Buna seara tuturor!

Wow! Astazi a fost o zi geniala pentru ca am apucat sa ii cunosc mai bine pe colegii mei de la finantare.ro si am stat si ceva mai mult cu ei! Dragii mei, sunteti frumosi si minunati si va imbratisez cu drag!

Conferinta a fost, ca de obicei (ca acum deja sunt veche), foarte profesionist organizata. Locatia aleasa a fost excelenta, speakerii – unul si unul, iar subiectele – fierbinti!

Vreau sa ii felicit pe speakerii Dezbaterii 2 – Investitori – am ascultat cu urechile ciulite ce au avut de spus si i-am simtit lipsa lui Cristian Paun, care cred ca ar fi avut multe de spus si in cadrul acestei dezbateri, dar si in cadrul celorlalte. Distinsii domni prezenti la aceasta a doua dezbatere au spus cele mai normale la creieri lucruri pe care le-am auzit de ceva timp. Nu sunt lucruri noi, pe unele le-am spus si eu la Iasi, dar e fain cand ai o validare.

De asemenea, felicitari si speakerii Dezbaterii 4 – Project management – cu mare drag i-am revazut pe D-na Constanta Bodea, care imi este foarte draga (mi-a fost profesor, coordonator si mentor) si pe Dl Augustin Purnus, care a fost iarasi extraordinar si cu mare drag i-am ascultat si pe D-na Simona Bonghez si pe ceilalti speakeri din panel. Subiectul a fost „Project Management Office” si mi-am dat seama de un lucru, ascultandu-i: de multe ori, noi, cei din proiecte europene, facem PMO ca n-avem incotro…

Dezbaterile legate de proiecte europene au fost o mare incercare pentru mine. O sa incep cu dezbaterea nr. 3 – IMPLEMENTARE… Poate ca unii dintre cei prezenti au ramas cu impresia ca eu sunt o persoana negativista, pentru ca prezentarea mea s-a concentrat pe probleme. Asta era subiectul si asta am livrat, iar dupa ani de POSDRU, va asigur ca imi doresc proiecte mici si directionate spre ceea ce e nevoie. Proiectele mari ar trebui sa targeteze sistemul si ar trebui sa fie maxim 5, pe modelul asistentelor tehnice. Paranteza de dezvoltare personala: in momentul in care te concentrezi pe probleme, energia ta se schimba. Energia tuturor se schimba. Paranteza de dezvoltare personala se inchide aici.

Foarte scurt si dur – dezbaterea pe implementare nu a fost pe implementare, ci pe orice altceva.

Dezbaterea 1 – PROGRAMARE – A fost interesanta componenta grupului de experti si abordarea adoptata, in schimb informatia prezentata a fost la nivel foarte general. Recunosc ca aici e problema mea, pentru ca am avut asteptari mult mai mari de la aceasta discutie. Ceea ce a lipsit aici – lucru care invalideaza 70% din tot ce s-a discutat – a fost punctul de vedere al celor responsabili de fapt si de drept cu programarea.

Am cateva precizari legate de unele aspecte pe care le-am sustinut eu si pe care vreau sa le pun aici pentru cine citeste (si o sa le pun si pe emailul [email protected] – sper ca am retinut adresa de email furnizata de Rodica Lupu):

– consider ca FSE va functiona doar in complementaritate cu celelalte interventii, iar pentru asta e nevoie de o viziune strategica, de consecventa, de parteneriat si angajament. Si de asumarea raspunderii. Greu? Da. Merita? Din plin!

– pentru ca beneficiarii sa fie protejati – mai ales cei de POSDRU – ar fi indicat sa li se precizeze ca pentru a dovedi capacitate financiara nu ajunge doar contul de profit si pierdere sau cel de rezultat. Este nevoie de cont in banca, plin cu banuti, sau de alte instrumente de finantare. Banii europeni costa bani! De asemenea, proiecte mai mititele si mai directionate.

– personalul autoritatilor publice a fost si este instruit printr-o multitudine de proiecte. Cand aud diverse lucruri legate de lipsa cursurilor dedicate functionarilor publici, mai ca ma bate gandul sa le trimit o scrisoare celor de la Comisie si sa ii intreb daca ei sunt constienti ca romanii – indolenti, de altfel – pretind ca nu s-a facut training pentru managementul instrumentelor structurale.

– cineva a mentionat crearea unui corp al functionarilor publici care sa ceva… nu stiu ce, ca „special” nu era cuvantul potrivit si nici rolul si scopul lor nu era clar… Probabil sa managiuiasca (ca nu pot sa spun „sa gestioneze”) fondurile europene, intr-un fel de sistem polonez facut ciorba romaneasca… Nu m-am putut abtine si i-am intrebat de YPS, care isi dorise sa creeze acel corp al managerilor publici, care sa revolutioneze roata si painea feliata si care, dupa ce au rabdat cat au rabdat, au fugit repede in privat, cu toate diplomele lor. Imi permit sa fiu rezervata legat de acest corp de functionari publici: o data ca va fi special, a doua ca va fi eficient si a treia ca va fi suficient. Sper sa ma insel.

– in ceea ce priveste modelul polonez, oamenii aia sunt aproape „nemti” in abordare. Nu dau vina pe temperamentul nostru latin – nici pe departe… Si-au luat consultanti super buni, de care Romanica n-a mai vazut de vreo 5 ani incoace, pe achizitii publice care se fac pe criteriul „Oferta cea mai avantajoasa dpdv economic” si nu pe „pretul cel mai mic”. Prin preumblarile mele prin firme care accesau asistente tehnice mi s-au incrucisat cararile cu unii dintre oamenii care au lucrat la sistemele de management de fonduri din Polonia, Slovenia, Lituania, Letonia, Marea Britanie, Olanda, Grecia, etc. Ii rog pe membrii panelului 1 sa ma ierte, dar baietii aia (mosii, ar fi mai bine spus) v-ar fi spus in doi timpi si trei miscari despre ce e vorba in propozitie si apoi ar fi avut timp si de trei beri.

Va fac si o marturisire personala – dupa ce am ascultat cu atentie pe fiecare dintre vorbitorii panelului 3, o parte din mine a luat remarcile lor personal… Si ma gandeam: „Bai, oare sunt atat de tampita si negativista? Oare chiar nu sunt in stare sa vad solutii? Ce naiba e cu mine?”

Dupa ceva timp, mi-am dat seama de un lucru: daca imi pasa, e problema mea. Asa ca va anunt ca nu imi pasa! 🙂

Am vrut sa imi incep scurta interventie cu o gluma, pe care v-o impartasesc:

„Un cetatean statea sub un stalp luminat si cauta de zor ceva. Un alt cetatean vine la el si il intreaba ce face.

– Ia, imi caut cheile…

Omul se apuca sa il ajute si cauta… si cauta… Dupa un timp, il intreaba:

– Auzi? Da’ esti sigur ca ti-ai pierdut cheile aici?

– Nu, zice primul. Le-am pierdut in casa.

– Pai si de ce le cauti aici?

– Pai aici era lumina…”

Atat pentru cei optimisti de astazi (al caror bullshit era foarte mishto ambalat, dar sa ma ierte, nu-l servesc!), cat mai ales pentru cei pesimisti… Cauzele provocarilor pe care le intalnim sunt inlauntru, nu afara. Oricat veti cauta, nu veti gasi cheile sub stalpul luminat.

Felicitari, inca o data, echipei de la Finantare.ro pentru efortul lor de a aduce finantarile europene, dar mai ales pe cele private, in atentia beneficiarilor! Felicitari pentru demersul educational cu care ne-ati provocat! Felicitari pentru profesionalism, entuziasm si dedicare!

Va multumesc!

Melania


No Comments on “Conferinta Finantare.ro – varianta de toamna”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>