Postarea de mai jos nu are nici o legatura cu persoane reale si in carne si oase – suntem pe taramuri virtuale si aici totul e posibil. Aflate fiecare in casa, vila, peshtera, vizuina, castelul vrajit sau cum vreti sa ii ziceti, in fatza calculatorului – musai notebook sau laptop, si musai cu camera video si tot felul de gadgeturi, pe care eu, nefiind IT-ista, nu vi le pot enumera… Despre cum ar arata mamitza, mamitzica si mam-mare in secolul TIC si de ce urasc eu vulgaritatea:

Ora pranzului in living la Mamitzik, o (tanara?) mamica de numai 30 si un pic de primaveri:

Mamitzik: “mamitzo, nu shtiu ce sa ma mai fak cu asta… n-a mankat nimic azi, cred ca e bolnav”

(Asta, recte Gulitza modern, sta la laptopul celalalt si se joaca Warcraft de la ora 7:30, cand a facut ochi. E un mic ingeras, la vreo 5 anishori, supraponderal si extrem de nervos. Acum ii omoara pentru a n-shpea oara pe nishte amaratzi si sare sangele pe ecran intr-o fericire. Auzind ca se vorbeste despre ilustra sa persoana, copilul scoate niste sunete de neinteles si isi continua macelul)

Mamitza: “ia, da asa camera sa il vad si eu… vai, mititelul… trebuie sa ii dai ceva de mancare…”

Mamitzik: “m-a innebunit, tu… nu vrea decat fast-fud-uri… ar trebui sa ii dau si eu ceva mai sanatos, acolo”

(Subnutritul striga in gura mare: “vreau mec! mec! mec! si apoi continua sa omoare nevinovati pe acolo)

Mamitza: “ce-ai, fta? eshti proasta? ia-i copilului un hamburgher, nu vezi ca-i ies ochii din cap de foame?”

(convinsa de intzelepciunea celor mai in varsta decat ea, Mamitzik cedeaza)

Mamitzik: “Shezi mumos, mama! se duce mama acum sa itzi ia un happy meal…”

(Cand sa se ridice, intra pe mess si Mam-mare, care traieste, evident, intr-o si mai intunecata si ultra-impopotonata scorbura… pardon, viloaie)

Mam-mare: “ce faceti, fetelor? haidetzi sa facem o conferintza”

(conferinta???)

Mamitza: “of, lasa-ne, tu… asta micu’ n-a mancat nimik azi… sufletelul mic… uite cum ii ies oasele… si nebuna asta nu vrea sa se duca sa ii ia un happy meal! o nimik toata… of, dak nu e mamitza acolo sa aiba grija de baiat!!!”

Mam-mare: “care asta micu, fa? tu nu il vezi cat e? ma da jos, nu alta!”

(Cand sa zici ca a aparut vocea ratiuni… asa, vulgara, cum e ea…)

Mam-mare: “ce happy meal! ia-i draga, un big mec d-ala… ce? asta e copil de happy meal?”

(Mititelul urla ca vrea jucarie…)

Mamitzik: ‘vedeti? vedeti ce trebuie sa sufar eu in fiecare zi? of, sunt depasita… nu mai pot… ma duc sa ii iau si happy meal si big mec… si o sa imi iau si eu o salata… nu mai am chef de nimik”

Mamitza: “asha sa faci… ia-l si pe el sa ia un pic de aer… e cam incercanat… gata! I’m out!”

Mam-mare: “si eu… vin fetele la mine sa jucam un popa-prostu’… te-am lasat”

(si lasata a fost… Mamitzik isi dezlipeste cu greutate odrasla de laptop – forcepsul si cu diversele instrumente aflate la indemana, printre care si cantitati industriale de bombonele si ciocolatele servesc fie mituirii copilului sa lase dracului calculatorul, fie fortarii lui, oricum, efectul e acelasi…)

Discutia continua, de data asta intre mama, care este depasita si copilul, care stie exact ce butoane sa apese…

Mamitzik: “hai, Gulitza, sa te duca mama la o plimbare… sa-ti ia un mec”

Gulitza: “nu! eu vreau sa ma joc… uite, vezi, i-am omorat si pe astia…”

Mamitzik: “hai, mami, in parc. mergem sa il vedem pe x, y, z… stii ce mult iti place sa te joci cu ei…”

Gulitza: “ma enerveaza. sunt niste ageamii… auzi, nu-i lasa mamele lor sa stea la calculator mai mult de o ora…”

(Mamitzik incepe sa creada ca mamele astea au, pe undeva, oaresice urma de dreptate…)

Mamitzik: “haide, mama! te imbraca mama frumos…”

(NOTA: Cuvantul autoarei: n-am priceput niciodata de ce mamele insista sa isi imbrace plozii – mai ales pe cei de sex masculin… singuri se descurca muuuuuult mai bine, exceptand, evident, momentele cand isi pun sosete negre la pantofi sport albi… dar si eu patesc asta, asa ca nu mai comentam…)

Gulitza: “nu si nu si nu si nu!!!”

(NOTA: Cuvantul autoarei: asta e momentul la care eu il dezmosteneam… evident, nu cred ca as ajunge la un astfel de moment, pentru ca eu nu mi-as lasa copilu’ la tembelizor si nici la calculator)

Mamitzik (intr-un acces de autoritate): “imbraca-te singur! mergem!”

Surprins, copilul se duce in camera lui sa se imbrace. Mamitzik isi pune tzoalele de firma, ochelarii ultimul tzipat, isi ia cheile de la masina (parcul e la 10 minute distanta de mers pe jos, dar nu face sa isi omoare tocurile) si isi cheama odorul, care, culmea! vine fara sa comenteze…

In parc…

Gulitza trage de codite toata populatia feminina, ii bate pe toti copiii mai mici decat el si are tupeu chiar si la unii mai mari (nici nu e greu…) si reuseste sa irite cel putin 3 bunicute, in vreme ce mamica lui se relaxeaza (oare?) pe o banca, tipand din cand in cand dupa el:

“Gulitza! nu, mama! nu ai voie acolo!”

“Gulitza! nu mai lovi baietelul cu lopatica! lasa-l in pace!”

“Gulitza! Gulitza! Gulitza!”

Un nene binevoitor se apropie de mamica si o felicita pentru copilul ei atat de energic. Cu tact, incearca sa aduca vorba despre greutatea lui, precum si despre evidenta lipsa a celor 5 ani de acasa (pana acum)… Mamitzik i-o taie scurt:

“lasa-ma, dom’le, copilul meu n-o sa creasca un comunist asa ca tine!”

Indignata, Mamitzik se duce sa isi ia copilul si sa il duca acasa, unde il asteapta unicul sau prieten, laptopul cu jocuri sangeroase…

“hai, Gulitza al lui mama, sa mergem acasa, sa te joci”

Gulitza, fascinat de coditele unei fetite, ii urla in treacat: “nu vreau! mai stam!”

Mamitzik, iritata, incearca sa il forteze sa o lase pe copila in pace. La stilul in care trage Gulitza de codite, copchila cu pricina s-ar putea sa cam ramana cheala…

In fine, reuseste sa il convinga sa dea drumul copilei si il trage viguros dupa ea.

“proasto! lasa-ma sa ma joc! proasto ce esti!”

****************************

Sigur, as mai putea continua si cu rostogolitul pe jos, cu urlatul si cu o multime de alte manifestari inumane si nepotrivite unei varste asa de frumoase…

Din pacate, este soarta multor copii din zilele noastre. Din pacate, cand vad asa ceva, ma gandesc ce bine era daca parintii (ca vina a lor e, nu a copilului) ar fi fost sterilizati in momentul in care s-au casatorit.

Asa cum spuneam intr-o postare anterioara, e o diferenta intre a fi nesimtit si a fi asertiv. E o mare diferenta intre a fi rautacios si a iti sustine dreptul teritorial pe locul de joaca (si eu faceam asta si am tras destul de multe fetite de codite si am batut destul de multi baietei, ba am mai si zgariat-o pe educatoare pe decolteu)… Si, evident, a-ti arata proasta crestere este un lucru extraordinar de neplacut… mai ales pentru parintii din dotare…

Eu mi-am luat cate o papara ori de cate ori am comis cate o chestie din asta:

- cand nu voiam sa mananc ce mi se punea in farfurie, trebuia sa astept cina… sau, eventual, micul dejun de a doua zi. Dupa cate un post negru auto-impus, mancam si mere cretesti. Aveam un mar din asta in gradina…

- daca bateam pe careva, nu mai aveam voie afara pana nu incepeam sa ma comport omeneste… din fericire, nu am batut pe altii (prea mult) si oricum mie imi placea sa citesc, la fereastra…

- daca vorbeam urat cu ai mei… bai, deci mama ma lipea… v-o spun cu mana pe inima, desi ea neaga chestia asta

Ma mir ca cei mai multi parinti nu isi dau seama ca educatia incepe si se termina in familie.

Cik eu sunt o persoana foarte sociabila (n-as zice, da’ probabil ca e doar Geamanul cel rau si extrovert, a.k.a. Dracusorul), deci asta inseamna ca intru usor in vorba si, de obicei, par a ma imprieteni usor… Nu pornesc cu asteptari majore de la cei din jur, pe principiul “daca e sa fiu impresionata, mai bine sa fiu impresionata in mod placut, decat sa ma duc sa-mi trag palme in oglinda ca am fost dezamagita”…

Ei… si pe principiul asta, si fiind foarte sociabila de felul meu (blushing), am o multime de prietene, care mai de care mai… speciale, ca nu pot sa zic altfel, de la narcisista psihopata inteligenta (in gura careia chiar nu vreti sa ajungeti), la narcisista potential isterica, ne-psihopata (desi usor fixista) si nu foarte inteligenta, la echilibrata rationala de iti vine sa ii dai cu ceva in cap ca are dreptate tot timpul, la potentiala casnica dragalasa (never, ever), la expata (sau emigranta) sarcastica si hotarata, la mamica dedicata, la afacerista cu accent moldovenesc si cu suflet de artist, la femeia-minune mama, sotie, scriitoare si expert in vanzari, la functionarele publice semi-modeline si pretentioase, la inimoasa inimoaselor si tot asa…

Eu probabil ma pot incadra la categoria “prietene cu joburi ciudate, despre care oricat as vorbi nu inteleg nimic, dar Doamne ce bine suna!”… Ceva de genul asta…

Deci… company you keep…

Daca vrei sa fii bogat, frumos, destept si de succes, trebuie sa te inconjori de oameni bogati, frumosi, destepti si de succes…

Eu bogata n-o sa fiu niciodata, deci pe-astea o putem sterge de pe lista…

Frumoasa – cred ca mai mult de atat chiar nu e indicat…

Desteapta – bai, I’m still working on it… Baza fundamentului exista, da’ azi am zis cel putin 3 prostii pana la ora 12:00, deci pana nu ajungem la una singura, consideram ca mai avem de lucru…

De succes??? Ce inseamna succesul?

Pentru mamica dedicata, sa aiba copii sanatosi si sa aiba ce sa le puna pe masa.

Pentru narcisiste – hai, bai, fiti seriosi! Totul e un succes!!! Numa’ sa fie careva acolo sa le bata frumos pe umar… Daca nu, se bat singure… Pe umar…

Pentru potentiala casnica dragalasa (never ever) – sa isi vada casuta oglinda si sa aiba un job nesolicitant, de la 9 la 5…

Pentru expata sarcastica, sa ii iasa pasentele pe unde ii lucesc acum ochisorii…

Pentru echilibrata rationala – sa aiba dreptate… Nu chiar, dar fiind echilibrata si rationala, iti va spune “totul e desertaciune” si te va linisti…

Pentru inimoasa inimoaselor… (pe bune, chiar am o amica pe care nu stiu cum altfel s-o descriu… ei i se pare ca sunt persecutata de toti cei din jur si o ador pentru chestia asta – ea e ancora mea pentru capitolele de odihna si tratament, pe care le ignor total), succesul e sa ma convinga ca am nevoie de o zi de relache.

Prietenele mele nu-s toate bogate, nu-s toate modeline, nu-s toate de succes, insa toate sunt destepte in felul lor unic.

Am crezut si cred in continuare ca trebuie sa te inconjori de oameni care te apreciaza si te iubesc asa cum esti – nu mai slaba, cu sanii mai mari, cu tzoale de firma, cu masini de fitze, cu conturi babane, cu intrare in Bamboo si cu mai stiu eu ce alte “calitati”…

De asemenea, trebuie sa ai in jurul tau oameni care sa te sprijine macar cu un umar de rezerva (pentru bocetul anual), cu o vorba buna (sau cu o remarca acida), si cu o gluma…

Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai langa tine oameni care sa iti spuna: “tu sa nu poti face asta? fugi iute si intra la maraton! sigur poti!”

Oameni care te ridica, si carora nu le e frica de succesul tau…

Iar daca reusesti sa faci asta, tu cititorule… Pai ai noroc! Ai mare noroc! Si tu, la randul tau, trebuie sa te comporti ca atare si nu sa stai sa astepti ca Natafleata, ca numai prietenii tai sa presteze…

Intr-un fel sau altul, suntem, intr-adevar, definiti de cei cu care ne afisam… Dar daca ei nu corespund in celelalte cercuri in care te invarti (cum e cazul meu)? Pai, va zic cum am rezolvat eu problema… Mi-am pastrat prietenii adevarati si i-am tratat cu fix partea care trebuie (dorsala, precizeaza Dracusorul) pe ceilalti – acceptarea si deschiderea mintii sunt doua lucruri pe care le apreciez la oameni – nu le ai, sanatate!

Inchei cu o mica parabola – inimoasa inimoaselor e o tipa la vreo 40 si un pic de ani, care a fost assistant manager la unul dintre joburile pe care le-am avut… Ne-am inteles bine din prima, pentru ca e  gagica foarte sufletista… Dar are o limba ascutita… si otravita… daca se musca, atata ii trebuie! Si are o intuitie de zile mari si un bun-simt pe masura… Are scoala omului simplu, care munceste de foarte tanar si nu a obtinut nimic pe ochi frumosi. E loiala pana la Dumnezeu si nu poate sa accepte nesimtirea altora… i se pare ceva de neconceput! Si este singura persoana pe care o cunosc la care apelativul “fata!” suna super ok… Nu am prea avea nimic in comun, si totusi, e persoana pe care am sunat-o intr-o zi sa ma tina de vorba pana ajung acasa, dupa o noapte nedormita la serviciu (nu pe mama, nici pe altcineva), pentru ca m-a lasat sa vorbesc o juma’ de ora sa nu adorm in autobuz. E persoana la casatoria careia m-am dus cu placere (in caz ca nu stiati, eu urasc casatoriile – in familie n-a mai ramas decat una la care sa ma duc – A MEA, ca verii mei sunt prea mici)… Si e unul dintre putinii oameni pe care stiu ca ma pot baza pentru o pizza si pentru o prajitura! Ei, da… am zis-o! E o mare calitate…

Deci company you keep? Poa’ sa fie si Saddam, daca te simti bine in preajma persoanei asteia…

Honor your friends!

Melania

In ultima vreme am avut o multime de lucruri de facut (si, evident, am avut prea putin timp pentru blog si pentru alte activitati)…

Ce sa zic, asta nu e o scuza…

Am ocazia in ultima vreme sa lucrez cu multi tineri de-abia iesiti de pe bancile unor scoli… Ma frustreaza ingrozitor ca nu pricep ce scriu, si mai mult, am senzatia ca vorbesc singura cand vorbesc cu ei… Pur si simplu iritant…

Si imi pun si eu intrebarea – ce se intampla in scoala? Cum se face ca tineri cu varste cuprinse intre 18 si 23 de ani nu sunt in stare sa gandeasca mai mult si mai bine decat un copil de 4 ani jumate…

Exemplu de intrebare la copilul de 4 ani jumate, care ii raspunde tatalui meu la telefon de un Paste si il ia la chestionat:

“buna seara, pot vorbi cu mama ta?”

“e ocupata, cine o cauta?” (verisoara-mea facea Sudoku, langa telefon, dar a lasat conversatia sa se deruleze ca era prea mishto)

“coman sunt, de la campulung”

“ce fel de nume e asta? n-am mai auzit…”

tata tace siderat… dupa care: “sunt ruda cu mama ta”

“ce fel de ruda?”

“pai sunt var de-al mamei tale… poti sa mi-o dai, te rog, la telefon”

dupa care fetita cu pricina striga “Mami!” si… bomba: “da’ de fapt, tu de ce ai sunat?” (tata de-abia se abtinea sa nu rada la momentul asta)

Lasand la o parte asertivitatea copilului astuia, vecina (ar zice unii) cu lipsa de educatie… oare chiar asa sa fie?, ma intreb si eu daca nu cumva e ceva in neregula cu societatea asta.

Mi-ar placea sa vad mai multa asertivitate si sa aud oameni scandalizati de ea, pentru ca ceea ce vad este multa lipsa de educatie si multa vulgaritate si oameni profund ne-scandalizati…

Si ma intreb: de ce cand un copil dovedeste spirit si curiozitate, ii dam peste ochi repede si ii zicem ca “e rusine”, ca nu e ok si alte asemenea, dar cand auzim un presedinte, un ministru sau un director de ceva, oaresice, vorbind vulgar, ni se pare ca e ok? Mai mult, popularizam chestia asta pe sticla pana cand ne vine rau…

Pai taica Obama si-ar lua niste review-uri negative de ar suna toata America daca i-ar zice “nigger” sau “faggot” unui ziarist… nu mai zic despre ce procese de calomnie si despre ce scuze oficiale ar trebui sa povestim…

S-a dus naibii bunul simt? S-a dus, probabil…

Ce s-a mai dus cu el? Inocenta… Onestitatea… Bunavointa… Stima pentru poporul din care facem parte…

Ce a mai ramas? In afara de frustrare… in afara de sentimentul ca nu ne-am nascut in locul potrivit… Sigur, e vina tarii asteia ca ne-am nascut in ea…

De la ei…

Adica de la americani… si de la actori…

O fata simpatica, pe vremuri, Lindsay Lohan (hai, nu va uitati asa la mine!), si-a aranjat viata… Pretul platit celebritatii sau goana dupa publicitate, de care-o fi? Vorba ceea, nu conteaza ce fel de publicitate, atata timp cat ochii lor sunt pe tine…

Iaka acum e condamnata din nou la inchisoare… Acilea si povestea. Si vad cum o fraiera de judecatoare si o si mai fraiera de procuroare, care s-au spetit muncind sa ajunga cineva si care chiar vor sa schimbe cum gandeste micutul retardat american despre bani, justitie si alte chestii d-astea minore, sunt facute de o fatzulina, ca altfel nu pot sa ii zic, care o da pe lacrimi de crocodil ca ea nu e de vina ca bea, se drogheaza si face scandal…

Si ma intreb – pot sa imi mai fac vreo speranta pentru ai nostri? Eu zic ca nu… dar poate, vreodata, se va gasi unu’ suficient de al dracului sa schimbe chestia asta din “getting away with everything”, in “v-ati furat-o, baietasi…”

In speranta ca voi mai fi in viata la acel moment, cu stima,

Melania

Citesc in 3 locuri, dupa ce mi-a atras atentia Cara, ca beneficiarii fondurilor structurale isi pot gaja si ipoteca bunurile achizitionate prin proiecte…

Iaka si voi, luati de aici, de aici, de aici si de aici – oficial, comunicatele.

Pe scurt:

”

Potrivit unui comunicat al MFP, ”astfel, pentru asigurarea finantarii cheltuielilor necesare implementarii proiectului finantat din instrumente structurale, beneficiarul poate gaja sau ipoteca, la unitatea de credit, activele fixe care fac obiectul contractului/deciziei/ordinului de finantare, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finantare in cauza.

In acest sens, beneficiarul este obligat sa transmita autoritatii de management/organismului intermediar cu care a incheiat contractul/decizia/ordinul de finantare o copie a contractului de credit si gaj/ipoteca in termen de maximum zece zile de la semnarea acestuia.”

Toate bune si minunate. Iaka ce zice Ghidul Solicitantului – ce-i drept de prin 2008 aici – oficial (pagina 26):

“Odată cu prima cerere de rambursare după achiziţionarea de bunuri în cadrul proiectului, beneficiarul este obligat să prezinte o poliţă de asigurare pentru bunurile mobile şi imobile achiziţionate în cadrul proiectului, cesionată în favoarea Autorităţii de Management POS CCE şi valabilă atât pe durata implementării proiectului cât şi pe perioada post implementare.”

Deci… polita de asigurare cesionata in favoarea AM POS CCE… Si banca ce zicea?

Zic si eu, ca prostu’, ca nu stiu ce banca va accepta ca un bun gajat sau ipotecat (in favoarea ei), sa fie asigurat cu o polita de asigurare cesionata in favoarea altcuiva…

Ma rog, cred ca se va aranja si acest aspect, in cel mai scurt timp.

Melania

Intai bancul, dupa aia comentariile…

“Dumnezeu s-a saturat ca lumea tot trecea din Rai in Iad si invers.
A hotarat sa faca un gard intre Rai si Iad.
A chemat pe organizatorul de licitatii Sf. Petru si i-a cerut sa-i gaseasca cei mai buni constructori.
Sf. Petru dupa indelungi licitatii electonice a adus in fata Domnului 3 constructori:
un german, un american si un roman.
Dumnenezu ii ia la intrebari:
- Neamtule, cu cat imi faci gardul?
Germanul raspunde:
- Cu 5000 de euro.
Folosesc tehnologie germana de ultima generatie, muncitori  germani toti unu si unu.
- Americanule cu cat imi faci gardul?
Americanul raspunde:
- Cu 10000 de euro, dar folosesc tehnologie de ultra-noua generatie, stalpi cu senzori de miscare, wireless, camere de filmat prin satelit cu servere etc.
- Romanule cu cat imi faci gardul?
Romanul raspunde:
- Pai cu 15000 de euro.
- Pai si ce faci de banii astia, intreaba Domnul.
- Pai (si apropiindu-se de urechea Domnului) iti dau Tie 5000 de euro ca mi-ai dat licitatia, 5000 de euro ii tin eu ca am castigat licitatia, iar restul de 5000 ii dam neamtului sa faca gardul.”

Trist sau nu… Nu stiu. Ceea ce stiu e ca pe mine ma oripileaza acest tip de banc. Asta pentru ca imi arata ca orice lucru serios, care ar trebui sa prezinte acea chestie absolut triviala numita “value for money”, se transforma in “money for money”.

A lucra in domeniul achizitiilor publice, in acest moment, este o provocare majora. Eu ii consider sfinti pe aia care reusesc sa faca asta fara sa isi ia campiile patriei la vizitat.

Ceea ce ma irita ingrozitor este aplicarea procedurilor de AP in cadrul proiectelor finantate din fonduri europene – de-abia azi am reusit sa citesc si eu in noul Ghid al POS DRU ce e subcontractare si ce e altceva… Bine ca nu am ajuns in 2015 cu neclaritatile alea…

Si ce ma mai irita ingrozitor e stabilirea criteriului “pretul cel mai scazut” la cele mai multe proiecte finantate din fonduri europene – te obliga sa dai niste preturi nerealiste si nelalocul lor si sa implementezi niste rahaturi, daca imi permiteti franceza, cand ai putea implementa si chestii normale la cap.

M

I’m sick of following my dreams. I’m just going to ask them where they’re going and hook up with them later.

E un citat bun… Mai ales pentru ceea ce simt eu acum. Sunt norocoasa, presupun. Am avut, cel putin in ultima luna, ocazia sa spun lucrul asta de cel putin 3 ori.

Prima data a fost cand mi-am inlocuit laptop-ul, a doua oara cand am devenit matusa si a treia oara cand am implinit 30 de ani.

Asta nu inseamna ca nu am si alte aspiratii, pe care nu le-am “prins” inca si care imi stau cumva pe creier…

Ce sa zic? Mi-a placut bumper-ul asta si m-am gandit ca va va placea si voua…

M

Si iata! El e micutul despre care va povesteam…

Vladut

Apropos, va rog eu mult, daca incep sa dau cu chestii din alea cheesy, gen “Votati Vladut!”, va rog eu sa imi dati in cap! Ok?

Adica, na! Ne pregatim pentru un mare viitor, dar nu stiu daca trebuie sa ne agitam de acum. Normal ca este fain sa fii popular, dar, vorba cuiva: “nu vreau sa imi vad fatzaul in tot lantul McDonalds de nu stiu unde…”

Altfel, eu mi-s linistita – astept cu nerabdare sa vad ce se va intampla in plan economic cu toata tevatura asta cu motiunea de motiune…

Numai soare!

Melania

Vorbeam vineri cu un amic de-al meu, tot consultant, cu care am colaborat foarte bine pe niste licitatii, despre un gantt in open project pe care nu reuseam sa il aduc la o marime decenta si vizibila de evaluatori…

Dintr-una intr-alta, am dat-o si pe “Care mai e viata ta?” ca tema de discutie, si el mi-a zis ca mi-a citit blogul, a vazut ca au tot dat napastele peste mine si uite asa…

Ei, ca sa vedeti ca se mai intampla si lucruri bune… ieri am devenit matusa… de baiat… Mamica e bine (va sfatuieste sa nu faceti (si ma sfatuieste sa nu fac) cezariana, ca recuperarea e criminala si vorba ceea, doar n-am omorat-o pe mama!), iar tatal este obosit si el, si foarte mandru.

Deocamdata nu postez nici o poza – nici nu am facut multe si, asa cum a zis si sorela, nu l-am nimerit intr-o zi foarte buna…

Ce sa zic? Un bebelus iti da perspectiva…  asta e o chestie pe care poate nu o aveai… asa, de unul singur in lume. Tinandu-l in brate azi, am realizat un lucru: “mi-e ingrozitor de frica!”

Frica sa nu il scap din maini, frica sa nu fac ceva rau, frica sa nu planga si asa mai departe… E ceva sa vezi o chestie mica, mica, mica, care plange cand ii e foame si cand a facut pipi si, eventual, cand vrea sa fie tinuta in brate, care tresare cand doarme, facandu-te sa te intrebi ce viseaza, care se uita direct la tine, desi nu vede decat lumini si umbre… o fiinta mica-mica, si totusi, o lume…

Ce sa zic? Eu cred ca seamana cu mine (LOL), da’ trebuie sa mai asteptam sa mai creasca sa fim siguri…

Va dati seama ca voi reincepe sa ii injur pe astia cu sistemul lor educational… Teoretic, Vladut e deja de bagat in vreo institutie de-aia educationala de-a lor…

M

Scurt – de ce ma rostogolesc pe jos de ras???

Iaka stire…

Pragul de achizitii directe ar putea fi ridicat la 50.000 euro pentru bunuri si servicii si 100.000 euro pentru lucrari

UE stie? Si daca stie, ce zice?

GENIAL!!!