Cate zile pe an nu ne spunem tocmai chestia asta?
„Azi n-am chef de nimic… Vreau sa zac, sa inchid telefonul, sa ascund modemul de internet, sa pun perna pe ochi si pe urechi si sa nu bag pe nimeni in seama…”
Si, in loc sa facem asta, cadem din pat dupa ce am pus telefonul sa faca <<snooze>> de mult prea multe ori, ne urcam in mijlocul de locomotie obisnuit, ne enervam mai mult decat de obicei si ne ducem la serviciu, unde, cu un oftat dramatic, spunem: „Azi n-am chef de nimic.”
Si, pentru ca nu ne-am ingaduit o zi doar pentru noi, evident, nu ne iese nimic ca lumea… Adica, daca faxul ar putea sa se strice, azi se va strica si azi vom avea nevoie de el… Daca PC-ul nostru dadea semne de oboseala si facea ca un avion de prin al doilea macel mondial, azi isi va lua zborul… Daca ceva putea sa mearga prost, apoi chiar azi va merge prost… Daca…
Azi nu am chef de nimic. In consecinta, voi face fix ceea ce vreau, pentru ca e ultima zi din an, pentru ca nu ma controleaza nimeni, pentru ca nici nu imi pasa daca s-ar apuca cineva sa ma controleze, eu oricum nu fac decat ce vreau eu.
Evident, unele lucruri pur si simplu trebuie facute… Trezire, papat ceva, scris pe blog, vazut un film, aranjat pentru un slumber party, trecut in noul an…
Dar nu-i asa ca-i fain sa zici: „n-am chef de nimic” si sa si actionezi in sensul asta?
Melania
N-am povestit pe aici prea mult de ai mei.
Tata este o inepuizabila sursa de povesti (are in spate 30 de ani de armata si a iesit de acolo cu un grad destul de frumusel, da’ n-as putea sa va zic sigur care… Lumea ii zice ori Nelu, ori don’ colonel… Fata tatii nu prea le-a avut cu armata…), unele dintre ele despre management. N-as zice ca-i un geniu de-al planificarii (asta e mai mult ograda mamei), dar tipul le are cu organizarea si implementarea.
Una dintre povestile lui, care mie mi-a dat o lectie de viata foarte frumoasa, este despre o aplicatie. Acum vreo 20 si ceva de ani, multi, ca eu eram mica, se duce tata cu inca niste patrunjei (astia sunt soldatii – super! acum imi pun si armata romana in cap!) sa pregateasca o tragere pe undeva pe langa Campulung, pe niste tarlale. Si, evident, isi iau repere peste repere – prima salva de tun o sa ajunga pana la copacul ala, a doua pana la gardul celalalt, si a treia, la bolovanul negru. Si le marcheaza oamenii pe harta si se intorc a doua zi cu echipamentele din dotare si incep sa isi faca aplicatia.
Ei, cand ajung la a treia tragere, sa vezi minune ca bolovanul nu mai era nicaieri. Se uita oamenii pe harta, se uita pe tarla, nimic. Da’ nimic si pace. Se scarpina in cap, se mai uita o data la harta… Se mai uita inca o data pe tarla, tot nimic.
Ma rog, se lasa batuti, ca de! nu te poti certa cu natura… apoi pleaca inapoi spre oras. Pe drum, dau de cireada satului… Si realizeaza ca bolovanul care le servise drept reper putea foarte bine sa fi fost o vacuta ratacita, care se odihnea la soare.
De ce mi-a servit mie povestea asta?
Pentru ca deseori, incercam sa imi iau repere care mai de care mai amuzante si mai usor de tinut minte, eu fiind o persoana fara pic de busola… Ma lasi undeva, si sunt pierduta daca nu gasesc o gura de metrou, o statie de autobuz sau o persoana care sa inteleaga si sa vorbeasca limba romana. De-aia e bine ca exista taxi-uri.
Si asa se intampla si in viata – uneori ne luam niste puncte de referinta fara sa verificam exact daca putem pune baza in ele. De-aia, ori de cate ori aud chestii de genul „ai incredere in mine!”, ma cam duce gandul la vacuta buclucasa si ma ia rasul.
Cred ca asta e momentul in care luam de-a gata un mesaj de Craciun sau ne stoarcem creierasii sa zicem ceva mai de Doamne ajuta, ca sa fim mai tare decat vecinul sau colegul care ne-a luat-o inainte cu urarile de bine…
Pentru mine, Craciunul si Anul Nou nu inseamna decat o perioada in care e mai usor sa ma las manipulata (hai, fata tatii, fa tu asta… sau hai, ma, mama, zi si tu asa) si in care ma imbolnavesc de nervi, pentru ca toata lumea simte nevoia sa fie mai buna…
Anul acesta, insa, am facut un an de Finantare… Da, surprinzator, am un an de blogareala (sau blogging, da’-mi place mai mult cum suna in romana). Simt ca toti oamenii pe care i-am cunoscut aici (pe unii ii si vedeti in dreapta, la legaturi) si cei pe care i-am regasit (cea mai vocala este Emmy) precum si cei pe care i-am „ars” anul asta cu cate o scatoalca virtuala, m-au invatat sa fiu mai buna, mai desteapta si mai deschisa.
Vreau sa va multumesc, deci, tuturor, pentru ca mi-ati oferit ocazia sa va cunosc. Nu stiu cat de mult realizati ca fiecare mesaj al vostru mi-a oferit inspiratie si sprijin. Multam mult!
Va doresc ca Anul Nou sa va fie glorios, sa tintiti spre stele si sa le atingeti, sa va dea Domnul multa sanatate, o idee de dragoste, un strop de fericire si un dram de noroc!
Craciun fericit si La multi ani!
Multumesc!
Melania
zapada pe o frunza de trandafir
Spun „cu” si nu „de”… A se vedea o mica-mare diferenta…
Ca sa ma enervez asa, inainte de sarbatori, domnii de la fonduri minus structurale au mai scos o minune:
Un manager de proiect pe fonduri europene pentru HR poate castiga 5.700 de euro pe luna!
(http://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?eID=6125&t=Stiri&AspxAutoDetectCookieSupport=1)
Zau? V-am dar si link sa cetiti si sa va minunati, cum am facut-o si eu…
Ok, deci… fondurile trimise de maica UE exista si sunt fundamental directionate pentru ca un manager de proiecte europene pentru hasher sa ia 5700 de euro pe luna… Fugi d-acilea! La numai 4 ore pe zi… Ma face sa ma simt proasta ca am cerut, pentru o pozitie similara, enorma suma de 20 de euro / h. Negociabili.
Da, domnii si doamnele de la AM POS DRU – va rog eu frumos, trantiti toate proiectele cu project manageri la 4 ore/zi, cu un procent de costuri de resurse umane mai mare de 25% din valoarea proiectului… Da’ va rog eu frumos! Ca o sa moara naibii organizatiile alea platind salarii exorbitante si facand zero barat training…
Mi se pare strigator la cer, dar poate asa sunt eu, mai fraiera! Dar ca sa vii cu pretentiile cat casa si sa spui ca iei o caruta de bani pe 4 ore pe zi, mi se pare atat de horror, incat e de-a dreptul ilar.
Vestea buna, exceptionala chiar, este ca, daca organizatiile romanesti si-ar permite sa faca asta (adica sa plateasca un car de parai unor gigei care menegiuiesc proiectele POS DRU), absorbtia ar fi divina, si impactul in pom. Ma intreb, va mai fi un nou exercitiu de programare?
Cand nu una, nu doua, ci chiar 3 persoane iti confirma ceea ce tu banuiai deja (si anume ca esti beat), e cazul sa mergi sa te culci.
Mi-ar placea ca, la un moment dat, sa lucrez intr-o organizatie care utilizeaza evaluarea 360. Am invatat despre conceptul cu pricina online, la skill smart (sau ceva de genul asta), evident, fara certificat de absolvire. A fost un curs interesant pentru ca, pana la momentul acela, nu mai avusesem nici o tangenta cu subiectul.
Cele 4 fatete ale evaluarii 360 sunt:
– auto-evaluarea – sau, ca sa glumesc, ce spun vocile din capul tau despre tine… Pe mine zilele trecute ma prinsesera intr-o pasa in care nici vocile nu voiau sa spuna nimic
– evaluarea colegilor – sau, cum ar spune Kees, daca ai fost cuminte, sigur ai ajuns pe lista cuiva de Craciun
– evaluarea sefilor – sau, cum ar spune tot Kees, „keep wishing!”
– evaluarea unui client sau colaborator extern… Acilea nu stiu ce m-ar mai salva…
Fiind deci, dispusa cu tot dinadinsul la a-mi face o asemenea evaluare, m-am apucat sa solicit feedback din toate partile.
Colegele mele de la Iesi au ajuns la un numitor comun in ceea ce ma priveste: potty mouth! Concluzia lor: schimba-ti modul de a vorbi, foloseste cuvinte gen „gigel” numai pe blog! Acolo lumea citeste si se amuza, aici suntem intr-un mediu academic…
Colegele mele de la serviciu – hm… am ajuns sa fiu admirata pentru ca am obtinut, intr-un final, o scrisoare de recomandare pe un proiect, pe care altfel nu credeam a o obtine vreodata… Deci feedback-ul e bun…icel.
Clientii si partenerii – ma rog, nu i-am intrebat… asa, punctual. Majoritatea sunt fericiti ca intram cu totii in concediu…Si deci scapa de mine pana la anul? va veti gandi dumneavoastra… Nu, doar ca scapa….
Seful meu, ca intotdeauna, a fost un dragut. De fapt, de ceva timp, toti fostii si actualii mei sefi sunt niste draguti… Oare ce mi se pregateste?
Mama si tata sunt si ei foarte draguti… Aici sigur mi se pregateste ceva…
A, si a mai ramas auto-evaluarea: ce zic vocile… O sa folosesc principiul de la ghicit in carti:
1. Ce stiu: am invatat o multime de lucruri anul acesta: am facut o contestatie pentru prima data, am facut un dosar de informare si publicitate pentru prima data, am scris o oferta cap-coada, cu tot cu selectat experti pentru prima data… am scris un PIDU si coordonat o strategie…
2. Ce nu stiu: nu stiu sa fac un bilant contabil si un cont de profit si pierdere (dar, vorba cuiva, la ce imi trebuie?), nu stiu suficienta statistica si nu stiu sa vorbesc limba italiana…
3. Ce as vrea sa mai invat: cele 3 de mai sus + sa citesc o harta k lumea (sau macar ca prietena mea Maria) + sa invat sa gatesc orezul cum il gatesc cei de la restaurantul chinezesc
4. Ce imi propun pentru 2010: sa invat macar sa citesc o harta, sa gatesc orice, sa lucrez pe minimum 3 proiecte si sa fac formare.
Comentarii recente