distractii de hasher

Poate nu stiti, poate nu se vede din ce scriu eu… da’ eu ii detest pe managerii de resurse umane si in general pe cei care fac recrutare aiurea…

O sa va dau cateva exemple de adevarat „profesionalism” pe partea de rejection letters.

Incepem cu unul mai recent – ala de care va povesteam pe la inceputul saptamanii, unde eram pe post de infractor, intr-o camaruta obscura dintr-un sediu de multi-millions:

„Draga Melania,

Iti multumim pentru aplicatia pe care ai trimis-o la bigshots whatever Romania, precum si pentru participarea ta la procesul nostru de recrutare.

In urma analizei atente a parcursului tau educational si profesional, ca si in urma interviului la care ai participat, te anuntam ca, pentru moment, nu iti putem oferi nici o propunere de colaborare.

Multumindu-ti inca o data pentru incredere, iti dorim mult succes in continuare!”

Acest mesaj vine de la o don’shoara cu care eu nu m-am vazut nici la interviu si care, din pacate, nu mi-a citit cu atentie nici CV-ul si nici mesajul transmis odata cu acesta… Mai mult, parcursul meu educational si profesional n-are nici o vina, saracu’, ca unii oameni nu citesc… Si, mai mult, deja ramasese stabilit cu big boss-ul ca, citez: „Exista si posibilitatea de a nu colabora”. Si, mai mult, deja ii trimisesem tipului un mesaj in care ii multumeam pentru timpul pe care mi l-a alocat si in care imi exprimam siguranta ca vor reusi sa isi atinga obiectivele si toate dorintele de succes in identificarea colaboratorilor potriviti.

Dar, pentru ca bigshots whatever sunt o firma de mare calibru si corporatie multi-f***-ing nationala, este mai mult decat necesara justificarea salarului gagicutelor care fac recrutare, deci astfel de mesaje sunt la ordinea zilei, ai, n-ai treaba.

Acu’ iata un mesaj de-al meu catre unii, tot big-shots, dar de mai mica magnitudine decat primii, unde distractia a fost maxima: am dat test de inteligenta si cunostinte generale despre societatea americana, am amanat interviul de vreo 3 ori si cand am ajuns, intr-un final, sa discut cu cineva, am fost primita la ora 8:00 pm, am asteptat o ora si intervievatorul mi-a spus, dupa ce m-am asezat: „eu habar nu am cine esti, ce-ar fi sa-mi spui pentru ce pozitie ai aplicat si ce ai facut care sa se potriveasca cu acea pozitie?”…

„Draga Alexandra,

Sper sa nu te superi prea tare pe mine.

In urma discutiei de aseara si in urma faptului ca am realizat ca nu ma potrivesc cu compania voastra vazand atmosfera de lucru de la voi (era mult prea liniste pentru mine), am decis ca nu doresc sa lucrez cu XXXX.

Sper ca nu ti-am cauzat vreo problema cu sefii tai, din cauza faptului ca si-au pierdut timpul cu mine.

Iti doresc multa sanatate si tot ce iti doresti tu si iti multumesc pentru increderea acordata.

Toate cele bune!

Melania”

Si iaka raspunsul primit dupa un interviu la un alt mare bigshot whatever, unde am fost intrebata daca am vorbit in prealabil cu fostul meu sef, care era acum persoana care urma sa imi fie sef, daca ma angajau…

„Dear Melania,

Thank you for visiting our Bucharest office on September regarding the position of ……… We appreciate the time you took to meet with us. Although we were impressed with your qualifications, after careful consideration we have determined that we will not be able to offer you a position in our practice at this time.

We will retain your profile in our database for future consideration. We also invite you to visit our Careers website regularly and apply online for other positions that may interest you.

Thank you for your understanding and we wish you well in your future endeavors.

Sincerely,”

In calitate de om care a mers muuuuult, muuuuuult timp la interviuri, inainte de a se angaja si care, dupa aceea, a mers mai mult pe recomandari… am o oarecare experienta in a „simti” daca jobul e al meu sau nu.

Chestia draguta e ca o firma mica, daca nu te angajeaza, nu se deranjeaza sa iti dea un raspuns – te prinzi tu, in cele din urma, dupa 2-3 luni, ca n-ai luat jobu’. Daca iti trimit un mesaj, nu e nici pe departe atat de polished ca astea de vi le dadui eu. Pai, nu va ganditi ca acolo, jobul de creatie a unui mesaj de genul asta se face intre doua telefoane si 3 cafele aduse, poate chiar si o idee inainte de a preda o situatie la contabilitate sau mai stiu eu ce?

Mesajul primit azi, referitor la parcursul meu educational si profesional m-a iritat…

Asa cum ma irita, de altfel, toate initiativele de a-i spune cuiva: „pisi, ai pretentii mari, zau asa! pai, ce? crezi ca noi luam chiar pe oricine?”

Evident, tu, tanarul care a trecut prin ASE sau prin alta facultate pe la un curs de Managementul Resurselor Umane, stii si consideri ca e dreptul tau ca firma la care ai depus CV sa iti trimita o astfel de instiintare… De ce s-a inventat chestia asta in MRU – parerea mea?

Eu zic ca din 2 motive:
1. sa justifice salariul managerului cu pricina
2. sa ii mai dea una in cap aluia care aplica, propagand o cultura in care self-worth nu inseamna nimic, in schimb, parerea altora conteaza… oh, man!