unde naiba e bolovanul ala?

N-am povestit pe aici prea mult de ai mei.

Tata este o inepuizabila sursa de povesti (are in spate 30 de ani de armata si a iesit de acolo cu un grad destul de frumusel, da’ n-as putea sa va zic sigur care… Lumea ii zice ori Nelu, ori don’ colonel… Fata tatii nu prea le-a avut cu armata…), unele dintre ele despre management. N-as zice ca-i un geniu de-al planificarii (asta e mai mult ograda mamei), dar tipul le are cu organizarea si implementarea.

Una dintre povestile lui, care mie mi-a dat o lectie de viata foarte frumoasa, este despre o aplicatie. Acum vreo 20 si ceva de ani, multi, ca eu eram mica, se duce tata cu inca niste patrunjei (astia sunt soldatii – super! acum imi pun si armata romana in cap!) sa pregateasca o tragere pe undeva pe langa Campulung, pe niste tarlale. Si, evident, isi iau repere peste repere – prima salva de tun o sa ajunga pana la copacul ala, a doua pana la gardul celalalt, si a treia, la bolovanul negru. Si le marcheaza oamenii pe harta si se intorc a doua zi cu echipamentele din dotare si incep sa isi faca aplicatia.

Ei, cand ajung la a treia tragere, sa vezi minune ca bolovanul nu mai era nicaieri. Se uita oamenii pe harta, se uita pe tarla, nimic. Da’ nimic si pace. Se scarpina in cap, se mai uita o data la harta… Se mai uita inca o data pe tarla, tot nimic.

Ma rog, se lasa batuti, ca de! nu te poti certa cu natura… apoi pleaca inapoi spre oras. Pe drum, dau de cireada satului… Si realizeaza ca bolovanul care le servise drept reper putea foarte bine sa fi fost o vacuta ratacita, care se odihnea la soare.

De ce mi-a servit mie povestea asta?

Pentru ca deseori, incercam sa imi iau repere care mai de care mai amuzante si mai usor de tinut minte, eu fiind o persoana fara pic de busola… Ma lasi undeva, si sunt pierduta daca nu gasesc o gura de metrou, o statie de autobuz sau o persoana care sa inteleaga si sa vorbeasca limba romana. De-aia e bine ca exista taxi-uri.

Si asa se intampla si in viata – uneori ne luam niste puncte de referinta fara sa verificam exact daca putem pune baza in ele. De-aia, ori de cate ori aud chestii de genul „ai incredere in mine!”, ma cam duce gandul la vacuta buclucasa si ma ia rasul.