Buna ziua tuturor!

Azi m-am gandit sa abordez un aspect al resurselor umane pe care majoritatea oamenilor il ignora, pana cand e prea tarziu. Ba, s-ar putea sa fie chiar doua subiecte, da’ sa nu ma apuc sa pun carul inaintea boilor…

Sa zicem ca avem o echipa de oameni foarte diferiti, ca structura psihica si culturala, dar si ca experienta si calificari, care lucreaza destul de independent, sub coordonarea unei persoane foarte bine pregatite si de o calitate umana deosebita.

Sa zicem, de asemenea, ca dintre acesti oameni, unii sunt mai expansivi si deschisi, iar altii sunt mai tacuti si mai introvertiti.

Si sa zicem, de dragul studiului de caz pe care incerc sa il construiesc, ca acesti oameni au, o data la un milion de ani, de rezolvat o problema in comun.

Oricum, fiind un studiu de caz, o sa adaug ca oamenii astia se intalnesc o data pe saptamana, la inceputul saptamanii, si discuta despre ce si-au planificat, prezinta ce au facut cu o saptamana in urma, solicita informatii si sugestii de la colegi… toata gama de chestii colaborative si implicand comunicare, lucruri care mie imi plac foarte mult.

Ocazional, exista cate o persoana care se pune pe picioarele dindarat si spune: „asta nu e ok”… Si atunci apar mici discutii – sau mari discutii – depinde de cat de multe sunt in joc, pornind de la afirmatia respectiva. Sa zicem ca persoana respectiva are si dreptate – dupa consultarea unor bune practici, a bunului simt sau a unor baze legale.

Ego management – ceea ce mie mi se pare cel mai dificil lucru in proiecte si in orice fel de organizatie, e o mare bataie de cap.

Sper ca sunteti de acord cu mine ca exista mai multe cai de a face lucrurile: exista calea cea mai scurta, cea etica, cea normala, cea riscanta, cea legala, cea neortodoxa, dar totul se reduce la calea mea de a face lucrurile, sau calea celuilalt / celorlalti de a face lucrurile. Nu m-am gandit eu la asta, ci unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si nu era vorba despre modul de a face lucrurile, ci de motivele pentru care facem anumite lucruri.

In momentul in care apar tensiuni si discutii – si de obicei e ca un accident de masina: nu te poti abtine sa nu te uiti, desi iti e absolut groaza – eu am descoperit ca, de multe ori, eu sunt problema. Si, probabil, daca v-ati gasit vreodata intr-o situatie de conflict, si voi sunteti problema.

„Chiar daca am dreptate?”, ma veti intreba… Si va voi raspunde ca DA! Tata mi-a zis odata ca am doua optiuni in viata: sa fiu fericita sau sa am dreptate.

Situatia despre care va vorbesc este inspirata dintr-o experienta a mea de acum 5-6 ani. Nu pot sa spun ca a fost o experienta neplacuta, pentru ca, in ciuda faptului ca am fost foarte bolnava in perioada aia, am reusit sa si invat foarte multe si sa trec de la un nivel de gandire provincial (sau provensal, ca sa il parafrazez pe unul dintre criticii mei) la un nivel de gandire cat de realist se poate.

Ce mi-a placut la aceasta experienta:

– comunicarea cu colegii mei, faptul ca impartaseam cu totii ceea ce stiam, faptul ca se solicita si se acorda sprijin, desi fiecare avea un grad suficient de mare de independenta

– faptul ca fiecare era, pe domeniul sau, un fel de expert, iar parerea sa era intotdeauna luata in considerare

– faptul ca puteai face totul, de la partea foarte specifica, la coperti, copii si legarea documentelor

– faptul ca aveai acces la informatii din toate domeniile, desi nu ti se solicita sa fii multifunctional – fiecare dintre noi avea maxim doua domenii majore de competenta si unul sau doua minore, pentru cand lipsea cel care se ocupa de respectivele probleme

Sedinta de luni dimineata este singurul lucru care imi lipseste inca, dupa atatia ani. Si este singurul lucru de care imi e dor din organizatia cu pricina. Eram la fel de compatibila cu a lor cultura organizationala, cum e baba cu stampila primariei.

Stai asa… ca am deviat de la ambele subiecte pentru ca mi-e mie dor de sedinta de luni…

Deci – ego management… TU ESTI INTOTDEAUNA PROBLEMA! Daca tinem minte chestia asta, nu vom mai avea niciodata probleme… De ce? Pentru ca tu ai calea ta, iar ceilalti au calea lor… Iar daca nu e totul sub controlul tau, sugerez cu foarte mare prietenie: „Let it go, let it go!”

Cand aveti de ales intre a avea dreptate si a fi fericiti, alegeti a doua varianta – va va scuti de mers la doctor, de regim ca sa isi revina colesterolul si glicemia la niste niveluri cat de cat decente, de ulcer si de alte chestii vesele. Daca sunteti ca mine, probabil ca nu va veti putea abtine si va veti spune parerea… Este tot ce puteti face, iar daca tot o faceti, nu fiti ironici! Si daca nu puteti sa nu fiti ironici, macar referiti-va la situatie, nu la o persoana! Iar daca in ciuda faptului ca v-ati adresat unei situatii, persoana din fata voastra a inceput sa planga, nu e cazul sa mergeti sa va cautati, ca nu e nimic in neregula cu voi…Nici macar nu trebuie sa va simtiti vinovati – problema nu e la voi…

Parerea mea despre cum trebuie condusa o echipa e foarte simpla: gestioneaza emotiile si ego-urile colegilor si fa-i sa se intalneasca cat mai des, ca sa invete naibii sa asculte si sa se asculte (si pe ei si pe altii), pentru ca, daca ii tii pe oameni in intuneric nu vei avea decat sansa de a orbecai inutil si de a pierde oportunitati.

Parerea mea…


0 comentarii la “care e problema?”
Comentariul tau