Revin cu o chestie foarte draguta – RIR-ul… Avea dreptate Ileana (noroc cu ea, ca tocmai ce depuneam un ACB prost facut la AM POR si aia le cam stiu), la fel si ciudatii aia de la firma no-name… Iar eu am uitat ca un bebe fraier definirea si calculul RIR, ca na! de cand cu excelul lu’ nea Bill, am lasat-o mai moale cu matematica adevarata si nici neuronul meu nu si-a mai pus probleme de logica…
Deci, RIR se calculeaza intr-adevar la fluxuri neactualizate… numa’ ca, daca lucrezi doar in excel, cum am facut eu, incepi sa spui prostii, ca mine… Si nu e bine, ca bagi oamenii in ceata… 🙂
Deci, cu scuzele de rigoare, atat firmei no-name care facu evaluarea pe proiectele cu pricina, cat si celor care s-au apucat si au calculat RIR la fluxuri actualizate si au obtinut rezultate de plangi (adica proiectele erau musai de finantat, ca RIR-ul cu pricina e dublu actualizat, deci fffff mic), va spun doar atat: am mai invatat ceva… (scuze ca a durat atat de mult, chiar am stat si am verificat de manuta si cu excel si cu toate cele; ca sa fiu sigura si mi-am luat si cursurile de la ASE si de la facultate si l-am pus si pe colegu’ meu care face financiar de 6 ani sa ma lumineze)
Pup! Si financiar-analizati cu bine!
M
Vorbeam eu singura in articolul trecut despre oaresice frustrari pe care le am pe sufletul meu re la licitatiile de la romanica…Si tot asa ramasei, asa ca m-am gandit si eu sa ma luminez cu alte chestii mai fericite… Iaka ce spune o minte mai luminata decat a mea – creatorul lui Dilbert – despre ce inseamna reusita in cariera si in viata:
„If you want an average successful life, it doesn’t take much planning. Just stay out of trouble, go to school, and apply for jobs you might like. But if you want something extraordinary, you have two paths:
1. Become the best at one specific thing.
2. Become very good (top 25%) at two or more things” (mai mult la http://dilbertblog.typepad.com/the_dilbert_blog/2007/07/career-advice.html)
Si iaka un citat foarte dragut (care se potriveste cu asta) si care merita comentat pe larg, cu drag si cu interes, despre ce inseamna competenta:
“A human being should be able to change a diaper, plan an invasion, butcher a hog, conn a ship, design a building, write a sonnet, balance accounts, build a wall, set a bone, comfort the dying, take orders, give orders, cooperate, act alone, solve equations, analyze a new problem, pitch manure, program a computer, cook a tasty meal, fight efficiently, and die gallantly. Specialization is for insects.” – Robert A. Heinlein
Vreau sa va zic ca mie mi-a placut citatul cu pricina – iaka ce frumos zice neica asta (o sa ii caut si cartea, se pare ca e yummy): sa fii capabil sa schimbi scutece, sa planifici o invazie, sa tai un porc (ok, eu n-am taiat nici macar o gaina, nu tai chestii pe care le cresc de cand erau in gaoace), sa scrii un sonet (ce frumos!), sa rezolvi o ecuatie, sa respecti ordine, sa dai ordine, sa cureti balegar (asta am facut, nu e printre activitatile mele preferate, da’ ma descurc), sa gatesti o masa delicioasa, sa te lupti eficient si sa mori cu eleganta… Daca e sa luam toate cele mentionate aici, ar trebui sa fii un om polivalent si mereu dispus sa inveti…
E o intrebare stupida – stiu…
Ma gandeam in ultima vreme: Ce ar trebui sa fac sa castig o licitatie / sa mi se aproble un proiect la Romanica? (eu sunt dintre aia fericitii cu proiecte aprobate, dar totusi, de amorul artei, m-am intrebat)
Sincera sa fiu, n-am ajuns inca la o concluzie diseminabila pe net… Prea multe bip-uri, chiar si pentru world wide web…
Dar am ajuns sa ma gandesc si la reversul medaliei: daca cele mai multe proiecte se dau aiurea, cum citeam zilele trecute, daca in locul competentei se prefera altceva, atunci incotro ne indreptam?
Poate parea ciudat – dar articolul postat de Sunil – http://sunilmohal.blogspot.com/ – despre imperativele educatiei, m-a facut sa ma gandesc la urmatoarea situatie catastrofala:
cultura pe care o promovam azi ii invata pe copiii nostri ca e ok sa furi, sa inseli, sa fii mediocru (si n-am nimic de comentat aici, mediocritatea e o stare minunata), sa nu iti pese de cel de langa tine, sa nu invete, sa nu citeasca, sa nu iubeasca natura, sa nu se implice… sa nu, sa nu, sa nu…
Si atunci, de ce ar fi nevoie sa nu se intample asta?
Revin cu subiectul cu pricina, de data asta fara femei…:-)
Cand invatam despre project management, invatam si despre formarea si motivarea echipei… O sa vi se para ciudat, dar, de multe ori, adevaratul leader din cadrul unei echipe de proiect nu este neaparat promotorul sau, sau project managerul.
Mie mi se pare important a intelege ca profesionist si ca om, urmatoarea regula – nu mai stiu cine a zis-o initial, oricum, mi-a placut si am retinut-o:
„Un conducator trebuie sa inteleaga ca:
1. conduce oameni
2. conduce dupa reguli
3. nu va conduce intotdeauna”
Punctul 3 este punctul meu preferat. Din motive evidente, zic eu. Am avut o colega care mi-a dat un sfat interesant: „pe unde te vei duce, sa gasesti un om cu care sa razi si cu care sa poti sa injuri”.
Intr-o echipa de project management, e evident ca PM-ul trebuie sa fi citit o carte de leadership la viata lui. Iar cartea aia ar fi trebuit sa se termine, obligatoriu, cu un capitol legat de dezvoltarea capacitatii de leadership a echipei sale.
Pe unde ma duc pe internetul aista, zilele astea, pe linkedin, dau de articole cu si despre leadership…
Toate bune si fericite, gandeste sufletelul meu (candva, cand voi avea 35 de ani sau 40, si imi voi fi acumulat o experienta relevanta, dovedita, si voi fi observat suficienti manageri si oameni, in general, ma voi face si eu doctorand in domeniul resurselor umane, probabil, urmarind o tema destul de ignorata si anume leadershipul femeii), dar de la teorie la practica e cale luuuuunga, luuuuunga si grea.
Ce-mi place e ca principalii promotori ai ideii de leader si leadership sunt tinerii – dar culmea, tot ei sunt cei care fug primii de treaba asta.
Cum deschid guritele, cum le ies porumbei de genul aista din ele. Leaderul face, dupa aia tace. Ii lasa pe cei din jur sa spuna: „ia uite ce bine a iesit treaba cutare”. Mai mult, le multumeste celor din jur si ii felicita. Asa ca, atunci cand voi vedea chestia asta nu la nivel declarativ, ci faptic, atunci cand vor sta peste program sa invete una-alta, cand vor spune „eu vreau sa stiu”, „arata-mi”, „implica-ma”, „ajuta-ma”, abia atunci voi fi si eu de acord ca am inceput sa mergem pe calea cea buna…
Radeam aseara cu o prietena – ea a lucrat in sectorul public, eu nu, si o invidiez sincer pentru asta – ea spunea ca sunt oameni care nu trebuie sa vada un lucru de prea multe ori si se lipeste imediat de ei, sunt oameni de care nu se lipeste absolut nimic, orice le-ai face… Ei bine, sper ca s-o fi lipit ceva din ce ziceau unii si altii prin lume si de copilasii astia de la ASE care m-au facut sa scriu despre leadership azi…
Asta imi aduce aminte de o chestie pe care o zicea tata: cand faceam ceva bine, eram fata lui, cand faceam ceva rau, eram a maica-mii… Cam asa si cu leadership-ul acesta…
Comentarii recente