up, close and personal…

Daca ar fi sa fac o lista a lucrurilor caracteristice consultantilor – alta decat una absolut malitioasa, desigur, ar trebui sa mentionez ca majoritatea celor pe care ii tolerez bine (dintre onor consultanti, adica), au urmatoarele trasaturi:

– creativitate – patru dintre consultantii buni pe care ii stiu sunt pasionati de fotografie, doi sunt pasionati de muzica (si daca nu l-ati vazut pe Bert in actiune, n-ati vazut nimic), Emmy ar fi trebuit sa fie regizor, eu sunt un fel de scriitor, care isi iroseste oaresice talent i-o fi dat Dumnezeu scriind proiecte… si bloguri si lista ar putea continua

– simt al umorului si simt al jocului – v-am povestit deja despre colegii mei de acum si despre jocurile noastre de whist… Peste tot pe unde am lucrat, mai ales in proiecte, ne distram mult unii cu altii si va spun si de ce: durata de viata a unui proiect e foarte scurta, comparativ cu durata de viata a unei organizatii, iar pentru a construi o echipa coeziva, trebuie sa ii scoti din tiparul organizational de la inceput; intr-un fel, coloana vertebrala informala a echipei e mult mai puternica decat setul de reguli pe care le impui. Dar, iarasi, depinde de echipa…

– empatie – am lucrat si lucrez cu oameni care stiu sa le pese. E un lucru foarte important si am apreciat intotdeauna camaraderia in echipa. Dar daca atunci cand esti atat de trist si atat de ranit de o situatie de fapt, cum se intampla de multe ori intr-o organizatie, poti sa ai o persoana care sa vina la tine si sa iti spuna: „am inchis usa, poti plange linistit(a)” este o adevarata binecuvantare…

Cei mai multi dintre noi nu citesc  cartile musai de citit, nu asculta muzica adevarata, nu se uita la filmele acceptate si nu vorbesc despre subiectele trendy… Ma dau exemplu pe mine: pe unde ma duc, nimeni nu citeste Dune, sau Cronicile Wardstone (dau extreme, da?), nu asculta muzica de telenovele si coloana sonora de la Lord of the Rings li se pare ok, dar nu grozava, majoritatea n-au vazut OZ, ci doar Prison Break (si toata lumea stie ca OZ e tata si mama serialelor cu inchisori), nici nu mai zic de Third Watch sau Law&Order si nu vorbeste decat despre politica, politici economice si monetare, bani si curs valutar (lucruri care pe mine ma plictisesc de moarte).

Ma incadrez destul de bine in echipele astea – n-am vazut Prison Break, recunosc ca citesc cu placere cele 50 de volume pe care le am acum in biblioteca mea din Bucuresti si printre care gasiti cu siguranta Cronicile Wardstone si Lord of the Rings, ascult, la casti, Ana Barbara si Lilibeth Morillo si vorbesc, cand pot, despre nemurirea sufletului… Politica chiar nu-i punctul meu forte.

Lasand la o parte politica si the right topics, visez ca intr-o zi voi lucra intr-o organizatie in care lumea sa se cunoasca suficient pentru a sti despre mine macar cele ce vi le-am spus eu voua asta seara… iar eu despre ei, macar ce hobby-uri au, ce papica le place si despre ce sunt in stare sa vorbeasca pana se aburesc geamurile… 🙂