Aceasta este o postare extrem de personala, in care vreau sa va lansez o provocare. Dar asta la final.

Sunt momente in care cred din toata inima ca ceea ce vad este ceea ce este. Iar adevarul este ca nimic din ceea ce vedem nu e adevarat. E o poveste pe care ne-o spunem, e o realitate pe care o interpretam.

Unul dintre cei mai intelepti oameni pe care ii cunosc, prietena mea Tia, spune asa „Din ceea ce vad sau aud cred jumatate sau chiar mai putin. Timpul imi va arata care este adevarul.”

Ceea ce am invatat eu, legat de ceea ce am spus mai sus, este ca in primul si in primul rand trebuie sa iti cunosti propriul tau adevar. Sa il recunosti, sa il vorbesti, sa il impartasesti cu cei care conteaza, cu integritate si convingere, chiar daca se vor supara.

Cele trei reactii pe care impartasirea adevarului meu le-a cauzat au fost: indiferenta, respingere si acceptare. Din toate lectiile pe care le-am primit, acelea revelate de adevarul meu au fost cele mai importante, chiar si atunci cand gustul a fost amar.

Sunt responsabila pentru ceea ce spun, nu pentru ce intelege celalalt.

Nu sunt aici sa impresionez pe nimeni

Nu sunt aici sa fac pe plac nimanui.

Sunt aici pentru ca am ales sa fiu aici.

Atunci cand iti asumi responsabilitatea de a impartasi adevarul tau cu ceilalti, vei vedea ca lucrurile pe care le credeai de nerezolvat devin simple dintr-o data. Nu e nevoie decat de putin curaj sa vezi realitatea asa cum e, sa vezi ca si tu s-ar putea sa gresesti si sa intelegi si perspectiva celuilalt. Lucrurile nespuse la timp se amplifica. De ce sa ai parte de un tsunami, cand ai putea rezolva lucrurile din faza de picaturi de ploaie?

Sunt trei lucruri pe care eu le asociez convingerii si care mi se par sexy: curajul, inteligenta si integritatea. Tot convingerii ii mai asociez si adevarul, optimismul, autenticitatea si credinta, iar aceste lucruri ma fac sa consider ca un om care le are si care le arata este un om adevarat.

Curajul care nu inseamna sa te iei la cearta cu o ceata de golani sau sa te bagi in gura leilor – asta e o prostie si cel care se apuca sa faca asa ceva isi merita soarta. Curajul de a fi tu insuti, de a spune nu, de a lupta cand viata e prea grea, de a renunta la lupta, de a nu iti vinde valorile pe cativa arginti – acesta e curajul care imi place.

Inteligenta in toate formele ei – in comunicare, in arte, in logica, in emotii, etc. – mi se pare impresionanta. Fiecare dintre noi e inteligent, cu exceptia celor care nu sunt… 🙂

Integritatea mi se pare extraordinara – fa ce spui ca vei face, fii cine spui ca esti. Nu condamna, nu judeca si nu barfi. Chestiile astea nu sunt deloc mishto…

Si cum spuneam… ma gandeam la acest cuvand care sa le sugereze pe toate si am ales CONVINGERE… Poate nu e cel mai bun cuvant, da’ mie mi-a placut, deci e cuvantul zilei.

Si acum provocarea – aseara, prietenul meu cel mai finantist si cel mai bun, Cata, mi-a dat urmatoarea tema: pe 29 iulie, du-te si voteaza! Ce??????

Nu va relatez toata discutia – trebe doar sa stiti ca prietena mea cea mai simpatica – Emmy, poate v-o amintiti – mi-a zis acum cateva zile sa tin minte numele presedintelui Romaniei, in caz ca am vreo contuzie, de obicei se intreaba chestii simple pe ambulanta… Doamne fereste!

Una dintre obsesiile mele este sa nu discut politica – NICIODATA…

Insa convingerea mea in ultimele zile mi-a demonstrat ca pe 29 o sa merg la vot, pentru ca pana acum am putut scrie ceea ce am vrut, am putut discuta ceea ce am vrut si am putut sa exprim tot ceea ce simt si vreau ca adevarul meu sa poata fi transmis si de acum incolo.

Cea mai importanta datorie a guvernului este sa ii protejeze pe oameni, nu sa le conduca viata. (R. Reagan)

Provocarea mea este sa va uitati adanc in sufletele voastre si sa va aliniati adevarului vostru, chiar daca nu va place fata lui. Inimile noastre nu ne mint.

Cineva mi-a spus ca 50% din populatia Romaniei e indobitocita. Eu nu cred asa ceva. Hai sa le demonstram si celor care cred asta si abuzeaza de puterea pe care o au ca se inseala amarnic.

Vorba unui mare dramaturg rastalmacita – „suntem multi, suntem destepti si suntem puternici, mai ales cand vocile noastre se aud ca una!”


0 comentarii la “Convingere…”
Comentariul tau