Sunt doar niste ganduri despre motivele pentru care sunt fericita ca m-am nascut in tara asta… asa cum e ea.
Pentru ca majoritatea prietenilor mei s-au nascut acilea… Ce-i drept, intre timp, unii s-au mai desteptat si au mai plecat, dar mi-au ramas inca suficient de multi oameni de suflet cu care sa fraternizez in aceste vremuri grele.
Pentru ca e tara tuturor posibilitatilor – bune si rele. Si pentru ca posibilitatile sunt infinite.
Pentru ca nu sunt nevoita sa port chestia aia pe fatza si nici sa tac si sa merg in spatele unui barbat (desi aud ca in unele tari musulmane, asta e un semn de mare desteptaciune a femeii). De asemenea, pentru ca am ocazia ca barbatii sa se uite in ochii mei, dar si in decolteu. Pentru ca pot purta blugi, pentru ca am drept de vot, si pentru ca, daca ma voi marita, ma voi marita cu cine vreau eu.
Pentru ca am dreptul la educatie. Pentru ca pot munci ceea ce imi place si pentru ca pot sa imi schimb cariera, nefiind restrictionata de anumite cutume.
Pentru ca avem o tara minunata. Sunt cu adevarat mandra de ea.
Pentru ca nu fac parte din natia care, in fata mortii, in loc sa se apere, sta si asteapta. Adica a aluia din Miorita. N-am inteles niciodata care a fost faza respectiva… Am aberat cu gratie pe la capacitate, dar nu l-am apreciat nici o clipa pe gigelul ala.
Pentru ca am avut Cico si ciocolata cu rom si glucoza si alte chestii gretoase pe vremea comunismului. (Nu stiu cum faceau ai mei rost de ele, dar erau super.)
Pentru ca am avut carti si nu tembelizor pe vremea aia, si pentru ca cele 5 minute de desene animate rusesti mi se pareau geniale. Pentru Pif si Hercule. Pentru TVR1.
Pentru ca MTV fiind mult prea scump, compania de cablu de la mine din oras a introdus CMT… Evident, si ala a devenit prea scump la un moment dat, iar MTV s-a ieftinit.
Pentru ca vin dintr-o familie in care exista cel putin o actrita. Ce-i drept, nu majora. Doar a bocit intr-o scena din „Prea mic pentru un razboi atat de mare” (cre’ ca asa se numea filmul)… Ideea e ca talentul se mosteneste…
Pentru libertatea de exprimare… Asta e relativa – am auzit ca unele companii nu agreeaza exprimarea libera a angajatilor.
Pentru tot ceea ce sunt. (iar asta e un lucru pe care trebuie sa il asociez si evenimentului care a marcat tzara asta in 1989…) Cine stie ce as fi devenit daca nu s-ar fi intamplat questia aia care s-a intamplat atunci?
Din categoria citate motivationale… Dintr-un film cu Russel Crowe pe care Emmy nu a fost in stare sa il vada cap-coada, si anume Gladiator. Citatul ar trebui sa vi-l amintiti, e chiar inainte de macelul germanilor. In 5 minute de la inceputul filmului. 😀
Care sunt cuvintele care va motiveaza pe voi?
Melania
Sa stiti ca ma gandesc de mult la aceste lucruri si vreau sa aflu, de fapt, daca sunt eu nebuna sau daca am vreun piculet de dreptate…
Dilema numarul 1: De ce la Mac nu exista nici o diferenta intre Cola cu gheata si Cola fara gheata? Amandoua zici ca au stat intr-un ghetar islandez pana sa ajunga in meniul tau…
Dilema numarul 2: Daca vorbesti despre o persoana, care nu e de fata, dar de fapt, ii faci profilul psihologic, e barfa sau nu e barfa? Si atentie, nu suntem in serialul Profiler?
Dilema numarul 3: Neogen… Oamenii care frecventeaza aceasta retea sociala au sau nu au relatii cu alti oameni? Relatii cu calculatoru’ propriu si cu diverse servere din lume au… Iar eu personal am dat cu Nu de o multime de ori, asa ca e o dilema intemeiata – oamenii astia ies in lume? Sau nu m-am uitat degeaba la Gamer… 🙂
Cam atat de la mine, ca e duminica si mai vreau sa mai prind o ora de somn de dupa amiaza…
Pupici!
M
De vreo 3 zile tot vreau sa fac o musaca…
Apropo, stiu parerea lui Emmy despre project management, dar prefer sa imi pastrez propriile pareri cand vine vorba de subiectul cu pricina…
Un project manager bun se vede si in bucatarie… 🙂
Un project manager bun va avea grija ca bucataria sa arate la fel si dupa ce si-a facut gustarea… Sa vedem, deci, ce fel de project manager sunt eu…
In primul rand, nu am avut cascaval afumat. Ei bine, asta nu e un musai la musaca… Da’ mie imi place cu cascaval ras pe deasupra, asa ca proiectul meu a avut din start o hiba.
Dupa ce am curatat, taiat, dat pe razatoare, dezghetat, amestecat si ras-amestecat, a iesit o chestie… Evident, mi-a iesit mai multa carne tocata decat anticipasem, asa ca am mai facut si niste macaroane… Si la final am mancat branza.
Ca musacaua arata prea bine si probabil are un gust absolut ingrozitor… 🙂
Anyway, bucataria mea straluceste… In 3 ore si 40 de min, am facut o musaca si macaroane, am descarcat si 2 filme si mi-am curatat si bucataria, fara sa sparg nimic, fara sa arunc in aer pe nimeni si mai ales, fara sa ma ranesc.
Acum ma duc sa imi mai tai o felie de branza si sa inchid de tot aragazul.
Va pup si weekend placut!
M
PS: Gustul e ok. Dupa doua ore de scepticism, m-am hotarat sa si mananc.
De aratat, inca arata ok. Gata! E ultima data cand fac mancare dupa retete luate de pe internet.
PS 2: Cred ca e ultima data cand fac mancare. Punct.
Zilele astea am fost deprimata… frustrata… nervoasa… in criza de timp…
Vestea buna e ca ieri am terminat si tema la Teoria Organizatiilor, la care am luat 9, pentru originalitate… Asta mi-a placut cel mai mult – evident, daca nu beam un pahar maricel de sherry, intram din nou in depresie si nu terminam tema cu pricina.
Mi-a fost ingrozitor de greu sa o scriu pentru ca, psihologic vorbind, cred ca nu voiam sa ma despart de masterul asta pe care tocmai il termin. 😀
So… Chestii care ma enerveaza:
– ca sefii mei lasa usa deschisa si vorbesc in prag… ca tzatzele de la mamaia
– ca tot mai multi oameni poarta mascuta si se incheie la geaca pana peste urechi, daca se poate… Evident, nu au invatat tehnici de supravietuire cu mine…
– ca sistemul educational romanesc ma trateaza, si la 29 de ani, ca si cand as fi un urias burete de spalat geamuri… sau un mop… sau un OB… Buna doar sa absorb…
– ca traim intr-o lume in care aparentele conteaza…
– ca oamenii nu lucreaza in echipa…
– ca unii oameni incearca sa ii psihanalizeze pe altii – rili, trebuie sa stii cand sa te opresti…
– ca nu pot calatori cu trenul de cel putin 3 ori pe saptamana si ca nu pot avea vecini de compartiment ca cei pe care i-am avut saptamana trecuta, la intoarcerea de la Iasi
– ca finantele personale sunt un domeniu atat de dificil de inteles
– ca s-a implementat sistemul Bologna – bleah!
– ca Ministerul Muncii a luat-o razna si nu e singurul – Dupa geniala idee de a impozita si mai tare pe gigeii care platesc taxe, in loc de a-i executa silit (crima mi se pare justificata) pe cei mari, care nu „plateste”, s-au gandit ca femeile si-asa le supravietuiesc barbatilor, asa ca ar fi bine sa si egalizam varsta de pensionare…
– ca Ministerul Muncii – Directia Politici nu imi citeste blogul – si mai ales, nu citeste comentariile Carei. Mi se par geniale si la obiect… Si aducatoare de bani si de noi contributori la sistemul de pensii…
Sunt suparata rau! Cred ca asta e un lucru bun. Cred ca ar trebui sa ne suparam cu totii pe chestiile astea si sa incercam sa le reparam pe cele care se afla sub controlul nostru.
O saptamana usoara – ce a mai ramas din ea!
M
Comentarii recente