„Stand and deliver”

Nu e numai titlul unui film pe care tocmai ce l-am vazut, ci si o provocare importanta…

Ceea ce imi place la UAIC, unde am onoarea de a participa la cursurile de Master in Managementul Educatiei Adultilor (mda, adultii chiar se educa!), este ca au niste profesori care incearca sa sparga tiparele…

Astfel ca o doamna deosebita ne-a dat o lista de filme avand ca teme principale educatia si rezolvarea conflictelor…

Asa am dat peste acest „Stand and deliver”. Asa, cautand, am dat peste Ron Clark Story, peste Dangerous Minds, peste Lean on me, Madame Sousatska, Music from the Heart, si cate altele n-or mai fi?

Asa, tot cautand carti, am dat peste Road to life (A. S. Makarenko) si peste The Idiot Teacher sau Trashcan Kids…

Ca raspuns la comentariile lui Cristi – da, exista sisteme educationale unde lumea nu se gandeste la diploma, la predare si la fluenta, ci la dezvoltarea abilitatilor, la imbunatatirea cunostintelor si la schimbarea atitudinilor pentru viata…

Ne-am relaxat, doamnelor si domnilor! Ne-am invatat sa ne luam pilula zilnica de informare de la televizor, sa ne drogam cu filme violente si cu telenovele… Ne-am invatat sa ignoram scoala – chiar si pe cea a copiilor nostri si sa ii tratam de sus pe profesori… Ne-am obisnuit sa ni se spuna ce sa cumparam, de unde si cum… Daca extraterestrii s-ar uita la reclamele noastre, ar zice ca femeile sunt niste sclave si barbatii, niste misogini nenorociti… Iar daca s-ar uita pe strada, s-ar intoarce in Galaxiile lor cu coada intre picioare – nu-i nimic de vazut pe aici, nu-i asa?

Am inceput sa citesc o carte scrisa de un educator rus, care spunea ca, privindu-si elevii de clasa I, a descoperit la unii dintre ei rani atat de adanci incat ii era teama ca acei copii nu vor mai putea visa vreodata… Ca tanar dascal, se intreba cum va putea sa ii faca sa iubeasca invatatura, fara a simti constrangerile legate de note si ierarhii?

Ce putem spune noi despre un sistem in care cei mai multi copii intra de la 3 ani? Ei bine, eu va pot spune ca pe la vreo 15 ani eram atat de plictisita de sistemul acesta, incat imi venea sa ma urc pe pereti… Dar aveam 2-3 ore la care ma duceam cu placere si 2-3 profesori cu care chiar aveam ce discuta… iar asta facea ca lucrurile sa fie mult mai simple.

Daca veti vedea aceste filme si veti citi aceste carti, veti vedea ca toti acesti dascali aveau un lucru in comun – toti si-au castigat respectul elevilor prin aceea ca i-au invatat pentru viata – toata munca lor, toata lupta lor, toata hotararea si toate eforturile lor au fost directionate spre a le darui, mai presus de toate, incredere in ei insisi si vointa de a visa si de a-si indeplini visurile… Si in procesul acesta, fiecare dintre eroii acestor filme si carti a invatat alaturi de elevii sai… a plans alaturi de ei, a luptat alaturi de ei contra sistemului, contra discriminarii… Ceea ce mi se pare extraordinar – si nu stiu in cate organizatii si sisteme vom gasi chestia asta, este ca, ori de cate ori unul sau altul dintre eroii acestor carti si filme a vrut sa renunte, s-a gasit cineva care sa ii arate ca e nevoie de el…

Ma consider norocoasa ca am lucrat, la inceputul carierei mele, intr-o astfel de firma… Acolo am invatat ca nimic nu e mai important decat a livra… la timp si la calitatea asteptata… Si ori de cate ori am vrut sa renunt, sa ma opresc, am avut, din fericire, oameni care m-au impiedicat sa fac asta…

Toti suntem implicati in educatie… evident, in cea permanenta… Fie ca „ucenici”, fie ca tutori, coach-i sau mentori… Si vreau sa va spun ca cel mai frumos lucru pe care l-am auzit saptamana trecuta a venit de la un coleg extraordinar de inteligent, englez, care lucreaza de 2 luni in consultanta si care se simtea depasit un pic de evenimente – mi-a spus: „multumesc ca m-ai ajutat, sunt atat de nou si de neexperimentat ca nimeni de pe aici nu ma baga in seama”…