Contradictii… si o pledoarie pentru educatie permanenta…

Acest articol se vrea a fi despre educatie. Despre mai multe feluri de educatie.

De asemenea, acest articol e si despre perceptie. Sau perceptii. Sau judecati si prejudecati.

Acum multi (pentru mine) ani, mi-am propus ca in fiecare an dupa terminarea facultatii sa fac cate un curs. Nu trebuia sa fie neaparat un curs de specializare / perfectionare in domeniul meu, ci trebuia sa fie ceva ce imi doresc din tot sufletul sa invat.

(La naiba! O sa fie un articol lung… )

De ce azi si de ce asta? Pentru ca m-am trezit azi dimineata cu gandul la ultimele saptamani de studentie, acelea de pana in examenul de licenta, cand mi-a cazut un geam in cap si a trebuit sa merg la Urgente… Era vara, cald, iar eu stateam pe patul meu de la camin (care era localizat langa geamul deschis) si m-am ridicat brusc. Am luat cu mine si pervazul cu pricina, iar geamul (unul singur), mi s-a spart in cap. Eram cu o colega de camera care, in marea majoritate a anului ce trecuse fusese expresia cea mai clara pentru liniste, calm, chiar inertie si nepasare.

Trecand peste socul pe care ti-l provoaca o asemenea intamplare, evident, te scuturi si mergi mai departe. Ceea ce am si facut. Am intrebat-o calma pe Danussia daca am cioburi pe mine, iar ea mi-a spus ca totul e ok si imediat mergem la Urgente. Evident, logica mea a urlat: „Pai daca totul e ok, de ce mai mergem la Urgente?”

Cu un calm pe care i l-am invidiat multa vreme dupa aceea, fata asta m-a dus la spital (era peste drum), a asteptat sa ma coasa oamenii aia si sa imi dea ceva de dureri de cap (pe care eu inca nu le simteam) si m-a adus inapoi in camera. Dupa aceea, a curatat totul si i-a anuntat pe administratori ca nu o sa ii dau in judecata daca ne pun un geam nou pana la sfarsitul programului lor. Ceea ce au si facut.

Aia mica… fatuca aceea care nu vorbea neintrebata si nu zicea nici „Da-te mai incolo!”

Asta a fost partea de perceptie… Mi s-a intamplat de multe ori dupa nebunia asta sa ma aflu in crize – fie ca erau externe, fie interne, am incercat sa le iau intotdeauna cu calm, precum Danussia. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca fata asta s-ar fi criza si ar fi inceput sa isi franga mainile si sa planga langa mine – si nici nu vreau sa aflu… 🙂

E foarte usor sa te enervezi, sa urli, sa trantesti, sa blestemi stramosii si sfintii si mai stiu eu ce. E mult mai greu – ce zic eu aici? E imposibil… sa fii calm si sa te stapanesti.

Si acum revenim la educatie.

O saptamana mai tarziu, cu o fundita de pansament ascunsa sub o sapca, ma prezentam la examenul de licenta. Evenimentul de mai sus mi-a cauzat dureri de cap – la propriu. Putea sa fie scuza mea pentru nota de la examen, insa, asa cum am facut si in alte dati, pariul meu cu mine a fost ca n-am trecut ca gasca prin apa in facultate. Mi-am recapitulat – fara sa tocesc – materia. Am luat un onorabil 8, pe barba mea. Daca mi-ar fi zis cineva ca, de fapt, din cauza geamului cazut in cap s-a intamplat asa, i-as fi raspuns: „Amice, esti idiot!”

Cert e ca nimeni nu m-a intrebat ce nota am luat la licenta, si nu m-as fi laudat daca nu mi-as fi adus aminte de povestea asta.

Nu imi aduc aminte sa fi avut vreo materie de umplutura, cum imi spunea astazi o fosta doctorita. Toate au fost de umplutura (CV-ul e disponibil si online pentru cei interesati), insa toate au fost predate cu profesionalism si simt de raspundere. De-aia mai stiu chiar si cu ce se mananca merceologia. 🙂

Prima reactie dupa facultate era sa rasufli usurat, iar a doua era sa iti promiti ca nu mai mergi la scoala cat oi trai. Nu stiu voi, restul, cum v-ati gandit, da’ eu asa am zis in gandul meu.

Si asa trecu un an. Si eu eram un tanar absolvent in cautarea unui loc de munca, asa cum sunt multi tineri astazi.

Si mi-am schimbat acea opinie, pentru ca mi-am dat seama ca mintea mea nu trebuie sa stea. Cu cat sta, cu atat e mai greu sa priceapa, sa invete, sa caute. Si mi-am facut acea promisiune ca voi continua sa ma perfectionez, obiectivul fiind minim 1 curs de specializare sau perfectionare pe an.

In 2005 am invatat despre audit si sisteme de management al calitatii, in 2006 despre educatie speciala, in 2007 despre atragerea fondurilor structurale, in 2008 am inceput sa studiez analiza cost beneficiu, in 2009 am invatat despre consiliere, in 2010, despre Alzheimer, in 2011, despre coaching, in 2012, despre ACB, despre terapii alternative, formarea formatorilor si despre time management, iar in 2013, despre achizitii publice si evaluare proiecte… Si in toata perioada asta m-am intors si la scoala…

Am despre mine impresia ca sunt flexibila (desi nu chiar in toate aspectele relatiilor profesionale) si adaptabila. Mai cred, de asemenea, ca sunt capabila sa iau orice subiect si sa il stapanesc, mai ales daca am la dispozitie timp, un laptop si o conexiune la internet.

Dar mai presus de toate, imi place sa cred ca reusesc sa ma stapanesc in momentele in care lumea intreaga e in crize. Pentru ca am invatat din toate experientele de pana acum ca este foarte usor sa reactionezi (si mi se mai intampla si mie, desi rar…), si enorm de greu sa repari ce ai zis / facut cand ai reactionat.

Prea multi dintre noi se opresc atunci cand termina scoala, considerand ca le-a ajuns. Pentru unii, nici macar acea sedere prin scoala n-a facut mare lucru… Insa pentru toti vine un moment cand ne dam seama ca nu stim totul, ca suntem prosti, pe romaneste… Si e interesant de vazut daca acela e momentul cand ne desteptam, sau daca ramanem asa.

Stay hungry and stay foolish! (Steve Jobbs)

https://www.facebook.com/video/video.php?v=133245393504420