dreptul la replica, rasu’-plansu’ si alte asemenea

Azi m-am distrat, oameni buni…

Am inceput sa citesc de dimineata newsletter-ul de la Money.ro. Habar nu am cine e in spatele astora, oricum, am ajuns la o chestie destul de interesanta – AICI. M-a mancat undeva si am comentat si eu. Si tot comentand, mi-am dat seama ca pe mine, la facultate, nu m-a invatat nimeni inginerii financiare, desi cred ca ar fi un curs tare popular in zilele noastre. Aviz elaboratorilor de programe de invatamant.

Dupa ce am citit eu cam cat costa o zi de spitalizare in diverse spitale de la romanica si mi-am adus aminte cum imi zice mama ca la ea in sectie primesc 5 oameni o sticla de 500 de ml de spirt si nu mai stiu cate seringi si nu mai stiu ce alte povestiri si ca, paradoxal, trebuie sa folosesti cate o seringa pentru fiecare fiola desfacuta (chiar daca e vorba de acelasi bolnav – va dati seama, saracu’ om e intepat in 3 locuri, in loc de unul, de ex.), m-a apucat, sincer, greata.

Asa ca, am intrat AICI si am citit gandurile unui om care s-a saturat de situatia curenta a tarii asteia aproape la fel de tare ca mama. Nu ca mine, ca eu nu ma uit la tembelizor si nu citesc ziarele cu saptamanile. Senzatia mea e ca in 2012 vom avea una dintre urmatoarele situatii: fie PeSeDe-ul castiga alegerile si se duce naibii si ce mai ramane pana atunci, fie tandemul Jiji – CVT castiga alegerile si impune o politica de tip Vlad Tepes, fie ecologistii castiga alegerile si o sa fim GREEN. Sigur, ar mai fi si alte variante, dar mai traim si mai vedem.

Si acu’ sa va zic si de dreptul la replica…

Un tanar – sper ca nu chiar autorul articolului criticat de mine in postarea anterioara, ma intreaba cine sunt eu sa comentez elucubratiile lui bendeac (Gicule, nimeni… Dar un nimeni cu acces la internet, computer si cu ceva timp liber ca sa scot niste comentarii pe masura operei citatului) si ma informeaza ca nu conteaza cum se scrie Schopenhauer, atat timp cat limbajul meu de pe blog este cel care este. De asemenea, ma informeaza de problemele pe care oricum le stim cu totii: copiii nu stiu unde e Franta pentru ca proful de geografie doar dicteaza lectia si nu utilizeaza harta ca material ajutator, ca profesorii de romana intra in clasa dictand comentarii si ca viata de elev e nasoala rau.  Si spera ca nu m-am suparat, dar a trebuit a comenta comentariile mele.

Rugamintea mea pentru acest tanar este sa incerce sa utilizeze un limbaj mai adecvat comentariilor pe care pot si vreau sa le aprob si, de asemenea, sa imi lase si o adresa de email VALIDA la care sa ii pot da un raspuns in particular. (adica prefer ca injuraturile, masa si dansul sa nu fie pe blog, daca chiar voiati traducere)

Nu m-am suparat… Nici nu aveam de ce. Dar am zis clar ca limbajul de cartier de pe blog imi apartine mie, nu comentatorilor. N-are sens sa se mai faca si altii de bafta din cauza asta, nu?

Plus ca tocmai ce am citit „What would Lincoln do?” si vreau sa vad daca pot sa raspund ca marele presedinte mort…

In ceea ce priveste situatia nasoala a copiilor prinsi in sistemul educational romanesc… sincer, nu stiu cum am supravietuit lui. Pe vremea mea – uf, ca batrana mai sunt! – lucrurile erau un pic mai bune, cred. Mai erau ceva dinozauri si brontozauri ramasi de pe vremurile cand BAC-ul era un examen adevarat, cand nu conta situatia scolara a elevului la salariu si cand elevii seriosi chiar citeau peste vacanta cele 25-30 de carti obligatorii pentru anul urmator.

Vreau sa fie foarte clar – caietul meu de tema la romana era plin de comentarii de 12-15 pagini. Comentam in draci. Dar caietul meu de teza la limba si literatura romana avea tot timpul cu rosu mentiunea „opinia noastra”, „noi credem”, „se considera” acolo unde eu scriam „eu cred”, „consider”, etc. Motivul – nu mai stiam o iota din comentariile alea de 12-15 pagini pe care ma chinuiam sa le scriu.

O zi faina va doresc!

Melania