Asta e! N-am gasit alta rima…
Deeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeci!
Povestea incepe cam asa… Ajuns/a la o varsta „venerabila”, ca sa citam un clasic, de, sa zicem, vreo 38-42 de ani, un/o aitist/a (sau un/o finantist/a, sau un/o inginer/a de drumuri si poduri, sau un/o jurnalist/a, sau orice fel de specialist, atata timp cat si-a prajit neuronul din dotare prin diverse joburi de sales manager, cu muuuuuuulte cursuri de lidersip si alte alea), se apuca sa se faca coach (pronuntat cauci, cu A, da?).
Sau… scratch that! Ajuns/a la orice varsta la care cred ca eu stiu mai bine, ma apuc sa dau sfaturi despre cum sa iti schimbi viata, tu, grup tinta, preferabil facand-o pe a mea mai buna… De exemplu, imi fac un sait (v-ati prins ca acum fac mishto-uri, da?), undeva unde nu e nevoie sa ma duc eu zilnic sa trimit spamuri, ca se trimit automat, si te pun sa te inscrii la o balarie semi-sentimentala si ultra-convingatoare (pentru ca eu pozez in cel care le are pe toate… un mix ideal intre Warren Buffet, Brad Pitt si gagiul ala expirat de la Rolling Stones) despre cum poti sa faci bani fara sa muncesti, doar stand in fund, privind la ceruri – fix sub par – si dorindu-ti sa iti cada para malaiata gata mestecata in gura.
M-am intrebat adesea cum fac oamenii astia bani… Lasand la o parte sutele de idioti care chiar se apuca si isi cumpara toate produsele lor… M-am intrebat, de asemenea, daca poti gasi datele financiare ale companiilor lor de mare succes si daca sunt, intr-adevar, asa afaceri geniale. Ei bine, nu sunt. M-am intrebat de ce toti oamenii astia de succes si plini de bani spun, in micile lor videoclipuri facute in curtea casei visurilor lor chestii de genul: „Eu nu mai am nevoie de bani si de lucruri materiale, viata mea e minunata si tu poti sa faci la fel, dar uite, trebuie sa dai o nimica toata pe cursul asta/ seminarul asta / cartea asta, care, de fapt, costa XXX lei, dar eu ti-o dau, din bunatatea sufletului meu, cu doar YY lei”… Pai, gicule, daca nu mai ai nevoie de bani, ca in absolut se traieste cu aer, de ce puii mei mai vrei bani de la mine???
Aaaaaa… e o chestie psihologica…. Daca ti-o dau gratis (cartea sau whatever), nu o sa o folosesti, pentru ca nu vei pune suficienta valoare pe neuronul meu obosit care a scos acele idei la lumina…
Gata! Ca am obosit de cand scriu chestia asta si ma intorc la trebi. Atat pentru ziua de azi…
Melania
PS: Cred ca am nevoie de o vacanta…
Maine e 1 decembrie.
Deci, nu conteaza ca e criza – maine vom avea o zi in care vom medita asupra a ceea ce inseamna a fi roman.
Am mai trecut prin exercitiul asta, am primit si felicitari si suturi… Trecem peste.
Vazui azi pe avocatnet.ro un articol privind o initiativa legislativa legata de alocatiile copiilor… Nu am mai discutat chestia asta o data, prin vara? Eu imi aduc aminte ca da. Si atunci, ca si acum, dreptul la alocatie era al copilului, nu al parintelui si toti copiii erau egali (asa zice Constitutia).
De asemenea, stabilisem si ca, daca ii stimulezi pe unii sa faca copii (Doamne fereste! n-am nimic impotriva, daca vor sa faca, n-au decat!), ii stimulezi pe altii sa isi bage picioarele si sa nu mai faca mai nimic.
Deci! Ce spune initiativa cu pricina? Daca ai venitul mediu sub salariul minim brut pe tara, copilul tau ia X. Si tot asa… De la 10% pentru cei cu venituri mici-mititele, 3 % pentru cei cu venituri mititele-medii si 1% pentru cei cu venituri nesimtite (adica cum puii mei iti permiti sa iei mai mult de 1900 de lei/luna, gigele?)…
Mishto, mai ales ca anul asta, MEDU a modificat nu stiu ce hotarare, ordin sau ce o fi fost, prin care acorda burse sociale pentru copiii cu venituri mici (media era de 150 lei/membru de familie) pentru a-si putea continua studiile, scazand venitul cu pricina cu 1 ban.
Iata, deci, pentru ce ne-am obtinut independenta si pentru ce am luptat in primul macel mondial.
Melania
De cand m-am lasat de tembelizor (adica de acum cca 7 anisori), am descoperit ca am mai mult timp pentru mai multe lucruri.
De fapt, am invatat sa umplu timpul ala cu tot felul de chestii, pe care altfel probabil ca nu le-as face… De ex, vorbit cate o ora la telefon cu cate o prietena. Sau nu…
Partea mea preferata a zilei e seara, cand am terminat-o cu programul… Si, mai nou, dupa ce am inceput cura, dupa ce am terminat-o cu cina. Sa zicem ca e ora 19:00, asa, de amorul artei.
Daca nu am de lucru si nu urla, tzipa, arde si mai stiu eu ce, imi iau o carte si citesc. Se intampla uneori sa iau o carte pe care am mai citit-o de 150 de ori pana acum, dar care mi-a ramas aproape sufletului. Se intampla sa citesc pe laptop, si stim cu totii cat e de nasol sa faci asta. Se intampla, de asemenea, sa citesc ORICE. Exact, orice… De la Lord of the Rings, pana la aspecte de etica in nursing sau cum sa iti remodelezi singur casa. Citesc carti de dezvoltare personala si ascult, in ultima vreme, niste audio-carti pe care le gasesc interesante si nu le-am gasit in alt format.
Totusi, ceea ce ma fascineaza este fosnetul paginilor, asa ca prefer sa citesc o carte normala…
Navigand pe internet zilele astea, am dat peste doua articole destul de dragalase, pe tematica cititului si uitatului la tembelizor / navigatului pe internet:
– Aici, un articol despre ce spun oamenii cu referire la problematica spinoasa a TiVi-ului versus net
– Aici, un articol despre cum a aratat Targul Gaudeamus de saptamana trecuta, la care eu nu am ajuns (am deja urme de zgarieturi pe ochisori)
Ca toti oamenii normali la cap, statisticile mele – atunci cand ma apuc sa le fac, se rezuma la cei maxim 20 de oameni cu care pot vorbi despre carti… 😀
Nu radeti, ca nu e de ras!
In anturajul meu, din fericire, mai toata lumea citeste… Fie ca inroseste wireless-ul, ca Emmy (care se cultiva mai mult prin intermediul twitter-ului si articolelor din The Economist, dar si cumparand carti de valori care ar putea hrani o familie somaleza vreo saptamana) sau ca mine, fie ca isi face cumparaturile online de la diverse edituri, cum face Cara, fie ca citeste chestii absolut minunate, ca Mimi… dar citeste! Sorela mea citeste despre cum sa te lasi de fumat (na! ca am parat-o!) – am citit si eu cartea aia, si imi venea sa ma duc sa fumez chiar si eu, nefumatoare, o tigara!!!
Cei ce nu citesc, fac lucruri productive – mama face goblen, iar tata, tuica… 😀
Vorbeam ieri despre demente. Azi am vorbit un pic, pe profilul meu de facebook, despre autism. Ieri v-am spus despre faptul ca exista posibilitatea sa ii sprijiniti pe tinerii cu autism printr-un simplu sms la 877, care va costa doar 2 euro (mai multe informatii gasiti pe www.autismromania.ro).
Luati-va cateva minute si cititi despre lucrurile astea doua – dementa ne va afecta pe toti la un moment dat, pentru ca nu toti oamenii pot muri foarte batrani, foarte sanatosi si foarte lucizi, iar cca 150.000 dintre noi deja sunt afectati de o forma sau alta de dementa, iar autismul afecteaza, conform Adevarul, citand Autism Romania (http://www.adevarul.ro/societate/sanatate/medicina_clasica/Am_ajuns_sa_avem_pana_la_10_cazuri_noi_de_autism_pe_saptamana-_Este_o_nenorocire_0_377362932.html), cca 1 copil din 150.
Cititul este, din fericire, un refugiu pentru majoritatea celor care nu isi mai amintesc cum se numesc sau ce au mancat de dimineata sau celor care nu pot, din motive inca necunoscute, sa interactioneze cu lumea de o maniera adecvata si recunoscuta in plan social.
De ce n-ar fi cititul o placere pentru noi, ceilalti?
Melania
Neatza, tuturor!
In primul rand, nu stiu daca am voie sa spun „cocota” pe blog de finantare. Daca va jigneste in vreun fel, va rog din tot sufletul sa ma iertati…
Probabil va intrebati de ce titlul asta…
Pai, ca sa sintetizez niste chestii pe care le-am invatat azi.
Niste cercetatori canadieni au ajuns la concluzia ca persoanele care vorbesc doua sau mai multe limbi pe o perioada mai indelungata sunt mai putin predispuse la instalarea dementelor. Pentru cei care nu stiu, Romania se afla intr-o situatie destul de critica, intrucat varsta la care se instaleaza dementele a scazut, de la cca 70-75 de ani pana in jurul varstei de 50-55 de ani (numarul bolnavilor, cf. unor surse: intre 150.000 si 350.000). Cauzele, din ce pot sa isi dea seama medicii, sunt: stresul, alimentatia nesanatoasa, lipsa de comunicare, precum si alte aspecte care impiedica utilizarea creierului. AICI, mai multe informatii.
Generatia Y (adica aia cu varste intre 18 si 30 de ani), din care fac si eu parte cu mandrie, are aceleasi obiceiuri financiare ca o generatie mult mai veche… Se pare ca le semanam mai mult bunicilor nostri, decat parintilor nostri, generatia Baby Boomers. Cel putin asa zice Yahoo! Finance si eu sunt inclinata sa ii cred. Se pare ca tinerii din generatia mea sunt mai chibzuiti si incearca sa economiseasca, vazand in economisire cheia bunastarii. Sursa: AICI.
De asemenea, pentru a vedea ca ceea ce spun eu are si ceva radacini economice, ori mergeti la prietenul nostru Cristi Paun pe blog (si va convinge el), sau la blogul lui Bogdan Glavan – Testul economistului destept.
Si ultima, dar nu cea din urma chestie…
M-a frapat, sincer, asa cum ma socheaza tot ce pune in aceeasi fraza cuvintele „biserica” si „sex”… Ooops! Nu stiu daca aveam voie sa scriu pe blog chestia asta… Cand si daca va aparea vreun „Regulament de conduita” al Finantare.ro, sa mi-l dati si mie, please… Papa Benedict s-a hotarat sa scrie o carte, pe care o va lansa zilele astea. Nu voi alerga sa o cumpar, insa iaka ce scrie Washington Post despre asta. Cica onoratul Pontif spune ca e ok sa se utilizeze prezervativul in anumite situatii, atunci cand este vorba despre impiedicarea transmiterii unei boli grave (de unde apar in context cocotele masculine).
Pe de alta parte, Biserica al carei cap cica este, i-a cerut sa intervina pentru a condamna utilizarea prezervativului de catre africani (cuplurile traditionale, unde unul dintre parteneri e infectat cu HIV), unde, intamplator, e cea mai mare incidenta de infectare cu virusul HIV si unde, din nefericire, exista si cea mai mare rata a saraciei, a mortalitatii infantile si a mamelor tinere si foarte tinere, precum si cea mai mare incidenta a bolilor cu transmitere sexuala. Orice raport al UNICEF, OCDE sau UNESCO va poate confirma cele spuse de mine, asa ca nu mai dau surse aici.
Si, pentru ca tot am ajuns la o chestie de unde pot face un pic de bine, daca aveti timp, uitati-va la spotul asta – http://www.girleffect.org/video. Cred ca vi se va parea, ca si mie, absolut superb si va veti gandi la un mod de a ajuta.
Sa tinem minte ca lumii i-ar prinde bine un sut undeva…
Ultima, dar nu cea din urma. Pe site-ul Autism Romania (www.autismromania.ro) veti gasi informatii despre o campanie de strangere de fonduri pentru crearea unui Centru multifunctional pentru persoanele cu autism.
Eu am donat, prin sms la 877. Este vorba de doar 2 euro. Iar beneficiarii sunt copii si tineri cu autism, pentru care nici macar nu exista o lege speciala sau criterii specifice de diagnosticare.
Ne bucuram de atatea lucruri de care ei nu se pot bucura, ne exercitam in fiecare zi dreptul de a fi creativi si dreptul de a munci, pe cand ei, de cele mai multe ori, sunt exclusi si izolati din pricina faptului ca nu ne seamana.
Si ei au talent, si ei sunt inteligenti, si, daca e sa ne luam dupa un oarecare profesor universitar britanic (John Lawson), Cambridge-ul e plin de ei (ca profi)… 🙂
Si ei au dreptul sa fie creativi si sa munceasca. Centrul multifunctional se va asigura ca ei pot face asta in mod protejat, cu sprijin si asistenta de specialitate din partea unor psihologi, terapeuti, logopezi si specialisti. Merita!
Va pup si va doresc o seara buna!
Melania
(PS: Timpul trece asa de usor… Ia uite cum mi-am pierdut eu ziua, de dimineata pana seara… pe blog!!!)
(glumeam)
Dragii Mosului (care mos, nu stim, am zis si eu asa),
Azi vreau sa va povestesc o chestie draguta… Tot navigand eu pe internet, ca se pare ca navigatia devine sportul meu preferat, am dat peste niste specialisti in dezvoltare personala romani… Toate bune si ultra-fericite, ca de! noi de ce sa nu avem asa ceva? Doar nu suntem mai prejos si oricum, acolo unde exista oameni dispusi sa incerce chestia asta cu dezvoltarea personala, vor exista si oameni care vor face bani din asta…
Asa cum va spuneam ca exista gagici care au grasimea in creier, daca nu pe corp, dar oricum se duc sa se electrostimuleze si sa se impacheteze cu diverse namoluri, apoi asa si cu dezvoltarea personala.
Nu stiu voi cum reactionati la ideea de dezvoltare personala – pe mine una ma intriga si ma amuza. Ma refer acum la zecile de site-uri ale unor guru in domeniu (Jack Canfield, Natalie Ledwell, Mark Ling, Dan Cavalli, Joe Rubino, Tony Robbins, etc. – am mentionat doar pe cativa, si in special pe cei pe care ii „citesc” cand n-am ce face).
Imi mai plac – si cred ca sunt tot din partea asta de dezvoltare personala: Joe Vitale, Suze Orman si Larry Winget.
Sunt abonata la articolele marelui guru Andy Szekely pe una dintre adresele mele de yahoo ( cred ca i-am scris numele corect) si azi, asa cum va zisei, citii un articol mishtocut al lui Eduard Ezeanu (aici), care si el se crede cel putin Jack Canfield si dadui peste un site de unde descarcai o e-cartulica scrisa de un oarecare Ioan Mircea Nicut. (Ce bine ca s-a incheiat fraza asta, ca ma saturasem sa scriu olteneste!)
Asa cum fac eu de obicei, m-am apucat sa caut si ceva videoclipuri, sa nu mor asa. Cine, Doamne, or fi acesti oameni deosebit de inteligenti si de plini de idei si de succese? Ei, bine, Szekely nu m-a impresionat nicicand… Sincer, ma oboseste sa il ascult. Ezeanu e cam tinerel – am o problema cu astia foarte tineri, e o chestie de prestanta. Dar cel din urma… Ca sa zic asa, vorbea ca tata dupa ce a testat rachiul productie proprie ( a lui, sau a vecinilor) vreme de vreo cateva ceasuri bune… Mai aveam un pic si adormeam.
Si am stat eu si m-am gandit: de ce mi se pare destul de fascinant sa il ascult pe Joe Assaraf, de exemplu, vorbind despre Legea Atractiei, in curtea casei sale mult-visate (si pe care povesteste el ca a cumparat-o dupa vreo 10 ani dupa ce a vazut poza si a decupat-o dintr-o revista si si-a pus-o pe un wish-board), insa mi se pare de super prost gust textul unui roman care vorbeste din foisorul casei sale? Adica, ce are Joe Assaraf si n-are gigelul asta? Nu, pe bune… Am ajuns la concluzia ca am eu o problema.
Anyway… Ca idee, l-am ascultat pe Tony Robbins 20 de secunde si am inchis videoclipul cu pricina, l-am ascultat pe Hale Dwoskin tot vreo 20 de sec, dupa care am renuntat… Imi place accentul australian, asa ca o ascult fara probleme pe Natalie Ledwell (care mi se pare ok), nu imi place cel neozeelandez, asa ca il ascult cu greu pe Mark Ling (dar tipul zice chestii mishto si deseneaza super) si tot asa. La unii dintre oamenii astia, imi place cum scriu – cine a citit Jack Canfield stie de ce. 😀
Acum revenind la partea de dezvoltare personala… Cred ca e important ca o persoana sa se cunoasca pe sine, sa stie exact cat valoreaza din punctul de vedere al competentelor si cunostintelor sale (de exemplu, despre mine se spune ca sunt foarte competenta in foarte multe domenii, ceea ce mie mi se pare o prostie si imi da o vaga idee despre cat de prost ma evalueaza unii oameni) si al atitudinilor (ceea ce vrei / alegi sa faci… unde iarasi exista multe idei false in ceea ce ma priveste) si evident, cum monetarizeaza chestia asta.
In ceea ce ma priveste, cred ca ma cunosc destul de bine. Am o anume imagine despre mine (am povestit despre ea prin 2009 toamna, cand vorbeam despre cursurile de Educatie a adultilor tinute de prof. Soitu) si am o idee foarte clara despre cat valorez, ca angajat dedicat full-time sau ca expert in cadrul unui proiect. Nu ma consider perfecta din toate punctele de vedere, stiu ca in unele domenii nu am suficienta competenta si sunt destul de onesta cu mine insami si cu cei din jur sa si recunosc asta. Acum sunt foarte entuziasmata de slabit, pentru ca vad ca se poate, dar trebuie sa pun si eu umarul… si stomacul… si creierul… Iar unii oameni au impresia ca ma uram ingrozitor inainte sa incep dieta, pentru ca sunt atat de incantata de vechii mei blugi (aia din 2005), de o bluza pe care am purtat-o o singura data, in 2008 vara si de faptul ca chiar imi place ceea ce mananc. (Mama face parte din oamenii astia!)
O sa imi ziceti ca am alergat pe campiile patriei cu gratie si ce legatura are asta cu dezvoltarea personala? La cum vad eu lucrurile, viata noastra este impartita in mai multe compartimente: familie si prieteni, cariera, sanatate, spiritualitate, etc. Ca sa poti sa fii un om implinit si cu suruburile bine stranse, ai nevoie de cate ceva din toate cele, mai ales daca nu le poti avea pe toate (eu cred ca le poti avea pe toate, dar poate am citit prea multe carti de DP).
Practic ceea ce ne invata oamenii astia inteligenti si plini de idei si de succese (care au avut si ei parte de saracie, divorturi, copii nerecunoscatori, care inca nu le-au dat in cap, concedieri, etc.) este ceea ce putem sa citim si noi singuri sau sa cautam intr-o discutie cu un om mai destept sau care ni se pare noua realizat. Bert mi-a trimis la un moment dat o carte care se numea „Cine mi-a furat cascavalul” sau ceva de genul asta. M-a sfatuit sa scriu si eu o balarie similara si sa o dau la print si sa o vand. Nu mai stiu bine care era contextul, dar parca era legat de un status al meu despre bani. Dupa ce am citit-o, mi-am dat seama cat de prosti sunt cei care dau bani pe cartea aia. Daca stateai un pic si meditai la sensul vietii si la ce ai facut pana la momentul X din viata, cu o idee de neuron si un pic de efort, ajungeai fix la concluziile gigelului cu pricina.
Ce ne impiedica sa gandim? Ce ne impiedica sa ne dorim mai mult de la noi insine? Sincer, nu stiu… inca mai caut si eu raspunsul la intrebarea asta.
If I think you’re my problem, then I am crazy… ca sa incheiem.
Melania
Comentarii recente