Cik eu sunt o persoana foarte sociabila (n-as zice, da’ probabil ca e doar Geamanul cel rau si extrovert, a.k.a. Dracusorul), deci asta inseamna ca intru usor in vorba si, de obicei, par a ma imprieteni usor… Nu pornesc cu asteptari majore de la cei din jur, pe principiul „daca e sa fiu impresionata, mai bine sa fiu impresionata in mod placut, decat sa ma duc sa-mi trag palme in oglinda ca am fost dezamagita”…
Ei… si pe principiul asta, si fiind foarte sociabila de felul meu (blushing), am o multime de prietene, care mai de care mai… speciale, ca nu pot sa zic altfel, de la narcisista psihopata inteligenta (in gura careia chiar nu vreti sa ajungeti), la narcisista potential isterica, ne-psihopata (desi usor fixista) si nu foarte inteligenta, la echilibrata rationala de iti vine sa ii dai cu ceva in cap ca are dreptate tot timpul, la potentiala casnica dragalasa (never, ever), la expata (sau emigranta) sarcastica si hotarata, la mamica dedicata, la afacerista cu accent moldovenesc si cu suflet de artist, la femeia-minune mama, sotie, scriitoare si expert in vanzari, la functionarele publice semi-modeline si pretentioase, la inimoasa inimoaselor si tot asa…
Eu probabil ma pot incadra la categoria „prietene cu joburi ciudate, despre care oricat as vorbi nu inteleg nimic, dar Doamne ce bine suna!”… Ceva de genul asta…
Deci… company you keep…
Daca vrei sa fii bogat, frumos, destept si de succes, trebuie sa te inconjori de oameni bogati, frumosi, destepti si de succes…
Eu bogata n-o sa fiu niciodata, deci pe-astea o putem sterge de pe lista…
Frumoasa – cred ca mai mult de atat chiar nu e indicat…
Desteapta – bai, I’m still working on it… Baza fundamentului exista, da’ azi am zis cel putin 3 prostii pana la ora 12:00, deci pana nu ajungem la una singura, consideram ca mai avem de lucru…
De succes??? Ce inseamna succesul?
Pentru mamica dedicata, sa aiba copii sanatosi si sa aiba ce sa le puna pe masa.
Pentru narcisiste – hai, bai, fiti seriosi! Totul e un succes!!! Numa’ sa fie careva acolo sa le bata frumos pe umar… Daca nu, se bat singure… Pe umar…
Pentru potentiala casnica dragalasa (never ever) – sa isi vada casuta oglinda si sa aiba un job nesolicitant, de la 9 la 5…
Pentru expata sarcastica, sa ii iasa pasentele pe unde ii lucesc acum ochisorii…
Pentru echilibrata rationala – sa aiba dreptate… Nu chiar, dar fiind echilibrata si rationala, iti va spune „totul e desertaciune” si te va linisti…
Pentru inimoasa inimoaselor… (pe bune, chiar am o amica pe care nu stiu cum altfel s-o descriu… ei i se pare ca sunt persecutata de toti cei din jur si o ador pentru chestia asta – ea e ancora mea pentru capitolele de odihna si tratament, pe care le ignor total), succesul e sa ma convinga ca am nevoie de o zi de relache.
Prietenele mele nu-s toate bogate, nu-s toate modeline, nu-s toate de succes, insa toate sunt destepte in felul lor unic.
Am crezut si cred in continuare ca trebuie sa te inconjori de oameni care te apreciaza si te iubesc asa cum esti – nu mai slaba, cu sanii mai mari, cu tzoale de firma, cu masini de fitze, cu conturi babane, cu intrare in Bamboo si cu mai stiu eu ce alte „calitati”…
De asemenea, trebuie sa ai in jurul tau oameni care sa te sprijine macar cu un umar de rezerva (pentru bocetul anual), cu o vorba buna (sau cu o remarca acida), si cu o gluma…
Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai langa tine oameni care sa iti spuna: „tu sa nu poti face asta? fugi iute si intra la maraton! sigur poti!”
Oameni care te ridica, si carora nu le e frica de succesul tau…
Iar daca reusesti sa faci asta, tu cititorule… Pai ai noroc! Ai mare noroc! Si tu, la randul tau, trebuie sa te comporti ca atare si nu sa stai sa astepti ca Natafleata, ca numai prietenii tai sa presteze…
Intr-un fel sau altul, suntem, intr-adevar, definiti de cei cu care ne afisam… Dar daca ei nu corespund in celelalte cercuri in care te invarti (cum e cazul meu)? Pai, va zic cum am rezolvat eu problema… Mi-am pastrat prietenii adevarati si i-am tratat cu fix partea care trebuie (dorsala, precizeaza Dracusorul) pe ceilalti – acceptarea si deschiderea mintii sunt doua lucruri pe care le apreciez la oameni – nu le ai, sanatate!
Inchei cu o mica parabola – inimoasa inimoaselor e o tipa la vreo 40 si un pic de ani, care a fost assistant manager la unul dintre joburile pe care le-am avut… Ne-am inteles bine din prima, pentru ca e gagica foarte sufletista… Dar are o limba ascutita… si otravita… daca se musca, atata ii trebuie! Si are o intuitie de zile mari si un bun-simt pe masura… Are scoala omului simplu, care munceste de foarte tanar si nu a obtinut nimic pe ochi frumosi. E loiala pana la Dumnezeu si nu poate sa accepte nesimtirea altora… i se pare ceva de neconceput! Si este singura persoana pe care o cunosc la care apelativul „fata!” suna super ok… Nu am prea avea nimic in comun, si totusi, e persoana pe care am sunat-o intr-o zi sa ma tina de vorba pana ajung acasa, dupa o noapte nedormita la serviciu (nu pe mama, nici pe altcineva), pentru ca m-a lasat sa vorbesc o juma’ de ora sa nu adorm in autobuz. E persoana la casatoria careia m-am dus cu placere (in caz ca nu stiati, eu urasc casatoriile – in familie n-a mai ramas decat una la care sa ma duc – A MEA, ca verii mei sunt prea mici)… Si e unul dintre putinii oameni pe care stiu ca ma pot baza pentru o pizza si pentru o prajitura! Ei, da… am zis-o! E o mare calitate…
Deci company you keep? Poa’ sa fie si Saddam, daca te simti bine in preajma persoanei asteia…
Honor your friends!
Melania
In ultima vreme am avut o multime de lucruri de facut (si, evident, am avut prea putin timp pentru blog si pentru alte activitati)…
Ce sa zic, asta nu e o scuza…
Am ocazia in ultima vreme sa lucrez cu multi tineri de-abia iesiti de pe bancile unor scoli… Ma frustreaza ingrozitor ca nu pricep ce scriu, si mai mult, am senzatia ca vorbesc singura cand vorbesc cu ei… Pur si simplu iritant…
Si imi pun si eu intrebarea – ce se intampla in scoala? Cum se face ca tineri cu varste cuprinse intre 18 si 23 de ani nu sunt in stare sa gandeasca mai mult si mai bine decat un copil de 4 ani jumate…
Exemplu de intrebare la copilul de 4 ani jumate, care ii raspunde tatalui meu la telefon de un Paste si il ia la chestionat:
„buna seara, pot vorbi cu mama ta?”
„e ocupata, cine o cauta?” (verisoara-mea facea Sudoku, langa telefon, dar a lasat conversatia sa se deruleze ca era prea mishto)
„coman sunt, de la campulung”
„ce fel de nume e asta? n-am mai auzit…”
tata tace siderat… dupa care: „sunt ruda cu mama ta”
„ce fel de ruda?”
„pai sunt var de-al mamei tale… poti sa mi-o dai, te rog, la telefon”
dupa care fetita cu pricina striga „Mami!” si… bomba: „da’ de fapt, tu de ce ai sunat?” (tata de-abia se abtinea sa nu rada la momentul asta)
Lasand la o parte asertivitatea copilului astuia, vecina (ar zice unii) cu lipsa de educatie… oare chiar asa sa fie?, ma intreb si eu daca nu cumva e ceva in neregula cu societatea asta.
Mi-ar placea sa vad mai multa asertivitate si sa aud oameni scandalizati de ea, pentru ca ceea ce vad este multa lipsa de educatie si multa vulgaritate si oameni profund ne-scandalizati…
Si ma intreb: de ce cand un copil dovedeste spirit si curiozitate, ii dam peste ochi repede si ii zicem ca „e rusine”, ca nu e ok si alte asemenea, dar cand auzim un presedinte, un ministru sau un director de ceva, oaresice, vorbind vulgar, ni se pare ca e ok? Mai mult, popularizam chestia asta pe sticla pana cand ne vine rau…
Pai taica Obama si-ar lua niste review-uri negative de ar suna toata America daca i-ar zice „nigger” sau „faggot” unui ziarist… nu mai zic despre ce procese de calomnie si despre ce scuze oficiale ar trebui sa povestim…
S-a dus naibii bunul simt? S-a dus, probabil…
Ce s-a mai dus cu el? Inocenta… Onestitatea… Bunavointa… Stima pentru poporul din care facem parte…
Ce a mai ramas? In afara de frustrare… in afara de sentimentul ca nu ne-am nascut in locul potrivit… Sigur, e vina tarii asteia ca ne-am nascut in ea…
De la ei…
Adica de la americani… si de la actori…
O fata simpatica, pe vremuri, Lindsay Lohan (hai, nu va uitati asa la mine!), si-a aranjat viata… Pretul platit celebritatii sau goana dupa publicitate, de care-o fi? Vorba ceea, nu conteaza ce fel de publicitate, atata timp cat ochii lor sunt pe tine…
Iaka acum e condamnata din nou la inchisoare… Acilea si povestea. Si vad cum o fraiera de judecatoare si o si mai fraiera de procuroare, care s-au spetit muncind sa ajunga cineva si care chiar vor sa schimbe cum gandeste micutul retardat american despre bani, justitie si alte chestii d-astea minore, sunt facute de o fatzulina, ca altfel nu pot sa ii zic, care o da pe lacrimi de crocodil ca ea nu e de vina ca bea, se drogheaza si face scandal…
Si ma intreb – pot sa imi mai fac vreo speranta pentru ai nostri? Eu zic ca nu… dar poate, vreodata, se va gasi unu’ suficient de al dracului sa schimbe chestia asta din „getting away with everything”, in „v-ati furat-o, baietasi…”
In speranta ca voi mai fi in viata la acel moment, cu stima,
Melania
Citesc in 3 locuri, dupa ce mi-a atras atentia Cara, ca beneficiarii fondurilor structurale isi pot gaja si ipoteca bunurile achizitionate prin proiecte…
Iaka si voi, luati de aici, de aici, de aici si de aici – oficial, comunicatele.
Pe scurt:
”
Potrivit unui comunicat al MFP, ”astfel, pentru asigurarea finantarii cheltuielilor necesare implementarii proiectului finantat din instrumente structurale, beneficiarul poate gaja sau ipoteca, la unitatea de credit, activele fixe care fac obiectul contractului/deciziei/ordinului de finantare, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finantare in cauza.
In acest sens, beneficiarul este obligat sa transmita autoritatii de management/organismului intermediar cu care a incheiat contractul/decizia/ordinul de finantare o copie a contractului de credit si gaj/ipoteca in termen de maximum zece zile de la semnarea acestuia.”
Toate bune si minunate. Iaka ce zice Ghidul Solicitantului – ce-i drept de prin 2008 aici – oficial (pagina 26):
„Odată cu prima cerere de rambursare după achiziţionarea de bunuri în cadrul proiectului, beneficiarul este obligat să prezinte o poliţă de asigurare pentru bunurile mobile şi imobile achiziţionate în cadrul proiectului, cesionată în favoarea Autorităţii de Management POS CCE şi valabilă atât pe durata implementării proiectului cât şi pe perioada post implementare.”
Deci… polita de asigurare cesionata in favoarea AM POS CCE… Si banca ce zicea? 🙂
Zic si eu, ca prostu’, ca nu stiu ce banca va accepta ca un bun gajat sau ipotecat (in favoarea ei), sa fie asigurat cu o polita de asigurare cesionata in favoarea altcuiva…
Ma rog, cred ca se va aranja si acest aspect, in cel mai scurt timp.
Melania
Intai bancul, dupa aia comentariile…
„Dumnezeu s-a saturat ca lumea tot trecea din Rai in Iad si invers.
A hotarat sa faca un gard intre Rai si Iad.
A chemat pe organizatorul de licitatii Sf. Petru si i-a cerut sa-i gaseasca cei mai buni constructori.
Sf. Petru dupa indelungi licitatii electonice a adus in fata Domnului 3 constructori:
un german, un american si un roman.
Dumnenezu ii ia la intrebari:
– Neamtule, cu cat imi faci gardul?
Germanul raspunde:
– Cu 5000 de euro.
Folosesc tehnologie germana de ultima generatie, muncitori germani toti unu si unu.
– Americanule cu cat imi faci gardul?
Americanul raspunde:
– Cu 10000 de euro, dar folosesc tehnologie de ultra-noua generatie, stalpi cu senzori de miscare, wireless, camere de filmat prin satelit cu servere etc.
– Romanule cu cat imi faci gardul?
Romanul raspunde:
– Pai cu 15000 de euro.
– Pai si ce faci de banii astia, intreaba Domnul.
– Pai (si apropiindu-se de urechea Domnului) iti dau Tie 5000 de euro ca mi-ai dat licitatia, 5000 de euro ii tin eu ca am castigat licitatia, iar restul de 5000 ii dam neamtului sa faca gardul.”
Trist sau nu… Nu stiu. Ceea ce stiu e ca pe mine ma oripileaza acest tip de banc. Asta pentru ca imi arata ca orice lucru serios, care ar trebui sa prezinte acea chestie absolut triviala numita „value for money”, se transforma in „money for money”.
A lucra in domeniul achizitiilor publice, in acest moment, este o provocare majora. Eu ii consider sfinti pe aia care reusesc sa faca asta fara sa isi ia campiile patriei la vizitat.
Ceea ce ma irita ingrozitor este aplicarea procedurilor de AP in cadrul proiectelor finantate din fonduri europene – de-abia azi am reusit sa citesc si eu in noul Ghid al POS DRU ce e subcontractare si ce e altceva… Bine ca nu am ajuns in 2015 cu neclaritatile alea…
Si ce ma mai irita ingrozitor e stabilirea criteriului „pretul cel mai scazut” la cele mai multe proiecte finantate din fonduri europene – te obliga sa dai niste preturi nerealiste si nelalocul lor si sa implementezi niste rahaturi, daca imi permiteti franceza, cand ai putea implementa si chestii normale la cap.
M
Comentarii recente