solutii…

Articolul anterior se refera la cat de tare m-a iritat pe mine bacalaureatul de anul asta.

Vinovatii – toti, mai putin elevii.

Solutii – mai punem niste camere si eventual, la anul, aducem si Jandarmeria…

Imi place jobul meu de acum, dar daca ar fi sa mi-l schimb, mi-ar placea sa fiu profesor. Si m-am gandit adesea, fiind eleva si studenta si masteranda, cum as fi eu ca profesor. Si ce as face, ca sa nu fac greselile profilor mei. Sa fac alte greseli, numai nu pe acelea.

Pai, in primul rand mi-as trata elevii ca pe niste oameni mari. Le-as explica de ce suntem acolo. Le-as spune ca invatatura e amuzanta, daca vrei sa te implici.

Le-as arata ca sunt creativi, ca au o gramada de idei faine si ca sunt demni de respectul meu.

Le-as spune povesti si i-as invita sa imi spuna povesti. As preda jumatate de lectie si apoi le-as da o tema de facut in clasa. Nu le-as da teme, pentru ca sunt sigura ca ar veni ei sa imi ceara.

As iesi cu ei in parc, cu un laptop si cu un modem mobil si i-as pune sa caute pe net ceea ce vad in jurul lor. Plante, animale, numele de pe statui, numele strazilor si tot ceea ce intalnim in jur.

I-as invata sa isi iubeasca orasul natal, sa il cunoasca, sa afle care sunt „eroii” acestuia – ce oameni deosebiti, ce artisti, ce scriitori, ce inventatori s-au nascut si au trait in locul in care cresc ei acum, sa isi imagineze ce gandea un Musatescu sau un Macedonski sau un Eminescu, pe vremea cand era ca ei.

I-as invata despre istorie privind monumentele din orasul sau satul lor. I-as duce sa vada cladiri vechi si le-as arata stilurile arhitectonice utilizate in diverse perioade.

Probabil ca as arunca in aer laboratorul de chimie, asa ca nici nu ma gandesc sa intru acolo…

Alti colegi ai mei spun ca motivatia elevilor de a invata nu mai exista – de ce sa invete si sa isi ia bacul, cand atatia oameni se descurca si fara sa aiba bac? Sigur ca nu ne referim aici la fotbalisti si la artiste de doi lei jumate… Dar pana si oamenii aia muncesc. Ma gandesc numai cat alearga fotbalistii aia pentru 30-40.000 de euro pe an. Si cate vocalize fac domnisoarele cu pricina… sa nu fiu rea… 🙂

Motivatia e in fiecare dintre noi. Educatia e o chestie PERSONALA! E o relatie „eu cu mine”.

Spuneam ieri pe blogul Madamei Birchall ca nu ne iubim copiii – comentariul a fost sters sau a disparut. Spuneam asta si pe blogul meu. Si am mai zis-o o data si pe marginea unui articol al lui Bogdan Glavan (aici).

„Nu ne iubim copiii, Bogdan. Asta e tragedia Romaniei. Daca i-am iubi, am face in asa fel incat sa avem timp in agenda noastra incarcata pentru a le verifica temele, pentru a trece pe la scoala pentru mai mult decat cotizatia obligatorie la dna invatatoare sau la dl diriginte sau la asa-zisul “fond” al scolii/clasei si i-am respecta si pe ei si pe dascalii lor.”

N-am zis-o eu prima… Chestia asta cu iubirea. A zis-o Frank McCourt, un prof american de origine irlandeza, care i-a invatat pe niste copii din suburbiile rau famate ale New York-ului literatura si limba engleza. I-a invatat sa scrie creativ punandu-i sa isi elaboreze propriile scuze pentru neprezentarea la ore, sau epitafuri, comemorari si anunturi mortuare. A descoperit cu ocazia asta ca profesorii mureau in moduri foarte violente, iar elevii, cand isi scriau propriul epitaf, erau foarte blanzi cu ei insisi.

Da… asta as face eu. Si stiu ca pare SF, dar am trecut printr-un liceu unde unii profesori lucrau chiar asa. O sa tin minte toata viata motto-ul dirigului meu, prof de fizica, spus deseori chiar mie, cand nu rezolvam cum trebuie o problema: „Mai usor ii sa bat o nuca in perete, mai, Coman, mai!”

Suferind de curiozitate cronica, am incercat chestia asta si e al dracului de greu sa bati o nuca in perete… 🙂

Melania