Dragi cititori,

Astazi a avut loc primul eveniment de lansare a proiectului Femei 2010 la Braila. Prin amabilitatea Institutiei Prefectului, am avut acces la Sala Mare a Prefecturii pentru organizarea acestui eveniment. Le multumim tuturor celor care au facilitat buna desfasurare a acestei prime intalniri cu organizatiile societatii civile, OIR POSDRU, autoritati publice relevante, presa si nu in ultimul rand, cu persoane apartinand grupurilor tinta. Eu sunt recunoscatoare chiar si pentru caldura care ne-a topit, desi cred ca multi nu vor fi de acord cu mine.

In cadrul evenimentului au vorbit experti ai Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” al Regiunii Sud-Est (OIR POSDRU Braila, cum spunem noi mai pe scurt) precum si experti ai proiectului – romani si internationali.

Reprezentanta OIR POSDRU SE, D-na Sofia Pata, a vorbit despre oportunitatile de finantare a investitiilor in capitalul uman oferite de POSDRU 2007-2013 finantate prin Fondul Social European si despre portofoliul de proiecte gestionate in prezent de catre OIR POSDRU Braila.

Project managerul nostru, care este spaniol, a avut un discurs aproape perfect in romana – cred ca a uimit pe cativa dintre participanti cu abilitatile sale de a vorbi si citi in limba noastra. El a vorbit despre scopul proiectului si despre cum se incadreaza el in viziunea de ansamblu a POSDRU, tinand sa multumeasca tuturor stakeholderilor pentru sprijinul acordat pana in prezent.

Expertul in domeniul comunicarii – D-ra Anca Gont, a facut o prezentare detaliata a proiectului, iar expertul spaniol Luis Garcia Deber a facut o prezentare a unor bune practici spaniole care s-au soldat cu rezultate notabile in domeniul cresterii ocuparii si auto-ocuparii femeilor spaniole.

La final, toata lumea a fost invitata la o tortilla de patatas – unul dintre felurile mele de mancare preferate (si atat de rea pentru dieta!!!), tortilla care a fost facuta azi de dimineata de chiar Managerul de proiect.

Mai jos, cateva fotografii de la eveniment (cred ca poza cu tortilla o sechestrez eu!):

Sala - imagine panoramica
Sala – imagine completa

Echipa, inainte de a incepe...

Asa aratau inainte sa urce la prezidiu… 🙂

Viata vazuta de sus...

Si acum, la prezidiu, cu emotiile aferente. Eu cred ca s-au descurcat foarte bine cu totii si maine o sa incerc sa iau si prezentarile si sa le postez undeva – dupa cum va aduceti aminte, pe blogul meu merg doar pozele…

Melania


2 comentarii la “Femei 2010 – Conferinta Braila”
  1. melaniacoman a spus:

    Stiu ca asta nu e tocmai un comunicat de presa, dar sunt foarte mandra de colegii mei, care au un curaj deosebit de a vorbi in fata oamenilor fara a face stand-up comedy, cum fac eu de obicei.

    Nu zic ca modul meu de a face lucrurile nu-i bun, zic doar ca se preteaza mai putin pentru evenimente de acest gen – serioase. Merge mult mai bine in sala de training, unde, de altfel, sper sa imi si pun talentul oratoric si pedagogic la incercare foarte curand.

    Pentru mai multe informatii, cautati-ne si pe web pe http://www.femei2010.ro; http://femei2010.wordpress.com si foarte curand si pe Facebook!!! (nu stiu cand, da’ cred ca va fi curand)

  2. Clarra a spus:

    Pfff, ai fost la Braila si eu n-am stiut… mi-ar fi placut sa ne intalnim la o cafea… poate data viitoare voi fi pe faza 🙂

Comentariul tau