Imaginati-va urmatorul scenariu, dragii mei…

Eu lucrez intr-un coafor… Cum, nu v-am povestit? No, hai sa va povestesc…

Ziua I…

Imbracata in cel mai funky outfit al meu – adica blugi albastri si tricou negru, incaltata in cele mai incomode incaltari ale mele – pantofi cu tocuri si cu varful bont (chinezoaicele sunt niste eroine ca ii pot purta), m-am dus la munca… De afara, coaforul cu pricina semana a loc normal la cap…

Respir adanc si intru. La receptie, o duduie care nu imi spune absolut nimic, cu o tona de tencuiala pe fatza, imbracata intr-o rochitza scurta, scurta si niste colanti… De pe umarul stang, dracushorul imi shopteshte: „Hm, daca se apleaca putin, i se vad chiloteii”… De pe umarul drept… Wait! Unde e ingerasul? Nu este, a iesit la plimbare sa nu ne vada dandu-ne in stamba. Zambesc si ma asez unde imi spune ea. O sa vina cineva imediat sa ma duca sus, acolo unde au loc, de fapt, faptele economice.

Nici nu ma asez bine si privirea imi e atrasa de EL… Plin de muschi, cu o frizura care ma da pe spate instantaneu – seamana cu un caine din ala la care ii cade parul in ochi permanent, sau cu Spitzata mea de la mamaia – o tunde pe una… Dupa gramada de par de pe jos, imi dau seama ca o tunde de ceva timp… Inca nu a terminat. Zambesc din nou cu intelegere la dracushorul de pe umarul stang, si ma amuz ca e prima data cand il vad batand darabana pe umarul meu… Relax, man!

Dupa vreo jumatate de ora, timp in care privesc fascinata cum nu se intampla nimic, tipul termina cu tunsul. Vazandu-ma, probabil, asa nepieptanata, vine si imi zice ca pot sa ma asez la tuns… Ma uit la el cu mila si ii zic ca nu, asa prefer eu sa am parul. Vad cum se zburleste, dar ma mentin pe pozitii… Aflu, cu aceasta ocazie, ca are mastere in tuns, coafat si pus extensii (Mastere?!? face dracushorul de pe umarul stang si ma uit urat la el – Potoleste-te!!!) si ca el nu e un simplu coafor… E hair stylist… Genial!  (Dracushorul meu isi da ochii peste cap si moare de ras)

Dupa inca jumatate de ora, in care imi pun serios problema privind veniturile coaforului (nu ale hair stylist-ului, ale institutiei), se aude o voce de pe undeva, de prin spate… Cred ca vine cineva sa ma ia… Vocea este destul de domoala, dupa faptul ca nu se mai aude altceva deduc ca se vorbeste la telefon… Dintr-o data, insa, se aud tzipete… Plictisit, ingerasul ridica ochii la mine si ma implora sa mergem acasa. Dracushorul, in schimb, ranjeste (evident, diabolic) si ma provoaca… De cand suntem noi nu am mai vazut atatia oameni interesanti… 🙂

Nu am gresit – tipa cu pricina, imbracata, probabil dupa o noapte de pomina cu ceea ce a mai gasit curat prin dulap (si aici pana si ingerasul e de acord), isi continua nestingherita conversatia telefonica, cu suisuri si coborasuri de ton si imi face semn cu mana sa o urmez. „Bine ca n-a pocnit din degete” imi spune nemultumit dracushorul…

Ma ridic si o urmez, ce sa fac? Ma duce intr-un birou, cu doua masute, cu niste scaune absolut delicioase (ma uit cu groaza la ele, oare n-o sa se rupa cu mine?) si cu niste laptopuri minuscule… Hm, lucratul in excel va fi genial… Imi face semn sa ma asez si se aseaza si ea, la masuta din fatza mea… Ma asez, cu un oftat – primul pe ziua de azi. Mi-e sete. E deja ora 11 si eu nu am facut inca nimic…

Dupa un 15 minute, termina cu conversatia cu pricina: ma silesc sa imi placa de ea, desi pare genul de om pe care numai familia imediata si cativa prieteni o pot suferi. Imi spune ca ne intalnim cu proprietarul la ora 14:00. Sa ma pregatesc. Intre timp, o alta duduie, imbracata in pantaloni de piele si o bluzitza transparenta, imi aduce vreo 3 bibliorafturi. Ar fi bine sa le studiez. Il iau la demontat pe primul, deschid primul dosar, cand in birou intra un tanar. E de la vanzari. Se duc la o tigara. Culmea! Aici e un zgomot de pana si creierii mei vor in vacanta… Citesc, cu greu, primul dosar. Orice dubii si probleme as fi avut pana in acest moment, s-au dus pe apa sambetei… Mi-e clar ca nu voi reusi sa raman prea mult aici. Ma uit pe umarul drept, unde ingerasul s-a luat cu mainile de cap. Pe umarul stang, dracushorul este demoralizat complet. Se intoarce tipa… Imi spune: „Nici n-ai idee cat esti de norocoasa ca lucrezi la noi!” Un pft! la unison se aude de pe umerii mei… Ma apuc si citesc si celelalte dosare din primul biblioraft. Poate, pana la urma, o sa ma intrebe cineva daca nu vreau un pahar cu apa. Pana la ora 2. Nu ma intreaba… Intreb eu.

Se face doua… Ne ducem cu mic, cu mare, in sala de sedinte. Adica eu, cu tipa de la biroul celalat si cu domnitza in pantaloni de piele. Mai vin cateva cantitati neglijabile, printre care si tipul de la vanzari. Ma asez, oglindindu-mi-se privirile de mila in ale lor. Sunt oarecum a-tipica: am 5 kile (care 5? il aud pe ingeras… Care 10? zice si dracushorul… ) in plus, sunt imbracata in blugi si tricou si mai funky de atat nu cred ca pot fi si am manicura facuta acasa… Ooops! Imi ascund mainile sub masa, aruncand priviri disperate in jur.

Vine si big cheese himself. Ca sa vi-l descriu asa, de mare ce era, nu se mai termina, iar parul ameninta sa ii cada cu totul (o fi mesa? hai, trage de ea, te rog… imi zice dracushorul… Cuprins de ratiune, ingerasul imi spune sa nu o fac)… Daca mi s-a parut ca a mea colega de birou are probleme cu tzipetele, in cazul lui nu pot decat sa cred ca omul este surd. Urla ca un apucat. Daca nu ar fi atat de amuzant, m-ar speria cu totul.

Sedinta e doar o scuza sa mai arunce niste injurii, sa le reaminteasca tuturor cat sunt de incompetenti (hey! de ce ma bagi in aceeasi oala cu astia? eu de-abia astazi am venit – nici nu am avut timp sa imi demonstrez incompetenta, zice dracushorul) si ca el este cel care face totul in firma asta… Ma simt ca in „Diavolul se imbraca de la Prada”, numai ca de 100 de ori mai rau… Singura mea dorinta este sa se faca ora 18:00, sa plec naibii acasa. Nu mai sunt decat 4… adica 3 ore. Nu imi vine sa cred ca omul ala a urlat o ora… O ora din viata mea pe care nu o voi mai recupera niciodata. N-am mancat nimic si mi s-a facut foame. O sa mergem la salataria de vis-a-vis, imi spune colega… Dupa fatza mea, isi da seama ca sunt un pic shocata. Zambeste plina de sine si ma duce de mana pana la salatarie. In timp ce eu imi aleg un ditai sandwich-ul, ea isi ia un iaurt… Daca nu ar fi atat de… nu stiu, de pornita pe viata, mi-ar fi absolut simpatica. Desi, in ultima ora, a urlat si ea, la mine… Ingerasul da dezaprobator din cap la gesturile pe care le face dracushorul… Eu ma abtin. Ma abtin cu greu sa nu o iau razna.

In urmatoarele doua ore, vad atata indolenta cat sa imi ajunga o viata – sheful a plecat, lumea s-a relaxat. Tipa de la receptie cu tipul cu masterele, cu aia de la sedinta stau toti la o tigara. E pustiu… Eu mai am un biblioraft de studiat, dar ma gandesc ca poate ar fi bine sa ma duc sa socializez. Nu a fost o idee buna – imi dau seama dupa cum au tacut cu totii instantaneu. Oh, well… nu toata lumea poata sa iti iubeasca personalitatea sclipicioasa, imi sopteste ingerasul…

E ora 18:00… Ma pregatesc sa plec acasa, cand suna telefonul de pe biroul meu. E seful… Ma intreaba ce am facut azi. Ii spun. Incepe sa urle. Las receptorul pe masa si plec, facandu-i cu ochiul dracushorului, care danseaza de fericire.

Ora 19:00… Ma bag in pat. A fost o zi de cosmar. Vreau sa uit cu totul aceasta zi.

1. nici unul dintre cei de mai sus nu s-a prezentat… Pe receptionera putea sa o cheme Lili, pe coafor, Raoul, pe colega mea de birou Frusina si asa mai departe…

2. in loc sa imi prezinte si mie ce am de facut si sa ma prezinte tuturor, m-au dus si m-au lasat la un birou – descurca-te!

3. sunt indolenti, incompetenti si ineficienti… si toate cele rele cu i…

4. sunt vampiri energetici, cu totii…

Ziua II

Ora 9:00… Ma intorc pe partea cealalta… Imi vad ingerasul dand din maini si din picioare… Dracushorul imi arata telefonul… Il iau, sun la colega mea de birou – de altfel, stiu ca nu o cheama Frusina… o cheama cumva, doar ea m-a intervievat… Ii zic ca nu mai vin… nici azi, nici alta data… plec in Canada… Incepe sa tipe, in stilu-i caracteristic. Ii zic sa taca – ieri nu am semnat nici un contract. Se potoleste.

Zambim cu totii, dupa care adorm si sper sa ma trezesc intr-adevar in Canada.

(DISCLAIMER: aceasta postare este un pamflet. autoarea nu a lucrat si nici nu va lucra, probabil, vreodata, intr-un coafor. toate personajele sunt fictive si orice asemanare cu realitatea este mai mult sau mai putin intamplatoare)


6 comentarii la “cum m-am hotarat sa emigrez…”
  1. Raul a spus:

    Foarte amuzant draga, data viitoare cand ne vedem sa imi explici cum vine cu coafezul…daca era un apropo sa ma tund puteai sa imi zici la telefon :P:D

  2. Clarra a spus:

    Felicitarile mele! Esti priceputa la scenarii. Mai ca-mi faci concurenta. Doar ca ar fi fost mai interesant ca actiunea sa se desfasoare in Canada si sa-ti doresti sa emigrezi in Romania 😛

  3. melaniacoman a spus:

    @ Raul

    Dragul meu, data trecuta cand ne-am vazut, ai binevoit sa iei prajiturele si doar atat ti-am vazut fetisoara… In rest, ai stat cu nasucul in laptop. De-abia astept sa schimbi scutece – te vad eu atunci… Nu, nu ai nevoie de un haircut… Iar Raoul mi-a iesit pur si simplu – e nume de macho…

    @ Clarra

    Multumesc din tot sufletul… Pentru Jurnalul unui roman in Canada – o alta chestie la care te strambi de ras, vezi google sau http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=9875.

    Sper sa iti placa!

    Melania

    PS: Raul (fara acel o buclucas) e fratele meu…

  4. Cara a spus:

    Cred ca fiecare dintre noi a experimentat cel putin una din situatiile de mai sus si a cunoscut cel putin unul dintre personajele care apar in povestea ta.

    Imi place mult povestea, mai astept si altele de la tine!

  5. melaniacoman a spus:

    O sa mai vina si altele, nu iti face probleme…

    Ma ia groaza cand imi dau seama ca, probabil, ai dreptate…

    🙂

  6. Sabina a spus:

    Genial!
    Trebuia sa iti imbraci personajul in mov, sa ii contra-ataci! 🙂
    pfiu, ma sperie gandul ca ar exista astfel de firme…

Comentariul tau