de-ale hasher-ului

Vad, de cele mai multe ori, in jurul meu, oameni care cauta sa angajeze sau care cauta sa se angajeze.

Eu insami, la un moment dat, eram in cautarea slujbei perfecte… Lasam cautarile mele (ca intre timp m-am prins: „there’s no such F***ing thing!”) si facem un mix de experiente ciudate cu si despre Hasher Management…

Zilele astea am auzit / vazut cateva experiente de-astea… Incep cu ale altora:

1. Interviu la o maaaaaaaaaare firma de consultanta – asa de mare, ca n-a auzit nimeni de ea… Intervievata, ca omul, a fost sunata k i-au gasit CV-ul pe net. S-a dus, de curiozitate… Cand a ajuns acolo, sa vezi comedie! Cei doi specialisti – un el, cu un computer din ala de va povesteam eu, cu nasul adanc bagat in acel computer si cu prune in gura si o ea… o pafarista convinsa ca toti e prosti, numai ea este desteapta… I-a explicat intervievatei ca ei doresc un „jack of all trades” (intervievata are deja o experienta si o expertiza specifica si nu se arunca la orice). Aceasta i-a replicat frumos ca ea „nu vinde decat mere ionatane”, n-o intereseaza si alte golden aurii si cretesti… Suparata ca i s-a spus lucrul asta in fata, haser-ista pafarista s-a apucat sa ii explice femeii de ce CV-ul ei e prost. Si unde sunt discrepante. Daca nu e suficient de explodat creierii, aceeasi doamna, la o alta firma…

2. Intervievata de la punctul 1 se duce la o alta firma la o discutie… Ipotetic vorbind, firma e una de IT, da’ cu o componenta de consultanta pe fonduri… Oamenii, in principiu, atat de normali la cap cat pot IT-istii sa fie. O intreaba de diverse chichite si raman cu guritele ca la dentist – ei sunt, de fapt, departamentul de scriere de orice proiecte. Habar nu au ce e aia eligibilitate, ca sa nu mai zic ca habar nu au ce se intampla dupa… apocaliptica semnare de contract. 🙂

3. O alta intervievata la un big-four. Domnita de la resurse umane – simpatica foc, se intalneste pe hol cu una dintre colege care a nascut de vreun an de zile si care a venit cu pretioasa-i odrasla sa o promoveze… „vai ce papusa! vai ce frumos! vai! vai! vai”… Intervievata, matusha a doi nepotei si deja trecuta prin zahariseala cu pricina, baga capul in pamant si se abtine. Bravo ei! Eu am greturi (destul de) majore cand vad parinti care iti baga copiii pe gat, cand nu te intereseaza chestia asta…

4. Fratiorul din dotare… La un moment dat, cautand un job, ajunge la unii… Test de inteligenta… Se uita el mai bine, vede niste semne pe testul cu pricina. I se pare ciudat, verifica cu raspunsurile (ale lui, evident) si vede ca raspunsurile marcate erau alea corecte (dupa neuronii lui). Se duce frumos la gagicuta de la receptie, ii da testul si ii zice ca s-ar putea sa fie cel cu raspunsurile corecte. Aia il ia, ii da alt test si il trimite la loc, sa completeze…

Si acum, eu… Pai, ce? Puteam sa lipsesc?

una calda:
Dracusorul si cu ingerasul din dotare au participat, impreuna cu a dumneavoastra draga autoare, la o intalnire… In principiu, toate bune si foarte frumoase – recomandata fiind de o doamna extraordinara, cei cu care ma vedeam erau pregatiti pentru ceva pe-aproape de a opta minune a lumii… 🙂

una rece:
Tot cu o astfel de abordare, am ajuns eu cu dracushorul la un mare si baban potential colaborator cu muuuuulte, muuuuulte proiecte pe asistenta tehnica… Eu, stiind ca am trimis CV pentru ceva – project based, part time, no-f***ing way full time, stau relaxata. Plec la o ora decenta – cat sa ajung cam cu 10 minute inainte, sa imi verific daca sunt suficient de respingatoare si daca prima impresie pe care o fac este suficient de „no f***ing way, nici nu vreau sa aud de angajat specimenul asta!”, evident cu ajutorul lui Tom Sharpe si al lui Wilt ( TS este autorul, iar Wilt e personajul noii mele carti preferate, in care un profesor la un colegiu tehnic englez trece prin diverse patanii, care mai de care mai amuzante, de la a fi suspect de crima, de terorism si de trafic de droguri si pana la a deveni erou…).
Ajung, ma duc la duduia de la receptie (langa ea, un gigel foarte zambitor – amandoi pareau fff ok…), ii zic cine sunt si ce vreau de la sufletul lor… imi trage o privire trista si imi zice: „trebuie sa asteptati, dl. cutare de-abia a venit”. Jenata. Rau. Eu zic: „nu-i bai!” si ma duc sa ma asez. Imi aduce o apa – de la fantanita – in pahar de plastic, mi-o lasa langa mine. Ma apuc sa citesc. Si citesc. La un moment dat, scot telefonul, vorbesc pret de vreo 10 minute cu o prietena, inchid, mai citesc, mai citesc… Ma uit la ceas… Dracusorul, al naibii, ma tragea catre usa. Ingerasul – stiu, nu am mentionat nimic de ingeras – nu voia sa vorbeasca cu mine si nici sa aiba ceva de aface cu mine, din cauza de acceptat sa merg la acest interviu. Intre noi fie vorba, dintre noi trei, ingerasul a avut dreptate, saracu’.

Din cand in cand, mai ridic ochii din carte, mai vad cate o senzatie… Pe acolo, in jur de ora 6, oameni vin si oameni pleaca. Oamenii care vin, vin in haita – de obicei cate 2, dar si 3 si 4, cu valize… Oamenii care pleaca, tot in haita, dar cel mai des singuri… Parca pleaca de la Mall, nu de la un job. Vad tot felul de sacose si sacosele, de la magazine despre care am auzit ca vand chestiute fffff scumpe… Cateva duduite sunt de-a dreptul cochete – parca pleaca de la hair stilist. Nu mai zic de pantofi si haine, ca alea m-au daramat complet. Ma uitam la blugii si pulovarul meu si ma apucasera emotiile… Dracusorul, in schimb, era fascinat. Lui ii plac decolteurile, fustele scurte si se uita destul de insistent si la pantofi. Deh, le are si el pe-ale lui…

Vine o duduie… Modelina, poate cu o palma mai inalta decat mine, slaba, picioare pana in gat, fusta petrecuta, pantofi imposibili, coafata, aranjata – parca se ducea la teatru… se duce la receptie, zice ceva, dupa care vine si se aseaza langa mine… Ingerasul se uita dezaprobator la dracusor, care ii arunca ocheade insistente. Intrucat chestia asta ma irita, il disciplinez pe nesimtit si continuu sa citesc.

Dupa o ora de asteptat, vine o tanti… simpatica, ce-i drept, suficient de obosita incat sa o cred ca ziua ei de munca a fost muuuuuuult mai grea decat a mea, desi prea era fresh la ora aia (v-o spune una care se culca pana in ora 10 PM), prea era inca rujata si inca scoasa din cutiutza ei… „Ce citesti tu acolo?” ma interpeleaza… Ingerasul da sa se ascunda, iar dracusorul ranjeste diabolic: „ASTA ti-a citit CV-ul? Rili? Ce cautam noi aici?” Ingerasul se uita la el crucis si ii sopteste: „TU AI VRUT SA TE DISTREZI! Ce cautam aici???” Simt cum pe dracusor il ia o criza de isterie, drept pentru care decid sa fiu politicoasa: „Tom Sharpe… Scrie despre un profesor la un colegiu tehnic… Pentru mine, e cam pe specificul jobului” („aaaaa!”)
(„aaaa!” aud la unison de pe umerii mei)

Paranteza – firma cu pricina are un sediu de mori… adica literalmente te asezi si mori… Inchidem paranteza…

Intram intr-o camera… Ma socheaza din start – este cea mai mica si mai urata camera pe care am vazut-o vreodata… Are o masa, niste scaune, si multe fire care ies din podea. Lumina, doar artificiala. Am o senzatie de deja vu si stand sa ma gandesc, imi aduc aminte de unde am senzatia cu pricina – scena interogatoriului din „Basic Instinct”. Thank God I’m no Sharon Stone!

Incepe distractia! „Spune-ne ceva despre tine!”… Ma gandesc indelung… noroc ca vine si o cerinta aditionala: „adica, mai mult legat de experientele tale pe proiecte… descrie-ne un proiect complex”… Ma loveste damblaua… Daca – DACA! – don’shoara ar fi fost la cursul lui Ivan – an II, master MIP, ar fi stiut ca pune o intrebare de o megatona. Ma rog, fara sa ma gandesc, incep sa povestesc de un proiect si sa dau oaresice detalii… Se pare ca nu mi-am ales bine proiectul – ingerasul imi facea semne disperate sa ma opresc, dar de! ea a intrebat… Cand incepe tipul de langa ea sa ma intrebe, imi dau seama ca el era tartorul de la autoritatea contractanta… Sunt ani de la implementarea proiectului aluia, dar n-a uitat… Nici EU… Pe final, pentru ca se facea ora 8 (eu, by the way, nu i-am tinut mai mult de 20 de min), si tipul imi zisese deja de doua ori ca exista si posibilitatea de a nu colabora (prima data n-am inteles, pentru ca nu stiam inca ce pana mea vor de la mine, de ma tin acolo, in interrogation room), mi-am facut mila de ei si am plecat.

Ma rog… concluzia e in felul urmator – si o pun in bold, ca sa o tineti minte…

„Ieri nu eram angajat la compania X. Azi nu sunt angajat la compania X. Per ansamblu, nimic nu s-a schimbat in statusul meu.„

Concluzii? Una singura – de la unul dintre dracusorii dragi mie citire: „Bai, astia nu citeste!”