Stateam si ascultam zilele trecute, impreuna cu colegele mele de master, expunerile profesorilor nostri. Si imi dadeam seama cat am pierdut, pentru ca nu i-am cunoscut pe acei deosebiti dascali de acum 20 de ani, 30 de ani, 50 de ani… (Nu, media de varsta chiar nu era atat de mare… Doar cultura organizationala puternica a Universitatii si niste eroi demni de tinut minte).

Stateam si evaluam si eu, ca beneficiar de servicii educationale, calitatea si daruirea profilor. Nu a celor din fata mea, ci a colegilor mei – in cadrul masterului la care particip, cei mai multi studenti sunt, la baza, profesori, invatatori, educatori. Se presupune ca si-au ales meseria pentru ca iubesc oamenii, asa cum spune colega mea Lenuta. Se presupune…

Rolul si statutul lor in societate este minimalizat, intr-adevar. Nu mai exista respectul acela al copilului si al parintelui, pentru domnul profesor sau pentru doamna invatatoare. Cu riscul de a mi-o lua peste ceafa cand o citi tata postarea asta, ai mei au avut prea mult respect pentru invatatoarea mea – eu as fi pleznit-o de mult. Dar ai mei nu stiau ce se intampla la clasa…

Rolul, statutul, respectul si multe alte lucruri sunt minimalizate de insusi sistemul care ar trebui sa ii protejeze. Nu voi uita cum a povestit Prof. Soitu la un moment dat despre durerea unui profesor: „Nu vreau bani, dar vreau sa simt respectul din partea sistemului astuia… Nici inainte (era vorba despre vremea impuscatului) nu ne dadeau bani, dar parca era altceva. Altfel te intampina omul, oriunde te duceai”

Intr-un fel, asa e. Daca imi aduc eu bine aminte, invatatorul si profesorul erau atotputernici si rar le ieseam din cuvant. Se impuneau altfel la clasa. Iar daca se tipa la noi, daca unul sau altul batea cu pumnul in catedra, apoi nu mai venea nimeni sa le zica nimic. Nu am fost batuti, nici eu si nici colegii mei. Nu am fost paruiti… Nu am fost nici jigniti – profesorii nostri aveau un stil de a te „certa”, amuzant si usor ironic, de radeai impreuna cu ei si cu colegii. Si, intelegand mesajul, iti schimbai atitudinea.

Mda… Ma intreb cum era la facultate pe vremea aia… Cum gandea tineretul comunist? Anyway, asta e subiect pentru alt blog.

M


0 comentarii la “o alta experienta educationala…”
Comentariul tau