Neatza, tuturor!

Zilele trecute si chiar si astazi am avut ocazia sa stau de vorba cu o multime de oameni – unii pe care ii cunosc de o viata, unii pe care probabil nu ii voi mai vedea niciodata…

Toti se plang de acelasi lucru – nu mai au timp de nimic… nu mai au timp de ei insisi. Nici chiar pensionarii nu mai au timp sa citeasca o carte buna sau sa participe la un eveniment cultural… Nu au timp de propria sanatate si, desi stiu si au primit informatii despre ce sa manance si cata miscare sa faca, nu fac ceea ce li se spune pentru ca nu e confortabil…

Ma rog, fiecare stie mai bine ce vrea sa faca in viata si cum si cand vrea sa crape – nu de asta scriu eu articolul asta…

Il scriu pentru ca m-am gandit mult la cat timp pierdem in fata televizorului – si nici nu vreau sa intru in detalii cu privire la cat de multa mizerie (psihica si emotionala) poti sa acumulezi ascultand sau privind emisiunile „la moda”.

Poti sa iti faci timp pentru a citi o carte? Raspunsul meu este DA! Sigur ca iti poti face timp. Renunti la cateva ore de televizor si calculator, mananci resturile cinei de ieri si te bagi la culcare cu o ora si jumatate peste ora normala de somn.

Poti sa iti faci timp sa mergi la sala? Da, evident… Adica, daca sanatatea ta proprie si personala nu e importanta, atunci ce? Te poti duce fie seara, fie de dimineata… Optiuni exista… Ca sa nu mai zic ca poti sa faci o plimbare rapida si in ora de pranz… Exact – ora aia pe care o pierzi la barfa sau mancand pe tastatura…

Poti sa iti faci timp pentru dieta, poti sa iti iei al doilea job si poti sa faci o gramada de alte lucruri interesante… Sau… poti sa te uiti la tembelizor, sa te joci pe calculator, sa pierzi timpul si sa te plangi de cat de nasoala e politica si ce nashpa e codul muncii… Toate sunt optiuni perfect valabile, iar subsemnata s-a facut vinovata si de a se juca pe calculator (ce sa fac? imi plac bilutele alea de la bejeweled si spider solitaire cu 4 culori… si imi place sa rad de prostiile de pe smartwoman… dar numai atunci cand sunt cu neuronul in moarte clinica) si de a pierde timpul…

Nu stiu mamicile cum sunt (mai ales cele de copii mici), dar am vazut la cumnata-mea o chestie interesanta – a adoptat programele audio, tot isi mai ia carti si mai scrie si pe blogul ei interesant si util femeilor, desi are acasa un iepuras Energizer de 9 luni si un pic…

Si acum… dilemele… Am terminat-o cu neogenul, cu sucurile reci de la Mickey D si cu cercetarile sociologice…

1. E criza, dar majoritatea gagicilor pe care le vad prin oras sunt pline de aur… Parca toata lumea si-a scos comorile la purtare…

2. De ce exista emisiuni de tipul „romanii au talent” sau „britanicii au talent” sau „urmatorul top model” sau „burlacul”? Am vazut cateva secvente din fiecare si am ramas ca la dentist… Neuronul incepuse sa ma doara si principala senzatie care ma incerca era de rau fizic intens.

si 3. De ce, in general, asteptam pana dupa ce moare cineva, ca sa ne gandim ca poate era bine sa il / o vizitam mai des cand era in viata? Vorbesc de oamenii batrani care ne parasesc. Zic si eu… nu e prea tarziu? Partea amuzanta la priveghi si la inmormantare e atunci cand vin oamenii in varsta si isi fac ei „rutina” si vezi clar ca ideea generala e: „Ok, who is next?”

Ideea acestei postari e ca poti sa iti faci timp pentru orice… inclusiv pentru a fi mai aproape de cei dragi si pentru a te simti si a deveni omul care stii ca esti… 🙂


1 comentariu la “provocari cotidiene si niste dileme personale”
  1. irina a spus:

    ….. DECI, pana la urma pe unde si ce mai este CRIZA….?

Comentariul tau