nu m-am mai enervat de cam mult timp…

Nu ca n-as avea ce face – in momentul asta sunt intr-o pana fantastica de inspiratie – dar m-am apucat sa citesc ce mai produc cei care gestioneaza minunatul site de job matching ejobs.ro si trimit, ca in fiecare saptamana / luna abonatilor.

Am inceput cu aceasta capodopera, din care aflam cat de concludente sunt cercetarile efectuate de companiile de resurse umane pe cobaii din IT (care e clar ca nu au suficient de lucru, din moment ce se lamenteaza pe marginea faptului ca sunt extraordinar de ocupati). Acelasi lucru se poate spune si despre angajatii din consultanta sau din educatie, sau din sanatate (desi fetele de la clinica unde ma duc eu – privata, ce-i drept, nu se mai plang ca lucreaza de dimineata de la 6 pana la 9 seara, in 2 schimburi), sau din domeniul bancar, sau… sau… sau…

Faptul ca romanii sunt din ce in ce mai stresati nu este un secret, ci o stare de fapt care se construieste de cativa ani buni. De cand am inceput eu munca (in sept. 2004), am tot avut ocazia sa vad, sa cunosc si sa traiesc momente de fericire absoluta, in care daca munceam 2 ore din ziua de munca eram maestra si momente de iad pe pamant, cand plecam de la serviciu dupa 2 zile de munca continua. Sau dupa 7. La chestia cu saptamana de munca inceputa luni, saptamana n si terminata duminica, saptamana n+2, cu odihna pe sponci, nici nu vreau sa ma mai gandesc. Pentru cei pana in 30 de ani (cum am fost si eu pana in iunie anul asta), acest lucru este de-a dreptul criminal. Stiu din experienta proprie, asa cum mai stiu si ca un fost coleg, aflat la venerabila varsta de 38 de ani la momentul acela, mi-a spus ca o sa ma obisnuiesc. Avea dreptate, dupa cum aveam sa descopar si eu.

Pentru cei mai multi romani, munca este o scuza… In principal, este o scuza pentru modul de viata nesanatos pe care il au (a se vedea exemplul subsemnatei), pentru faptul ca nu se implica in mod calitativ in viata copiilor lor, pentru faptul ca isi ofera recompense mult mai scumpe decat ceea ce castiga, doar ca sa mai castige niste bani, etc.

Se pune intrebarea – vom munci mai mult sau vom fi aproape de familie?

Eu, care n-am nici o competenta in domeniu si n-am facut nici un studiu pana acum, va spun ce simt eu: noi nu muncim mult, ci muncim prost. Nu avem nici un fel de directie, iar departamentele de resurse umane (cele mai multe), in loc sa faca analize privind incarcarea personalului si analize de nevoi de formare, fac cercetari stupide. E si normal ca o persoana care nu are trasate sarcinile sa nu stie ce se asteapta de la ea (cazul meu, in multe ocazii). De asemenea, e normal ca o persoana intrerupta de 20 de ori pe zi de propriul telefon mobil, sau de pauza de tigara, sau de 50000 de intrebari stupide, sa nu fie productiva (ceea ce e cazul in multe joburi). Si, de asemenea, nimic nu e mai neproductiv decat crizele de timp. A cui e vina? A managementului, care nu isi indeplineste prima si cea mai importanta sarcina – planificarea.

A doua chestie pe care am citit-o si mi s-a parut la fel de relevanta cum mi se pare si sustenabilitatea si egalitatea de sanse si dezvoltarea durabila in cererile de finantare este acilea. Pe scurt – ai cele 7 trasaturi ale angajatului ideal?

Hai sa le vedem:

1. obiective precise… Ce ma costa sa spun la interviu ca peste 5 ani vreau sa fiu mama, sotie si profesionista si mai stiu eu ce? Absolut nimic. De fapt, asta a fost unul dintre motivele pentru care am fost eu angajata in septembrie 2004.

2. au un plan de bataie pentru atingerea obiectivului / obiectivelor proprii – si eu aveam un plan de bataie, da’ pana la urma am renuntat la a fi sotia cuiva si mama cuiva si m-am concentrat pe cariera… Nu regret chestia asta, dar ceea ce este important de stiut pentru cei care sunt la inceput de cariera este ca lumea se asteapta ca ei sa fi copilarit pana la varsta la care termina facultatea (22-23 de ani), dupa care ar trebui sa inceapa sa moara pe baricade. Retineti – ca sa fiti un bun soricel, numai bun de pus la munci sisifice, trebuie sa fiti prelucrat. Daca sistemul de educatie, publicitatea temebelizorul si jocurile de tip Travian si Farmville nu si-au atins scopul, cu siguranta procedurile si memo-urile ce va vor fi transmise vor ajuta la spalarea creierului. Orice plan de bataie va deveni inutil, iar voi veti merge din job in job pana la pensie…

3. trec la actiune… Alta balarie… Si, cum ati pornit voi sa va indepliniti obiectivele si planul? Poti spune orice, ideal este sa nu taci, atunci cand esti intrebat. Ca si sustenabilitatea si egalitatea de sanse din cererile de finantare, totul este la nivel declarativ.

4. isi asuma responsabilitatea… Da… ce e aia? o sa ma intrebati. Si eu o sa va raspund: este chestia aia pe care daca ti-o asumi, nu vei mai parasi niciodata acel job, pentru ca sigur nu va mai fi altul care sa si-o asume. Mi se pare cam greu pentru oricine sa isi asume responsabilitatea pentru tot ceea ce se intampla intr-o activitate, cum i s-a intamplat odata unei prietene, care a ajuns sa faca tot si sa si-o fure pe chestia asta, pentru ca persoana responsabila de activitate nu stia de unde sa inceapa si unde sa ajunga (adica nu avea 1-3).

5. entuziasmul – Asta si cu initiativa sunt cele mai grele cuie pe care ti le poti bate singur in sicriu. Pe bune! Eu sunt o tipa entuziasta de felul meu si mai am si pacate de luat initiativa. La unele locuri de munca am avut nevoie de o gramada de suturi ca sa imi dau seama ca, de fapt, initiativa si entuziasmul NU erau dorite si nici necesare. Deci, cand gasiti angajatorul ala care chiar sa va vrea entuziasti, sa imi dati si mie de stire, ca poate mai e speranta.

6. dezvoltarea personala – mda… alta chestie declarativa… stiti, cand spuneti ca vreti sa faceti nu stiu ce master, cum a fost si cazul meu, chiar sa il faceti. Adica sa va duceti si sa va preocupati, mai ales daca e vorba despre un master complementar si nu unul de specializare (sunt sanse ca cel de profunzime sa nu fie chiar atat de profund). Si sa fiti foarte clari in mesajul transmis – de fapt, ma intereseaza doar hartia… Pentru ca daca asta e tot ce va intereseaza, puteti sa va luati o imprimanta mai buna si sa va printati singuri dovada…

7. candidatii ideali sunt echilibrati. Ca si cum poti sa stii daca o persoana are toate suruburile stranse ca lumea pana nu lucrezi cel putin 1 luna cu ea, in conditii de stres. Dar v-am mai zis eu… habar n-am de cum fac onorabilii domni si onorabilele doamne din hasher selectia personalului. Banuiesc ca pe principiul: „daca imi seamana, inseamna ca e ok”.

Gata… mi-a trecut… Cel putin pana data viitoare.

De ce nervii mei? Clar nu numai din cauza de citit acele elucubratii stiintifico-fantastice hasheriste si tricks and tips pentru viitorii profesionisti, ci mai ales din cauza de americanizare a societatii romanesti (mi-ar placea sa ni se ofere si sursele reale ale acestor idei, ca sa vedeti ca nu sunt eu obsedata).

Cu cat vad in ce hal am ajuns, ca natie, cu atat ma apuca din ce in ce mai tare nervii. Si in situatia in care ma aflu acum, coerenta imi este pusa la mare incercare, asa ca va las si va povestesc mai incolo despre ce imi mai provoaca ganduri.

Melania