Cand am citit emailul de la buna mea prietena Nico, am zis ca e musai sa vi-l dau si voua…Dedicatie speciala prietenului nostru Cristi Paun, ca de cand se chinuie sa ne deschida mintile si ochii!!!
Lasand la o parte ca traim intr-o lume a absurdului, in care o firma este nevoita sa suporte abuzurile unei asociatii de apropitari care n-au ce face si o incarca la intretinere cu ce le vine la indemana si in care eu nu pot sa ma deprim ca omul 2 zile (respectiv, in uichend), sper sa va placa cele de mai jos:
„Intampina-i intotdeauna pe cei dragi!”
„Cand esti fericit, danseaza!”
„Practica supunerea!”
„Intinde-te inainte de a te ridica!”
„Mananca cu placere si entuziasm!”
„Fii loial!”
„Nu pretinde ca esti ceva ce nu esti!”
„Delecteaza-te cu plimbari lungi!”
„Evita sa musti atunci cand un simplu marait e suficient!”
„Bea apa!”
„Trage cate un pui de somn!”
Neatza, tuturor!
Zilele trecute si chiar si astazi am avut ocazia sa stau de vorba cu o multime de oameni – unii pe care ii cunosc de o viata, unii pe care probabil nu ii voi mai vedea niciodata…
Toti se plang de acelasi lucru – nu mai au timp de nimic… nu mai au timp de ei insisi. Nici chiar pensionarii nu mai au timp sa citeasca o carte buna sau sa participe la un eveniment cultural… Nu au timp de propria sanatate si, desi stiu si au primit informatii despre ce sa manance si cata miscare sa faca, nu fac ceea ce li se spune pentru ca nu e confortabil…
Ma rog, fiecare stie mai bine ce vrea sa faca in viata si cum si cand vrea sa crape – nu de asta scriu eu articolul asta…
Il scriu pentru ca m-am gandit mult la cat timp pierdem in fata televizorului – si nici nu vreau sa intru in detalii cu privire la cat de multa mizerie (psihica si emotionala) poti sa acumulezi ascultand sau privind emisiunile „la moda”.
Poti sa iti faci timp pentru a citi o carte? Raspunsul meu este DA! Sigur ca iti poti face timp. Renunti la cateva ore de televizor si calculator, mananci resturile cinei de ieri si te bagi la culcare cu o ora si jumatate peste ora normala de somn.
Poti sa iti faci timp sa mergi la sala? Da, evident… Adica, daca sanatatea ta proprie si personala nu e importanta, atunci ce? Te poti duce fie seara, fie de dimineata… Optiuni exista… Ca sa nu mai zic ca poti sa faci o plimbare rapida si in ora de pranz… Exact – ora aia pe care o pierzi la barfa sau mancand pe tastatura…
Poti sa iti faci timp pentru dieta, poti sa iti iei al doilea job si poti sa faci o gramada de alte lucruri interesante… Sau… poti sa te uiti la tembelizor, sa te joci pe calculator, sa pierzi timpul si sa te plangi de cat de nasoala e politica si ce nashpa e codul muncii… Toate sunt optiuni perfect valabile, iar subsemnata s-a facut vinovata si de a se juca pe calculator (ce sa fac? imi plac bilutele alea de la bejeweled si spider solitaire cu 4 culori… si imi place sa rad de prostiile de pe smartwoman… dar numai atunci cand sunt cu neuronul in moarte clinica) si de a pierde timpul…
Nu stiu mamicile cum sunt (mai ales cele de copii mici), dar am vazut la cumnata-mea o chestie interesanta – a adoptat programele audio, tot isi mai ia carti si mai scrie si pe blogul ei interesant si util femeilor, desi are acasa un iepuras Energizer de 9 luni si un pic…
Si acum… dilemele… Am terminat-o cu neogenul, cu sucurile reci de la Mickey D si cu cercetarile sociologice…
1. E criza, dar majoritatea gagicilor pe care le vad prin oras sunt pline de aur… Parca toata lumea si-a scos comorile la purtare…
2. De ce exista emisiuni de tipul „romanii au talent” sau „britanicii au talent” sau „urmatorul top model” sau „burlacul”? Am vazut cateva secvente din fiecare si am ramas ca la dentist… Neuronul incepuse sa ma doara si principala senzatie care ma incerca era de rau fizic intens.
si 3. De ce, in general, asteptam pana dupa ce moare cineva, ca sa ne gandim ca poate era bine sa il / o vizitam mai des cand era in viata? Vorbesc de oamenii batrani care ne parasesc. Zic si eu… nu e prea tarziu? Partea amuzanta la priveghi si la inmormantare e atunci cand vin oamenii in varsta si isi fac ei „rutina” si vezi clar ca ideea generala e: „Ok, who is next?”
Ideea acestei postari e ca poti sa iti faci timp pentru orice… inclusiv pentru a fi mai aproape de cei dragi si pentru a te simti si a deveni omul care stii ca esti… 🙂
Am auzit zilele astea vorbindu-se despre actuala situatie din Japonia. Mult. Ca la romani… Cu cat mai mult, cu atat mai bine…
Si nu neaparat mult, cat cu disperare, taica! Cu disperarea ca dezastrul nuclear e acilea, uite colea, dupa colt… Acusica vine! Acus explodeaza Cernavoda… Si, pe langa disperare… atitudinea de atotcunoscatori: „Iaka ce trebuie sa faca japii acum dupa ce le-a explodat centrala”
Ne dam cu parerea, ca nu costa nimic. Ne dam cu parerea, pentru ca nu avem ce face. Pana la urma, ce stiri minunate avem noi zilele astea?
De ce n-am scris pana acum despre asta? Simplu – dintr-un fel de bun simt. Cred ca oamenii care nu pot face altceva decat sa se roage pentru alti oameni, asta trebuie sa si faca.
Acum multi ani, am cunoscut o tanara de varsta mea din Filipine. Tot un arhipelag si ala, din cata geografie imi mai aduc aminte… Ne-am regasit pe feisbuk si zilele trecute am vazut in statusul ei o rugaciune pentru siguranta ei si a familiei ei. Tot pe feisbuk, m-am „imprietenit” cu o japoneza, o tipa foarte ok, de altfel. Dupa cutremur, vreme de cateva zile, a disparut cu totul… Cred ca va dati seama ca nu o cunosc personal, deci la ce m-ar afecta chestia asta? Ei, bine… nu e chiar asa. De-abia dupa 3 zile a dat un scurt mesaj ca deocamdata este bine, dar ca intreaga tara este zguduita – si la propriu si la figurat – de cutremure. Astazi, unul dintre amicii nostri comuni a primit acest scurt mesaj de la ea:
„Thank you all for your message. You may already know, It is neither only an earthquake nor a tsunami. The explosion has been generated in the nuclear power plant. Japan’s nuclear power is the safest level in the world. But it happened. The aftershock continues. A fire occurs, too. All goods and foods are insufficient. However, the Japanese people never plunders attacking the shop etc. at such time. I’m proud of the Japanese. I deep appreciate rescue by many countries.”
Poate engleza nu e cea mai grozava – cei care am interactionat cu ea in ultimele 2 luni am incercat sa o convingem ca o intelegem si ca nu e nici o problema ca nu vorbeste ca Shakespeare. Ceea ce transpare din mesajul asta – pentru mine, cel putin – este ca „ok, noi suntem in rahat, dar ne pastram decenta si nivelul de civilizatie”. Si ma gandeam ce mishto ar fi sa gasim chestiile astea imbuteliate sau ca pastile (cura de 10 zile) – ne-ar ajuta mult ca popor.
Deci – ce griji avem noi… Murim de grija japonezilor – no shit! Il plangem deja pe Boc – nu mai puteam de greata tot weekend-ul, pentru ca eu sunt una singura si toata familia mea se uita la stiri… Deci a trebuit sa fac abstractie de chestiile astea cat am putut… Iri si cu Monicuta divorteaza – mare stire! Asa ii trebuie idiotului ca s-a insurat cu ea… felicitarile mele don’soarei Moni, ca bine i-a facut! As avea cate ceva de zis si despre don’soara cu pricina, da’ nu-mi permite obrazul… Mai era ceva… nu mai stiu ce… A, Codul muncii – vestitul docoment adoptat pe raspundere si prilej de motiune… Cea mai buna decizie pe care am luat-o in ultimii 5 ani a fost ca am renuntat complet la tembelizor.
Deci… atitudinea noastra de doi lei si jumatate – disperare cu panica si cu drobul de sare… Sa o aiba cine o vrea! Pe bune! Cand vad un om care spune ce a spus fata asta mai sus, cu toata convingerea si onestitatea, despre poporul sau, imi dau seama ca mai e speranta pentru lumea asta.
Oricum, ceea ce noi numim dezastru – codul muncii si inlocuirea unui premier inocent cu unul si mai inocent si norul nuclear care vine, vine, vine, calca totul in picioare (asta e de la mine)… palesc prin comparatie cu ceea ce s-a intamplat in Haiti, Japonia, Libia, fiecare cu dezastrul ei propriu si personal, mai actual sau mai putin actual…
Pesimistul nu vede decat dificultatile din orice oportunitate, optimistul nu vede decat oportunitatile din fiecare dificultate. Iar uneori, amandoi sunt chiori si naiba sa ii ia daca mai vad ceva…
Doamne-Doamne ii va ajuta pe japonezi si pentru ca se ajuta singuri. Ceea ce va recomand si voua, cititorilor mei dragi… 🙂
Melania
Buna sa va fie dimineata!
E 6:36 si sper sa nu imi ia mai mult de 10 minute scrierea acestei postari – vreau sa fie scurta, scurta si foarte la obiect… Nu stiu daca imi va reusi, dar hai sa incerc!
Citesc aici un articol cu un titlu DRAMATIC: „Angajatii romani rup tacerea: Orele suplimentare nu se platesc, se recupereaza… la pastele cailor”… Very interesting!
Mie, va spun sincer, mi s-a luat de articole de genul asta! Fratilor, fiti productivi… fiti creativi! Sunt sigura ca exista potentialul de a se naste cainele cu 8 picioare sau ca pot aparea hamsteri siamezi… Capitalizati chestia asta – sclavia moderna auto-impusa a devenit o poveste veche… atat de veche, ca pe mine ma apuca somnul cand citesc sau aud despre ea…
Am mai zis vorba asta o data si o sa o mai zic, ca imi place: „nimeni, pe patul de moarte, nu a zis vreodata: <<ce mi-ar fi placut sa stau mai mult la birou!>>”
Cand te duci din 5 in 5 minute la tigara, cand stai cu orele in intalniri „de lucru”, cand te organizezi pe ultima suta de metri nu se justifica o atitudine de sclav batut cu cravasa… Cand depinzi de nu stiu ce cretin din nu stiu ce tara super-avansata (si de aceea, el / ea avand pretentii de „I know better”), este justificat sa dai vina pe management… dar si pe tine, pentru ca nu ai atras atentia managementului cu pricina asupra acestor mici aspecte.
Am fost „acolo”… Am depus oferte pe ultima suta de metri, cu termen limita la 10 si impachetate la 9:15 si duse cu emotii… Am stat nopti la serviciu, pentru ca nu stiu ce informatie mi-a fost trimisa cu 2 zile inainte. Am pierdut examene pentru ca a trebuit sa stau sa refac lucruri facute de altii… Aici e vorba despre ceva mai mult – e vorba despre discutia pe care o ai tu cu tine… Daca te-ai simti bine sa spui: „Eu nu merg mai departe in conditiile astea”, e ok. Nimeni nu te poate invinui – nici chiar managementul… Dar chiar te simti bine?
Zice cineva acolo, la comentariile acestui articol: „Am plecat la 2:00 si m-am intors la 9:00 a doua zi, sa nu intarzii”. Da, si eu am facut asta… dar a doua zi, chiar daca nu am dormit si nu m-am odihnit, contributia mea la profit a fost 0 (zero) si am mai si poluat atmosfera luand autobuzul sa ajung la munca. Daca seful tau nu are suficienta minte sa iti zica: „Gigele, am vazut ca ai stat peste program, du-te acasa, culca-te, si vorbim cand esti odihnit”, eu nu cred ca e vina ta… E problema lui…
Ei nu te obliga – tu alegi… Ascultand cursul de Time Management al lui Randy Pausch, mi-am dat seama de o chestie – omul acela avea fiecare zi planificata, inclusiv pana la faptul ca seara, de la 10:00, urmarea Law & Order. Tot! Zic eu – nici asa… dar oare nu-i mai bine?
N-a iesit scurta postarea… Mare chestie! Cineva, in comentariile alea, vorbeste despre libertate… Mai scriu o data, mare: LIBERTATE! Eu asta imi doresc si asta va doresc si voua!
Melania
Comentarii recente