Revenire majora pe acest articol: Emmy avea dreptate – nu avea ce comenta aici (desi a comentat), pentru ca i-am pus cel putin 4 topici mari si late, care ar fi trebuit sa aiba fiecare postarea ei si pe care Emmy ar fi trebuit sa le desfiinteze separat… Deci, sa vedem ce am reusit sa extrag pentru viitor din aceasta varza de bruxelles care este postarea asta (Eu sunt cea care scrie aceste reveniri, va jur! Nu am nici un spammer care sa se joace cu contul meu de finantare):
1. ce mai face educatia din ziua de azi si ce legatura exista intre ea si piata muncii
2. baza fundamentului sau hartia?
3. MRU si organizatiile
4. cultura organizationala
Incepem…
Ma mira ca in zilele noastre unii specialisti mai au pretentia ca lucrurile se fac ca la carte. Ceea ce nu reusesc sa vada profii universitari din Romanica e ca noi „rescriem” cea mai mare parte a cartilor de management…
Am militat si militez pentru intelegerea principiilor – bazei fundamentului, cum ar zice unii…
Am ajuns sa ma cert (adica sa scriu cu caps lock) pe linkedin cu un gigel, care era foarte convins ca managementul de proiect nu se poate invata din carti sau cursuri. Ce i-am zis de s-a atacat? I-am zis ca principiile managementului de proiect sunt aceleasi fie ca iti cumperi o masina de spalat, fie ca implementezi un sistem informatic intr-o agentie guvernamentala sau instruiesti 100 de someri. Si ca unii dintre noi le aplicam intuitiv. (adica fara scoli)
Aici se produce revenirea 2: eu eram de acord cu el, numai ca engleza vorbita de el era fundamental diferita de cea vorbita de mine. Pornind de la conceptia de mai sus – si anume ca principiile managementului de proiect invatate din carti sunt aceleasi pentru orice proiect… am ajuns sa avem o discutie de principiu despre cursurile de project management. Care nu au nici un fel de finalitate alta decat cea de a primi o hartie, pe care sa o agati undeva, sau dimpotriva. (cred ca si asta era un fel de exemplu… nu mai tin minte)
Azi am avut o discutie de principiu, legata de cei care sunt instruiti ca formatori. Replica mea, ce-i drept, gretoasa, a fost: „Si eu am carnet de conducere si nu conduc!”
(Revenirea 3) Cati dintre cei care isi iau patalama de orice fac si in practica acel „orice”… Formarea era un exemplu…
Cati dintre cei care isi iau patalama de formator chiar fac formare?
Dar, mai grav… si asta intra deja in apanajul managementului resurselor celor umane: cati dintre cei instruiti (sau formati) aplica cele invatate? De ce nu aplica, daca asta este situatia? Pentru ca nu pot? Pentru ca nu sunt lasati?
Cum ramane cu invatarea pe tot parcursul vietii? Un formator are o datorie morala sa se formeze continuu… dar mai ales, are obligatia sa ia volanul si sa conduca… deci sa faca formare si, aplicand, sa descopere unde ii sunt problemele.
Principala mea problema cu cultura MRU in Romania e ca nu exista sau exista la un nivel atat de minimal incat e absolut neglijabila. Mie MRU mi se pare deja o chestie orizontala, ca egalitatea de sanse si dezvoltarea durabila pentru cererile de finantare… E musai.
Vorbeam despre culturile de MRU in cadrul unor organizatii multinationale… si despre ceea ce face un sistem standardizat din om… Eu spun „nu, multumesc!” in orice ora din zi si din noapte. Prefer sa gandesc cu capul meu propriu. In cosmarurile mele cele mai groaznice, ma vad japonez, mic, galben si amarat, inghesuit intr-un tren arhiplin, mergand pe banda rulanta la serviciu. Si imi e de ajuns sa zic pas unor corporatii.
Eu sunt un misfit. Eu sunt – sau poate nu – un cruciat. Si de aceea, sunt ok in orice sistem. Oricum ar fi, tot ca nuca in perete ma potrivesc.
Iluzia majora a corporatistului, ca sa zic asa, sta nu in sistemul in care traieste, ci in propriul lui cerebel amarat. Iluzia specialistilor care creeaza sistemele cu pricina e ca oamenii „e masini”. Vedeti filmul Equilibrium, de exemplu, ca sa vedeti cine e cel mai putin probabil sa se rascoale contra sistemului si veti fi socati.
Culmea e ca regulile nu fac decat sa iti ofere o falsa siguranta si acoperirea fundului propriu (care e, de fapt, si cel care ne intereseaza). E confortabil sa stii intre ce si ce limite te misti. E bine, pentru ca iti faci bucatica ta si restul e istorie.
10 Comments on “iluzii… (revenire)”
You can track this conversation through its atom feed.
Draga mea, cel mai bun training EVER pe tema managementului proiectelor de infrastructura, ramas in legenda institutiei respective, a avut urmatoarele caracteristici:
– nici unul dintre traineri nu era trainer de formatie (nu avera patalama), iar experienta lor ca traineri varia intre zero si minimal; erau doar oameni care implementau proiecte majore de infrastructura de cel putin 15 ani, experienta lor cumulata acoperind toate aspectele unui astfel de proiect;
– TOTI trainees erau persoane care participau la pregatirea proiectelor de infrastructura si care stiau ca isi vor manca urmatorii ani de viata cu implementarea lor;
– evident, coordonatorul de training (care a creat totul – abordarea trainingului, tematicile ce vor fi studiate, identificarea si recrutarea trainerilor pentru fiecare tema) nu mai facuse asa ceva in viata lui – dar experimentase proiectele de infrastructura din toate pozitiile (proiectant, constructor, supervizor / „Engineer”, reprezentantul finantatorului);
– Clientul platitor (Finantatorul) era si beneficiar al trainingului.
Cred ca realizezi cum a fost: transferul de know-how incepe la 8 AM, cand ne strangeam la breakfast, si se termina la 3 AM, cand ne induplecam sa plecam prin camerele noastre la somn. Si se desfasura in ABSOLUT toate sensurile (inclusiv de la trainee la trainer). Iar dupa training, noi toti am aplicat tot ceea ce am invatat acolo (e drept ca nici nu am fi tolerat sa pierdem timpul cu ceva ce n-ar fi fost direct aplicabil, aveam prea multe probleme reale de discutat).
Ulterior s-a incercat in mod repetat replicarea acestui succes, cu traineri profesionisti (si cu un alt mecanism de selectare a trainees). Evident, nu s-a reusit.
Si acum, concluzia – ce am invatat eu din trainingurile / formarile / team buildingurile prin care am trecut (sau au trecut prietenii si colegii mei): TOATE aceste actiuni (sau cel putin 85%) isi ating obiectivele. Numai ca isi ating obiectivele REALE. Care rareori au vreo legatura cu dobandirea de cunostinte si competente.
PS: Un om care a absolvit un curs de formator nu este un formator – este doar un om care a absolvit un curs de formator; in cel mai bun caz, un POTENTIAL bun formator. Formator este cel care realizeaza o actiune de formare – bine sau prost, cu sau fara o acreditare prealabila, cu sau fara pasiune (etc.).
Posted on 11 decembrie 2009 la 4:13 am.
Wow, am reusit un comment mai lung decat postarea initiala! Se vede ca suntem amandoua foarte ocupate 🙂
Posted on 11 decembrie 2009 la 4:14 am.
O mica poveste:
Nora, intro zi s-a dus la soacra batrana, si a spus – multumesc pentru tot ce m-ai invatat. Batrana – iti multumesc eu tie ca ai avut urechi si ai ascultat.
Adica, meritul era al ambelor, si al norei si soacrei. Cine vrea sa invete, invata!
Vreu sa spun, ca invatarea continua este o munca individuala autodidacta combinata cu experienta cumulata. Cursuriile sunt de ajutor, pentru orientare, o forma mai rapida de familiarizare cu literatura.
Acum despre formatori. Trebuie experienta plus talent pentru a transmite informatia cit mai sintetizata si nedeformata, catre participantii deschisi sa o absoarba maximal si cu intentia de a practica meseria de PM. Certificarea formala – practicata des in ultima vreme este o „virusare” a sistemului pe care incercam sa-l construim in mediul consultantilor. Cu timpul, totul se va precipita. Vor supravietuii calitatea si competenta.
Posted on 11 decembrie 2009 la 10:44 am.
In caz ca nu ati observat de ce ma certam eu cu specialistul acela – eu nu am zis k nu e bine ca el, am zis chiar ca el, cu mentiunea ca, daca voia sa mai si citeasca ceva teorie, urma sa realizeze ca aplica niste principii, in mod intuitiv. Asta ref PM.
Ref. la formare si impactul ei – ma doare capul prea tare ca sa pot procesa acum ce am scris aseara si ce s-a comentat. Revin cu un comentariu cand m-oi mai linisti.
Melania
Posted on 11 decembrie 2009 la 1:22 pm.
Multumesc lui Emmy pentru comentariile care, ca de obicei, releva weakness-urile articolelor.
Ce-i drept, am privit lucrurile prin prisma studentului masterand roman tipic, care-si ia o patalama pe care nu o poate folosi fara certificatul de formator recunoscut CNFPA…
Dar am uitat de specialistul care a dezvoltat si livrat un curs de project management pentru ca avea nevoie sa faca asta. Fara patalama si pentru ca era nevoie.
Posted on 13 decembrie 2009 la 6:18 pm.
De ce MRU si nu DRU?
Cand s-a facut tranzitia aceasta si cine a trecut la folosirea MRU in loc de DRU? Mi se pare relevanta (oarecum in genul tranzitiei de la „meserie” la „marfa”).
Posted on 17 decembrie 2009 la 1:20 pm.
Pentru ca management suna mult mai bine decat dezvoltare? Pentru ca a managiui nu inseamna a dezvolta? Azi tocmai am venit de la conferinta de deschidere a CRESCO – primul meu proiect castigat pe POS DRU si chiar s-a pus in valoare concretetea investitiei in oameni…
Posted on 17 decembrie 2009 la 1:53 pm.
„Pentru ca a managiui nu inseamna a dezvolta”: banuiam eu; inca o da, canci dezvoltare.
(Si nu, management nu suna mai bine – decat pentru corporatisti lu’ bleen: http://bleen.ro/mi-a-zis-plesu-sa-va-zic/2009/07/22/o-sa-ne-enervam-si-o-sa-dam-cu-umbreluta-din-sex-on-the-beach-de-pamint/).
Totusi, cat de raspandit e termenul? Stii ca nu ma scald in apele acestea.
Posted on 17 decembrie 2009 la 2:13 pm.
Si la facultate tin minte ca se folosea termenul MRU – Managementul resurselor umane; chiar asa se numea cursul respectiv.
Posted on 18 decembrie 2009 la 12:09 pm.
Tocmai pentru ca se numeste Managementul Resurselor Umane si tocmai pentru ca ne referim la activitatea manageriala in acest mod, lumea uita ca, de fapt, resursa umana, spre deosebire de alte resurse ale companiei, gen bani sau materii prime, este o idee mai dificil de gestionat.
Dezvoltare, pe de alta parte, e cu totul si cu totul alta poveste…
Din punctul meu de vedere, semnificatia mai adanca a MRU (aceea de a dezvolta, sau de a fi, asa cum spunea profa „Mama Dolores” dintre toate departamentele companiei), se pierde pe undeva intre ITM si adeverintele de salariati… 🙂
Posted on 18 decembrie 2009 la 3:46 pm.