Tzepele pe care le iau consultantii sunt, probabil, printre lucrurile acelea pe care unii – invidiosi din fire – zic ca le meritam…
Adevarul e ca tzeapa pe care am luat-o eu, personal, acum vreo 2 saptamani (cu efecte minime, din fericire), si anume faptul ca am facut o lucrare pe incredere, considerand ca toti oamenii sunt la fel de onesti si de normali la cap ca mine, si ca la urma, ne vom intelege cu toate cele (respectiv: contract, bani, etc.), a fost lucru manual… Nu am pe cine altcineva sa invinuiesc, decat pe mine…
Astfel, primul meu sfat (pe care intentionez sa il si urmez, de acum inainte) este sa nu livrati nimic inainte…
Vreau sa zic ca e prima data cand mi se intampla asa ceva… Pe bune! Pana acum am lucrat cu unii oameni si fara contract, am avut un client care m-a platit dupa un an (exact, dupa un an), dar nu am patit niciodata o chestie ca asta: eu livrez un document perfect valabil, care ajunge la client, si mi se propune o plata derizorie… banii de… nu stiu, de tigari pe o saptamana…
Stau si eu si ma gandesc – ce mama naibii e in capul unora, cand isi iau consultant?
Scriu despre asta azi, pentru ca am vazut un comentariu interesant, legat de acreditarea unor cursuri si cursisoare de la prietena noastra Alina si pentru ca am mai scris despre asta si zilele trecute si am prezentat un scurt document despre evaluarea competentelor obtinute pe alte cai decat cele formale
Intai va zic cum ar trebui sa fie: o evaluare criteriala, in urma careia sa se spuna ca persoana evaluata este competenta sau inca nu competenta in domeniul sau.
Ar trebui sa fie o evaluare care nu tine de formare profesionala… formala sau de orice alt fel… lucru care o sa conduca la eliminarea cursurilor si furnizorilor de formare ineficienti, dar si la o responsabilizare a onoratului adult cu privire la competentele sale.
Asa cum spunea si Ilich… vom avea parte de o de-scolarizare… in sensul bun. Iar daca evaluarea, ca proces institutional, se va realiza asa cum trebuie – adica se intelege ca daca statul, institutia si individul au o responsabilitate impartita in ceea ce priveste certificarea competentelor, atunci si rezultatele vor fi pe masura…
Cu drag,
Melania
A trecut o multime de timp de la ultimul meu post…
Asa cum spun unii, rau fara rau… dar mai rau cu rau… Sau era invers….
V-o spune un consultant care n-a mai dormit ca lumea de 4 zile si se gandeste sa isi schimbe numele in Raluca si sa isi ia pisici…Ma rog, pisica va veni nechemata, dar intentia de a-mi schimba numele ramane doar la stadiul asta…
Nu inceteaza sa ma uimeasca birocratia de la romanica… Si nu inceteaza sa ma uimeasca nici modul cum se bat in cuie unele lucruri…
Spunea una dintre doamnele care au citit blogul ca cei de la ADR-uri sunt innebuniti dupa proiecte generatoare de venit…
In mintea mea, un proiect de iluminat stradal, par example, nu are venituri directe generate… Asa ca puneti mana si faceti-va creierasii permanent sa gasiti venituri…
Si colac peste pupaza… scoate-le din AFN…
Frate, acu’ ceva timp eram incantata ca traiesc in Romania… Dar de la Craciun – cand am plecat din Bucuresti si mi-am lasat pasaportul pe masa – nu mai vreau decat sa cresc mare si sa ma fac consultanta adevarata in Kazakhstan.
Cred ca m-am resemnat…
Vorbeam, acum ceva timp, despre managementul de proiect – arta sau stiinta, dar si despre omul pus fata in fata cu proiectul… Ok, ce facem de acum incolo?
Desigur ca toti suntem oameni si toti avem, intr-o masura mai mare sau mai mica, prioritati si preferinte…
Ma critica un cititor ca nu am mai dat nici un semn de viata – mi-am schimbat jobul si am ajuns, cum spune cantecul „a mil por hora”…
Pregatesc vreo 3 propuneri de proiecte cu termene limita relativ apropiate, incerc sa ma acomodez la noile conditii si sa imi pun ordine in ganduri, hartii si scoli… Nu-i usor… De unde si ideea PM Stress-ului de azi… (adica blogpostului de azi)
Daca la inceputul lui februarie ma plangeam de lipsa activitatii, azi ma plang de abundenta ei… 🙂
Si, ca orice bun project manager, deleg ce pot si mai las si pe poimaine. (Iar glumesc)
Spunea unul dintre colegii nostri de lipsa de informatie – ca e vina unora si altora de prin public ca nu informeaza publicul si nu fac si nu dreg…
Cred ca ma repet, dar de… Asta este! Ne repetam, daca nu avem incotro…
Este obligatia noastra, ca beneficiari, sa ne informam. Asta inseamna ca trebuie sa facem tot posibilul ca problema noastra sa devina problema birocratiei… O mare parte dintre autoritatile de management si organismele intermediare merita felicitari pentru modul cum interactioneaza cu publicul / beneficiarii, tratandu-i cu respect si cu profesionalism…
Nu-i apar pe motiv ca mi-ar placea sa lucrez in sistemul public si probabil ca voi si face chestia asta candva, ci pentru ca exista oameni in public care stiu sa isi faca treaba k lumea, pe banii care (nu) sunt si cu beneficiarii si consultantii care suntem…
Informarea corecta a beneficiarului privind oportunitatile de finantare si modalitatile de mobilizare a contributiei proprii ar trebui sa fie principalele puncte de reper ale informarilor oficiale. La fel si activitatile pentru care se acorda finantare. O cerinta majora, as zice eu, si minima pentru evaluare, ar fi un cash-flow normal la cap (inclusiv pe POS DRU).
De-abia atunci se va putea spune daca avem proiecte fezabile si durabile… Si de-abia atunci, noi, ca si consultanti si beneficiarii nostri, dragii de ei, vom fi convinsi ca era mai bine fara atata informatie…
Imi spunea cineva zilele astea ca suntem balcanici… Si ca la noi, lucrurile se fac ca la noi…
De asemenea, un comentariu de aseara mentiona faptul ca informatia costa…
O sa radeti daca va spun ca unul dintre colegii mei, gestionar de schema de grant in Olanda, a acceptat propuneri de proiecte de 1 pagina jumate… Procesul in sine a fost foarte transparent: au strans intr-o sala mare toate tipurile de beneficiari de proiecte de dezvoltarea resurselor umane si le-au prezentat programul, le-au spus sa isi schiteze niste idei de proiecte, le-au verificat eligibilitatea si, dupa depunerea acelor schite, au pornit si contractarea…
Citeam pe bestjobs, in cadrul forumurilor acelora propuse de utilizatori, despre o doamna care voia si ea fonduri FEADR… Cineva s-a gasit sa ii spuna (asta e interpretarea mea, deci fara suparari):
„Haide, draga, ca nu stii tu sa faci un proiect! Nici nu ai idee ce pasi implica treaba asta… Ai nevoie de un consultant…”
Mesajul urmator era ceva mai normalut, i-a explicat un binevoitor femeii traseul banilor si i-a subliniat ca pentru ceea ce voia ea, probabil ca urma sa aiba nevoie de consultanta…
Daca scoala ne invata ceva, apoi ne invata sa utilizam resursele care ne stau la dispozitie, pentru a ne imbunatati viata… Ma indoiesc insa, ca scoala ne mai invata ceva… Asa ca o sa zic doar ca nevoia ne invata…
De ce nu a cautat femeia respectiva la Primarie – unde e musai sa fie un „consultant” care sa ofere informatii… Sau sa caute pe site-ul Ministerului Agriculturii…
NU! Doamne fereste!
Cu totii cautam exact acolo unde vom gasi: binevoitori gata sa ne ajute, raspunsuri care mai de care mai „informate”, experientele altora…
Adica… Vin si eu si ma intreb: de ce e nevoie sa intreb pe cineva complet neavizat, cand e lege care zice ca informatiile de interes public trebuie afisate / livrate celui care le solicita in termen de 5 sau 10 zile, max. o luna? De ce, in loc sa ma duc la „aia care stie”, trebuie sa ma duc sa intreb pe altii la fel de pafaristi ca mine?
Cunosc consultanti si organizatii care nu taxeaza solicitarea de informatii, decat daca vine clientul cu contractul in manuta.
Ce pot sa zic? Lipsa informatiei, la fel ca si lipsa unei gandiri coerente… costa…
Comentarii recente