Sunt doar niste ganduri despre motivele pentru care sunt fericita ca m-am nascut in tara asta… asa cum e ea.
Pentru ca majoritatea prietenilor mei s-au nascut acilea… Ce-i drept, intre timp, unii s-au mai desteptat si au mai plecat, dar mi-au ramas inca suficient de multi oameni de suflet cu care sa fraternizez in aceste vremuri grele.
Pentru ca e tara tuturor posibilitatilor – bune si rele. Si pentru ca posibilitatile sunt infinite.
Pentru ca nu sunt nevoita sa port chestia aia pe fatza si nici sa tac si sa merg in spatele unui barbat (desi aud ca in unele tari musulmane, asta e un semn de mare desteptaciune a femeii). De asemenea, pentru ca am ocazia ca barbatii sa se uite in ochii mei, dar si in decolteu. Pentru ca pot purta blugi, pentru ca am drept de vot, si pentru ca, daca ma voi marita, ma voi marita cu cine vreau eu.
Pentru ca am dreptul la educatie. Pentru ca pot munci ceea ce imi place si pentru ca pot sa imi schimb cariera, nefiind restrictionata de anumite cutume.
Pentru ca avem o tara minunata. Sunt cu adevarat mandra de ea.
Pentru ca nu fac parte din natia care, in fata mortii, in loc sa se apere, sta si asteapta. Adica a aluia din Miorita. N-am inteles niciodata care a fost faza respectiva… Am aberat cu gratie pe la capacitate, dar nu l-am apreciat nici o clipa pe gigelul ala.
Pentru ca am avut Cico si ciocolata cu rom si glucoza si alte chestii gretoase pe vremea comunismului. (Nu stiu cum faceau ai mei rost de ele, dar erau super.)
Pentru ca am avut carti si nu tembelizor pe vremea aia, si pentru ca cele 5 minute de desene animate rusesti mi se pareau geniale. Pentru Pif si Hercule. Pentru TVR1.
Pentru ca MTV fiind mult prea scump, compania de cablu de la mine din oras a introdus CMT… Evident, si ala a devenit prea scump la un moment dat, iar MTV s-a ieftinit.
Pentru ca vin dintr-o familie in care exista cel putin o actrita. Ce-i drept, nu majora. Doar a bocit intr-o scena din „Prea mic pentru un razboi atat de mare” (cre’ ca asa se numea filmul)… Ideea e ca talentul se mosteneste…
Pentru libertatea de exprimare… Asta e relativa – am auzit ca unele companii nu agreeaza exprimarea libera a angajatilor.
Pentru tot ceea ce sunt. (iar asta e un lucru pe care trebuie sa il asociez si evenimentului care a marcat tzara asta in 1989…) Cine stie ce as fi devenit daca nu s-ar fi intamplat questia aia care s-a intamplat atunci?
16 Comments on “de ce am avut noroc ca m-am nascut in romania (ganduri)”
You can track this conversation through its atom feed.
Miorita – eu am fost intotdeauna convinsa ca dupa ce i-a naucit pe ceilalti doi cu balada lui, baiatul ala a pus mana pe ghioaga si i-a trasnit de nu se vede…si apoi iar le-a cantat balada.
Sadic gigelul. Mie mi-a placut intotdeauna de el.
(A, de fapt ce am auzit noi din balada era episodul-pilot, iar la serial au renuntat ca in pilot nu era destul sex&violence si nu s-a facut audienta.)
Posted on 9 februarie 2010 la 11:36 pm.
Eu imi pastrez opinia…
Dar chestia asta pare ceva ce ar fi zis si frate-meu, asa ca o iau under advise.
Da, gigelu’ era intr-adevar sadic – si mai sadici aia care scrisesera zeci de pagini in care analizau fiecare vorbulitza a asa.
Super tare ultima idee – urasc cand se intampla o chestie din asta… Sa fi fost oare moartea principalului personaj sau personajului principal (cum vrei tu sa ii spui), de fapt, motivul pentru care s-a anulat serialul??? Puicutelor le placea probabil numai gigelul cu pricina, ceilalti nefiind la fel de vandabili? 🙂
M
PS: Cat despre sex&violence, don’t get me started, k n-am vazut nici o Marioara in Miorita…
Posted on 10 februarie 2010 la 9:23 am.
Am primit aseara o carte, pe care am inceput-o in 86 – by the way, daca vreti sa cititi o chestie super despre Karma buna a soferilor de pe 79/86, mergeti pe blogul Sabinutei (http://binchens.wordpress.com/2010/02/05/good-karma-job/), e absolut geniala!!! Si eu m-am trezit zambindu-i cu gura pana la urechi lui nea’ shoferu’ de pe 86, dupa ce l-am asteptat o ora la Romana!!!
Cartea se cheama „Calatorii in infern”, este a lui Tvrtko Vujity, un jurnalist ungur exceptional (din punctul meu de vedere).
Ce sa va zic? Dupa ce citesti macar un capitol din cartea Gigelului astuia (cu G mare), incepi sa iti pui problema karmei tale bune…
Posted on 10 februarie 2010 la 9:31 am.
Buna fericito ca esti romanca. Si eu iubesc tara asta cu tot ce-i bun si rau in ea. Si cred ca toti cei care simt la fel ca noi, ar trebui sa o strige tare, tare. Nu de alta, da’ sa nu adormim in bucuria si fericirea noastra de romani, fara sa actionam….
Mai scrie despre Romania!
Posted on 10 februarie 2010 la 9:47 am.
Sa vezi ce noroc ai fi avut daca te nasteai in alta parte! Nu ai mai fi facut facultatea ca mine cand in magazine nu se gasea decat spanac (nici macar bere), cand painea, uleiul si zaharul erau cartelate; cand nu aveai optiuni si cand un analfabet inconjurat de o clica de analfabeti teroriza o tara intreaga; Nu ne-am nascut la locul potrivit, dupa cum spune cantecul. Eu nu m-am nascut nici la timpul potrivit.
Posted on 10 februarie 2010 la 10:36 am.
Marele avantaj de a ma fi nascut in Romania: hmmm…in Romania poti sa dai vina, totdeauna, pe altcineva :). E un fel de sport national asta cu plansul de mila si aruncatul vinei (cat mai departe, eventual).
Eu am o mare nedumerire cu Miorita, nu am reusit sa gasesc raspunsul deloc: de ce a ajuns simbol national o opera in care se arata cum regiunile tarii (aia cu moldovean, vrancean, ungurean) se omoara intre ele? ceva cu unitate, dragoste intre neamuri nu gaseam si noi?
Posted on 10 februarie 2010 la 1:31 pm.
@Sabina
Pai nu ti se pare ca reflecta adecvat specificul national?
Chiar si cand plecam prin strainatati, de alte naravuri de dezbaram, dar de datul in cap reciproc nu.
Posted on 10 februarie 2010 la 1:51 pm.
Nu ati inteles nimic din postul Melaniei. Este un exercitiu pe care trebuie sa il facem cu totii, sa vedem de ce ne place sa traim aici si nu ne-am facut inca bagajele sa plecam in alta parte.
Atata vreme cat sunteti cu totii aici, gasiti lucrurile pozitive ale acestui lucru. Eu cred ca mai multe lucruri pozitive sunt in stare sa gaseasca tocmai oamenii plecati afara.
Posted on 10 februarie 2010 la 2:59 pm.
Cara are dreptate…
Eu mi-am expus niste ganduri…
Mi-ar placea sa le vad si pe ale altora.
Matusa mea – e in America – ar spune asa. „sunt norocoasa ca am avut parte”:
– de sarmalele Mamei Tola
– de branza de burduf
– de medici stomatologi buni si ieftini (duh! am zice noi astia care traim acilea)
– de aer curat
– de distante mici
– de salarii fixe
– de sprijin din partea statului la nastere
– de concediu de maternitate de doi ani
– de concediu de paternitate
– de salarii compensatorii…
Si apoi ar spune: nu, nu m-as intoarce aici… Sper sa ajung sa o vizitez anul viitor.
Pup!
M
Posted on 10 februarie 2010 la 3:26 pm.
Cara, tu ti-ai facut vreodata exercitiul acesta cu bagajele la usa?
Eu una da. Si raman la parerea mea ca oamenii care au trecut prin asta nu vorbesc niciodata cu adevarat de ce au luat o decizie sau alta.
Asa cum nu te dezbraci la piele in mijlocul strazii. E prea mult.
Posted on 10 februarie 2010 la 3:53 pm.
Oricum, toti locuim de fapt in tari mici-mici, de o singura persoana.
Posted on 10 februarie 2010 la 3:54 pm.
Comentariu la comentariul D-lui Raul:
Nu consider ca suntem ghinionisti ca ne-am nascut cand ne-am nascut… sau unde ne-am nascut.
E o chestie de perspectiva. Cred. Cineva spunea, la un moment dat, ca cei mai multi oameni tind sa vada orizontul cat mai ingust, pana ajunge atat de mic, incat pot spune: „Iata punctul meu de vedere!”
Comentariu la comentariul lui Emmy (penultimul): Nu doresc nimanui sa isi faca exercitiul asta cu bagajele facute si la usa… Asa cum spune Dora, ai tendinta sa fugi? Asa cum spun eu, ai tendinta sa vrei sa vezi lucrurile si din alta perspectiva?
Pentru Sabina – excelent punctat! Nu stiu de ce am amintit de Miorita – cred ca din cauza frustrarilor de copil indoctrinat cu carti de comentarii…
Mi-am facut si exercitiul celalalt – ce as fi fost daca n-ar fi venit revolutia?
As fi fost maritata la 18 ani, cu copil la 19, lucrand ca invatatoare sau ca profesoara de engleza, pentru ca asta imi placea.
Si cred ca, la un moment dat, as fi ajuns sa spun si eu ca Eowyn (personaj din Stapanul Inelelor), ca „batranetea si obisnuinta” m-au linistit complet, iar visurile mele s-au dus naibii…
M
Posted on 10 februarie 2010 la 4:12 pm.
Mel, dupa cum stii (sau ar trebui sa), eu am tendinta sa vad lucrurile din mai toate perspectivele; evident, nu ma puc sa povestesc toate pdv-urile respective ca moare lumea-n jur de plictiseala.
Cat despre exercitiul respectiv, nu stiu cum a fost in generatia ta, dar intr-a mea cam toti (cel putin dintre cei trecuti prin facultate – si multi altii) am facut exercitiul respectiv cu bagajele la usa macar odata, prin anii 90. Destui l-au facut ca mine – fiind in strainatate, stand cu bagajele la usa si intrebandu-ne ca facem a doua zi, ne intoarcem sau nu.
Acum sa stii ca exista si parti pozitive: cei trecuti prin asta sunt vindecati de bovarisme gen „n-am avut noroc in viata, nu m-am nascut unde trebuie”. Daca ne aflam undeva pe glob la un moment dat, stim exact de ce suntem acolo, ce intrebari ne-am pus cand am facut alegerea si cum am raspuns la ele.
E drept, putem sa ne alintam si sa mimam bovarismul, dar cand ramanem singuri stim cum stam.
Posted on 10 februarie 2010 la 9:21 pm.
Emmy…
Stiu ca vezi lucrurile din toate perspectivele… Am fost si eu pe acolo sa imi dau cu parerea pe pdv-uri… Am neuroni care au imbatranit pe pdv-urile alea…
Am neuroni care au murit pe pdv-urile alea – ce-i drept, inecati in alcool…
Deci, I know!!!
Intrebare: de ce sa nu imi fac chestionarul asta? De ce sa nu fiu onesta cu ceea ce ma face sa fiu recunoscatoare ca m-am nascut acilea?
M
Posted on 10 februarie 2010 la 9:54 pm.
Mai, mie chestionarul tau mi-a placut f mult, chiar eram curioasa ce vor raspunde ceilalti.
Am reactionat doar la seriozitatea din tonul Carei (sau asa am citit-o eu): despre lucrurile astea se poate realmente vorbi doar neserios, zambind, facand misto, vaitandu-ne, histrionic si etcetera. Asta nu inseamna ca sunt lipsite de valoare: ce plicticoasa ar fi lumea fara chestiile spuse / facute la misto…
Posted on 11 februarie 2010 la 12:48 pm.
Em,
M-ai intrebat daca mi-am facut serios acest chestionar – imi dau seama ca se putea si mai serios.
Dar nu am glumit – tara asta are nevoie si de oameni ca mine, iar eu am nevoie sa fiu asa cum sunt in tara asta.
Sigur, cu toata seriozitatea aferenta, despre plecare nu se poate vorbi decat la mishto.
M
Posted on 14 februarie 2010 la 12:53 am.