Melania Coman

cel putin cu unii… Pai, da… pentru ca au ajuns actori… Ma rog, sa le fie de bine…

Iaka intr-o postare ceva mai veche, incat ma gandesc cu groaza cum de mi-a scapat. Mi-a trimis-o Vali V. acum vreun an, sa ma amuz. Recunosc ca n-am citit-o (e adresa cu messenger-ul), asa ca, saptamanile trecute, cand mi-am facut o mica mare curatenie in mail, am gasit-o si m-am umplut de spume…

Evident, postarea cu pricina, a unui oarecare Mihai Bendeac (m-am intrebat cine o fi si am intrat pe site-ul / blog-ul lui, dar nu mi-a zis absolut nimic… Cred ca e o chestie din aia la care e musai sa ai tembelizor si sa te mai si uiti la el, nu stiu…), este fara comentariile in italic.

Desi cu unele chestii sunt de acord ( se va vedea si care – nu mi-a cazut mana cand am zis ca sunt ok cu respectivele idei), pe majoritatea le-as categorisi drept rebut.

Melania

TITLU: 10 motive pentru care sistemul de invatamant nu e bun
Comentariu: Da, stim si noi asta… Mai stim si ca sunt mai mult de 10 motive…

de Mihai Bendeac

1.Pentru ca nu ne lasa in 12 ani de scoala sa ne uitam la harta! Hai recunoasteti ca ati trait vreme indelungata inoculati cu ideea ca “suntem o tara mica, saraca. ..” .
Eu m-am uitat la harta! Fratilor! Suntem mai mari decat Ungaria, Olanda , Bulgaria ,Cehia…

Comentariu: Nu stiu cu cine ai facut tu geografia… Eu am facut geografia cu D-na Stanoiu, Dumnezeu s-o odihneasca!, si harta era principalul meu cosmar de martea si vinerea, pentru ca stateam mult prea departe de ea si nu vedeam chiar tot. Mai mult, desteptule, Romania e o tara de marime medie, Olanda nu se pune, iar celelalte, ca si noi, sunt cantitati mai mult sau mai putin neglijabile in economia europeana… In 12 ani de liceu, nimeni nu a tinut AK-ul la tampla mea, in ideea de a nu ma uita pe harta lumii… Si, geniule, noi am avut harta lumii pe perete in liceu. Probabil ca intentia ta era sa cauzezi un mare hohot de ras… Pe mine m-au apucat spumele.

2.Pentru ca balada noastra nationala este despre doi ciobani care vor sa omoare al treilea cioban ca are oi mai multe mandre si cornute.  Pe cioban il anunta o mioara ca astia vor sa-l omoare si el se apuca sa dea directive despre cum sa fie inmormantat: cu fluierase la cap.

Comentariu: Dragule, dar asta nu e singura balada pe care nevinovatii de clasa a VIII-a trebuie sa o inghita… Mai e si aia cu Toma Alimos (parca de prin clasa a V-a). Da, scoala incepe promitator… Recunosc atata lucru. Pentru mine sensul baladei asteia a fost intotdeauna ca poporul nostru e way beyond the others, tocmai pentru ca nu isi pune problema mortalitatii ca un cow-boy din Vestul Salbatic. Probabil ca era preferabil ca gigel sa ii astepte cu ghioaga pregatita pe cei doi si sa ii faca varza de Bruxelles.

3.Pentru ca la scoala inca mai cautam metafore,alegorii, influente schopenhauriene etc in “Somnoroase pasarele” fara sa-si asume nimeni de atata amar de vreme sa apara in fata oamenilor si sa urle : “E o poezioara pentru copii,idiotilor!”

Comentariu: Acilea ai dreptate, partial. Lipsea c-ul din Schopenhauer.

Si ce daca tie ti se pare ca “Somnoroase pasarele” e o poezie pentru copii? Si profu’ tau de romana era fan Eminescu? Si al meu. Dar nu cred ca a insistat vreo clipa pe influentele schopenhaueriene din poezia asta… Nuuuu! El avea altele mai grele… Glossa, Luceafarul… O, da… Luceafarul… Cat am suferit eu din cauza nenorocitului aluia de Luceafar. Si Dionis… Pai, ce, draga? Eminescu a scris doar poezie? Se vad influentele schopenhaueriene si in proza…

4.Pentru ca in Scrisoarea a treia este surprinsa esenta conducatorilor acestei tari : “Eu imi apar saracia si nevoile si neamul”. Deci nu incerc sa le rezolv! LE APAR!

Comentariu: Acilea m-au apucat principalele spume… Ok, prefer sa merg pe sticla pisata decat sa citesc Eminescu, recunosc. Dar ce ai tu cu Scrisoarea a III-a? Care e, probabil, printre poeziile care au animat o generatie intreaga si au condus la dezvoltarea actuala a tarii asteia. Parerea mea! (e singura care conteaza, asa ca WHATEVER!!!) Ce s-ar fi intamplat daca niste gigei ca Eminescu ar fi stat si ar fi discutat ce dracu’ discutau ei pe vremea aia, fara sa se apuce sa cutremure neamul romanesc, recunoscut, de altfel, pentru pasivitatea sa, pentru lenea si pentru lipsa totala de actiune? Pai, iti zic eu, ne-ar fi cotropit grecii… asa ne trebuie, nu?

5.Pentru ca,desi am fost la uman si n-am avut mari tangente cu matematica, nimeni nu mi-a explicat care-i treaba cu axioma si teorema. Axioma e o teorema care nu trebuie demonstrata pentru ca e de la sine inteles ca adevarata.Dar daca eu demonstrez teoria lui Pitagora de exemplu,nu o transform in axioma?Deci aia din generatia urmatoarea nu
mai trebuie s-o demonstreze!

Comentariu: Amice, esti beat!

6.Pentru ca la romana elevii citesc comentarii in loc de carti.

Comentariu: Poate tu… Si oricum, a cui e problema?

7.Pentru ca scoala te invata sa urasti poezia.Nimeni nu citeste o poezie in scoala.Poezia e desfacuta ca o ecuatie de gradul trei din care se extrag figuri de stil,epitete, metafore, hiperbole, cacat faramitat… .Bai dobitocilor! Poezia inseamna altceva pentru fiecare dintre noi!Poezia se trece prin suflet nu prin matematica!

Comentariu: Cu tristete, aici sunt de acord…

8.Pentru ca elevii isi iau scutiri de la sport si ajung la 30 de ani niste relicve dizgratioase iar fetelor le curg suncile pe langa pantaloni.

Comentariu: Da, ti-am vazut pozele…

9.Pentru ca la istorie sau geografie te invata niste date pe care le uiti a doua zi dupa teza. ISTORIA E O POVESTE!!!!! !!! Cea mai fascinanta poveste!!! Are crime, intriga politista, dragoste, aventuri, politica, razboi, cancan etc… Iar geografia nu o poti invata decat de pe National Geographic.

Comentariu: Nu esti beat, esti prost… La modul clar… Orice tampit care zice ca geografia nu se poate invata decat de pe National Geographic e cam idiot. Adica, stai un pic… Intai zici ca profesorul de geografie nu te lasa sa te apropii de harta si dupa aia, nici 10 asertiuni mai incolo, zici ca oricum geografia nu se poate invata decat de pe NG? Cat despre istorie – cred ca macar la asta erai bun…

10.Pentru ca TOATA LUMEA studiaza gramatica limbii latine desi nu stapanesc nici gramatica limbii romane.

Comentariu: Ce frumos le spui, matale, bibicule… Zau asa! A se vedea finalul… e absolut de vise rele… Sper ca era intentionat, ca altfel ma ieu cu mainile di cap si ma duc sa il caut pe proful tau de romana…

Un proiect care mie mi se pare ok este helpdesk-ul electronic pentru alcoolici… sau mai bine zis, www.alcohelp.ro, un site destul de ok, care va spune cand si daca aveti vreo sansa sa deveniti alcoolici… asta presupunand ca nu erati deja.

Nu ii stiu pe cei care au avut ideea asta, dar mi se pare o idee per ansamblu ok. Adica… ma indoiesc ca site-ul si helpdesk-ul cu pricina ii pot ajuta cu adevarat pe cei cu problema respectiva, daca acestia din urma nu isi doresc sa scape de prietenul lor etern, alcoolul…

Cunosc oameni care beau din plictiseala… cunosc oameni care beau din singuratate… cunosc oameni care beau pentru ca le place beutura…

Mie nici nu imi place si nici nu am simtit vreo placere fantastica vreodata band… Ca orice lady, nu zic ba unui lichior bun de visine, si nici unei salate de fructe asezonate cu tot ce-i trebuie (inclusiv un shot de Angelli cherry)… Ba, cateodata, la o sarmaluta, chiar am tupeul sa ii cer tatii un strop de tuica (da’ numai un strop)… Dar ocaziile astea se numara, intr-un an, pe degetele de la maini…

Anyway, daca va e de folos, cu atat mai bine…

Melania

Postarea asta se refera la o chestie numita “Scrisoare de disponibilitate si exclusivitate” – aia care le semneaza pe diverse licitatii, stie de ce… Ce spune asta scrisoare? Iau un exemplu de la o licitatie pe asistenta tehnica, dar majoritatea sunt cam la fel:

“Subsemnatul x-ulescu, declar că sunt de acord să particip exclusiv cu ofertantul < tombilica srl> în procedura de atribuire a contractului sus menţionat. De asemenea, declar că sunt capabil şi dispus să lucrez pentru perioada menţionată, pentru poziţia pentru care a fost inclus CV-ul meu, în cazul în care oferta este stabilită câştigătoare, şi anume:

Prin această declaraţie, înţeleg că nu am dreptul să mă prezint ca expert principal cu orice alt ofertant care depune o ofertă pentru această procedură de atribuire. Sunt pe deplin conştient că, în cazul în care voi face acest lucru, voi fi exclus de la aceasta procedură de atribuire, că ofertele respective pot fi respinse, şi că pot fi exclus de la alte proceduri de atribuire şi contracte finanţate din fonduri comunitare.

De asemenea, în cazul în care această ofertă este stabilită câştigătoare, sunt conştient de faptul că, dacă nu voi fi  disponibil la data de începere a serviciilor mele din alte cauze decât  forţa majoră sau motive de sănătate dovedite cu certificat medical, pot fi exclus de la alte proceduri de atribuire şi contracte finanţate din fonduri comunitare, iar contractul încheiat poate fi declarat nul.”

Cam multe chestii nashpete in aceasta scrisoare de disponibilitate si exclusivitate… Dar nu vad nicaieri unde scrie:

- avem, in acest moment, un lunetist care asteapta sa semnati… daca nu veti semna, o sa traga!

- nu mai aveti voie sa fiti angajati in nici un alt proiect, pentru ca noi avem nevoie de voie pe intreaga perioada, sa stati la picioarele noastre si sa ne faceti masajel la talpi… nici nu aveti idee ce stresant e sa fii Autoritate Contractanta… de muncit, veti munci doar cand zice contractorul, dar in rest, masajel la talpi, da?

Ce zice un consultant strain despre chestia asta – nu vreau sa stiu ce zice un consultant roman, ca ma ia plansu’:

“You are absolutely right to propose that consultants should be paid for their time not working while being bound by this rule, but the EC should pay for it, since they made the rule, not the contractors. Thus, the EC could pay X thousand euro (say, 5) per month per KE required in the proposal to each consortium invited to tender. This money would go in its entirety (minus a token administration fee) to the consultants.”

Deci, gigelu’ vrea ca EC (Comisia Europeana – generatorul acestei aberatii), sa ii dea lui 5000 de euroi, cat el nu munceste ca a semnat o declaratie de-aia…

As vrea sa vad si eu consultantu’ roman ducandu-se la Autoritatea Contractanta X sa ii zica: “va astept cu evaluarea de 5 luni – ia faceti bine si dati-mi si mie 1000 de euroi pe luna, ca am nevasta, copii, renumeratie mica, dupa buget…”

Dincolo de obraznicia mesajului astuia – discutia se desfasoara pe linkedin, unde deja mi-am facut fffff multi “prieteni” – este o chestie mai nasoala – lipsa de responsabilitate… Cum adica? De ce sa isi asume Comisia sau Autoritatea Contractanta X faptul ca tu nu muncesti, pentru ca nu ti-ai planificat ca lumea timpul? De ce sa nu fii si tu linistit, angajat, si sa furnizezi consultanta prin firma care gireaza pentru tine? Cunosc o groaza de oameni care fac asta…

Dar, ma rog, asta e deja de domeniul se-fe-ului si nici eu nu mai am chef de nimic…

Melania

Neatza, tuturor!

Azi mi-am inceput ziua tare mishto – dupa ce am facut o exceptie majora in stilul de imbracaminte – azi mi-am luat rochie (ca, de! vorba ceea, poale lungi si minte scurta… era nevoie pentru postarea asta!), am ajuns la munca, unde toti fura shocatzi (asa le trebuie!) si m-am apucat de treaba. Intre doua chestii tehnice, sa ma distrez, citesc newsletterul de la money.ro, de unde aflu (cititi colea), care sunt facultatile care au mai multe locuri bugetate, decat cu taxa. Cum pe mine ma atrag, de obicei, curiozitatile, veti vedea intr-un loc 181 de locuri la buget si 180 cu taxa… Mama, ce diferenta!

Dupa care, atrasa fiind de un titlu de pe dreapta sau de pe stanga paginii, am intrat aici, unde citesc ca ministeriabilul Videanu s-ar descurca si cu un salariu de 1500 de lei pe luna (nu precizeaza daca net sau brut – de amorul artei o sa banuiesc ca net), cu o nevasta someroaica si cu un student in intretinere… tot de amorul artei, o sa presupun ca ea e indemnizata si ca tanarul ia bursa… Si incepe sa debiteze chestii de genul – planificarea, prioritizarea cheltuielilor si, atentie! – sa nu ne intindem mai mult decat plapuma… Ca sa zic asa, ii multumesc tare mult pentru sfaturi, mai ales in numele mamei mele, bugetara… in sanatate…

Iar dupa asta, ca sa imi completez ziua cu si mai mult soare si cu si mai multa iritare, am intrat AICI, unde ni se explica ce se va intampla, de fapt, cand planurile de impozitare progresiva a salariilor vor fi puse in aplicare… De asta data, promotorul e din opozitia sinistra, si anume dl Pontulica… Of, Doamne, ce-mi vine sa fac politica, dar, din pacate, eroul meu istorico-politic nu mai exista de prin 1476 toamna, deci cam greu…

Si, ultima chestie, pe care am citit-o ieri – si Marea Britanie a redus contributiile la pensii (singura masura constitutionala pe care putea s-o ia)… Motivul – micii intreprinzatori erau sufocati de cuantumurile acestora… Articolul spunea ca

Stau si eu si ma gandesc ca traim intr-o lume complet bolnava la cap… Sincer, imi vine sa o iau la goana pe campii, macar virtual, daca nu pot sa fac asta si fizic…

Ma gandesc cum de inca mai mocneste in noi revolta si cum de nu explodeaza naibii odata… Dar, vorba Carei, nemtii au conducatorii pe care si-i merita, si la fel si noi…

Si pe mine ma uimeste ca neuronul meu inca mai e in stare sa proceseze una-alta…

Melania

Aici citii azi, printe multe altele facute, despre ceea ce trebuie sa stii cand iti cauti un loc de munca. Si cam cat te costa asteptarea pana la noul prag de incompetenta.

Evident ca orice om isi face niste calcule in minte sau si pe hartie, atunci cand se hotaraste ca jobul lui nu mai e la fel de cald, bine platit, motivant, etc.

Citeam acolo asta:

<<“Indiferent la care din cazuri facem referire (erau mai inainte mentionate in articol), nu cred in existenta unei retete general valabile de tipul: <<Ia-ti carnetul!>>, <<Invata Excel!>> sau <<Mergi la un curs de engleza!>>. Cea mai buna pregatire este cea corelata cu job-ul urmarit. Este necesar ca persoana respectiva sa se hotarasca in primul rand care este directia pe care o va urma in continuare in cariera. Ar putea constata, de exemplu, ca este momentul unei schimbari de domeniu”, spune Anca Florea, head of research & development in cadrul grupului de firme Trend Consult.>>

Eu am carnet de conducere… De vreo 10 ani. Dar nu il folosesc. De ce?

Pai, simplu… Sunt buna la multe chestii, da’ partea de coordonare a creierului cu mainile pe volan si pe mestecaru’ cela de frana de mana, nu mi-a iesit si nu imi va iesi niciodata… Si, ca orice filozof, dupa multe incercari si erori, am decis ca plasticul cela e si el bun la ceva – si acum strange praful pe undeva, prin comoda cu carti, agende si lucruri de care poate voi avea nevoie (dar poate nu) in urmatorii cinci ani…

Invatarea excelului mi se pare super usoara – e o chestie de-aia de inveti facand… Ceea ce presupune ca iei frumos calculatorul si incepi sa te joci prin meniul de help… sau, alternativ, iei frumos o carte gen “Excel for dumb-heads” si citesti si citesti si iar mai citesti, ca sa stiti ca excelul se invata genial citind…

Invatarea unei limbi straine e o chestie minunata – pe mine ma bate gandul (serios, am si vanataile care sa o dovedeasca) sa imi dau examenul de traducator de la ministerul ala cu justitia… sau ala de cultura… nu mai stiu care…

Anyway, asa cum zice si tanti asta, nu cred ca astea sunt solutiile pentru a-ti gasi mai repede un loc de munca potrivit nivelului tau de incompetenta. Pur si simplu trebuie sa stii ce vrei si ce cauti si sa te apuci sa inveti si sa cauti in directia respectiva.

Ei, dar cu asta nu mai sunt de acord:

<<Indiferent de solutia de pregatire aleasa, cei interesati de o schimbare a locului de munca trebuie sa aiba cativa bani pusi bine, pentru ca, programele de formare profesionala pe piata locala pot depasi cu usurinta 1.000 de euro.>>

Sigur ca da… Trebuie sa pui deoparte bani pentru training, ca singur daca citesti, iti cade ceva… Yep, of course! Si musai trebe sa scrii in CV – cum a scris subsemnata – ca ai facut tznshpe mii de cursuri (eu chiar le-am facut, m-am si dus acolo si am luat si diploma de la unele si pe unele am dat si bani)… Si, daca n-ai coach, mama… sa ti-l cumperi!!!

Eu am descoperit in 2007 – un an de cotitura majora in cariera si in viata mea, o chestie foarte mishto – imediat ce am schimbat oamenii, mi-am schimbat si perspectiva asupra vietii… S-a intamplat la un curs, la Galati… prima mea iesire singura in lume, dupa facultate (la Brasov) si dupa mutatul la Bucuresti… Cand m-am intors de acolo, am constatat cu durere in suflet ca eram incredibil de nefericita si ca asta imi dauna imens sanatatii mintale si fizice. Si mi-am dat demisia… Fara cei 500-1000 de euroi pe care ni-i recomanda autorul articolului si fara a imi face planuri…

A doua chestie fantastica a fost ce s-a intamplat dupa: au inceput sa curga oportunitatile… Si eu am fost deschisa la ele… Si le-am acceptat…

Cea de-a treia chestie fantastica a fost aia cu masterul de educatie a adultilor – intotdeauna mi-a placut domeniul educatiei si, desi nu se pupa cu ce faceam eu la scarbici, am decis sa o fac si pe-asta… Si am facut-o! A fost poate cea mai iluminanta experienta academica a mea de pana acum…

Ce e si mai fantasmagoric – si asta nu e neaparat o chestie de consiliere si orientare profesionala a celor ce imi citesc blogul, cat o revelatie personala… Cu cat am invatat mai mult, cu atat mi-a fost mai usor sa invat… Nu spun” nu” nici unei oportunitati, uneori muncesc si sambata si duminica si uneori muncesc si fara bani… Nu cred ca mai am entuziasmul pe care il aveam la 25 de ani… dar compensez prin faptul ca vreau sa fac o chestie buna si de obicei, daca nu imi dau singura peste picioare, o si fac…

Asa… sfat pentru cei care vor sa isi gaseasca un nou loc de munca:

Daca vrei sa iti gasesti un nou loc de munca, intai hotaraste-te ce vrei sa faci… Apoi, cauta si iar cauta, si citeste, si du-te si vorbeste cu oameni care lucreaza in domeniu (nu iti face probleme, tuturor ne place sa vorbim despre noi insine si despre ce tari si mari suntem), si nu renunta! Iar daca mai intai ti se ofera un alt job, orice alt job, baga la 2-20 entuziasm si disponibilitate si responsabilitate si amabilitate si asa mai departe, pentru ca, vorba matusii mele din America (o tipa geniala si foarte, foarte mishto – nu pentru ca e matusa mea, ci pentru ca asa e ea!), atunci cand ti se ofera un job marunt si neimportant, atitudinea este cea care sta intre tine, unemployment si jobul ala pe care ti-l doreai…  E o poveste adevarata in spate, dar e pentru alt articol…

Melania

Citesc azi, aici, ca si ASE a renuntat la examenul de admitere…

Ce sa mai comentez? Ca mi-ar fi placut sa ma nasc in 1991, ca sa intru acum pe baza de rezultate la BAC? Sau ca, vorba cuiva, cineva le-a luat oamenilor alora bila de pe acoperis (eu, sincer, nu m-am prins care era bila cu pricina, dar asta e alta poveste)…

Deci nu mai comentez. E criza. E normal. Mai mult decat atat, suntem capitalisti – profii universitari trebuie sa manance, tinerii absolventi de liceu trebuie sa isi ia si ei o diploma, everyone is happy…

Minunat!

Melania

De ceva timp incoace postez din ce in ce mai rar.

Sincera sa fiu, nu mai am puterea sa scriu, ca subiecte am o groaza… Pur si simplu ma prosteste ceea ce se intampla in jurul meu de la o vreme incoace si asa ca prefer sa stau calma de tot si sa pastrez nivelul indoielii celor din jur cu privire la inteligenta si capacitatea mea de intelegere si de toleranta.

Citesc azi (ce-i drept, sa-mi fie rusinica, pentru ca subiectul e vechi), ca bancile vor sa preia o serie de sarcini ale organismelor cele intermediare (o-i-uri de acum incolo prin articol). Ca asa s-au uitat niscaiva oameni dashtepti si umblati, nu ca noi, astia care habar nu avem pe ce lume traim, peste gardurile cele europene, in curtile lui Patrocle si lui Cezar (n-am gasit alte personaje) si au vazut ca la ei, asa e…

Si, in marea lor competenta… care de mare ce era, nici ca se mai vedea (apai, la inaltime, mai greu cu soarele aista), si in marele lor tupeu, bancile (sau reprezentantii lor), considera ca ele ar putea sa preia neste task-uri de la gigeii si marioarele de prin o-i-uri, care munceste vitejeste pe n-25% salar si semneaza pe milioane de euroi… Asa, ne-platiti si ne-ingrijiti si uitati di tata suflarea pamanteasca si mai ales de capii tarii asteia…

Boooooon!!!

Cand se uitara dansii peste gardurile celea, oare nu se uitara si ca majoritatea bancilor care cik preluara rolurile de o-i-uri, le-au dat mai departe la… 1, 2, 3, ta-ta-ta-ta-ta-ta! firme de consultanta… ca doar nu isi vor freca functionarii cei bine platiti ai bancilor manecutele pe dosarele de finantare ale aplicantilor… nu? ce sa mai zicem de cele 4 criterii de selectie bine cunoscute sau de alte trivialitati…

Cred ca viitorul propus de mine este unul sumbru, dar hai sa exploram… Din ce “traieste” firmele de consultanta? Din scriere de proiecte si din implementare de proiecte… Si, uneori, din monitorizare si evaluare…

Da-le ocazia sa isi bage gherutele in cascaval, si iaka conflictul de interese cat casoaia lui Vlad Dracu’…

Deci… mie nu mi se pare o idee buna… Mai mult, nici lui Vladut nu i se pare o idee buna… pe bune, mi-a zis el mie, ieri, intre doua gangureli si o sticluta cu ceai: “Mela, acilea ceva miroase urat – si poti sa imi verifici scutecul, nu e de la mine!”

pe care le promovam despre noi insine…

“It’s not my job!” – Nu e treaba mea…

De cate ori ati auzit chestia asta in ultimele 2 saptamani? Hai sa zicem o luna… sa avem de unde sa alegem… Poate unele dintre aceste declaratii erau in gluma.

Scriitoarea blogului astuia – http://blogs.techrepublic.com.com/career/?p=2260&tag=nl.e101 – desi se ocupa de IT, e destul de ok… pentru o hasherista… Mie mi-au placut in mod deosebit si comentariile si de-aia vreau sa si scriu despre aceste profetii ale noastre care se indeplinesc… Dar cu ce pret?

Eu am auzit sintagma asta de cateva ori bune in ultima luna… Reactia mea este una de respingere totala a acestei propozitii – ok, poate ca nu e treaba mea, dar cineva trebuie sa o faca. De ce nu eu? Ce? Imi cade ceva?

“It’s not your job!” – Nu e treaba ta…

Asta am auzit-o si mai recent… Depinde de context – uneori e bine si frumos, alteori e clar un semn de lipsa de autoritate si responsabilitate. Deseori irosite pe altii, care nu le merita si nici nu “stie” sa le foloseasca…

Cand auzi “nu e treaba ta!”, prima senzatie e sa il iei la pumni pe cel care ti-o zice… Dupa aia te iau nervii pe propria si ilustra-ti persoana, dupa care incepi sa te obisnuiesti cu ideea… Eu am ramas la stadiul numarul 1.

Pe vremuri, cand la job aveam assistant manager, mi se spunea:  “Nu mai xeroxa tu, da-i lui X! E treaba ei!”

“Zau? Da’ ce? Mie imi cade ceva daca fac o copie?”

Dupa ce fata respectiva a plecat, raspunsul la usa, facutul cafelelor (fiti atenti, sunt draguta acum… Daca ma ofer sa va fac cafea, fugiti repede!), facutul ceaiului traditional si verde (impreuna), xeroxatul si toate celelalte s-au impartit la cei ramasi. Un best practice spune sa nu faci nimic din  ce facea ultimul om care a plecat, pentru ca ii iei automat locul si vei fi urmatorul care pleaca sau va fi concediat, in caz de necazuri in paradis… pardon! in firma…

Nu sunt de acord – poate ca nu stiu eu sa fac decat cafea care iti da automat atac de cord, dar stiu sa fac altele si mai vesele… Asa ca am un avantaj comparativ puternic – sau mai multe.

“I have never done this before!” – N-am mai facut asta niciodata…

Si?

Nu, pe bune… Si daca nu ai mai facut o copie xerox niciodata, un scan, nu ai mai pus niciodata o capsa in capsator… Ce astepti? Sa se copieze singur documentul? Sa se scaneze singur? Sa se puna singure capsele in capsator?

Sau sa vina assistant managerul sa faca asta?

Dintre toate, asta ma enerveaza cel mai tare…

Melania

PS: De ce tema asta? Si care-s profetiile?

Tema asta – pentru ca e desteapta… si mishto…

Profetiile: eu n-o sa fiu niciodata mai mult, pentru ca, in definitiv, nu vreau… imi place inflexibilitatea si lipsa de responsabilitate… si prefer mediocritatea…

Postarea de mai jos nu are nici o legatura cu persoane reale si in carne si oase – suntem pe taramuri virtuale si aici totul e posibil. Aflate fiecare in casa, vila, peshtera, vizuina, castelul vrajit sau cum vreti sa ii ziceti, in fatza calculatorului – musai notebook sau laptop, si musai cu camera video si tot felul de gadgeturi, pe care eu, nefiind IT-ista, nu vi le pot enumera… Despre cum ar arata mamitza, mamitzica si mam-mare in secolul TIC si de ce urasc eu vulgaritatea:

Ora pranzului in living la Mamitzik, o (tanara?) mamica de numai 30 si un pic de primaveri:

Mamitzik: “mamitzo, nu shtiu ce sa ma mai fak cu asta… n-a mankat nimic azi, cred ca e bolnav”

(Asta, recte Gulitza modern, sta la laptopul celalalt si se joaca Warcraft de la ora 7:30, cand a facut ochi. E un mic ingeras, la vreo 5 anishori, supraponderal si extrem de nervos. Acum ii omoara pentru a n-shpea oara pe nishte amaratzi si sare sangele pe ecran intr-o fericire. Auzind ca se vorbeste despre ilustra sa persoana, copilul scoate niste sunete de neinteles si isi continua macelul)

Mamitza: “ia, da asa camera sa il vad si eu… vai, mititelul… trebuie sa ii dai ceva de mancare…”

Mamitzik: “m-a innebunit, tu… nu vrea decat fast-fud-uri… ar trebui sa ii dau si eu ceva mai sanatos, acolo”

(Subnutritul striga in gura mare: “vreau mec! mec! mec! si apoi continua sa omoare nevinovati pe acolo)

Mamitza: “ce-ai, fta? eshti proasta? ia-i copilului un hamburgher, nu vezi ca-i ies ochii din cap de foame?”

(convinsa de intzelepciunea celor mai in varsta decat ea, Mamitzik cedeaza)

Mamitzik: “Shezi mumos, mama! se duce mama acum sa itzi ia un happy meal…”

(Cand sa se ridice, intra pe mess si Mam-mare, care traieste, evident, intr-o si mai intunecata si ultra-impopotonata scorbura… pardon, viloaie)

Mam-mare: “ce faceti, fetelor? haidetzi sa facem o conferintza”

(conferinta???)

Mamitza: “of, lasa-ne, tu… asta micu’ n-a mancat nimik azi… sufletelul mic… uite cum ii ies oasele… si nebuna asta nu vrea sa se duca sa ii ia un happy meal! o nimik toata… of, dak nu e mamitza acolo sa aiba grija de baiat!!!”

Mam-mare: “care asta micu, fa? tu nu il vezi cat e? ma da jos, nu alta!”

(Cand sa zici ca a aparut vocea ratiuni… asa, vulgara, cum e ea…)

Mam-mare: “ce happy meal! ia-i draga, un big mec d-ala… ce? asta e copil de happy meal?”

(Mititelul urla ca vrea jucarie…)

Mamitzik: ‘vedeti? vedeti ce trebuie sa sufar eu in fiecare zi? of, sunt depasita… nu mai pot… ma duc sa ii iau si happy meal si big mec… si o sa imi iau si eu o salata… nu mai am chef de nimik”

Mamitza: “asha sa faci… ia-l si pe el sa ia un pic de aer… e cam incercanat… gata! I’m out!”

Mam-mare: “si eu… vin fetele la mine sa jucam un popa-prostu’… te-am lasat”

(si lasata a fost… Mamitzik isi dezlipeste cu greutate odrasla de laptop – forcepsul si cu diversele instrumente aflate la indemana, printre care si cantitati industriale de bombonele si ciocolatele servesc fie mituirii copilului sa lase dracului calculatorul, fie fortarii lui, oricum, efectul e acelasi…)

Discutia continua, de data asta intre mama, care este depasita si copilul, care stie exact ce butoane sa apese…

Mamitzik: “hai, Gulitza, sa te duca mama la o plimbare… sa-ti ia un mec”

Gulitza: “nu! eu vreau sa ma joc… uite, vezi, i-am omorat si pe astia…”

Mamitzik: “hai, mami, in parc. mergem sa il vedem pe x, y, z… stii ce mult iti place sa te joci cu ei…”

Gulitza: “ma enerveaza. sunt niste ageamii… auzi, nu-i lasa mamele lor sa stea la calculator mai mult de o ora…”

(Mamitzik incepe sa creada ca mamele astea au, pe undeva, oaresice urma de dreptate…)

Mamitzik: “haide, mama! te imbraca mama frumos…”

(NOTA: Cuvantul autoarei: n-am priceput niciodata de ce mamele insista sa isi imbrace plozii – mai ales pe cei de sex masculin… singuri se descurca muuuuuult mai bine, exceptand, evident, momentele cand isi pun sosete negre la pantofi sport albi… dar si eu patesc asta, asa ca nu mai comentam…)

Gulitza: “nu si nu si nu si nu!!!”

(NOTA: Cuvantul autoarei: asta e momentul la care eu il dezmosteneam… evident, nu cred ca as ajunge la un astfel de moment, pentru ca eu nu mi-as lasa copilu’ la tembelizor si nici la calculator)

Mamitzik (intr-un acces de autoritate): “imbraca-te singur! mergem!”

Surprins, copilul se duce in camera lui sa se imbrace. Mamitzik isi pune tzoalele de firma, ochelarii ultimul tzipat, isi ia cheile de la masina (parcul e la 10 minute distanta de mers pe jos, dar nu face sa isi omoare tocurile) si isi cheama odorul, care, culmea! vine fara sa comenteze…

In parc…

Gulitza trage de codite toata populatia feminina, ii bate pe toti copiii mai mici decat el si are tupeu chiar si la unii mai mari (nici nu e greu…) si reuseste sa irite cel putin 3 bunicute, in vreme ce mamica lui se relaxeaza (oare?) pe o banca, tipand din cand in cand dupa el:

“Gulitza! nu, mama! nu ai voie acolo!”

“Gulitza! nu mai lovi baietelul cu lopatica! lasa-l in pace!”

“Gulitza! Gulitza! Gulitza!”

Un nene binevoitor se apropie de mamica si o felicita pentru copilul ei atat de energic. Cu tact, incearca sa aduca vorba despre greutatea lui, precum si despre evidenta lipsa a celor 5 ani de acasa (pana acum)… Mamitzik i-o taie scurt:

“lasa-ma, dom’le, copilul meu n-o sa creasca un comunist asa ca tine!”

Indignata, Mamitzik se duce sa isi ia copilul si sa il duca acasa, unde il asteapta unicul sau prieten, laptopul cu jocuri sangeroase…

“hai, Gulitza al lui mama, sa mergem acasa, sa te joci”

Gulitza, fascinat de coditele unei fetite, ii urla in treacat: “nu vreau! mai stam!”

Mamitzik, iritata, incearca sa il forteze sa o lase pe copila in pace. La stilul in care trage Gulitza de codite, copchila cu pricina s-ar putea sa cam ramana cheala…

In fine, reuseste sa il convinga sa dea drumul copilei si il trage viguros dupa ea.

“proasto! lasa-ma sa ma joc! proasto ce esti!”

****************************

Sigur, as mai putea continua si cu rostogolitul pe jos, cu urlatul si cu o multime de alte manifestari inumane si nepotrivite unei varste asa de frumoase…

Din pacate, este soarta multor copii din zilele noastre. Din pacate, cand vad asa ceva, ma gandesc ce bine era daca parintii (ca vina a lor e, nu a copilului) ar fi fost sterilizati in momentul in care s-au casatorit.

Asa cum spuneam intr-o postare anterioara, e o diferenta intre a fi nesimtit si a fi asertiv. E o mare diferenta intre a fi rautacios si a iti sustine dreptul teritorial pe locul de joaca (si eu faceam asta si am tras destul de multe fetite de codite si am batut destul de multi baietei, ba am mai si zgariat-o pe educatoare pe decolteu)… Si, evident, a-ti arata proasta crestere este un lucru extraordinar de neplacut… mai ales pentru parintii din dotare…

Eu mi-am luat cate o papara ori de cate ori am comis cate o chestie din asta:

- cand nu voiam sa mananc ce mi se punea in farfurie, trebuia sa astept cina… sau, eventual, micul dejun de a doua zi. Dupa cate un post negru auto-impus, mancam si mere cretesti. Aveam un mar din asta in gradina…

- daca bateam pe careva, nu mai aveam voie afara pana nu incepeam sa ma comport omeneste… din fericire, nu am batut pe altii (prea mult) si oricum mie imi placea sa citesc, la fereastra…

- daca vorbeam urat cu ai mei… bai, deci mama ma lipea… v-o spun cu mana pe inima, desi ea neaga chestia asta

Ma mir ca cei mai multi parinti nu isi dau seama ca educatia incepe si se termina in familie.

Cik eu sunt o persoana foarte sociabila (n-as zice, da’ probabil ca e doar Geamanul cel rau si extrovert, a.k.a. Dracusorul), deci asta inseamna ca intru usor in vorba si, de obicei, par a ma imprieteni usor… Nu pornesc cu asteptari majore de la cei din jur, pe principiul “daca e sa fiu impresionata, mai bine sa fiu impresionata in mod placut, decat sa ma duc sa-mi trag palme in oglinda ca am fost dezamagita”…

Ei… si pe principiul asta, si fiind foarte sociabila de felul meu (blushing), am o multime de prietene, care mai de care mai… speciale, ca nu pot sa zic altfel, de la narcisista psihopata inteligenta (in gura careia chiar nu vreti sa ajungeti), la narcisista potential isterica, ne-psihopata (desi usor fixista) si nu foarte inteligenta, la echilibrata rationala de iti vine sa ii dai cu ceva in cap ca are dreptate tot timpul, la potentiala casnica dragalasa (never, ever), la expata (sau emigranta) sarcastica si hotarata, la mamica dedicata, la afacerista cu accent moldovenesc si cu suflet de artist, la femeia-minune mama, sotie, scriitoare si expert in vanzari, la functionarele publice semi-modeline si pretentioase, la inimoasa inimoaselor si tot asa…

Eu probabil ma pot incadra la categoria “prietene cu joburi ciudate, despre care oricat as vorbi nu inteleg nimic, dar Doamne ce bine suna!”… Ceva de genul asta…

Deci… company you keep…

Daca vrei sa fii bogat, frumos, destept si de succes, trebuie sa te inconjori de oameni bogati, frumosi, destepti si de succes…

Eu bogata n-o sa fiu niciodata, deci pe-astea o putem sterge de pe lista…

Frumoasa – cred ca mai mult de atat chiar nu e indicat…

Desteapta – bai, I’m still working on it… Baza fundamentului exista, da’ azi am zis cel putin 3 prostii pana la ora 12:00, deci pana nu ajungem la una singura, consideram ca mai avem de lucru…

De succes??? Ce inseamna succesul?

Pentru mamica dedicata, sa aiba copii sanatosi si sa aiba ce sa le puna pe masa.

Pentru narcisiste – hai, bai, fiti seriosi! Totul e un succes!!! Numa’ sa fie careva acolo sa le bata frumos pe umar… Daca nu, se bat singure… Pe umar…

Pentru potentiala casnica dragalasa (never ever) – sa isi vada casuta oglinda si sa aiba un job nesolicitant, de la 9 la 5…

Pentru expata sarcastica, sa ii iasa pasentele pe unde ii lucesc acum ochisorii…

Pentru echilibrata rationala – sa aiba dreptate… Nu chiar, dar fiind echilibrata si rationala, iti va spune “totul e desertaciune” si te va linisti…

Pentru inimoasa inimoaselor… (pe bune, chiar am o amica pe care nu stiu cum altfel s-o descriu… ei i se pare ca sunt persecutata de toti cei din jur si o ador pentru chestia asta – ea e ancora mea pentru capitolele de odihna si tratament, pe care le ignor total), succesul e sa ma convinga ca am nevoie de o zi de relache.

Prietenele mele nu-s toate bogate, nu-s toate modeline, nu-s toate de succes, insa toate sunt destepte in felul lor unic.

Am crezut si cred in continuare ca trebuie sa te inconjori de oameni care te apreciaza si te iubesc asa cum esti – nu mai slaba, cu sanii mai mari, cu tzoale de firma, cu masini de fitze, cu conturi babane, cu intrare in Bamboo si cu mai stiu eu ce alte “calitati”…

De asemenea, trebuie sa ai in jurul tau oameni care sa te sprijine macar cu un umar de rezerva (pentru bocetul anual), cu o vorba buna (sau cu o remarca acida), si cu o gluma…

Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai langa tine oameni care sa iti spuna: “tu sa nu poti face asta? fugi iute si intra la maraton! sigur poti!”

Oameni care te ridica, si carora nu le e frica de succesul tau…

Iar daca reusesti sa faci asta, tu cititorule… Pai ai noroc! Ai mare noroc! Si tu, la randul tau, trebuie sa te comporti ca atare si nu sa stai sa astepti ca Natafleata, ca numai prietenii tai sa presteze…

Intr-un fel sau altul, suntem, intr-adevar, definiti de cei cu care ne afisam… Dar daca ei nu corespund in celelalte cercuri in care te invarti (cum e cazul meu)? Pai, va zic cum am rezolvat eu problema… Mi-am pastrat prietenii adevarati si i-am tratat cu fix partea care trebuie (dorsala, precizeaza Dracusorul) pe ceilalti – acceptarea si deschiderea mintii sunt doua lucruri pe care le apreciez la oameni – nu le ai, sanatate!

Inchei cu o mica parabola – inimoasa inimoaselor e o tipa la vreo 40 si un pic de ani, care a fost assistant manager la unul dintre joburile pe care le-am avut… Ne-am inteles bine din prima, pentru ca e  gagica foarte sufletista… Dar are o limba ascutita… si otravita… daca se musca, atata ii trebuie! Si are o intuitie de zile mari si un bun-simt pe masura… Are scoala omului simplu, care munceste de foarte tanar si nu a obtinut nimic pe ochi frumosi. E loiala pana la Dumnezeu si nu poate sa accepte nesimtirea altora… i se pare ceva de neconceput! Si este singura persoana pe care o cunosc la care apelativul “fata!” suna super ok… Nu am prea avea nimic in comun, si totusi, e persoana pe care am sunat-o intr-o zi sa ma tina de vorba pana ajung acasa, dupa o noapte nedormita la serviciu (nu pe mama, nici pe altcineva), pentru ca m-a lasat sa vorbesc o juma’ de ora sa nu adorm in autobuz. E persoana la casatoria careia m-am dus cu placere (in caz ca nu stiati, eu urasc casatoriile – in familie n-a mai ramas decat una la care sa ma duc – A MEA, ca verii mei sunt prea mici)… Si e unul dintre putinii oameni pe care stiu ca ma pot baza pentru o pizza si pentru o prajitura! Ei, da… am zis-o! E o mare calitate…

Deci company you keep? Poa’ sa fie si Saddam, daca te simti bine in preajma persoanei asteia…

Honor your friends!

Melania