Melania Coman

Nu stiu voi cum stati cu retelele sociale - eu m-am bagat pe linkedin, pe facebook si pe neogen (!)…

Neogen - prilej de a vedea cat de rau a ajuns societatea romaneasca dupa ‘90.

Facebook - in afara de 1-2 persoane care chiar ma bucura, restu’ par a fi intr-o vacanta continua.

Linkedin - credeam ca p-acilea sunt numai oameni seriosi - nu e chiar asa. Nu mai fac categorie noua, k nu cred ca are sens.

Iaka exemplu de poll (chestionar), de pe linkedin, ca sa vedeti de ce ma apuca pe mine pandaliile (cred ca Geamanul rau, ca altfel nu-mi explic):

“Daca ar fi o cale ca firma la care lucrez sa imi imbunatateasca viata la locul de munca, aceasta ar fi:

- sa ma plateasca cat valorez

- sa imi dea mai multa autonomie si mai multa autoritate

- sa imi traseze obiective clare

- sa imi planifice viitorul alaturi de ea

- sa imi cultive leadership-ul si sa imi dezvolte competentele”

Care e pentru voi? Un singur raspuns…

Melania

Acu’ cateva zile, incepeam sa povestim despre nebunia din sistemul public cu salarizarea unica si, eu, cu ale mele, despre procentul de pensie solidara…

Zilele trecute (oricum, mai putine decat in primul caz), ne anunta MM-ul ca alocatiile pentru copii vor fi date numai copiilor ai caror parinti au venituri mici… Cf Constitutiei, parca, alocatia era dreptul copilului, nu al parintelui. Ceea ce ma aduce la un caz tragic: fiind intr-o banca, nu zic care, am vazut un nene care venise sa scoata alocatia copiilor din fondul de economisire. Probabil ca ajunsese la aceasta ultima solutie si credeti-ma, nu vreti sa stiti ce era in sufletul omului aluia.

Va propun un calcul, sa nu ziceti ca sunt tampita… Daca pui banii astia (42 de lei, cred) intr-un cont, la vedere, in fiecare luna, cu dobanda 0 (ok, nu esti tampit sa faci asta, dar urmariti-ma un pic), la 18 ani, juniorul o sa aiba fix 42*12*18=9072 de lei. Un rahat! Sa ma scuze cei mai slabi de inger…

Pentru un copil bogat, nu e nimic. Pentru un copil sarman, cred ca e o suma. Unui copil sarman, suma asta i-ar trebui ca sa mearga la scoala, ca sa devina om. De aia, eu nu sunt de acord cu prostiile debitate de cei de la MM si cred ca ar trebui sa se gandeasca la modalitati de includere in sistemul educational si apoi, in piata muncii, a acestor copii sarmani. De-aia, consider ca e ok sa dai alocatie (cum o fi, dar sa o dai si sa fie suficienta), pana la 15 ani, cand, conform BIM, copilul poate decide sa munceasca. Si nu aveti idee cat de creativi si de destepti sunt copiii in ziua de azi. Dupa aia, le dai burse, le dai premisa sa lucreze la a deveni oameni.

Ei, si dupa ce se termina cu povestea cu alocatiile, vine bomba…

Pensiile ar trebui impozitate.

Eu v-as sugera si un impozit pe aer, unul in plus pe apa, pe energie, pe copaci, etc. Ca ar mai fi niste domenii care inca nu au fost impozitate.

Cu deosebita greatza, chiar din prima zi a saptamanii,

Melania

Ca in orice moment cand am altceva mai important, mai presant, mai cu termen limita si mai fierbinte de facut, evident, citesc…

Citesc o carte numita “Courage is a three letter word”, scrisa de Walter Anderson. Si am gasit o referire la clasa…

In exprimarea unuia dintre autorii faimosi in domeniu, a avea clasa sau, de ce sa nu zicem ca pe la noi, a avea valoare sta nu in ceea ce ai, ci in modul cum te comporti, avand ceea ce ai…

De-aia, de exemplu, eu stiu ca am clasa… La naiba, am douashpe clase, facultate si master, comparativ cu altii…

A avea clasa inseamna ca, daca te uiti inapoi peste ceea ce ai facut, nu ai regrete. Nu ai motive sa iti doresti sa fi facut sau sa fi spus lucrurile altfel.

Poate ca as avea momente de regret, daca as stii ca, dupa o gafa imensa, nu am facut tot posibilul sa repar situatia. Poate, daca stiindu-mi vinovatia, nu am reactionat cand altcineva a fost acuzat pe nedrept. Poate, cand stiindu-mi ignoranta, nu am spus, cu sinceritate si cu curaj: “Nu stiu sa va raspund acum, dar ma voi interesa si va voi da raspunsul in cel mai scurt timp posibil.”

Eu cred ca asta inseamna clasa.

Melania

Imaginati-va urmatorul scenariu, dragii mei…

Eu lucrez intr-un coafor… Cum, nu v-am povestit? No, hai sa va povestesc…

Ziua I…

Imbracata in cel mai funky outfit al meu - adica blugi albastri si tricou negru, incaltata in cele mai incomode incaltari ale mele - pantofi cu tocuri si cu varful bont (chinezoaicele sunt niste eroine ca ii pot purta), m-am dus la munca… De afara, coaforul cu pricina semana a loc normal la cap…

Respir adanc si intru. La receptie, o duduie care nu imi spune absolut nimic, cu o tona de tencuiala pe fatza, imbracata intr-o rochitza scurta, scurta si niste colanti… De pe umarul stang, dracushorul imi shopteshte: “Hm, daca se apleaca putin, i se vad chiloteii”… De pe umarul drept… Wait! Unde e ingerasul? Nu este, a iesit la plimbare sa nu ne vada dandu-ne in stamba. Zambesc si ma asez unde imi spune ea. O sa vina cineva imediat sa ma duca sus, acolo unde au loc, de fapt, faptele economice.

Nici nu ma asez bine si privirea imi e atrasa de EL… Plin de muschi, cu o frizura care ma da pe spate instantaneu - seamana cu un caine din ala la care ii cade parul in ochi permanent, sau cu Spitzata mea de la mamaia - o tunde pe una… Dupa gramada de par de pe jos, imi dau seama ca o tunde de ceva timp… Inca nu a terminat. Zambesc din nou cu intelegere la dracushorul de pe umarul stang, si ma amuz ca e prima data cand il vad batand darabana pe umarul meu… Relax, man!

Dupa vreo jumatate de ora, timp in care privesc fascinata cum nu se intampla nimic, tipul termina cu tunsul. Vazandu-ma, probabil, asa nepieptanata, vine si imi zice ca pot sa ma asez la tuns… Ma uit la el cu mila si ii zic ca nu, asa prefer eu sa am parul. Vad cum se zburleste, dar ma mentin pe pozitii… Aflu, cu aceasta ocazie, ca are mastere in tuns, coafat si pus extensii (Mastere?!? face dracushorul de pe umarul stang si ma uit urat la el - Potoleste-te!!!) si ca el nu e un simplu coafor… E hair stylist… Genial!  (Dracushorul meu isi da ochii peste cap si moare de ras)

Dupa inca jumatate de ora, in care imi pun serios problema privind veniturile coaforului (nu ale hair stylist-ului, ale institutiei), se aude o voce de pe undeva, de prin spate… Cred ca vine cineva sa ma ia… Vocea este destul de domoala, dupa faptul ca nu se mai aude altceva deduc ca se vorbeste la telefon… Dintr-o data, insa, se aud tzipete… Plictisit, ingerasul ridica ochii la mine si ma implora sa mergem acasa. Dracushorul, in schimb, ranjeste (evident, diabolic) si ma provoaca… De cand suntem noi nu am mai vazut atatia oameni interesanti…

Nu am gresit - tipa cu pricina, imbracata, probabil dupa o noapte de pomina cu ceea ce a mai gasit curat prin dulap (si aici pana si ingerasul e de acord), isi continua nestingherita conversatia telefonica, cu suisuri si coborasuri de ton si imi face semn cu mana sa o urmez. “Bine ca n-a pocnit din degete” imi spune nemultumit dracushorul…

Ma ridic si o urmez, ce sa fac? Ma duce intr-un birou, cu doua masute, cu niste scaune absolut delicioase (ma uit cu groaza la ele, oare n-o sa se rupa cu mine?) si cu niste laptopuri minuscule… Hm, lucratul in excel va fi genial… Imi face semn sa ma asez si se aseaza si ea, la masuta din fatza mea… Ma asez, cu un oftat - primul pe ziua de azi. Mi-e sete. E deja ora 11 si eu nu am facut inca nimic…

Dupa un 15 minute, termina cu conversatia cu pricina: ma silesc sa imi placa de ea, desi pare genul de om pe care numai familia imediata si cativa prieteni o pot suferi. Imi spune ca ne intalnim cu proprietarul la ora 14:00. Sa ma pregatesc. Intre timp, o alta duduie, imbracata in pantaloni de piele si o bluzitza transparenta, imi aduce vreo 3 bibliorafturi. Ar fi bine sa le studiez. Il iau la demontat pe primul, deschid primul dosar, cand in birou intra un tanar. E de la vanzari. Se duc la o tigara. Culmea! Aici e un zgomot de pana si creierii mei vor in vacanta… Citesc, cu greu, primul dosar. Orice dubii si probleme as fi avut pana in acest moment, s-au dus pe apa sambetei… Mi-e clar ca nu voi reusi sa raman prea mult aici. Ma uit pe umarul drept, unde ingerasul s-a luat cu mainile de cap. Pe umarul stang, dracushorul este demoralizat complet. Se intoarce tipa… Imi spune: “Nici n-ai idee cat esti de norocoasa ca lucrezi la noi!” Un pft! la unison se aude de pe umerii mei… Ma apuc si citesc si celelalte dosare din primul biblioraft. Poate, pana la urma, o sa ma intrebe cineva daca nu vreau un pahar cu apa. Pana la ora 2. Nu ma intreaba… Intreb eu.

Se face doua… Ne ducem cu mic, cu mare, in sala de sedinte. Adica eu, cu tipa de la biroul celalat si cu domnitza in pantaloni de piele. Mai vin cateva cantitati neglijabile, printre care si tipul de la vanzari. Ma asez, oglindindu-mi-se privirile de mila in ale lor. Sunt oarecum a-tipica: am 5 kile (care 5? il aud pe ingeras… Care 10? zice si dracushorul… ) in plus, sunt imbracata in blugi si tricou si mai funky de atat nu cred ca pot fi si am manicura facuta acasa… Ooops! Imi ascund mainile sub masa, aruncand priviri disperate in jur.

Vine si big cheese himself. Ca sa vi-l descriu asa, de mare ce era, nu se mai termina, iar parul ameninta sa ii cada cu totul (o fi mesa? hai, trage de ea, te rog… imi zice dracushorul… Cuprins de ratiune, ingerasul imi spune sa nu o fac)… Daca mi s-a parut ca a mea colega de birou are probleme cu tzipetele, in cazul lui nu pot decat sa cred ca omul este surd. Urla ca un apucat. Daca nu ar fi atat de amuzant, m-ar speria cu totul.

Sedinta e doar o scuza sa mai arunce niste injurii, sa le reaminteasca tuturor cat sunt de incompetenti (hey! de ce ma bagi in aceeasi oala cu astia? eu de-abia astazi am venit - nici nu am avut timp sa imi demonstrez incompetenta, zice dracushorul) si ca el este cel care face totul in firma asta… Ma simt ca in “Diavolul se imbraca de la Prada”, numai ca de 100 de ori mai rau… Singura mea dorinta este sa se faca ora 18:00, sa plec naibii acasa. Nu mai sunt decat 4… adica 3 ore. Nu imi vine sa cred ca omul ala a urlat o ora… O ora din viata mea pe care nu o voi mai recupera niciodata. N-am mancat nimic si mi s-a facut foame. O sa mergem la salataria de vis-a-vis, imi spune colega… Dupa fatza mea, isi da seama ca sunt un pic shocata. Zambeste plina de sine si ma duce de mana pana la salatarie. In timp ce eu imi aleg un ditai sandwich-ul, ea isi ia un iaurt… Daca nu ar fi atat de… nu stiu, de pornita pe viata, mi-ar fi absolut simpatica. Desi, in ultima ora, a urlat si ea, la mine… Ingerasul da dezaprobator din cap la gesturile pe care le face dracushorul… Eu ma abtin. Ma abtin cu greu sa nu o iau razna.

In urmatoarele doua ore, vad atata indolenta cat sa imi ajunga o viata - sheful a plecat, lumea s-a relaxat. Tipa de la receptie cu tipul cu masterele, cu aia de la sedinta stau toti la o tigara. E pustiu… Eu mai am un biblioraft de studiat, dar ma gandesc ca poate ar fi bine sa ma duc sa socializez. Nu a fost o idee buna - imi dau seama dupa cum au tacut cu totii instantaneu. Oh, well… nu toata lumea poata sa iti iubeasca personalitatea sclipicioasa, imi sopteste ingerasul…

E ora 18:00… Ma pregatesc sa plec acasa, cand suna telefonul de pe biroul meu. E seful… Ma intreaba ce am facut azi. Ii spun. Incepe sa urle. Las receptorul pe masa si plec, facandu-i cu ochiul dracushorului, care danseaza de fericire.

Ora 19:00… Ma bag in pat. A fost o zi de cosmar. Vreau sa uit cu totul aceasta zi.

1. nici unul dintre cei de mai sus nu s-a prezentat… Pe receptionera putea sa o cheme Lili, pe coafor, Raoul, pe colega mea de birou Frusina si asa mai departe…

2. in loc sa imi prezinte si mie ce am de facut si sa ma prezinte tuturor, m-au dus si m-au lasat la un birou - descurca-te!

3. sunt indolenti, incompetenti si ineficienti… si toate cele rele cu i…

4. sunt vampiri energetici, cu totii…

Ziua II

Ora 9:00… Ma intorc pe partea cealalta… Imi vad ingerasul dand din maini si din picioare… Dracushorul imi arata telefonul… Il iau, sun la colega mea de birou - de altfel, stiu ca nu o cheama Frusina… o cheama cumva, doar ea m-a intervievat… Ii zic ca nu mai vin… nici azi, nici alta data… plec in Canada… Incepe sa tipe, in stilu-i caracteristic. Ii zic sa taca - ieri nu am semnat nici un contract. Se potoleste.

Zambim cu totii, dupa care adorm si sper sa ma trezesc intr-adevar in Canada.

(DISCLAIMER: aceasta postare este un pamflet. autoarea nu a lucrat si nici nu va lucra, probabil, vreodata, intr-un coafor. toate personajele sunt fictive si orice asemanare cu realitatea este mai mult sau mai putin intamplatoare)

Aseara am stat mai bine de jumatate de ora intr-un 86, care statea si el - ce sa faca? - la intersectia Calea Mosilor cu Dacia, pentru ca o putoare imperiala (fie o mimoza de Dorobanti, fie un fante de Dorobanti) se dusese sa isi faca cumparaturile prin zona si nu se gandise ca blocheaza circulatia cu a sa masina de fitze…

Pe langa ca mie mi se pare o fitza sa ai masina in Bucuresti… cealalta curiozitate a mea se leaga de urmatorul lucru: ce face politia in timpul asta si de ce nu le ridica masinile cineva?

De ce nu se urca soferii de 86 peste masinile cu pricina? Eu asa as face… Daca e permis pentru un cretin sa se urce beat la volan si sa distruga 7 masini intr-o parcare, de ce sa nu fie permis si unui om care transporta oameni si care trebuie sa urmeze un program (exact, are un orar precis) sa le faca praf masinile unora care nu au pic de respect pentru orarul sau si pentru calatorii sai?

De ce nu blocheaza intersectia si nu fac si ei scandal? Unde e igiena muncii acestor oameni? Cine are grija de ei?

Ca noi, calatorii, ii injuram si ii luam la 13-14 de nu se poate - parca ar fi vina lor ca un gigel cu nici douaspe clase si-a luat carnet, masina de fitze si isi face de cap pe strazile bucurestene!

Asa cum bine zicea cineva, in Bucuresti dezvoltare urbana k lumea se mai poate face doar dupa ce treci, in prealabil, cu tancul…  Poate o sa se gandeasca cineva si la fluidizarea traficului si la multe alte questii neimportante, cum ar fi locurile de parcare si supermarketurile cat mai aproape de periferie…

M

Nu m-am putut abtine si am luat titlul exact asa cum este din sit-ul dailybusiness, preluare prin prietenii de la fonduri-structurale. Iaka link sa va delectati si voi: http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/10-capcane-din-dosarele-de-finantare-europeana-cum-le-putem-evita-38413

What’s wrong with this picture?

Pai hai sa vedem cele 10 capcane din dosarele de finantare:

1. lansarea programelor de finantare - o problema pentru cunoscatori… unde se povesteste, in tragic, ca, daca in anii ceilalti, bunul Dumnezeu si cu ACIS stiau calendarul de lansare, in 2009, numai bunul Dumnezeu a stiut cand se vor deschide apelurile… Legatura cu dosarul de finantare - nu stiu, n-o vad…

2. Cum sa accesezi fonduri europene, daca nu stii de existenta lor - unde citesc cu stupoare despre insuficienta masurilor de informare si diseminare… Iarasi, nu vad conexiunea cu dosarul de finantare… alta decat, poate, inexistenta acestuia corelata cu inexistenta publicitatii???

3. Nu exista o metodologie batuta in cuie de accesare a fondurilor, recte de realizare a dosarelor de finantare… Hm, cu toate ca sunt de acord ca metodologia cu pricina ar trebui sa fie simpla, simpla, simpla, de sa o poata aplica si beneficiarul, nu sunt de acord cu statementul asta… Fiecare program are particularitatile sale. Daca le-as sti pe toate, as fi mai tare decat ACIS - nu le stiu… Eu zic ca e foarte bine sa nu ai o metodologie comuna pe POR si pe POS DRU, de ex, ca dupa aia, ai de dat cu subsemnatul pana la Doamne-Doamne ca de ce nu ai proiect tehnic pe operatiunea de sanatate si securitate ocupationala…

4. Deciziile se iau pe criterii subiective… Duh!!! Da’ pe ce criterii ati vrea sa se ia deciziile? Daca am criterii de evaluare numite: relevanta, maturitate, sustenabilitate si cost-eficienta, cam cum v-ati gandi sa se ia deciziile?

5. Nimeni nu te ajuta daca ai nevoie de clarificari - nu cred… Mie raspunsurile de la POS DRU cel putin, mi se par geniale… Pe bune… Mi se pare o terapie de soc excelenta, pentru atunci cand ai nevoie de asa ceva. Ideea e in felul urmator - un proiect bine scris, din punctul meu de vedere (si eu nu am castigat inca finantari pe granturi), e un proiect care acopera, in mare, toate cerintele GS. Daca… si aici vine bubitza, consultantul se crede mai dashtept decat GS (si in multe cazuri apare aceasta buba), proiectul nu numai ca nu va fi bun, ci va zbura atat de repede, ca nici nu stii ce-a fost cu el. Am scris, la viata mea, multe balarii - astea de acilea sunt doar de scapat de frustrari… Deci stiu cam ce presupune un proiect pe care nu il poti salva.

6. Bete in roate puse consultantilor - ce treaba are consultantul cu relatia directa beneficiar - autoritate? In afara de ceea ce stiu si eu personal (din experientele de groaza de anul trecut si de anul asta), buba nu e in reglementari, fratilor! E in proasta educatie a celor 2 parti - respectiv consultant si beneficiar si in lipsa de cursuri de cum se scrie dracului un email ca lumea a celor de la autoritatile publice… Leacul = aplicarea unei metodologii de project management corelata cu utilizarea consultantului in primul caz si niste cursuri decente de scris mailuri in al doilea.

7. Probleme cu garantiile - o situatie des intalnita! Yes, prima problema reala a dosarului de finantare… cu un mic comentariu: mi se pare normal ca ala care iti da banu’ sa se asigure ca iti cumperi ce unealta ai zis ca iti cumperi si ca nu te apuci sa o instrainezi in diverse moduri cand dai de greu… O problema reala, cu o solutie tembela…

8. Poti sa accesezi fonduri UE, dar cum aduci partea ta daca bancile nu dau credite? - buna intrebare - nu-i asa ca faci 2 dosare si te duci cu unul la banca / banci, prezentandu-le investitia ta si oportunitatea cu pricina. Sa stiti ca daca luati planul de afaceri in format electronic si in 1+1 sau n exemplare de la Consultant, este dreptul vostru, dragi beneficiari… De-aia il platiti.

9. Fonduri blocate - decizii amanate… Aici mi-a placut in mod deosebit propunerea consultantilor: sa ii selecteze pe toti cei eligibili spre finantare, prin realocarea sumelor pentru apelurile nerealizate in 2009… Genial! Eu as propune acelasi lucru, cu o mica, mica de tot, modificare: consultanta sa fie eligibila intr-un procent mic, mic, mic… Stiti cat de mic? Cam de un PFA normal la cap, care lucreaza 4 ore/zi pe un proiect si 4 ore/zi pe alt proiect. Cam asa de mic…

10. Atitudinea functionarilor publici - o mare problema… Sincer, pe asta chiar n-o inteleg. V-am spus de un milion de ori ca nu e vina lor - nu ma refer la cei indolenti, care nu stiu sa scrie mailuri si care stau cu fundul pe diverse aprobari… Exista si oameni de calitate in sistem, care chiar vor sa te ajute. Sistemul are nu una, ci mai multe probleme. Imi place mult ca cei care dau cu cheatra in functionarii cei publici sunt consultantii, unii dintre ei fosti functionari publici ei insisi, pana nu demult… Unii dintre ei dand consultanta pe proiectele alea mari de institution building si training pentru absorbtia fondurilor celor structurale… Mi-e greatza!

Acum hai sa vedem cele 10 probleme reale ale dosarelor de finantare, cateva dinainte de depunere, cateva dupa…

- la scriere

1. pornim de la “cati bani putem sa luam”, in loc de “ce problema putem sa solutionam”

2. haosul din management la privati este la fel de mare ca cel din public - asta e valabil si pentru beneficiar si pentru consultant

3. nu exista un organizational assessment si nici un risk assessment, ceea ce face ca proiectele sa fie slabe din start

- la evaluare:

4. unii evaluatori sunt selectati pe principiul: “luam pe oricine”, asa cum a fost boul care a evaluat cererea mea de finantare pentru autism… habar nu avea cu ce se mananca asistenta pentru persoanele cu autism si nici nu a citit, ca nu stie goagl…

5. unii consultanti se precipita pe ultima suta de metri si o comit…

6. unii beneficiari se precipita pe ultima suta de metri si o comit…

- la implementare:

7. neexistand 3, apar o multime de probleme… una dintre ele e aia cu prefinantarea si cu finantarea pana la obtinerea rambursarii cheltuielilor

8. neexistand 1, apar o multime de intoarceri si contorsionari si, dupa parerea mea, cei care si-o iau pe aceasta tema, si-o iau pe barba lor

9. existand 2, este evident ca va fi acelasi haos si la implementarea proiectului

si

10. consultantii care lucra pe implementare au dreptul de a se plange: unii sunt neutilizati, iar altii plang de epuizare…

Melania

PS1: Inainte sa cititi postarea mea, luati 5 minute si cititi si articolul de pe dailybusiness… Altfel nu veti intelege decat ca am luat-o rau de tot pe campii…

PS2: Am acum o serie de lesinuri de fericire, impreuna cu colega mea - sambata am ajutat-o sa puna ordine in documentele de implementare si astazi am primit de la Beneficiar confirmarea ca psita de audit este, in final, corecta si usor accesibila…

Acum multi ani, atat de multi incat nici mie nu imi vine sa cred cum au trecut, am primit scris pe o hartie din aia de matematica urmatorul citat:

“Nothing is more common than to talk of a friend, nothing more difficult than to find one”

Mi-a placut atat de mult, incat l-am retinut. De asemenea, am incercat sa retin si mesajul pe care il deduceam de aici: “Mel, dintre toti oamenii pe care ii cunosti, cei mai multi asta sunt: cunostinte… Cei adevarati sunt putini si sufletul tau ii va sti, pentru ca ei iti vor raspunde mereu in acelasi fel in care le raspunzi tu.”

In timp, am realizat ca lucrurile nu stateau chiar asa: unii dintre prietenii mei alegeau sa raspunda afectiunii mele cu o lipsa totala de afectiune, acceptarii mele, cu rautati, respectului meu, cu indiferenta. De aceea, pot spune acum ca prietenii mei se numara pe degetele de la o mana, cu indulgenta doua… si nu trebuie sa ma descalt.

Nu stiu daca dau cu tema de o megatona… Nu stiu nici daca merita, mai ales in ziua de azi, cand prietenia este demonetizata complet. Suntem prieteni online, suntem prieteni pentru ca ne citim / comentam blogurile, suntem prieteni de la serviciu, k iesim la o bere, dar nu stim, de fapt, care e al doilea nume, etc…

Am toate tipurile astea de prieteni.  Dar am si prieteni reali. Prieteni care imi spun mereu cand exagerez, prieteni care ma trateaza cu respect, prieteni care ma ridica… prieteni care m-au vazut reactionand urat - si aici chiar vreau sa zic URAT!!! si care tot ma considera prietena lor…

Ce a adus tema asta? Ei bine, o falsa presupunere… Acu’ ceva ani, mai putini decat atunci cand citatul de mai sus a intrat in mintea mea, aveam o foarte buna prietena.

Ea intarzia intotdeauna cel putin juma’ de ora la orice intalnire pe care o stabileam, era tot timpul ahtiata dupa complimente, problemele ei erau cele mai grele, iar lucrurile care i se intamplau ei, cele mai importante. Este un suflet deosebit, care a reusit sa obtina tot ceea ce si-a dorit - s-a maritat cu cel pe care il iubea, are meseria pe care si-a dorit-o si cred ca e extrem de fericita. Nu stiu sigur, pentru ca nu mai suntem prietene.

Eu sunt o persoana foarte simpla, care poarta ochelari pretend roz. Nu ii vedeti in poza (care oricum e mai reusita decat originalul in 90% din cazuri)… Pentru mine, oamenii sunt intotdeauna mai buni decat sunt, de fapt. Gasesc in chestia asta un lucru extraordinar.

Acea prietena a mea stia lucrul acesta si se folosea de el. Pana intr-o zi, cand m-a calcat urat de tot pe coada… si a primit exact ce i se pregatea de mult. Se pare ca fusese avertizata - nu de mine, ci de altii. Se pare ca i se spusese ca, la un moment dat, bleaga asta de Mel o sa reactioneze. Nu a crezut si a fost o mare, mare greseala.

Eu nu am regretat nici un moment ca nu mai suntem prietene. De fapt, nici nu fuseseram vreodata. Cred.

Vedeti voi, blogul asta e pur si simplu un loc unde imi arunc gandurile… poate pentru ca stiu ca mai sunt si altii care gandesc asa, si nu au curajul, timpul sau vointa sa o faca.

In incheiere - pentru ca am aberat destul - iaka si niste “not to do” de la mine:

- la munca nu te duci sa te imprietenesti cu seful… E sef, asta e rolul lui si asta trebuie sa fie… Nu traim in societatea unde este posibil sa ii spui “Gicule, chestia asta e total deplasata” sau sa il bati la tenis.

- la munca nu te duci sa te imprietenesti cu colegii… E surpriza placuta care se intampla uneori. Dar foarte rar. Deci, colegii nu ti-s prieteni. Quite the opposite.

- prietenii prietenilor tai nu sunt prietenii tai… Sunt prietenii lor… Si gata!

- prietenii cei mai buni pe care ti-i poti dori au 4 picioare, in general nu-s de tinut in apartament si sunt problematici ca trebe castrati, plimbati, hraniti si asa mai departe…

my best friend

Ma rog, nu era decat 29% pana in 01.01.2010… si dupa, va fi 31,3%.

Este vorba despre contributia la pensii a persoanelor fizice autorizate… printre altii…

Continuam cu un citat:

“Arta taxării e ca atunci când jumuleşti o gâscă vie şi obţii cea mai mare grămadă de pene cu cele mai puţine ţipete. ” (Jean-Baptiste Colbert)

De ce nu ne revoltam?

De ce nu urlam?

Pentru ca oricat de rau am urla, noi, cei care ne chinuim, ca tineri intreprinzatori, sa facem CEVA… nu tzipam suficient de tare. Peste noi, tzipa si mai tare pensionarii catre care se duc cei, in medie, 30% din banii nostri.

Ce a facut statul cu contributiile lor? A platit pensiile parintilor lor…

Cumnata mea imi zice mereu: “trebuie sa ai si tu un copil al tau” (mie nu imi plac copiii)…

Pana acum, nu am realizat de ce ar trebui sa am copii. Acum, cu groaza, realizez ca ar trebui sa am cel putin doi, care sa plateasca pensii si pentru ma-sa si pentru ta-su’, sau macar sa ne aleaga un azil k lumea.

Pentru final, delectati-va cu un alt citat, de data asta din Milton Friedman. Daca memoria nu ma inseala, a fost printre cei mai mari promotori ai curentului liberal in economie:

Sunt pentru reducerea taxelor în orice circumstanţe şi cu orice scuză, pentru orice motiv, oricând este posibil.
Milton Friedman

1. toleranta - cu sensul de ingaduinta, indulgenta

2. sensibilitate - cu sensul de capacitate de reactie afectiva; intensitate afectiva; emotivitate, afectivitate

3. integritate - cu sensul de insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate

4. autenticitate - faptul sau insusirea de a fi autentic, original

5. umilinta - smerenie

6. Si, ultima, dar poate cea mai importanta - altruismul - Atitudine morala sau dispozitie sufleteasca a celui care actionează dezinteresat in favoarea altora; doctrina morala care preconizeaza o asemenea atitudine, sau generozitate pur si simplu

E o preluare - nu mi-a venit mie ideea… Desi tot pritoceam si eu niste trasaturi de caracter dezirabile de vreo 6 luni incoa…

Ale voastre preferate care sunt?

M

Iaka neshte probleme asa zise de maxima importanta, care mie mi se par de tot rasul… Dupa “dilemele” de la inceputul saptamanii, mi se par numa’ bune… Si stiu, imi veti spune, “girl, you have got an obsession!!!”

De ce consultantii vor laptopuri la intalniri?

Dezavantaj - vazut de Melania - sunt grele, iar la intalniri prefer sa ma uit in ochii clientului si sa imi notez cu manuta proprie si personala ce vrea dansul. Consider ca e respect pentru client sa ii acord atentia mea intr-un procent de 100%. Lui, nu bijoux-ului meu de notebook cu ultimul vista care ii mananca zilele si celui mai sfant dintre sfinti…

De ce consultantii trebuie sa fie intotdeauna impaciuitori si sa nu ii spuna clientului cand nu are dreptate?

Dezavantaj - vazut de Melania, evident - la un moment dat, tot se rupe pisica. Nu e mai bine sa ii spui omului de la inceput unde exista asteptari mai mari decat realitatea si unde are sanse? Ai avantajul credibilitatii. Plus, nu ajungi la discutii de genul: “dar voi nu mi-ati spus”… Inca o data, cine si-a cumparat consultant, sa il foloseasca… Nefolosit, consultantul expira si incepe sa faca urat. Nu-i o priveliste frumoasa…

De ce oamenii persista in a continua relatii cu clienti dificili si neseriosi?

Dezavantaj - major waste of time… Nu mai comentez pierderile de neuroni, care, de la o varsta incolo, nu se mai regenereaza!!!

Cum ne comportam cu clientii dificili si neseriosi?

Topul 3 al comportamentelor mele, cronologic (adica de cand eram mai tanara si pana in prezent):

3. ii trimiti direct la mama naibii… Dezavantaj major: nu mananci. Avantaj major: iti pastrezi o mare parte din neuroni intacti si treci la nivelul urmator.

2. incerci sa ii intelegi - empatizezi… Dezavantaj major: incep sa moara din neuroni. Avantaj major - nu exista.

1. ii ignori. Dezavantaj major: e foarte greu sa faci asta. Presupune un nivel de nesimtire intelectuala si psihologica incredibil, greu de atins pentru oamenii normali. Dar, dupa ce ai vazut suficient de multe lucruri, va rog sa ma credeti, reusesti fara prea multe probleme. E o chestie zen. Avantaj major: solicita memoria si imaginatia, stimuleaza creativitatea, previne AVC-urile si incetineste aparitia dementelor.

Si una legata de bloguri si bloggeri:

De ce unii oameni folosesc ghilimele si parabole? Eu am explicat de ce la inceputurile blogului astuia - n-am priceput de ce le folosesc altii… Si de ce scriu muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult? De ce isi dau dizertatii in fiecare postare?