nu mai stiu ce sa cred…

Pana acum ceva timp – mai precis pana azi dimineata, cand am fost trezita de vecinii pe care ii apucasera demolarile pe la 3 dimineata…

Pana azi pe la 10, cand am iesit sa imi iau o paine de secara si am descoperit ca domnii de la reabilitare termica strica scartaitoarea pusa pe bloc scotand fierataniile puse de nea Nicu sau de locatarii care si-au inchis balcoanele in orice moment din 77 si pana in prezent, ca sa puna termopane…

Pana pe la 1:30, cand m-am urcat in tramvai cu gandul sa ajung ca un om normal in Victoriei, pana in 2 si 15 si am vazut cat de lipsiti de civilizatie sunt romanii, de la cel mai mititel si pana la cel mai in varsta… si credeti-ma, a fost full, asa ca am avut ce vedea…

Pana ce n-am coborat din respectivul tramvai sa vad o multime de indivizi si individe, care sfideaza orice regula de circulatie si se iau la tranta cu inevitabilul, traversand pe rosu si parca, si mai si, in ciuda aluia care vine cu bolidul cu 60 de km/h, gandidu-se ca prinde verdele…

Pana ce n-am intrat sa imi iau o apa minerala, din acelasi magazin de unde am luat apa minerala de acelasi tip timp de 1 an si ceva, si acum, de vreo 3 saptamani, cam zilnic… si individa care vinde acolo, pe care nu o pot caracteriza decat ca lipsita complet de orice tip de competente de comunicare, imi zambeste tamp si nu spune nici „buna ziua” si nici altceva…

Ei, bine… pana in acest moment, la care scriu acest articol, dupa ce am urcat 11 etaje sa ajung la locul unde urma sa aiba loc o intalnire pentru planificarea unor proiecte (Doamne! cum e posibil sa nu existe cel putin o solutie de back-up pentru lifturile inundate? Cum e posibil sa fim in secolul al XXI-lea si totusi, sa avem probleme existentiale de tipul: de ce trebuie sa urcam 10 sau 11 etaje pe jos???)… nu mi-am dorit niciodata sa plec din Romania.

Azi imi dau seama ca:

1. ori eu sunt tampita ca stau acilea

2. ori poporul asta este de o prostie, de un grobianism si de o delasare totale

3. ori vine Apocalipsa si oricum nu mai am ce face…

Oricare dintre cele 3… si imi dau seama ca s-ar putea sa fie 1 la fel de bine ca oricare alta optiune viabila, nu imi vine sa cred ca un om care are pretentia ca e normal la cap (cum incerc sa nu fiu in fiecare zi si cum nu am pretentia ca sunt) poate sa traiasca intr-o astfel de tara.

Ma gandesc ce pacate om fi avand, noi, cei ce traim in era asta, si cum de le platim fiind inconjurati de atata nepasare, delasare si lasitate…

Micile voci interioare (aka Dracusorul si Ingerasul) imi soptesc sa nu mai fiu suparata, ca nu voi schimba nimic. Pot doar sa imi schimb atitudinea si reactiile la ceea ce se intampla in jurul meu. Dar stiti ce? Pentru prima data in aproape 7 ani de cand sunt in Bucuresti, nu vreau sa imi schimb atitudinea si reactiile. Azi sunt suparata foc si uite-asa, de-a naibii, nu vreau sa imi treaca cu una, cu doua.

Melania