O zi frumoasa de toamna… Fetita se trezeste mai devreme decat de obicei si agitatia mamei ii da si ei emotii.

E prima zi de scoala.

Noroc cu mersul la mare de vara asta, ca i-au tuns parul si nu mai trebuie sa poarte fundele alea sinistre, care o strangeau si ii faceau ochii ca de chinezoaica… Ghinion, ca vaca aia a tuns-o aiurea si zici ca e un baietoi… Daca mami ar sti ce ii trece prin cap, i-ar zice vreo doua. Dar mami nu stie, si e mai bine asa.

Ii pune uniforma – sortuletul albastru inchis, camasuta/rochita in patratele… Hm, dragalas… Totul, cu exceptia ciudatei de bentite albe, late, elastice… si a strampilor grosi, albi – am mentionat ca fetita ii detesta? Si sigur o vor roade pantofii…

Fetita se uita cu invidie la fratiorul mai mic. El mai poarta, inca, cel putin pentru anul ce vine, camasuta portocalie si pantalonasii albastri. E baiat mare – grupa mare, si se va descurca singur anu’ asta. Instinctele protectoare de sora mai mare se trezesc in fetita. Daca ar sti ce o asteapta pe ea, si-ar baga picioarele in instinctele cu pricina.

Nu stie cum o fi cu chestia asta – la scoala… E in clasa I. La cea mai buna invatatoare in oras. Crede ca mama a facut special sapaturi, sa o gaseasca… Scoala ei era peste drum, la 5 minute de casa… Da’ te intelegi vreodata cu mama cand vine vorba despre educatia ei? Plus ca fetita e rasfatata, incapatanata si e in stare sa demoleze o casa de una singura. Are pareri proprii prea multe si nu e un comunist de nadejde… Nu ca mama ar fi comunista, dar parca totusi, e atata rebeliune in ea, ca i-ar trebui o mana puternica… De-aia a si inscris-o la doamna asta… Ca pe cealalta, a vazut-o ea, mama… In doi timpi si trei miscari, asta mica o punea la colt.

Fetita e destul de curajoasa – si de curioasa. N-are cum sa fie mai rau ca la gradinita – acolo se intelegea bine cu doamna. Ochii doamnei radeau tot timpul si nu o certa decat atunci cand se dadea cu oja mamei. Si, in plus, doamna o lasa sa se joace si sa povesteasca despre prietenii ei de la mamaia si sa se plimbe prin sala de clasa.

Surpriza surprizelor! Doamna e draguta, dar are pe fata un zambet care nu-i ajunge in ochi… Fetita se gandeste: „asta e a dracului!”

Stie ca nu ar trebui sa se gandeasca asa – mamaia a invatat-o sa ii respecte pe cei mai in varsta si mai scoliti ca ea. Dar ceva ii spune ca doamna asta nu e ca cea de la gradinita.

In mod ciudat, insa, fetita asta atipica ii e pe plac doamnei. Nu e fata unei doctorite si nici a vreunui alt individ care o poate „servi” cu ceva la un moment dat, dar e desteapta si are un spirit liber. Poate e prima provocare pe care a intalnit-o doamna de ceva vreme. Prima care nu se supune sistemului… Ei, nu-i nimic.

In timp, mult dupa ce va fi trecut adaptarea la scoala, fetita va vedea un documentar despre perioada stalinista si va realiza, cu oroare, ca asa a fost perioada I-IV. Doamna ii manipula regeste: punea mare accent pe note, lauda in mod neprofesionist, critica in mod neprofesionist, ii facea sa se pare unii pe altii… O bomboana de femeie, nu alta! O bomboana de-menta…

Fetita are un simt al justitiei foarte pronuntat – nu-i place sa copieze si nu da la altii tema. Nasol! Ii merge si mintea, si, dupa un inceput greoi (pentru ca „ana are mere” e o porcarie pentru ea, care citeste jules verne de la 5 ani), isi da drumul. Ia note din ce in ce mai mari si simte invidia si rautatea celorlalti. Dar ei nu sunt invidiosi pentru ca ea ia note mari, ci pentru ca nu o inteleg – de ce nu le da si lor? In mintea ei, e clar… Trebuie sa muncesti pentru ceea ce ai. Nimic nu se obtine fara munca.

N-o ajuta nici faptul ca nu e prea buna la sport, canta ca o cizma, si deseneaza un pic mai prost decat un zugrav. De asemenea, n-o ajuta nici simtul ei de justitie. Viseaza in fiecare noapte, inainte de a merge la culcare, ca ingerasul ei (ala din rugaciune), o va face printesa si va putea sa le zica ea vreo doua prostilor alora si pupezelor alora din clasa… Ingerasul o ajuta, insa, sa inteleaga ca ea invata pentru ea si ca isi traieste credo-ul pentru ea. Si se obisnuieste cu ideea ca, uneori, pur si simplu, oamenii nu te plac…

In tot timpul asta, doamna ii da note mari si alimenteaza ideile preconcepute ale mamei si ale tuturor celor din jur, cum ca notele conteaza… Fetita isi da seama ca asta e o tampenie si o saboteaza si ea, dupa posibilitati. Adica, de exemplu, isi baga picioarele in unele concursuri si olimpiade.

Tarziu, dupa multi ani, fetita va vedea un documentar despre un elev din SUA care isi impusca colegii si profii… In mintea ei, chestia asta e justificata…

Cea mai nedreapta chestie pe care o aude intr-o zi este dupa o teza… Prin clasa a VI-a. Se lupta cu sefa clasei – o tipa, de altfel, foarte ok, care nu stie sa cante, nu stie sa deseneze si nu e buna la sport, in rest e tot ceea ce nu e ea, pentru premiul I ala curat…  Intamplator, fata a gresit la teza si a luat 9. O colega oachesa ii spune, dupa ora de sport, la baie: „cred ca esti super incantata ca ai batut-o la faza asta” sau ceva de genul asta. In momentele alea, fetita ar fi vrut sa ii intinda mana adversarei sale si sa ii spuna ceva frumos. Ea crede in fair play, desi nici unul dintre cei din jur nu crede. Dar ce poti sa spui cuiva intr-o astfel de situatie? Asa ca lucrurile raman nespuse.

Fetita ii stie deja pe toti colegii ei din clasa care mananca bataie pentru ca au note proaste, pentru ca sunt rai sau pentru ca pur si simplu, parintii ii bat. Si stie asta din comportamentele lor.

Pe ea n-o bate nimeni acasa. Mami chiar o ajuta enorm. Si nu se uita la note. Sau, ma rog, se uita cat poate o mama sa se uite, fara sa dea pe dinafara de fericire ca are asa un copil destept. Fetita stie de multa vreme ca notele nu conteaza.

In timp, pare ca strategia mamei de a-si potoli copila da roade… Dar, din cand in cand, cand ii e lumea mai draga, odorul o comite… Auto-sabotaj? Nu… Poate asa ar gandi un psiholog sau un terapeut. Doar ingerasul, care, fara a i se spune, stie sa aleaga mai bine… Fetita exceleaza in anumite domenii. Per ansamblu, ea pare a sti si fizica, si chimie, si latina si astronomie… Dar ea stie mai bine ce stie… si, cu toate astea, cei din jurul ei se incapataneaza sa o scoata eminenta. Pana la momentul in care il cunoaste pe proful ei de fizica din liceu, un ardelean mustacios si ironic, care o arde la note de nu se vede. Singurul, de altfel…

Iar spiritul liber si tarancuta ce a intrat in sistem acum ani de zile se trezesc. Fereasca Sfantul de ce se va intampla!

Fetita a invins sistemul… Fuck you, teacher! Fuck you all!


10 comentarii la “o alta poveste despre educatie”
  1. gabhry_el a spus:

    Vai, ce urît vorbeşte fetiţa!
    😳

  2. Emmy a spus:

    Eu cred ca pustoaica din povestirea ta n-are absolut nicio legatura cu Melania de 7-18 ani reala, cea care a trecut prin scoala.

    Povestirea ta este despre o fantasma, cum ai fi vrut tu sa fii.

    Si asta e o problema foarte serioasa cand vorbim de educatie: nu incercam sa dialogam cu cei care realmente trec prin sistem (cate comentarii pe legea educatiei ati vazut de la cei care au acum 10 ani???), nici nu analizam serios experienta noastra reala de COPII trecuti prin procesul de socializare (http://en.wikipedia.org/wiki/Socialization – just to start with).

    Ca si parintii nostri, ne raportam la fantasme. Ceea ce explica deplin caracterul fantasmagoric al 90% din comentariile pe aceasta tema.

  3. Emmy a spus:

    Si nu, parerile profesorilor / educatorilor si ale parintilor chiar nu sunt relevante in aceasta discutie.

    Ei sunt doar mijloace (si nu scopuri in sine) in acest proces. Mijloace cu drept de vot si alte mijloace de presiune, din pacate.

  4. melaniacoman a spus:

    @ Emmy

    1. I don’t give a fuck about what you, or other people, think… 🙂

    Melania

  5. Cristian Paun a spus:

    Felicitari pentru articol.

    A trezit ceva aminitiri in mine. Cred ca am avut aceeasi copilarie cu fetita din poveste. Cu mici (dar foarte mici) diferente.

  6. melaniacoman a spus:

    @ Cristian

    Eu eram convinsa ca baietii o duc mult mai bine, mai ales pentru ca nu erau obligati sa poarte bentitele alea… Doamne, ce pateam cand imi uitam nenorocirea aia de bentita acasa!

    Melania

  7. Clarra a spus:

    Si pe mine m-au tuns, dar tot purtam oribilele pampoane agatate pe o coronita de plastic. Parca eram iepurasul playboy. Si purtam pantaloni pe sub sarafanul de sahist. Si ii uram din suflet, pentru ca mi se parea penibila si umilitoare combinatia.
    Si eu stiam sa scriu, sa citesc si sa socotesc de la 4 ani si cascam cand doamna ne invata sa desenam liniute si bastonase. Nici ai mei nu aveau cu ce plocoane sa vina la doamna. Si doamna imi punea 8 si 9 la sport si lucru manual (obiecte pe care oricum nu le faceam, ca faceam in locul lor numai citire si matematica)… si asa ajungeau copii de doctori si ingineri sa ia premiul 1 si eu premiul 2… eu aveam numai 10 la citire si matematica, 8 si 9 la obiectele de umplutura, ei aveau 8 si 9 la citire si 10 la umpluturi…
    Stiam ca notele nu conteaza, dar ma deranja nedreptatea… motiv pentru care nu ma duceam la festivitatea de premiere. Si nici nu i-as fi lasat pe parinti in veci sa se duca cu vreun plocon la doamna.

  8. melaniacoman a spus:

    @ Emmy

    2. Din nefericire, fetita aia sunt eu… 😀

    3. Tot din nefericire, mi-a luat ceva timp si perioade de ciuda, sa realizez de ce sabotam niste chestii… Stiam ca pot, dar nu voiam sa pot. Cel putin, nu pentru chestiile pe care le voiau altii pentru mine.

    4. Tot din nefericire, o singuratate prin care treci la o anumita varsta, precum si acceptarea / neacceptarea celor din jur, pot sa aiba niste efecte de un oarecare fel. Pe unii i-au facut plangaciosi, pe altii nesiguri de ei, pe altii capabili sa se comporte intr-un anume fel pentru a obtine ce doresc, iar pe altii i-a intarit… Pe putini, i-a facut sa se adapteze.

    5. I-am spus mecanism al ororii, pentru ca asta a fost socializarea cu pricina. Only the strong survive and stay alive… The rest become corporate people? A$$ kissers? Backbone free leaches?

  9. melaniacoman a spus:

    @ Gaby

    Si care ar fi problema ta? Are un portofoliu exceptional…

    M

  10. melaniacoman a spus:

    @ Clarra

    Mai, stii bancul cu tipul care ii cere duhului din lampa sa ii explice cum vine chestia cu femeile… Daca mai sunt si Gemene, cred ca duhul isi ia coada intre picioare si fuga in adancurile desertului…

    M

Comentariul tau