Asta e! N-am gasit alta rima…

Deeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeci!

Povestea incepe cam asa… Ajuns/a la o varsta „venerabila”, ca sa citam un clasic, de, sa zicem, vreo 38-42 de ani, un/o aitist/a (sau un/o finantist/a, sau un/o inginer/a de drumuri si poduri, sau un/o jurnalist/a, sau orice fel de specialist, atata timp cat si-a prajit neuronul din dotare prin diverse joburi de sales manager, cu muuuuuuulte cursuri de lidersip si alte alea), se apuca sa se faca coach (pronuntat cauci, cu A, da?).

Sau… scratch that! Ajuns/a la orice varsta la care cred ca eu stiu mai bine, ma apuc sa dau sfaturi despre cum sa iti schimbi viata, tu, grup tinta, preferabil facand-o pe a mea mai buna… De exemplu, imi fac un sait (v-ati prins ca acum fac mishto-uri, da?), undeva unde nu e nevoie sa ma duc eu zilnic sa trimit spamuri, ca se trimit automat, si te pun sa te inscrii la o balarie semi-sentimentala si ultra-convingatoare (pentru ca eu pozez in cel care le are pe toate… un mix ideal intre Warren Buffet, Brad Pitt si gagiul ala expirat de la Rolling Stones) despre cum poti sa faci bani fara sa muncesti, doar stand in fund, privind la ceruri – fix sub par – si dorindu-ti sa iti cada para malaiata gata mestecata in gura.

M-am intrebat adesea cum fac oamenii astia bani… Lasand la o parte sutele de idioti care chiar se apuca si isi cumpara toate produsele lor… M-am intrebat, de asemenea, daca poti gasi datele financiare ale companiilor lor de mare succes si daca sunt, intr-adevar, asa afaceri geniale. Ei bine, nu sunt. M-am intrebat de ce toti oamenii astia de succes si plini de bani spun, in micile lor videoclipuri facute in curtea casei visurilor lor chestii de genul: „Eu nu mai am nevoie de bani si de lucruri materiale, viata mea e minunata si tu poti sa faci la fel, dar uite, trebuie sa dai o nimica toata pe cursul asta/ seminarul asta / cartea asta, care, de fapt, costa XXX lei, dar eu ti-o dau, din bunatatea sufletului meu, cu doar YY lei”… Pai, gicule, daca nu mai ai nevoie de bani, ca in absolut se traieste cu aer, de ce puii mei mai vrei bani de la mine???

Aaaaaa… e o chestie psihologica…. Daca ti-o dau gratis (cartea sau whatever), nu o sa o folosesti, pentru ca nu vei pune suficienta valoare pe neuronul meu obosit care a scos acele idei la lumina…

Gata! Ca am obosit de cand scriu chestia asta si ma intorc la trebi. Atat pentru ziua de azi…

Melania

PS: Cred ca am nevoie de o vacanta…


4 comentarii la “cum m-am hotarat sa ma fac dezvoltator personal”
  1. Emmy a spus:

    Asa, si?

  2. melaniacoman a spus:

    Si nimica… Inca ma mai gandesc daca merita sa ma fac dezvoltator personal… Ciao!

  3. Emmy a spus:

    Honey, acu’ realizez ca fusei ambigua. Nu-ncerc sa apar dezvoltatorii personali. Dar sincer, bransa asta mi se pare atat de imposibil de aparat, ca nu merita sa-i ataci. De unde si comentariul meu genial. Nici macar mishto n-am reusit sa fac.

    Lasa-i, soro, sunt din categoria razatoare Woerner (oare asa ii zicea? sunt ani de cand nu m-am mai uitat pe un teleshopping, desi asa bine odihnea celula nervoasa…)

  4. Emmy a spus:

Comentariul tau