Ieri – alaltaieri vorbeam despre singuratate…
Azi vreau sa va povestesc despre mandrie… Ii stim cu totii pe acei „guru” ai organizatiei… sau sa zic „guri” ai organizatiei (sau „ale” organizatiei)… Guri mari, laudaroase… sau dimpotriva, plangacioase…
Exista oameni pentru care e foarte greu sa renunte la locul lor. Nu ii condamn, nici mie nu mi-e usor… 🙂
Mai in gluma, mai in serios, „nu taia craca pe care stai decat in momentul in care vor sa te spanzure de ea”…
Ma aflu adesea in mijlocul unor bubuituri asurzitoare… Nu va faceti griji – nu suntem in constructii… Nici vorba… Dar avem dese clash-uri de orgolii, care mai de care…
Am descoperit, pe parcursul scurtei (dar bogatei) mele cariere, ca cel mai bun lucru cand ai de aface cu o persoana bombastica este sa ii dai spatiu sa se desfasoare… Sa o congratulezi ori de cate ori poti, sa ii spui ce frumoasa, desteapta, inteligenta, impresionanta si toate cele cu „i” este si sa o provoci sa povesteasca despre ale sale mari realizari… Cu alte cuvinte, sa ii mangai, pe cat posibil, orgoliul…
In mod normal, senzatia pe care o ai este „Da’ mai taci naibii odata!!!”… Ei, in loc de asta, zambiti-i frumos si spuneti in gandul vostru „si eu te iubesc” si incercati sa va imaginati fata pisalogului din preajma, daca aceste cuvinte ar fi rostite cu voce tare… Va simtiti mai bine? Asa ziceam si eu…
Bun! Despre marii guru am zis ce am zis… dar ei nu sunt nici macar cei mai iritanti… Nuuuuuuuu… nici pe departe… „preferatii” mei sunt plangaciosii… Nu mai pot dupa ei… Aveam, intr-una dintre companiile la care am lucrat, o colega… Era mai in varsta, la vreo 30 si de ani, cu copil mare, care vorbea la telefon (in functie de luna era mobilul sau fixul, dupa cum colega cu pricina ii taia accesul, fie pe unul, fie pe celalalt) de sute de euro si care nu invata nimic… Mai aveam una, cred ca era putin sarita, care avea diverse probleme existentiale… gen „mi s-au rupt unghiile false, pe care le tin de o luna si ia uite cum arata unghiile mele”…
Evident, ramaneam cu fata in mana… 🙂
Dar vreau sa va zic o chestie – oamenii astia sunt sarea si piperul… Cel putin pentru mine…
„Nu pot sa-i sufar pe aia care isi fac treaba, constiinciosi si care nu comenteaza.„
Va spun si de ce nu pot sa ii sufar… Pentru ca, desi acumuleaza experienta, cunostinte si ce mai vreti voi, desi sunt cu 10 clase peste ceilalti, desi isi dau ore bune din viata sa iasa totul bine, ei sunt nevazuti, neauziti si nebagati in seama…
Dar asta imi aduce aminte de un citat despre munca, pe care l-am citit acum vreo 3 ani, si pe care vi-l dau acilea, ca sa ne mai descretim fruntile si sa incercam sa tragem o concluzie:
„The world is made up of 2 categories of people: some who are willing to work and some who are willing to let them”
M
4 Comments on “mandrie… organizationala”
You can track this conversation through its atom feed.
amuzant citatul de final!
dar iti dai seama ca o Japonie sau o Germanie (sau mai zi tu care tara puternica de care stim din istorie) nu ar fi ajuns niciodata acolo unde este daca ar fi crezut cu sinceritate ca „tocilarii trebuie lasati sa munceasca, iar noi astialalti jmecherii sa ii ignoram si sa ne bucuram de viata”, nu?
adica, e normal sa ai o „culoare”, si sa nu-ti fie frica/rusine sa o porti in public.
dar, daca in proportie de masa lumea nu e serioasa si nu se gandeste mai mult la rezultatele de ansamblu decat la maruntisurile pe care le face el/ea in fiecare zi (ca, la scara economiei unei tari, asta e semnificatia muncii fiecarui individ), atunci e sigur ca nu vei depasi niciodata nivelul genunchiul-broastei.
Posted on 18 noiembrie 2009 la 11:05 am.
Concluzia mea personala la articolul de mai sus e ca eu prefer sa nu calc pe nimeni pe picioare si, pe cat posibil, sa ii promovez pe cei uitati…
Cat despre „culorile” pe care le purtam… dau un exemplu foarte personal: cand nu ma imbrac in negru complet, sunt purtatoare de viole(n)t, roz, portocaliu, rosu, galben, verde, albastru si blugi…
Azi – pacat ca nu va pot arata – sunt imbracata in maieu mov cu imprimeu de cirese rosii, camasa bleu si blugi… albastri.
Probabil k asta e norocul meu k lucrez intr-o firma mai informala… Important e sa iti faci treaba, indiferent ce se intampla in jurul tau… Ma scuzati, deci… ma intorc la trebi…
Posted on 18 noiembrie 2009 la 11:14 am.
Combinatia de culori a zilei = OK, trebuie sa adaugi balerini de catifea (neaparat cu bot rotund si bareta) mov si geanta mare galbena, lucioasa, pentru echilibrarea tinutei (hm, I wonder if I watch too much „What mot to wear”…).
Ref. citatul de final, ce m-a invatat pe mine viata: cei care sunt de acord sa te lase sa muncesti sunt mana cereasca. Mult mai grav este cu cei care NU te lasa sa muncesti.
Posted on 18 noiembrie 2009 la 11:56 am.
f tare blogul tau! m-am regasit oarecum in textele tale..
felicitari!
Posted on 23 noiembrie 2009 la 4:21 pm.