Vineri am fost la un curs de specialitate, destinat tuturor celor care isi voluntariaza timpul, sau expertiza, celor care lucreaza cu sau celor care au in jurul lor persoane cu tulburari din spectrul autismului.

Am invatat ca spectrul autismului este mult mai larg si unele dintre intrebarile lui John Lawson, m-au facut sa rad, dar si sa imi pun probleme serioase… Va dau doar un exemplu:

1. Aveti intotdeauna numai interactiuni sociale reusite?

2. Aveti intotdeauna numai comunicari eficiente, fara probleme?

3. Sunteti cumva singurul om din lumea asta care nu are ticuri, stereotipii, etc?

Evident, raspunsul la aceste intrebari, cel putin pentru mine, este: Nope!

Ceea ce s-ar putea sa va uimeasca este ca, in diagnosticarea autismului, acestea sunt cele 3 mari arii de interes.

Tot din ciclul: „fara cuvinte”, aflu cu surprindere ca seful tarii asteia se foloseste de ezoterici (asta e cuvantul?) (prin canale extrem de avizate si complet opuse politic). Daca imi spuneti ca s-a mutat Harry Potter la Palatul Cotroceni, ma duc si eu sa il vad.

Din ciclul „mama, ce ma poate enerva natura asta”, iaka, s-a decis sa ninga. Dar nu stiu de ce s-a decis sa ninga luni, nicidecum vineri si, mai ales, de ce sa ninga ACUM, cand sunt eu in butoiul cu melancolie. Putea sa ninga in alta zi, ca sa nu simt nevoia sa devin 10% sinucigasa, si nici 10% criminala.

Ca tot am vazut Avatar.

Ceea ce ma aduce la ciclul „inca una, si ma duc” (sa ma fac consultant in Kazakhstan), cik Avatar le creeaza persoanelor foarte deprimate o deprimare si mai mare.

Impresia mea – mie mi-a placut, desi am stat 3 ore cu gatul in sus, uitandu-ma la ecranul cu pricina – e un film frumos, cu matze albastre care aduc cu indienii americani, cu suficient umor sa nu simti ca ai pierdut 3 ore degeaba, cu neste efecte speciale de-ti pica creierii in sosete (daca ii aveai, evident) si concluzia trasa dupa ce tembelii de soldati angajati de corporatia invadatoare au distrus Arborele-Casa a fost ceva de genul: „si americanii se mira de ce ii uraste toata lumea”.

A, apropo, asta era raspunsul meu extrem de adecvat la intrebarea: „ce ai mai facut in ultima vreme?”


0 comentarii la “fara cuvinte…”
Comentariul tau