Cum sa incepi un blog de inceput de an altfel decat cu urarea: LA MULTI ANI 2016!

Acum cca 9 luni va povesteam despre lansarea oficiala a proiectului Startup Antreprenorial. Precum cei mai multi dintre castigatorii proiectelor din cadrul apelului 176, si noi am intampinat greutati pe perioada implementarii.

Dar nu despre relatiile love-hate cu beneficiarii, Trezoreria, furnizorii, ANC-ul si chiar colegii, uneori este vorba in acest articol, ci despre cateva lucruri pe care le-am apreciat la toti cei cu care am colaborat:

  • Asumarea ca regulile s-ar putea schimba pe parcursul jocului – cred ca a fost cea mai strasnica provocare, dar si cea care ne-a unit pe toti sa ne indeplinim obiectivele
  • Motivatia de a deveni antreprenor – cred ca a fost cea care i-a determinat pe beneficiarii nostri sa mearga inainte, in ciuda primei provocari
  • Comunicarea, in toate formele ei si mai ales sub presiune – daca nu am fost dezmostenita inca de cei din jur, inseamna ca am facut si ceva bine…

Am invatat din proiectul asta ca:

  • nu vom reusi nicicand sa scoatem un expert achizitii dintr-un beneficiar de Start-up, dar ca… putem sa il lasam pe beneficiar sa devina antreprenor si sa faca ce stie mai bine
  • nu vom controla nicicand ritmul si timing-ul OIR si AM, dar ca… putem sa ne adaptam situatiilor si sa gasim grauntele de bine din fiecare dintre acestea
  • niciodata nu trebuie sa presupui ca daca ai spus ceva cuiva, acea persoana a si retinut, dar ca… Ei, mi-ar placea sa spun ca exista un dar ca…, dar adevarul este ca nu intotdeauna exista o a doua sansa…
  • saritul cu capul inainte si lipsa comunicarii se platesc din fonduri proprii…

Ce au invatat beneficiarii din experienta Startup Antreprenorial puteti auzi si vedea urmarind cele 39 de videoclipuri de prezentare, care se gasesc la acest link: https://www.youtube.com/channel/UCJbkyr4im80qFxQyZCPYTXg.

Scriu acest articol cu gandul la planul de sustenabilitate. A venit vremea ca beneficiarii tuturor proiectelor de tip Start-up sau SES (Structuri de economie sociala), respectiv cei care au beneficiat de fondurile din apelurile 1763 si 176 sa isi intinda aripile si sa zboare.

Asadar, spor in toate si mult noroc!

Melania

 

 


No Comments on “Povesti fara sfarsit – Startup Antreprenorial”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>