company you keep???

Cik eu sunt o persoana foarte sociabila (n-as zice, da’ probabil ca e doar Geamanul cel rau si extrovert, a.k.a. Dracusorul), deci asta inseamna ca intru usor in vorba si, de obicei, par a ma imprieteni usor… Nu pornesc cu asteptari majore de la cei din jur, pe principiul „daca e sa fiu impresionata, mai bine sa fiu impresionata in mod placut, decat sa ma duc sa-mi trag palme in oglinda ca am fost dezamagita”…

Ei… si pe principiul asta, si fiind foarte sociabila de felul meu (blushing), am o multime de prietene, care mai de care mai… speciale, ca nu pot sa zic altfel, de la narcisista psihopata inteligenta (in gura careia chiar nu vreti sa ajungeti), la narcisista potential isterica, ne-psihopata (desi usor fixista) si nu foarte inteligenta, la echilibrata rationala de iti vine sa ii dai cu ceva in cap ca are dreptate tot timpul, la potentiala casnica dragalasa (never, ever), la expata (sau emigranta) sarcastica si hotarata, la mamica dedicata, la afacerista cu accent moldovenesc si cu suflet de artist, la femeia-minune mama, sotie, scriitoare si expert in vanzari, la functionarele publice semi-modeline si pretentioase, la inimoasa inimoaselor si tot asa…

Eu probabil ma pot incadra la categoria „prietene cu joburi ciudate, despre care oricat as vorbi nu inteleg nimic, dar Doamne ce bine suna!”… Ceva de genul asta…

Deci… company you keep…

Daca vrei sa fii bogat, frumos, destept si de succes, trebuie sa te inconjori de oameni bogati, frumosi, destepti si de succes…

Eu bogata n-o sa fiu niciodata, deci pe-astea o putem sterge de pe lista…

Frumoasa – cred ca mai mult de atat chiar nu e indicat…

Desteapta – bai, I’m still working on it… Baza fundamentului exista, da’ azi am zis cel putin 3 prostii pana la ora 12:00, deci pana nu ajungem la una singura, consideram ca mai avem de lucru…

De succes??? Ce inseamna succesul?

Pentru mamica dedicata, sa aiba copii sanatosi si sa aiba ce sa le puna pe masa.

Pentru narcisiste – hai, bai, fiti seriosi! Totul e un succes!!! Numa’ sa fie careva acolo sa le bata frumos pe umar… Daca nu, se bat singure… Pe umar…

Pentru potentiala casnica dragalasa (never ever) – sa isi vada casuta oglinda si sa aiba un job nesolicitant, de la 9 la 5…

Pentru expata sarcastica, sa ii iasa pasentele pe unde ii lucesc acum ochisorii…

Pentru echilibrata rationala – sa aiba dreptate… Nu chiar, dar fiind echilibrata si rationala, iti va spune „totul e desertaciune” si te va linisti…

Pentru inimoasa inimoaselor… (pe bune, chiar am o amica pe care nu stiu cum altfel s-o descriu… ei i se pare ca sunt persecutata de toti cei din jur si o ador pentru chestia asta – ea e ancora mea pentru capitolele de odihna si tratament, pe care le ignor total), succesul e sa ma convinga ca am nevoie de o zi de relache.

Prietenele mele nu-s toate bogate, nu-s toate modeline, nu-s toate de succes, insa toate sunt destepte in felul lor unic.

Am crezut si cred in continuare ca trebuie sa te inconjori de oameni care te apreciaza si te iubesc asa cum esti – nu mai slaba, cu sanii mai mari, cu tzoale de firma, cu masini de fitze, cu conturi babane, cu intrare in Bamboo si cu mai stiu eu ce alte „calitati”…

De asemenea, trebuie sa ai in jurul tau oameni care sa te sprijine macar cu un umar de rezerva (pentru bocetul anual), cu o vorba buna (sau cu o remarca acida), si cu o gluma…

Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai langa tine oameni care sa iti spuna: „tu sa nu poti face asta? fugi iute si intra la maraton! sigur poti!”

Oameni care te ridica, si carora nu le e frica de succesul tau…

Iar daca reusesti sa faci asta, tu cititorule… Pai ai noroc! Ai mare noroc! Si tu, la randul tau, trebuie sa te comporti ca atare si nu sa stai sa astepti ca Natafleata, ca numai prietenii tai sa presteze…

Intr-un fel sau altul, suntem, intr-adevar, definiti de cei cu care ne afisam… Dar daca ei nu corespund in celelalte cercuri in care te invarti (cum e cazul meu)? Pai, va zic cum am rezolvat eu problema… Mi-am pastrat prietenii adevarati si i-am tratat cu fix partea care trebuie (dorsala, precizeaza Dracusorul) pe ceilalti – acceptarea si deschiderea mintii sunt doua lucruri pe care le apreciez la oameni – nu le ai, sanatate!

Inchei cu o mica parabola – inimoasa inimoaselor e o tipa la vreo 40 si un pic de ani, care a fost assistant manager la unul dintre joburile pe care le-am avut… Ne-am inteles bine din prima, pentru ca e  gagica foarte sufletista… Dar are o limba ascutita… si otravita… daca se musca, atata ii trebuie! Si are o intuitie de zile mari si un bun-simt pe masura… Are scoala omului simplu, care munceste de foarte tanar si nu a obtinut nimic pe ochi frumosi. E loiala pana la Dumnezeu si nu poate sa accepte nesimtirea altora… i se pare ceva de neconceput! Si este singura persoana pe care o cunosc la care apelativul „fata!” suna super ok… Nu am prea avea nimic in comun, si totusi, e persoana pe care am sunat-o intr-o zi sa ma tina de vorba pana ajung acasa, dupa o noapte nedormita la serviciu (nu pe mama, nici pe altcineva), pentru ca m-a lasat sa vorbesc o juma’ de ora sa nu adorm in autobuz. E persoana la casatoria careia m-am dus cu placere (in caz ca nu stiati, eu urasc casatoriile – in familie n-a mai ramas decat una la care sa ma duc – A MEA, ca verii mei sunt prea mici)… Si e unul dintre putinii oameni pe care stiu ca ma pot baza pentru o pizza si pentru o prajitura! Ei, da… am zis-o! E o mare calitate…

Deci company you keep? Poa’ sa fie si Saddam, daca te simti bine in preajma persoanei asteia…

Honor your friends!

Melania