Acum multi ani, atat de multi incat nici mie nu imi vine sa cred cum au trecut, am primit scris pe o hartie din aia de matematica urmatorul citat:
„Nothing is more common than to talk of a friend, nothing more difficult than to find one”
Mi-a placut atat de mult, incat l-am retinut. De asemenea, am incercat sa retin si mesajul pe care il deduceam de aici: „Mel, dintre toti oamenii pe care ii cunosti, cei mai multi asta sunt: cunostinte… Cei adevarati sunt putini si sufletul tau ii va sti, pentru ca ei iti vor raspunde mereu in acelasi fel in care le raspunzi tu.”
In timp, am realizat ca lucrurile nu stateau chiar asa: unii dintre prietenii mei alegeau sa raspunda afectiunii mele cu o lipsa totala de afectiune, acceptarii mele, cu rautati, respectului meu, cu indiferenta. De aceea, pot spune acum ca prietenii mei se numara pe degetele de la o mana, cu indulgenta doua… si nu trebuie sa ma descalt.
Nu stiu daca dau cu tema de o megatona… Nu stiu nici daca merita, mai ales in ziua de azi, cand prietenia este demonetizata complet. Suntem prieteni online, suntem prieteni pentru ca ne citim / comentam blogurile, suntem prieteni de la serviciu, k iesim la o bere, dar nu stim, de fapt, care e al doilea nume, etc…
Am toate tipurile astea de prieteni. Dar am si prieteni reali. Prieteni care imi spun mereu cand exagerez, prieteni care ma trateaza cu respect, prieteni care ma ridica… prieteni care m-au vazut reactionand urat – si aici chiar vreau sa zic URAT!!! si care tot ma considera prietena lor…
Ce a adus tema asta? Ei bine, o falsa presupunere… Acu’ ceva ani, mai putini decat atunci cand citatul de mai sus a intrat in mintea mea, aveam o foarte buna prietena.
Ea intarzia intotdeauna cel putin juma’ de ora la orice intalnire pe care o stabileam, era tot timpul ahtiata dupa complimente, problemele ei erau cele mai grele, iar lucrurile care i se intamplau ei, cele mai importante. Este un suflet deosebit, care a reusit sa obtina tot ceea ce si-a dorit – s-a maritat cu cel pe care il iubea, are meseria pe care si-a dorit-o si cred ca e extrem de fericita. Nu stiu sigur, pentru ca nu mai suntem prietene.
Eu sunt o persoana foarte simpla, care poarta ochelari pretend roz. Nu ii vedeti in poza (care oricum e mai reusita decat originalul in 90% din cazuri)… Pentru mine, oamenii sunt intotdeauna mai buni decat sunt, de fapt. Gasesc in chestia asta un lucru extraordinar.
Acea prietena a mea stia lucrul acesta si se folosea de el. Pana intr-o zi, cand m-a calcat urat de tot pe coada… si a primit exact ce i se pregatea de mult. Se pare ca fusese avertizata – nu de mine, ci de altii. Se pare ca i se spusese ca, la un moment dat, bleaga asta de Mel o sa reactioneze. Nu a crezut si a fost o mare, mare greseala.
Eu nu am regretat nici un moment ca nu mai suntem prietene. De fapt, nici nu fuseseram vreodata. Cred.
Vedeti voi, blogul asta e pur si simplu un loc unde imi arunc gandurile… poate pentru ca stiu ca mai sunt si altii care gandesc asa, si nu au curajul, timpul sau vointa sa o faca.
In incheiere – pentru ca am aberat destul – iaka si niste „not to do” de la mine:
– la munca nu te duci sa te imprietenesti cu seful… E sef, asta e rolul lui si asta trebuie sa fie… Nu traim in societatea unde este posibil sa ii spui „Gicule, chestia asta e total deplasata” sau sa il bati la tenis.
– la munca nu te duci sa te imprietenesti cu colegii… E surpriza placuta care se intampla uneori. Dar foarte rar. Deci, colegii nu ti-s prieteni. Quite the opposite.
– prietenii prietenilor tai nu sunt prietenii tai… Sunt prietenii lor… Si gata!
– prietenii cei mai buni pe care ti-i poti dori au 4 picioare, in general nu-s de tinut in apartament si sunt problematici ca trebe castrati, plimbati, hraniti si asa mai departe…
my best friend
4 Comments on “despre prietenie”
You can track this conversation through its atom feed.
Girls, I’m here!!!!!!!!
Mel, sa iti soptesc un secret.
Eu ma uit cam mult la TV deoarece nu ma pot lipsi de grotescul vietii.
Asta’s eu!
O „actrita” care exerseaza zilnic:)).
Dar pe alocuri in cutia aia pe unde se perinda tot felul de personaje care se scalambaie in fel si chip mai apare si cate un adevarat actor (maestrii teatrului).
Ei bine, de la unul dintre ei, am retinut o propozitie scurta pe care a rostit-o intr-o emisiune.
” Nu exista prieteni, ci doar momente de prietenie” (Stefan Iordache).
Iti vine sa crezi cat de adevarata si profunda este fraza asta?
Exemplu?!? Noi doua nu suntem prietene dar din cand in cand traim momente de prietenie, asa-i?
Ti-am cerut nu demult o mana de ajutor iar tu mi-ai intins-o. Nu conteaza ca de maine s-ar putea sa nu ne mai vedem. Nu conteaza ca de maine s-ar putea sa ne „paruim” (ai vrea tu!!!) acea clipa reprezinta momentul meu de prietenie cu Melania Coman.
Concluzie: draga mea, astept sa te descalti si sa iti folosesti si degetele de la picioare ca sa iti numeri momentele tale de prietenie deoarece sunt convinsa ca sunt multeeeeeeee.
Asa-i?????
Posted on 16 februarie 2010 la 3:03 am.
Hey, Mimi!
Nu esti numai actrita – uite ca stii si sa scrii… Las’ ca vezi tu, data viitoare!
Pentru mine, lucrurile nu sunt chiar atat de simple: creierul meu isi seteaza acolo niste „etichete”, sau mai bine zis, pancarte… Stiu ca mori de curiozitate sa stii ce scrie in dreptul tau… 🙂
Stii care e chestia? Pe tine te cunosc de putin timp, pe altii ii cunosc de ani de zile… Pot sa inteleg anumite comportamente sau anumite declaratii, pana la un punct. De la un punct incolo, incep sa imi dau seama ca este rea-vointa, control, dorinta aproape malefica de a influenta negativ, etc. Si nu pot intelege de ce cineva, oricine, ar vrea sa intre cu bocancii in sufletul unui om.
M
Posted on 16 februarie 2010 la 10:45 am.
Simt ca mai trebuie un comentariu aici, ca sa inchei capitolul „prietenie” pentru o perioada.
De cand am venit in Bucuresti – adica de cca 5 ani si cateva luni – nu am reusit sa adaug colectiei mele uriase de 3 prietene decat alti 4 prieteni, dupa definitia si standardele mele de prietenie.
In rest, „momente de prietenie” am si cu necunoscuti de pe strada (sa va fie rusine daca v-ati gandit la prostii!!!) si, intr-adevar, ca sa le numar, ar trebui sa fiu miriapod…
Credeti ca este prea mult sa ceri prietenilor tai sa te cunoasca si sa te respecte asa cum incerci tu sa ii cunosti si sa ii respecti pe ei? Eu cred ca nu.
Cred ca unii oameni sunt mult prea obisnuiti sa fie ei sefii… oriunde si oricand, trebuie sa demonstreze ca ei sunt mai grozavi decat toata lumea. Culmea e ca nu am nimic impotriva lucrului astuia. Si eu o fac, cateodata. Dar incerc, in orice moment, sa ma pun in sosetele celuilalt – il ranesc? il inoportunez? ii creez o stare de rau? si daca raspunsul este da, apoi trebuie sa fie o persoana realmente gretoasa (genul pe care nu il iubeste decat mama-sa), ca sa nu ma opresc. Unele chestii pur si simplu NU SE FAC…
Asa ca, draga Mimi si dragii mei cititori, eu imi pastrez definitia si standardele legate de prietenia adevarata si la naiba cu toti cei care spun altfel!
Mel
Posted on 16 februarie 2010 la 8:50 pm.
Un PS la chestia asta:
M-am trezit, de multe ori, in situatia de a apara de comentariile rautacioase ale unor amici pe oameni pe care nu-i putea iubi decat mama lor…
E o chestie pe care am invatat-o de la fratele meu, de altfel un tip foarte mishtocar si unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
M
Posted on 17 februarie 2010 la 11:30 am.