Buuuun!!!
Vad si eu ca, cel putin la mine pe blog, cititorii asociaza consultantul cu scriitorul de proiecte… De asemenea, mai vad si ca nu esti consultant decat daca iti curg plete dalbe pe umeri si te asteapta groparul cu ustensilele pregatite…
Hai sa vedem ce nu e in regula in poza asta?
Ce e ala consultant?
Pai, conform DEX, un consultant este:
- Persoană care activează într-o instituţie, având misiunea de a da consultaţii într-un anumit domeniu
- Specialist care dă indicaţii sau trage concluziile în chestiuni care privesc specialitatea sa
- Specialist al unei instituţii etc. care dă indicaţii, pune concluzii şi face diferite lucrări care privesc specialitatea sa
- 1. specialist al unei instituţii etc. care dă consultaţii. 2. profesor universitar pensionat care ţine cursuri (facultative), are ore de consultaţie şi conduce doctoranzi. 3. specialist în consultanţă
iar consultanta este, evident, oferirea de sfaturi calificate în probleme de conducere şi organizare. (aici ar mai trebui discutat / detaliat, dar na… )
Asa… Deci – institutii + specialitate + concluzii / recomandari / lucrari care tin de specialitate…
Ca sa nu iasa iar aiurea, ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa trageti dumneavoastra concluziile…
Pana la urmatoarea postare, consulta(n)ti fericiti!
Zilele astea am vazut extrem de multi consultanti si consultant-wannabe-s… Si imi pun problema – de ce vor oamenii sa devina consultanti?
Eu imi doresc sa fiu consultant din anul II de facultate, cand am avut un curs de bazele managementului strategic cu cel mai amuzant si cel mai sever profesor pe care l-am avut vreodata… Vorbea despre management cu pasiune, lucru pe care, la momentul acela, l-am apreciat cu atat mai mult cu cat omul era si practician… Spre deosebire de cei mai multi profesori universitari, care au mici tangente cu activitatea organizationala…
Ce am invatat eu atunci de mi s-a pus pata pe consultanta? Cred ca a fost urmatorul lucru: fii tu insuti / insati… daca ai dreptate si iti faci treaba bine, oamenii te vor respecta si aprecia…
In timp, la primul meu job adevarat, am invatat ca a fi consultant este foarte departe de ceea ce credeam eu… Consultantii cu care am lucrat erau departe de a fi material uman de extraordinara calitate – cei mai multi dintre ei erau misfits – neadaptati in tarile lor si care, evident, veneau la noi sa ceara „pamant si apa”… Cei putini si extraordinar de bine pregatiti si de interesati erau ca o binecuvantare… Desi si ei tot misfits erau… Dar erau oameni care se trezeau de dimineata cu scopul declarat de a schimba ceva… Unul dintre ei spunea: „I am training myself out of a job…”
Avand ocazia sa vad atatia consultanti zilele trecute, am vazut oameni de calitate si foarte buni tehnici, dar prosti gestionari si oameni tineri si pasionati de consultanta, dar fara pic de control asupra activitatii lor… Am vazut cum se pot strica relatiile interumane ca urmare a proastei coordonari… Am vazut ce poate face aroganta dintr-o relatie profesionala, cand unul se simte superior altuia…
Ma uitam, deci, zilele trecute, fara sa vreau, la defectele capitale ale consultantilor – de, ce sa-i fac? Sunt si eu unul dintre ei si la cine sa ma uit? La doctori? La profesori? Nu, ma uit si eu la aia pe care ii cunosc…
De multe ori suferim de o oarecare aroganta – nu zic ca nu-i bine, dar sa am de ce sa fiu arogant/a, as zice eu… Suferim, de asemenea, de „amdreptatita”… Asta nu e o boala foarte usoara si din nefericire, este absolut incurabila… Bineinteles ca, odata ce am ajuns la o anumita varsta si experienta, ni se face lene sa mai facem chestii absolut normale – de exemplu, sa ne actualizam CV-ul sau sa citim cap-coada o documentatie de licitatie… Nu mai zic de pus CV-ul in formatul solicitat de o autoritate publica…
Aceste semne – mai ales ultimele, tradeaza o auto-suficienta si o aroganta pe care eu, personal, n-o pot suferi… De asemenea, tradeaza si o lipsa de disciplina si de respect pentru autoritatea publica si pentru cei care pregatesc documentatiile de licitatie…
Asa ca nu stiu de ce ma mai plang eu de sistemul educational romanesc si de haosul care domina in aproape toate organizatiile economice cu si fara profit de la Romanica, daca oamenii care ar trebui sa asigure ceea ce se cheama consiliere si asistenta tehnica si ce naiba o mai fi pentru aceste organizatii nu sunt in stare sa se organizeze pe ei insisi…
Si imi pun din nou problema: de ce vreau sa fiu consultant?
Ei bine, pentru ca, asa cum spunea profesorul cu pricina in cursul lui de bazele managementului, cel mai important lucru este sa dai ceea ce ai mai bun in orice activitate…
Nu e numai titlul unui film pe care tocmai ce l-am vazut, ci si o provocare importanta…
Ceea ce imi place la UAIC, unde am onoarea de a participa la cursurile de Master in Managementul Educatiei Adultilor (mda, adultii chiar se educa!), este ca au niste profesori care incearca sa sparga tiparele…
Astfel ca o doamna deosebita ne-a dat o lista de filme avand ca teme principale educatia si rezolvarea conflictelor…
Asa am dat peste acest „Stand and deliver”. Asa, cautand, am dat peste Ron Clark Story, peste Dangerous Minds, peste Lean on me, Madame Sousatska, Music from the Heart, si cate altele n-or mai fi?
Asa, tot cautand carti, am dat peste Road to life (A. S. Makarenko) si peste The Idiot Teacher sau Trashcan Kids…
Ca raspuns la comentariile lui Cristi – da, exista sisteme educationale unde lumea nu se gandeste la diploma, la predare si la fluenta, ci la dezvoltarea abilitatilor, la imbunatatirea cunostintelor si la schimbarea atitudinilor pentru viata…
Ne-am relaxat, doamnelor si domnilor! Ne-am invatat sa ne luam pilula zilnica de informare de la televizor, sa ne drogam cu filme violente si cu telenovele… Ne-am invatat sa ignoram scoala – chiar si pe cea a copiilor nostri si sa ii tratam de sus pe profesori… Ne-am obisnuit sa ni se spuna ce sa cumparam, de unde si cum… Daca extraterestrii s-ar uita la reclamele noastre, ar zice ca femeile sunt niste sclave si barbatii, niste misogini nenorociti… Iar daca s-ar uita pe strada, s-ar intoarce in Galaxiile lor cu coada intre picioare – nu-i nimic de vazut pe aici, nu-i asa?
Am inceput sa citesc o carte scrisa de un educator rus, care spunea ca, privindu-si elevii de clasa I, a descoperit la unii dintre ei rani atat de adanci incat ii era teama ca acei copii nu vor mai putea visa vreodata… Ca tanar dascal, se intreba cum va putea sa ii faca sa iubeasca invatatura, fara a simti constrangerile legate de note si ierarhii?
Ce putem spune noi despre un sistem in care cei mai multi copii intra de la 3 ani? Ei bine, eu va pot spune ca pe la vreo 15 ani eram atat de plictisita de sistemul acesta, incat imi venea sa ma urc pe pereti… Dar aveam 2-3 ore la care ma duceam cu placere si 2-3 profesori cu care chiar aveam ce discuta… iar asta facea ca lucrurile sa fie mult mai simple.
Daca veti vedea aceste filme si veti citi aceste carti, veti vedea ca toti acesti dascali aveau un lucru in comun – toti si-au castigat respectul elevilor prin aceea ca i-au invatat pentru viata – toata munca lor, toata lupta lor, toata hotararea si toate eforturile lor au fost directionate spre a le darui, mai presus de toate, incredere in ei insisi si vointa de a visa si de a-si indeplini visurile… Si in procesul acesta, fiecare dintre eroii acestor filme si carti a invatat alaturi de elevii sai… a plans alaturi de ei, a luptat alaturi de ei contra sistemului, contra discriminarii… Ceea ce mi se pare extraordinar – si nu stiu in cate organizatii si sisteme vom gasi chestia asta, este ca, ori de cate ori unul sau altul dintre eroii acestor carti si filme a vrut sa renunte, s-a gasit cineva care sa ii arate ca e nevoie de el…
Ma consider norocoasa ca am lucrat, la inceputul carierei mele, intr-o astfel de firma… Acolo am invatat ca nimic nu e mai important decat a livra… la timp si la calitatea asteptata… Si ori de cate ori am vrut sa renunt, sa ma opresc, am avut, din fericire, oameni care m-au impiedicat sa fac asta…
Toti suntem implicati in educatie… evident, in cea permanenta… Fie ca „ucenici”, fie ca tutori, coach-i sau mentori… Si vreau sa va spun ca cel mai frumos lucru pe care l-am auzit saptamana trecuta a venit de la un coleg extraordinar de inteligent, englez, care lucreaza de 2 luni in consultanta si care se simtea depasit un pic de evenimente – mi-a spus: „multumesc ca m-ai ajutat, sunt atat de nou si de neexperimentat ca nimeni de pe aici nu ma baga in seama”…
„Many students, especially those who are poor, intuitively know what the schools do for them. They school them to confuse process and substance. Once these become blurred, a new logic is assumed: the more treatment there is, the better are the results; or, escalation leads to success. The pupil is thereby „schooled” to confuse teaching with learning, grade advancement with education, a diploma with competence, and fluency with the ability to say something new. His imagination is „schooled” to accept service in place of value. Medical treatment is mistaken for health care, social work for the improvement of community life, police protection for safety, military poise for national security, the rat race for productive work. Health, learning, dignity, independence, and creative endeavor are defined as little more than the performance of the institutions which claim to serve these ends, and their improvement is made to depend on allocating more resources to the management of hospitals, schools, and other agencies in question.” (Ivan Ilich, http://www.preservenet.com/theory/Illich/Deschooling/intro.html)
Ce spun angajatorii din IT (unul dintre cele mai mobile si mai adaptabile domenii), acum, la vremuri de criza… Iaka ce spun…
„Vom putea profita foarte mult in perioada aceasta pentru a face inlocuiri de personal. In sfarsit, dupa patru-cinci ani piata de HR nu va mai fi a angajatilor, ci a angajatorilor”
„Ne vom permite luxul sa ne alegem oamenii si sa ii schimbam pe cei care nu dau randament”
Dar pana acum, domnilor directori, ce v-a impiedicat sa faceti asta?
Sunt sigura ca nu numai in IT se intampla sa gasim aceasta atitudine suparator de aroganta… Cine va credeti? Am vazut cazuri multe de firme in care oamenii erau angajati pe pile… Ce naiba sa mai zic, am si lucrat in astfel de firme…
E o zicala urbana care spune asa: „De prost ce e, da in gropi. Dar daca iese, iese de destept.” Recunosc ca pilele te pot aduce undeva, dar ceea ce faci tu acolo, ca si profesionist, este ceea ce te defineste. Nu faptul ca esti pila lui cutarescu.
La primul meu asa-zis „job” am mers la interviu de mana cu tata. Nu de alta, dar nu ma pupasem eu intr-o intersectie cu un gigel care il cunostea pe nenea asta cu firma… Din vorba in vorba, la atelierul auto, unde au facut mici reparatii, gigel il recomanda pe tata ca mandru posesor de nou absolvent de facultate si nenea ma cheama la interviu. Nu voi uita niciodata expresia de „hai, sa vad ce poti!” intiparita pe fata lui si nici stralucirea din ochi, in momentul in care si-a dat seama ca eram nu numai super-calificata, dar vorbeam fluent sau aproape fluent 3 limbi de circulatie mondiala.
Cum am fost tratata? Ca toti tinerii absolventi… Nu tu contract, nu tu carte de munca… Ce sa mai, pentru amorul artei, am scris in CV ca ala a fost internship. A fost o experienta, si una din care am ramas cu o foarte buna prietena si cu o aversiune declarata fata de vanzari… 🙂 A cui e vina ca HASHER-ul sta prost in momentul asta? Pai hai sa vedem… In constructii, de exemplu, nu mai exista manuale din 1960 toamna… pentru ca nu a mai existat cerere… De formarea in acest sector au grija niste oameni deosebiti, pe care se intampla sa ii cunosc personal si de care sunt foarte mandra. In turism/hoteluri/restaurante, tzipa toti hotelierii si toti proprietarii de restaurante ca nu exista personal calificat… Ce-i drept, personalul din turism nu este nici foarte bine platit, dar si proprietarii ar putea macar sa investeasca in formarea si calificarea angajatilor… Dar sa revenim la IT… N-o sa va vina sa credeti, dar mie chiar imi plac IT-istii… desi nu ii inteleg absolut deloc – oi fi vorbind eu 3 limbi straine bine si foarte bine si oi intelege eu cam 6 limbi straine, da’ uite ca IT-eza n-am invatat-o… Stau si ma intreb cum un pustiulica de 25 de ani ia mai multi bani ca mine, cand de-abia a terminat facultatea si a intrat pe piata muncii la plezneala…
Ce spune asta despre calitatea HASHER-ului din sectorul IT? Va spun eu ce spune – habar nu au… de absolut nimic. De-aia avem persoane arogante, ca directorul citat mai sus, care nu stie cum sa bage frica de somaj in angajati, probabil…
Nu stie dansul oare ca, in conformitate cu Codul lu’ munca de la Romanica trebuie sa ii dea omului preaviz si sa ii gaseasca cel putin 3 locuri de munca pe care prostu’ sa le refuze, inainte de a-l da afara? Sau poate cunoaste metode de tortura fizica si psihica (sau amandoua) cu care sa il convinga sa renunte singur???
Concluzia mea… A innebunit lumea…
Va pup!
Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;
c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
e) în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii;
(1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
(11) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 263-268.
(2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.
(1) Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.
(2) Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern.
(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
(2) În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
(4) În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5) În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.
Comentarii recente