critica… (sau cum sa pierzi prieteni si sa indepartezi oameni)

Scriu, de cele mai multe ori, din proprie experienta… Povestesc despre carti citite, locuri vazute, oameni cunoscuti, pentru ca simt ca fiecare dintre noi uita sa ii aprecieze pe cei din jur.

Am primit destul de multe critici la viata mea… Da, stiu… si voi care credeati ca sunt perfecta!!! 😀

Ultimele doua, in saptamana care tocmai ce-a trecut… Dar… ne grabim!

Titlul articolului este opusul unei carti care mie mi-a placut foarte mult: Dale Carnegie – Secretele succesului – Cum sa va faceti prieteni si sa deveniti influent si este traducerea titlului filmului „how to lose friends and alienate people”, pe care nu l-am vazut… Exemplarul pe care il am al cartii lui Carnegie l-am primit cadou de la un nene care vinde carti second-hand langa iesirea de la statia de metrou Nicolae Grigorescu. Cartea merita citita, macar de amorul artei…

Prima data cand am suferit primind o critica a fost cand colega si prietena mea cea mai buna, Corina a tipat la mine ca sunt o persoana rea si ca nu imi pasa de sentimentele  si de opiniile ei. Nu era deloc adevarat, dar, ca orice persoana mai deschisa si mult mai articulata, o lasam rareori sa se exprime si, in loc sa o ascult, asteptam sa imi vina randul sa vorbesc, doar pentru ca imi placea sa ma aud pe mine insami.

Timpul a trecut si sper ca am invatat ceva din povestea ce tocmai v-am spus-o. Corina este in continuare una dintre cele mai bune prietene ale mele. Deci, cel putin fata de ea, nu am mai comis-o…

Acum ne intoarcem in zilele noastre.

Saptamana trecuta, Leandru mi-a spus: „Melania, nu ai mai scris decat despre tine… Nu mai exista comentarii la articolele postate… Ar trebui sa te ingrijoreze lucrul asta…”

Vineri, mi-am citit mailul personal si am descoperit un mesaj cel putin ciudat, de la o persoana pe care nu am cunoscut-o vreodata, care zicea, pe foarte scurt: „maicaaaaaa! n-ai pic de personalitate, talent si haz… lasa-ne, lasa-ne!”

Si chestia asta m-a dus cu gandul la raul pe care oricare dintre noi il face fara sa vrea… si la reactia pe care o critica negandita, un impuls de moment sau pur si simplu faptul ca nu esti de acord cu cineva si tii mortis sa i-o transmiti cat mai gretos posibil, o creeaza in primitorul mesajului…

Incerc, de multe ori, sa imi controlez reactiile cu pricina… Am cateva momente cand sunt gretoasa cu oamenii, dar cred ca nu am decat rare momente cand sunt rea, critica si gretoasa… Cel mai rau lucru pe care cineva il poate spune despre mine, dupa o prima vedere e: „Mie mi se pare ca nu e foarte sociabila…”

Am fost, acum doi-trei ani, in pozitia celui care mi-a trimis acea critica pe e-mail. Eu eram cea mai desteapta, cea mai grozava si cea mai… evident, gretosenia era maxima. Cineva mi-a spus: „Nu poti sa ne tratezi pe toti ca si cand am fi niste idioti!” si i-am raspuns, cu maxima indiferenta: „Ba pot si o si fac, in caz ca nu ai observat…”

Cred ca acea persoana m-a urat. Dar, la un moment dat, i-am transmis niste cursuri de care avea nevoie si am ajutat-o sa isi faca o lucrare, fara sa imi ceara chestia asta. M-am oferit, stiind ca nu era deloc simplu sa te descurci singur. Si persoana aceea a stat si s-a mai gandit…

Oamenii nu sunt asa cum se arata a fi. Ceea ce proiectezi e una, ceea ce simti, e alta… si uneori, ceea ce esti, in momentele tale bune, cu oamenii pe care ii iubesti si care te iubesc si te accepta asa cum esti, e cu totul si cu totul alta…

3 concluzii la acest articol foarte personal:

1. Cum sunt eu? Sunt si asa cum scriu ca sunt, si sunt si asa cum eram acum 2-3 ani… Nu vad nimic fals in ceea ce am scris aici si nu consider ca e rau ca scriu lucruri personale pe un blog de finantare… Pana la urma, totul, de la team building, la mentoring, la analiza propriei imagini se poate translata in organizational…

2. Pentru Leandru… Faptul ca oamenii comenteaza sau nu pe blog ma intereseaza mai putin, ceea ce vreau si am spus de la inceput ca vreau este ca blogul asta sa ii invete ceva, orice… sa creeze o emotie, fie ca e buna sau rea. Si tu comentezi rar, dar imi dai feedback pe mess sau pe mail. Deci stiu ca citesti… Poate si altii citesc si isi pun intrebari in gandul si sufletul lor. Eu citesc destul de multe bloguri si suficient de multe articole, dar rareori las comentarii… Cand? atunci cand nu am inteles, atunci cand am inteles si am fost emotionata sau enervata sau pur si simplu amuzata, atunci cand am de comunicat ceva ce ii poate fi de folos cuiva… si cam atat.

3. Pentru criticul / criticii mei… si pentru critici in general… O critica constructiva, cu feedback util si politicoasa sau amuzanta va poate castiga un prieten… O critica nefondata, rautacioasa, plina de frustrarile si amaraciunile personale, fara nici un fel de ratiune evidenta si pe care o regretati sau nu mai tarziu, va poate crea un dusman…

Criticul meu a reusit sa ma faca sa ma gandesc mai cu responsabilitate la ceea ce spun si la ceea ce fac. Ii multumesc pentru asta. Am realizat ceea ce oricum stiam si anume ca, asumandu-mi acest blog, mi-am asumat un rol public… Mi-am asumat ca unii dintre cititori ma vor lauda, iar altii ma vor improsca cu noroi. Nu cred si nici nu am crezut in vizibilitate de dragul vizibilitatii sau promovare cu orice pret… Dar cred in puterea cuvintelor si cred ca ceea ce faci sau nu faci in viata are efecte in lumea intreaga.

M