Buna ziua tuturor!

Revin cu un nou articol – mai bine spus cu o serie de episoade mici si fara legatura, asa cum probabil ca deja v-ati obisnuit…

Am muncit mult in ultima vreme, unii dintre colegii mei sunt poate mai obositi decat mine, insa cu totii suntem multumiti ca am mai trecut printr-o experienta.

Asa cum va spuneam… episoade…

*****

„Intru intr-o librarie, unde astept cateva minute bune ca cineva sa se sesizeze ca am intrat si ca vreau ceva”, imi spune Sorela mea miercurea trecuta.

Fiindca era ziua mea si fiindca e aproape imposibil pentru cineva sa imi cumpere cadou, ea s-a decis sa imi ia carti – cu astea merge la sigur.

„Nu-mi venea sa cred ca nu stiau ce sa imi recomande din domeniul X!” imi spune tot Sorela. De-aia mi-a luat o carte feminista pana la ceruri si una de Mme Bradford. Le-am citit pe amandoua, Sorela! Thank you!

Experienta asta a ei m-a dus cu gandul la o experienta de-a mea. Zilele trecute am stat si m-am uitat la oferta de carti de dezvoltare personala de la toneta aia din rond de la Romana si am povestit un pic cu doamna care vinde acolo. Nu numai ca stia despre ce autori e vorba, dar in fiecare zi o vad citind.

Oare asta sa lipseasca profesionistilor din Romanica? Profunda cunoastere a domeniului lor de activitate, dorinta de a se perfectiona in continuu si de a fi la curent nu cu cele mai noi informatii – ca astea sunt de ordinul milioanelor de biti pe zi, dar macar cu ultimele tendinte?

*****

Merg pe strada. In fata mea, o mamica cu un copil de maxim 5 ani, aproape obez.

„Unde vrei sa mergem sa mancam? La Pizza Hut? La Mac?” zice mamica.

Copilul, cu aplomb: „La Mac, ca la Pizza Hut nu imi place sosul nu stiu care!”

Pe de o parte, incurajez sprijinirea copiilor in procesul de luare a deciziilor de la o varsta frageda. Ceea ce nu pot incuraja este atitudinea acestui tip de parinti fata de copii – dragii mei, sunt unele lucruri in care copiii inca nu sunt capacitati sa ia decizii: alimentatia sanatoasa este strict responsabilitatea voastra. Puteti sa ii lasati copilului libertatea de a decide cat vrea sa manance, daca vrea sa manance si eventual, daca vrea sa va ajute sa faceti de mancare…

Cunosc o buburuza mica si voluntara, care isi baga gherutele pe unde poate, mai ales daca il lasa mama lui. E un copil echilibrat si poate un pic inalt pentru varsta lui, dar e numai fibra. Si cand zice ca s-a saturat, s-a saturat!

*****

Feminismul… cu el am inceput, cu el vreau sa si termin…

Am citit o gramada in ultima vreme pe domeniul asta. N-am priceput nimic.

Mi-e cam nu stiu cum sa recunosc, dar nu sunt expert pe domeniul egalitatii de sanse, asa ca e scuzabil ceea ce spun.

Sa ma tai, sa ma omori, daca pricep ceva… Saptamana asta este saptamana „Femeia conteaza!” (www.femeiaconteaza.ro) si proiectul la care lucrez se adreseaza femeilor. Deci – partea logica din mintea mea spune: „Melania, egalitatea asta de sanse este o chestie importanta si tu ar trebui sa o intelegi! Poti sa o intelegi!”. Partea mai putin logica din mine spune asa: „Melania, tu oricum esti cosmarul feministelor! Stai, draga, calma! Vezi-ti de treaba, o sa pricepi pana la urma despre ce e vorba!”

Episodul pe care vi-l spun acum se petrecea cu o zi inainte de ziua mea. Am stat vreo 20 de minute la taclale cu 4 tipe de la magazinul de la bloc despre dieta, munca si casatorie.

La un moment dat, simtindu-ma intr-un mare fel (ceva de genul: „da’ mai du-te si tu acasa, mai, Mel, mai!”), zic: „Nu va mai retin. Ma duc si eu acasa…”

Mi se raspunde: „A, dar nu ne retii… Noi si asa n-avem ce face toata ziua!” Mi s-a rupt firul! Pe bune! Cred ca am ramas cu gura cascata pret de vreo 30 de secunde. k… Din ce traiti? Sau voi respirati adanc si nu va mai e foame? Mai respirati o data si va pica in cap haine, abonament RATB (ok, nu cred ca au mai mers de ceva timp cu RATB-ul, dar hai sa nu fim greedy!) si asa mai departe?

Am realizat dupa discutia asta ca cea mai mare parte a femeilor are o dorinta secreta foarte arzatoare de a nu face nimic. De a sta pe un scaunel in fata portii sau usii sau magazinului si de a privi cum trec diversi oameni, de a schimba o vorba, de a invarti o barfa (sau de a face o analiza sociologica) si de a nu face NIMIC!

Si revin la www.femeiaconteaza.ro, unde Oana Baluta, daca nu ma insel, spunea ca in unele zone din tara femeia se numeste „femeie” si barbatul se numeste „om”. Si se intreba: adica femeia nu e tot „om”?

Despre ce femei vorbeste aceasta doamna? Evident ca nu despre acele femei care considera ca este mult sub nivelul lor sa munceasca. Evident ca nu despre acele femei care considera ca facultatea este doar un loc unde te duci ca sa ai de unde sa te intorci si scoala e buna pentru ceferisti si pentru tocilari. Evident ca nu despre acele femei a caror singura dorinta in viata este ca Irinel sa se cloneze si sa isi cloneze si conturile si sa le ia pe ele de neveste.

Vorbim despre discriminare, despre inegalitatea sanselor intre barbati si femei. Nu neg ca s-ar putea sa existe… Dar hai sa fim seriosi – intr-o comunitate saraca din Nord Est, parintii nu-si trimit nici baietii la scoli inalte, d-apai fetele… Abandonul scolar e mai frecvent la baieti decat la fete – n-o zic eu, ci statisticile. Despre asta de ce nu spune nimeni nimic? De ce insistam ca fetele si femeile sunt discriminate, iar baietii si barbatii trebuie sa accepte ideea?

Stau si ma gandesc la vremurile din pesteri – nu mai are cine sa ne povesteasca si probabil ca nici timp nu prea aveau stramosii nostri sa deseneze pe pereti prea mult (frig, animale salbatice, molime – chestii d-astea grele), dar nu cred eu ca daca o femeie vedea un mistret – sau hai, un cocos, n-o lasau barbatii sa-l omoare singura…

Sau si mai bine – sa ne raportam la multinationale… Diferenta fata de perioada anterior mentionata este minora, deci putem vorbi despre o jungla si despre o lupta pentru supravietuire si pentru suprematie.

Atunci cand esti pus in situatia de a supravietui, nu mai conteaza ca esti femeie sau barbat – toti avem acelasi instinct si toti actionam. Deci toata povestea asta cu inegalitatea de sanse mie mi se pare o gaselnita.

Ideea de baza este ok – egalitatea de sanse exista. E palpabila. E legalizata si obligatorie. Egalitatea de rezultate este cu totul alt animal.

Femeile din ziua de azi, care pretind ca sunt discriminate (dar nu sunt), vor egalitate de rezultate. Femeile care sunt cu adevarat discriminate, acelea pe fata si pe mainile carora se citesc ani grei de munca si de saracie nu mai au timp sa povesteasca sau sa asculte despre egalitatea de sanse. Au prea multe de facut.

Eu ma simt mandra ca sunt femeie. Stiu ca a fi femeie e cel mai mishto lucru, cu PMS cu tot! Nu m-am simtit nicicand discriminata – poate au fost momente cand as fi vrut sa fiu mai dragalasa, mai putin dura si mai matzaita, sperand ca as fi obtinut mai repede ceea ce imi  doream. Poate…

Cred sincer ca pe noi, femeile, nici nu ar trebui sa ne intereseze daca suntem oameni sau nu… Pentru ca suntem femei! Si asta e tot ce conteaza!

Melania


1 comentariu la “Episoade…”
  1. Clarra a spus:

    Mare dreptate ai si de aceasta data, Melania. Avem egalitate de sanse, doar ca pentru rezultate trebuie sa muncim, nu ne sosesc pe tava. Pentru egalitatea de sanse au luptat altii (altele) in locul nostru, pentru rezultate trebuie sa luptam noi. Si nu-i chiar usor. Dar e tare frumos 🙂

Comentariul tau