Dragilor,

N-am crezut vreodata pe cand eram in liceu, ca voi fi placut surprinsa de toti colegii mei… Aveam, banuiesc, ideile inguste ale unei persoane care isi petrecea cea mai mare parte a timpului invatand, pregatindu-se, etc. Acum, la batranete, si dupa 3 restante la al doilea master, pot sa spun ca: I was wrong!!!

Revederea de 10 ani m-a impresionat placut – in afara de cativa colegi cu absente motivate, cei care au venit au fost, cred, la fel de emotionati ca mine… Ce pot sa zic? 10 ani sterg multe… Adauga multe… kilograme… in zone si asa moi…

Si cred ca, intr-un mare fel, 10 ani ne fac mai buni – ce naiba om fi avut vreodata de impartit, nu stiu…

Am niste colegi de liceu extraordinari – sunt mandra de fiecare dintre ei, de realizarile lor, si de cat de departe am ajuns cu totii… Unii au mai si crescut! (Pe bune!)

M-am bucurat enorm sa il vad pe domnul diriginte – a, cred ca despre dansul nu am apucat sa povestesc aici… Un domn cu adevarat deosebit si principalul motiv pentru care ardelenii imi plac fara rezerve. Ei bine, mi-a spus, intre patru ochi (si doua perechi de ochelari), ca nu isi recunoaste notele… Ca in ziua de azi nu as mai lua premiul I (ok, imi place sa ma laud, what???) cu notele pe care le aveam… Si ca, in general, copiii invata mult mai putin…

Pai parca despre asta tot discutam in posturile anterioare… Dar o lasam pe alta data…

Oricum, ideea era ca orice revedere te face sa iti aduci aminte de vremurile bune, iar eu simteam nevoia unei calatorii printre amintiri, dar cu mintea de acum si cu sufletul de atunci…

Revederi placute, tuturor!

M


0 comentarii la “o revedere… highschool reloaded”
Comentariul tau