ca isi respecta programarile la doctor…
Ceilalti nu aveau adresa de gmail… 🙂
Cand am inceput sa lucrez cu actuala mea echipa, seful nostru s-a gandit sa incercam aceeasi strategie cu functiunile Outlook-ului… Evident, initiativa a avut ceva incercari timide de a se naste… dupa care a murit… Recunosc ca nici nu m-am deranjat sa mai invat sa lucrez…
Ei, azi… Azi am dat peste (sau mai bine zis, mi-a fost transmis) un programel care chiar ma ajuta – pun acolo task-urile (sau ce am de facut), le retine (cu termen limita si cu durata cu tot) si, ca sa nu uit, imi da pe mail: „darling, vezi ca ai treaba!”
La una dintre firmele la care am lucrat, patronii voiau sa implementeze SAP – misto chestie, am auzit de la ei… Aveau un angajat care era singurul pe domeniul lui… daca lipsea 5 minute, se simtea… Asa ca, omul, daca avea vreo treaba, de orice fel, dadea mail de la opinca la vladica sa le spuna ca va lipsi… Va dati seama ce misto e sa fii CEO la orisice firma si sa primesti un mesaj de la un no-name, cu care, teoretic nu ai treaba, in care no-name zice: „sefu’, vezi ca lipsesc 5 minute… ma duc si eu ca omu’!”
Spuneau ca este eficient pentru project management, pentru office management si la naiba… pentru orice fel de management… Sa vedem… eu scriu proiecte… La intrarea in sistem, pentru realizarea fisei de pontaj, cum ar arata task-ul de creatie:
elaborarea cererii de finantare T pe POSDRU – ???????????? ore… Hm, nu… Sistemul nu accepta ???????????
Ok…
elaborarea cererii de finantare T pe POSDRU – 3 saptamani (21 de zile, 168 de ore)
– consultare – 16 ore
– scriere efectiva – 16 ore
– restul – „clocit” idei geniale… cu alte cuvinte, stat cu picioarele pe birou si citit, gandit, discutat, urlat, negociat, re-negociat, planificat, discutat, re-planificat, re-discutat, citit, gandit, re-gandit, re-re-discutat, finalizat
Mda… va dati seama ce nasol e sa scrii proiecte??? Si mai nasol e sa justifici de ce iti ia atata…
Vorbeam zilele trecute despre recrutare si selectie in vremuri de criza, cu o buna prietena care cauta contabili buni, vorbitori de spaniola... (Aviz amatorilor!)
De asemenea, ma uitam si pe net, sa vad ce proiecte au fost demarate, cu scopul de a scoate pe bietii someri sau pe cei pe cale sa devina someri, din… ciocolata.. 🙂
Sper sa gasesc ceva mai multe proiecte noi, proiecte ale angajatorilor pentru angajatii lor… Deprofesionalizarea fortei de munca mi se pare cel mai marsav lucru care se poate intampla unei tari, unei economii…
Acu’, cand avem cca. 4 mld. de Euro de la Onor Comisie, prin Fondul Social European, cand oricine are un proiect normal la cap poate accesa acesti bani, cand regulile de achizitii se simplifica (Slava Domnului!) si cand toata lumea are interesul sa iasa bine… Ei bine, acum… se intampla PREA PUTIN, PREA INCET…
Recunosc ca mi-as dori un sistem mai putin birocratic – unul dintre colegii mei olandezi povestea cum, pentru a absoarbe banii europeni prin programul Leonardo, i-au chemat pe potentialii beneficiari la un seminar, le-au pus in fata notiuni de baza despre cum se scrie o cerere de finantare si un buget, au identificat toate ideile de proiecte si le-au analizat eligibilitatea si au primit si orice fel de draft de cerere de finantare intr-o zi… Evident, ce alte documente mai trebuiau, urmau a fi transmise intr-o perioada determinata, dar numai ideea de a-ti aduna potentialii beneficiari si de a-i consilia, sa vezi daca vor si pot sa faca proiecte… e genial!
Si partea cea mai faina din toata povestea asta e ca oamenii astia au ales sa n-aiba habar de birocratie…
Azi am primit de la o prietena ce se afla pe meleaguri indepartate, la eternii nostri „preteni” americani, un mesaj legat de legea aceea cu retinerea datelor personale si de cealalta lege cu introducerea CIP-urilor la pasapoarte… Ma rog, nu sunt consultant pe partea asta tehnico-juridica, dar mie mi se par bani cheltuiti in van. A se vedea ce spune pe blogul domniei sale Dl. Varujan Pambuccian (http://varujan.rol.ro/category/loc-de-dat-cu-capul/).
Acum, pentru cei ce vor sa sustina interventia propusa de persoanele anti-legi de invadare a intimitatii persoanei, va dau si blogul de unde puteti descarca cererea respectiva si adresa la care puteti trimite petitia… (http://fymaaa.blogspot.com/2009/01/cerere-suspendare-citeste-i-da-mai.html)
Eu personal merg pe urmatoarea idee – poate naiva si prea putin „paranoica” – nu fac rau nimanui, nu ma simt vinovata pentru nimic si cred cu tarie ca sistemul ne poate ajuta… Daca plec prin vreo tara straina, nu ma gandesc sa duc bombe sau sa ma fac terorista, ci doar sa vizitez si sa ma simt bine… Iar daca, Doamne fereste, as fi intr-o tara straina si as avea o criza de ceva sau m-as imbolnavi, mi s-ar parea k lumea sa existe pe pasaportul meu datele minime despre mine (grupa sanguina, oarece date medicale) care sa imi salveze viata…
Ca si criza asta, care escaladeaza ingrozitor de… artificial, si cele doua legi despre care vorbeste blogul acesta, cu un titlu de altfel dragalas – Free your mind – mi se pare ca sunt o alta modalitate de a atrage atentia „tugulanului” (cu tot respectul pentru Pavel Corut) de la faptul ca el greseste fundamental, lasandu-se prins in toate aceste „teorii ale conspiratiei”, in loc sa se gandeasca la dezvoltarea personala si la imbunatatirea calitatii vietii sale…
Comentarii recente