Melania Coman

Buna seara, tuturor!

De ceva vreme am iesit din blogroll-ul finantare.ro, pentru doua motive: primul e ca n-am mai avut de cine sa ma “iau” – ghidul de Conditii Generale pe 2011 al onor AM POSDRU (salutari cu drag celor care monitorizeaza presa, va pup si va multumesc din suflet ca ma cititi si pe mine!) a fost foarte ok, l-am citit de 3 ori si n-am gasit nici un loc unde sa ma ia cu nervi ca sa ma pun pe comentat, la tembelizor nu ma mai uit de niste ani buni, iar viata mea pe baricadele consultantei ajunsese atat de anosta ca nu aveam ce povesti.

Cel de-al doilea motiv e personal si il pot sumariza intr-un singur cuvant: identitate. Nu stiu cati dintre cititorii mei au observat ca in ultima vreme am scris mai mult despre lucruri de suflet si de inima albastra, decat despre educatie, management de proiect  sau ACB. In lumea asta ciudata, m-am regasit. Vreau sa va multumesc tuturor celor care ati citit pana aici, pentru ca de aici incolo urmeaza partea mai amuzanta.

Citesc pe avocatnet.ro (AICI) ca posturile de televiziune si radio generaliste sunt obligate sa difuzeze 120 de minute de emisiuni culturale si educative in alt interval orar decat 1:00-7:00 (banuiesc ca am). Si titlul e simpatic: “sunteti de acord?”

No, daca ma intrebati pe mine personal, eu nu sunt de acord. Si nu sunt de acord din 2 motive:

1. libertatea de exprimare, libertatea in general si toate celelalte porcarii de acest gen a persoanelor juridice de drept privat, care poate mai si platesc taxe la stat…

2. daca ii obligati, incalcati romanitatea neamului nostru… Nu acu’ vreo mie si ceva de ani, chiar doua, era un gagiu pe la Roma cea antica pe care il lovise zeita intelepciunii cu o idee numita <<paine si circ>>? Pai cum sa impiedicati onoratele tembeliziuni private sa nu mai dea circ multimii? Cum sa scoateti natia asta din letargia in care a intrat de vreo 20 de ani, de cand s-a tot liberalizat expresia? De ce sa ii ametim de cap pe tugulani si sa nu ii lasam sa traiasca in inertia lor zilnica?

Deci… eu sunt impotriva. Ma opun!

De ce?

Lasand la o parte bascalia, eu consider ca este obligatia morala a fiecarui om sa se educe, iar daca educatia nu ii este oferita – ba mai mult, cum este cazul romanesc, ii este refuzata in mod sistematic, de un sistem cretin in care profesorii au salarii mai mici decat ale soferilor parlamentarilor, iar parintii traiesc cu ideea ca “merge si asa”, copiii fiind victimele colaterale nevinovate (pana la 12- 14 ani), omul are posibilitatea si obligatia de a o cauta singur.

Daca vrea emisiuni culturale si educative, romanul le va cere. Din ceea ce am vazut in ultimii 20 de ani, romanul are exact ceea ce si-a dorit.

Va pup cu drag si va doresc un sfarsit de saptamana frumos!

Melania

Scaunul era plin de pungi si pungute. Ei stateau frumos la masa – mama, tatal si un pusti.

Asa incepe povestea mea.

Nu mai stiu cum am ajuns acolo, cert e ca era singurul scaun nefolosit de o fiinta umana. Prietena mea isi gasise deja un scaun, de asemenea acoperit initial de diverse obiecte care nu aveau ce cauta pe un scaun.

M-am apropiat destul de jenata si i-am intrebat daca nu se pot lipsi de acel scaun. Ea s-a uitat la mine de parca aveam doua capete. Nu m-am miscat – mi s-a parut o tampenie sa stai cu un scaun plin de pungi, in timp ce alti oameni stau in picioare. El s-a simtit si mi-a dat scaunul lui. Cred ca m-am inrosit si i-am spus ca nu doream sa ii provoc un astfel de inconvenient. Mi-a adus scaunul la masa si i-am multumit.

In timp ce acel scaun statea plin de pungi si pungute, el statea in picioare.

Ce mishto trebuie sa fie casnicia in care sotul este mai putin important decat cumparaturile pe care ti le-ai facut in mall!

Dupa un an, vreau sa ma rog asa:

“Doamne, fa ca finantare.ro sa creasca si sa infloreasca si peste 20 de ani, dar eu sa nu ajung la postarea cu titlul cartii de Dumas!”

Acum vreo cateva luni, va povesteam cu drag si spor cum m-am apucat eu de dieta… Cu poze…

Si ma laudam cu rezultatele intermediare aici.

A trecut un an de atunci si cred ca am slabit in jur de cateva sute de kilograme… Pe bune! Nu ca ma laud, dar pentru fiecare data cand am zis: “Vreau sa slabesc X kile!” sau “Vreau sa mai slabesc inca Y kile!”, ele se tot aduna… si se aduna…

Vestea buna e ca sunt sanatoasa, incap in blugii de la 25 de ani, am dat o groaza de centimetri de pe mine, dar inca sunt certata rau de tot cu cantarul…

Ce as fi vrut sa stiu sau sa fie altfel in anul asta care a trecut?

- as fi vrut sa stiu mai multe lucruri despre creierul uman si despre unde incepe, de fapt, slabitul

- as fi vrut sa stiu mai multe despre chestiile pe care le ingurgitam intr-o fericire, crezand ca ele ne satura si sunt bune… Surpriza! Nu sunt!

- as fi vrut sa nu mi se mai spuna in continuu ca n-am vointa… cand incerci sa slabesti si te chinui cu dieta, cu ore, cu grame, cu restrictii, cu nu aia si nu ailalta, iti vine sa rupi din ala care iti zice ca nu ai vointa…

- as fi vrut ca stresul sa fie un nivel mai jos si relaxarea doua nivele mai sus

- as fi vrut sa gasesc forta sa spun ca nu pot face asta singura… cand ai pe cineva alaturi, care a trecut – sau trece – prin chestia asta, e mult mai usor…

- as fi vrut sa imi fi stabilit obiective realiste si sa nu fi cazut in capcana de marketing: “7 kile/luna”… da, e posibil, dar trebuie sa fii someroaica pentru a atinge aceasta performanta… Cineva ar fi trebuit sa imi spuna sa las dracului jobul, ca dupa 3 luni o sa ma pot marita cu orice milionar in dolari sau euro, fara probleme… Evident, nimeni nu mi-a spus asta, deci sunt, in continuare, certata cu cantarul…

- as fi vrut sa am relatii mai bune si mai constructive cu oamenii din jurul meu – foamea te face bitchy…

Ultimul – si poate cel mai important lucru pe care vreau sa il mai spun legat de acest proiect (care continua) – este ca ca totul se leaga de ceea ce gandim, iar ceea ce gandim dicteaza ceea ce facem pentru noi insine – ne dicteaza deciziile si alegerile – bune sau rele – legate de mancare…

Proiectul asta continua – nu ma voi omori ca sa ma impac cu cantarul – nici nu pot, pentru ca n-am fost in viata mea in stare sa imi induc stari fiziologice utilizate in bulimie sau anorexie, dar acum stiu ca am preluat controlul si ca nu vointa si nu dieta sau sportul vor fi factorii primordiali in slabit, ci modul meu de gandire.

Psiho-mumu… O, da! Cu galeata!

Melania

Citesc azi doua chestii care m-au amuzat.

AICI, fonduri-structurale ne informeaza despre stadiul absorbtiei la 30.09.2011. Cica nu s-ar fi modificat nici macar cu un procent in plus. Ca sa citez si eu pe  cei care scriu rubrica de gossip de pe omg.yahoo.com, “What were you thinking?”

Cum era sa salte absorbtia pana la ceruri din august pana in septembrie 2011? Whatever…

Si celalalt articol – uite-l AICI – ne povesteste despre calendarul lansarilor de propuneri de proiecte de prin toate ame-urile adunate…

Ce ma frapeaza pe mine e ca AMPOSDRU are 3 cereri programate pentru octombrie… Intrebare: cand ati scos Ghidul Solicitantului – Conditii Generale 2011? Sau nu e necesar?

Ne descurcam cu cel din 2010? Sigur nu e nevoie sa revizuim oaresice lucruri, ca de ex. niveluri salariale, subcontractari si alte asemenea? Si daca tot suntem la capitolul asta, pot sa va rog si eu ceva? Puneti niste cerinte de Doamne ajuta, gen capacitate financiara si operationala si tehnica, si ce mai vrea sufletul vostru, da’ scrieti cu manuta voastra si descrierea exacta a ceea ce inseamna chestiile alea…

Si mai adaugati si vreo 10000 de caractere la management de proiect, ca sa va poata descrie orisicine cum si cu cine va face management de proiect.

Zic asta pentru ca nu am apucat sa imi vars toata frustrarea cauzata de tanti aia cu coalitia ei de oengeuri, care m-a iritat ingrozitor: cucoana, mie personal chiar mi se scarbeste de pi-ar-ul si lobby-ul tau – in afara de un comunicat de presa comun cu AMPOSDRU, ce ai rezolvat? Nimic!

Dar atata timp cat aia care vad chestia aia zic: “Mama, ce mishto! Ce i-am pus pe astia la respect!”, ce mai conteaza?

NOTA:

Stiu ca 2.3. era programat de acum un an, vara-toamna, deci s-ar putea merge pe GS-CG 2010. Dar totusi!!! Mai e un pic si intram in 2012. Ce naiba?

Neatza, tuturor!

Da, sunt constienta de ora la care scriu…

Cazui azi pe ganduri si slava Domnului, am scapat fara sa imi rup un picior sau mai rau, ca am cetit pe nu stiu unde ca pe 7 se mai lanseaza un apel de propuneri de proiecte pe POSDRU.

Si ma gandeam ca singura chestie sigura este ca nu putem fi siguri de nimic… mai ales cand e vorba despre implementare.

Am un articol de pe fonduri-structurale pastrat la bookmarks, pe care nu ma duc sa il reiau ca sa ma umplu iar de spume… In acel articol se povestea de minunata intalnire AMPOSDRU + Coalitia oengeurilor, soldata cu comunicat de presa comun si 0 rezultate palpabile si urmat, la vreo 2 saptamani, de o clarificare privind modul cum se va lua prefinantarea inapoi de la privilegiatii primei schimbari a regulilor jocului cu privire la prefinantare…

Deci… cum ziceam, ceea ce stim sigur este ca regulile jocului sunt facute sa fie schimbate.

Distractie placuta tuturor si o seara minunata!

Melania

Buna ziua tuturor!

Azi m-am gandit sa abordez un aspect al resurselor umane pe care majoritatea oamenilor il ignora, pana cand e prea tarziu. Ba, s-ar putea sa fie chiar doua subiecte, da’ sa nu ma apuc sa pun carul inaintea boilor…

Sa zicem ca avem o echipa de oameni foarte diferiti, ca structura psihica si culturala, dar si ca experienta si calificari, care lucreaza destul de independent, sub coordonarea unei persoane foarte bine pregatite si de o calitate umana deosebita.

Sa zicem, de asemenea, ca dintre acesti oameni, unii sunt mai expansivi si deschisi, iar altii sunt mai tacuti si mai introvertiti.

Si sa zicem, de dragul studiului de caz pe care incerc sa il construiesc, ca acesti oameni au, o data la un milion de ani, de rezolvat o problema in comun.

Oricum, fiind un studiu de caz, o sa adaug ca oamenii astia se intalnesc o data pe saptamana, la inceputul saptamanii, si discuta despre ce si-au planificat, prezinta ce au facut cu o saptamana in urma, solicita informatii si sugestii de la colegi… toata gama de chestii colaborative si implicand comunicare, lucruri care mie imi plac foarte mult.

Ocazional, exista cate o persoana care se pune pe picioarele dindarat si spune: “asta nu e ok”… Si atunci apar mici discutii – sau mari discutii – depinde de cat de multe sunt in joc, pornind de la afirmatia respectiva. Sa zicem ca persoana respectiva are si dreptate – dupa consultarea unor bune practici, a bunului simt sau a unor baze legale.

Ego management – ceea ce mie mi se pare cel mai dificil lucru in proiecte si in orice fel de organizatie, e o mare bataie de cap.

Sper ca sunteti de acord cu mine ca exista mai multe cai de a face lucrurile: exista calea cea mai scurta, cea etica, cea normala, cea riscanta, cea legala, cea neortodoxa, dar totul se reduce la calea mea de a face lucrurile, sau calea celuilalt / celorlalti de a face lucrurile. Nu m-am gandit eu la asta, ci unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si nu era vorba despre modul de a face lucrurile, ci de motivele pentru care facem anumite lucruri.

In momentul in care apar tensiuni si discutii – si de obicei e ca un accident de masina: nu te poti abtine sa nu te uiti, desi iti e absolut groaza – eu am descoperit ca, de multe ori, eu sunt problema. Si, probabil, daca v-ati gasit vreodata intr-o situatie de conflict, si voi sunteti problema.

“Chiar daca am dreptate?”, ma veti intreba… Si va voi raspunde ca DA! Tata mi-a zis odata ca am doua optiuni in viata: sa fiu fericita sau sa am dreptate.

Situatia despre care va vorbesc este inspirata dintr-o experienta a mea de acum 5-6 ani. Nu pot sa spun ca a fost o experienta neplacuta, pentru ca, in ciuda faptului ca am fost foarte bolnava in perioada aia, am reusit sa si invat foarte multe si sa trec de la un nivel de gandire provincial (sau provensal, ca sa il parafrazez pe unul dintre criticii mei) la un nivel de gandire cat de realist se poate.

Ce mi-a placut la aceasta experienta:

- comunicarea cu colegii mei, faptul ca impartaseam cu totii ceea ce stiam, faptul ca se solicita si se acorda sprijin, desi fiecare avea un grad suficient de mare de independenta

- faptul ca fiecare era, pe domeniul sau, un fel de expert, iar parerea sa era intotdeauna luata in considerare

- faptul ca puteai face totul, de la partea foarte specifica, la coperti, copii si legarea documentelor

- faptul ca aveai acces la informatii din toate domeniile, desi nu ti se solicita sa fii multifunctional – fiecare dintre noi avea maxim doua domenii majore de competenta si unul sau doua minore, pentru cand lipsea cel care se ocupa de respectivele probleme

Sedinta de luni dimineata este singurul lucru care imi lipseste inca, dupa atatia ani. Si este singurul lucru de care imi e dor din organizatia cu pricina. Eram la fel de compatibila cu a lor cultura organizationala, cum e baba cu stampila primariei.

Stai asa… ca am deviat de la ambele subiecte pentru ca mi-e mie dor de sedinta de luni…

Deci – ego management… TU ESTI INTOTDEAUNA PROBLEMA! Daca tinem minte chestia asta, nu vom mai avea niciodata probleme… De ce? Pentru ca tu ai calea ta, iar ceilalti au calea lor… Iar daca nu e totul sub controlul tau, sugerez cu foarte mare prietenie: “Let it go, let it go!”

Cand aveti de ales intre a avea dreptate si a fi fericiti, alegeti a doua varianta – va va scuti de mers la doctor, de regim ca sa isi revina colesterolul si glicemia la niste niveluri cat de cat decente, de ulcer si de alte chestii vesele. Daca sunteti ca mine, probabil ca nu va veti putea abtine si va veti spune parerea… Este tot ce puteti face, iar daca tot o faceti, nu fiti ironici! Si daca nu puteti sa nu fiti ironici, macar referiti-va la situatie, nu la o persoana! Iar daca in ciuda faptului ca v-ati adresat unei situatii, persoana din fata voastra a inceput sa planga, nu e cazul sa mergeti sa va cautati, ca nu e nimic in neregula cu voi…Nici macar nu trebuie sa va simtiti vinovati – problema nu e la voi…

Parerea mea despre cum trebuie condusa o echipa e foarte simpla: gestioneaza emotiile si ego-urile colegilor si fa-i sa se intalneasca cat mai des, ca sa invete naibii sa asculte si sa se asculte (si pe ei si pe altii), pentru ca, daca ii tii pe oameni in intuneric nu vei avea decat sansa de a orbecai inutil si de a pierde oportunitati.

Parerea mea…

Probabil va intrebati cum de mi-am dat seama… Nu, Vlad inca nu merge la scoala, desi doctorita de familie i-a dat, la un moment dat, o reteta pe care scrisese ca e student…

Urmeaza un alt articol din ciclul “explozie de neuroni” si “de ce nu se misca Romanica de unde este”, pentru ca a inceput scoala si eminentele circula nestingherite cu troleul, autobuzul si celelalte mijloace de transport in comun…

Luni, in fix prima zi de scoala, doua tinere eminente de sex feminin isi exprimau foarte, foarte vocal parerile despre: iPhone-uri, bani si baieti, parand a nu baga de seama ca, langa ele, doi baieti cat se poate de normali (adica nu pareau inruditi nici cu Iri si nici cu Jiji), au trecut prin toate culorile curcubeului, si prin toate fazele de greata.

Azi… marti… alte eminente… tot de sex feminin, care mi-au furnizat urmatoarele perle:

“Ai citit, fata, ce ti-am trimis?”

“Da, fata, da’ era in versuri…”

“Taci, fata, ca esti proasta! Era o poezie!”

Pe bune? Zau asa, nu mi-am dat seama, ca era in versuri… Dar, daca zici tu…

A doua, iarasi foarte draguta:

“Ce ma enerveaza astia cu poeziile lor… Adica, daca tot trebuie sa citim, prefer sa-mi dea romane!”

Sigur ca da… uite-acum… Adica, daca tot trebuie sa cititi – da’, Doamne iarta-ma, ce alta treaba aveti? Ca doar nu mergeti la munca de dimineata pana noaptea?

Si a treia… simpatica foc. Cred ca vorbeau despre lecturile de vacanta, una dintre acestea fiind Ion… Dupa ce ii povesteste toata intriga, asa cum fusese vazuta in film, interlocutoarea ii spune: “Si pentru asta i-au trebuit 400 de pagini?”

Ai nostri tineri nici nu trebuie sa mearga la Paris ca sa se intoarca vaci… pentru ca inca nu au trecut de stadiul de vitei…

Ma gandesc serios sa nu mai iau troleul, dar nu cred ca in alte mijloace de transport discutiile vor fi mai elevate.

Melania

Neatza, tuturor!

Ieri am luat un microbuz catre Bucuresti, la o ora indecent de matinala, chiar si pentru mine (6:15).

Intrucat soferul nu se astepta ca multi clienti, respectiv 15 sau 18, sa apara la ora aceea, ne-a spus sa lasam bagajele pe interval. Un om cu multa initiativa si-a pus bagajul pe un scaun si s-a dus sa se faca comod. In alt scaun.

Cum planul de acasa nu se aseamana cu ce se intampla pe drum, microbuzul cu pricina a inceput sa se umple. Secretul e urmatorul – eram eu acolo. Mie mi se intampla intotdeauna chestiile cele mai interesante, in urma carora mama si tata nu mai pot sa isi arate fata prin oras / sat pana nu uita lumea.

Tipa care s-a asezat langa mine plecase cu juma’ de  casa si nu putea sa isi lase ditamai valiza pe interval. Ca o deranja. Asa ca si-a pus valiza si borsetuta langa bagajul celeilalte eminente. Si s-a re-asezat langa mine, ignorand faptul ca ma sufocam de indignare.

Urca o tanti. Se uita si ea dupa un loc, il vede in spatele masinii, se duce acolo. Ma uit in spate, mai era un loc langa un tanar si unul in fata de tot, dar tot cu bagaje pe el. Si atunci se urca un tanar cu mama lui. Mergeau la Bucuresti. Zic si eu ca ar fi vrut sa stea jos, eventual impreuna. Ma uit in stanga, nimic. Ma uit in dreapta, nimic. Toti calatorii se uitau in orice directie, mai putin la cei doi oameni care platisera bilet intreg si acum stateau in picioare.

Si, inainte sa pot sa ma opresc, imi iese perla:

“Domnule sofer, mare pacat ca cineva si-a uitat bagajul aici!”

Soferul zice: “Ce bagaj, doamna? Unde?”

Eu, de colo: “Aici, pe bancheta!”

Se intoarce spre mine o blonda bine trecuta de vreo 50 de ani, insa cu fitze. Of, Doamne, unii oameni n-ar trebui sa iasa nemachiati din casa la 6 dimineata! Imi zambeste si zice: “e al meu… nu e uitat!”

Lasand la o parte faptul ca era s-o pleznesc, m-am abtinut si am zis: “Ok, si nu-l luati de aici? Si oamenii astia au platit un bilet. Daca vreti sa va tineti bagajul pe bancheta mai platiti un bilet si se rezolva!”

Ma rog, dupa ce au sarit la mine cam toti cei care se simteau cu musca pe caciula, si le-am zis in termeni foarte politicosi ca sunt niste nesimtiti, m-am enervat si mai tare si nu m-am lasat. Cred ca orice alt om ar fi renuntat, ar fi zis, “lasa, frate… daca vor sa stea jos, sa isi bata capul!” Dar acum stiam ca am dreptate si stiam ca oricum am comis-o, le-am spus frumos si argumentat: “dragilor, asta e unul dintre motivele pentru care Romanica e in rahat. Daca nici noi, intr-un spatiu atat de restrans, nu suntem in stare sa actionam ca niste oameni educati si cu bun simt, atunci ce sa mai zici de o tara intreaga?”

Lasand la o parte ca inca ma apuca indignarea, pentru ca ceea ce am vazut ieri e o chestie care se intampla de cand calatoresc eu cu autobuzul – si sunt 12 ani de atunci si nu a fost prima data cand am pus la punct oameni de 2 ori mai in varsta decat mine pe astfel de motive, am stat si am facut o comparatie intre ceea ce vad la altii si ceea ce vad la noi.

O sa iau cateva exemple, ca sa va edificati:

- resurse umane:

Stefan Murgeanu zice la un moment dat ceva de sefii care contribuie la imputernicirea si dezvoltarea angajatilor. Ii raspund: “eu vreau sa ma lase sa muncesc” – e chestie de acum un an si jumatate, insa cred ca toti am avut o astfel de experienta in viata.

- educatie:

Monstrul Funeriu – de ale carui credentiale si “succesuri” academice nu ma leg, ca nu am de ce – vine si demonstreaza ca educatia romaneasca este pe butuci. De ce ar fi fost un soc acest lucru? Pur si simplu pentru ca inchidem ochii si ne uitam in orice directie, mai putin cea in care trebuie…

- Facebook

Nu stiu cati aveti cont pe FB si il mai si folositi. Eu am si il folosesc. Si ma oripilez de ce pot sa scrie unii romanasi pe peretii altor romanasi. In spiritul minunat al libertatii de exprimare, nu ii condamn. Fiecare dintre noi are dreptul sa scrie ce ii trece prin cap. Dar atunci cand nu esti in stare sa te exprimi corect si frumos, cand nu esti capabil/a sa spui ceva frumos, util, placut, mai bine joaca un solitaire, ca poate iti trece.

- autobuz, metrou, magazine, farmacii, la medic, etc. – la vie cotidienne

Nu stim cum sa ne impingem, cum sa dam din coate sa obtinem cel mai bun loc, sa apucam cea mai buna bucata, sa… sa… sa…

Sunt la fel de egoista ca oricare altul de pe strada, pe bune! Dar am niste limite.

E ca si cum cineva ne-ar da tuturor narcotice sau somnifere, care ne lasa moi si indiferenti la tot ce inseamna viata adevarata. Da, exista suferinta, foame, frica, grija. Dar exista si bunavointa, dragoste, mila, compasiune…

Trezeste-te, Romanie, inainte sa devii o tara bananiera, cu primitivi care au i-phone si blackberry! Trezeste-te, romane, inainte sa iti vinzi sufletul si mintea pentru iluzia confortului!

Sau, mai bine, ia toata sticla de pastile si lasa-ma pe mine sa traiesc!

Melania

Buna seara, natiune!

Da, sunt constienta ca am scris feedback dezlegat… Stiu, si va asigur ca nu e o eroare.

M-am intrebat adesea ce inseamna feedback si nu as putea sa explic in putine cuvinte definitorii ceea ce am invatat luand calea cea grea a comunicarii…

Vreau sa vorbesc despre feedback pentru ca mi se pare cateodata ca vorbesc intr-o lume a surdo-mutilor, iar mesajul meu nu ajunge acolo unde trebuie, nu e descifrat asa cum trebuie si, in cele din urma, i se raspunde oricum, da’ numai ce trebuie nu…

Intr-o comunicare normala, in care lumea vorbeste pe rand, iar atunci cand unul vorbeste, celalalt asculta si e atent, de obicei mesajul este captat, inteles si asumat, iar raspunsul este cel dorit.

Feedback pentru mine inseamna nu numai un raspuns tehnic calitativ si cantitativ conform cerintelor exprimate la job, ci toata gama de atitudini si sentimente transmise printr-o simpla comunicare de catre celalalt…

Ma gandesc la sensul cuvantului feed – a hrani… Cand transmiti feedback, este ca si cum alimentezi ceva. Si evident, alimentezi o relatie de comunicare cu o omleta cu de toate, buna si gustoasa (pozitiv) sau cu un iaurt expirat (negativ).

Ma aflu iar, a n-shpea mia oara, in situatia de a scrie aceasta postare pentru ca multi oameni nu pricep ce inseamna feedback. Si e iar o postare destinata in primul rand celor care considera ca sunt foarte buni comunicatori si ca ei nu mai au nevoie de altceva. Am stiri fierbinti pentru voi – aveti nevoie sa invatati sa transmiteti feedback de calitate!

Am invatat, in zilele mele de recrutare, sa ascult / citesc si sa inteleg mesajul celor cu care interactionam. De cele mai multe ori, fiind oameni de foarte buna calitate, imi raspundeau intr-un fel frumos si elegant. Am si acum exemple de “nu”, “in nici un caz”, “nici mort” si “tu faci mishto de mine” spuse atat de elegant incat m-am gandit de multe ori sa le pun intr-o carte. Am si exemple nu prea elegante din gama asta…

Din vremurile acelea, am invatat ca daca realitatea este una, iar nevoile tale ca recrutor / angajator sunt altele si se intalnesc doar accidental cu realitatea, trebuie sa faci tot posibilul ca mesajul tau sa fie onest. Iar feedback-ul trebuie luat in considerare, chiar daca nu iti place. De fapt, la mine regula e ca feedback-ul trebuie luat in considerare in special atunci cand nu iti place.

O seara faina tuturor si feedback de calitate!

Melania

Hello, World!

Imi cer scuze ca imi deranjez fidelii cititori cu asemenea balarii, dar…

Azi a fost a n-shpea mia oara cand am citit un email fara cap, coada, corp si mai ales, fara semnatura.

De-asta m-am decis sa incerc sa bag o scurta lectie de cum scrii un email cu care primitorul nu se sterge la posterior.

Sa trecem, deci, la treaba!

Situatia 1: Email catre un angajator / recrutor / orice institutie sau organism de unde soliciti ceva sau unde te prezinti ca un fitecine sa iti dea un job, un internship sau o informatie:

Subiect: scurt, la obiect, sa descrie foarte concis ce zice emailul: “Solicitare informatii”, “Aplicatie Asistent Manager” sau “Includere grup tinta”

Capul sau introducerea:

Stimata doamna director / Stimate domn director (sau orice alta uscatura de acest gen, mai ales daca nu stiti cum il / o cheama)

Ma numesc Cutaritza Cutarescu si am vazut anuntul / informatia / descrierea / prezentarea X sau am primit informatia ca … (aici bagati textul scurt si concis) … de la …(aici spuneti cine a fost eminenta care v-a transmis informatia cu pricina) …

As dori sa aflu mai multe informatii despre … (inserati subiectul) ….

Corpul sau cuprinsul:

Acilea scrieti ce vrea sufletelul vostru, cu conditia sa:

1. aiba legatura cu subiectul

2. dovedeasca ca ati citit si v-ati documentat cu privire la subiect

3. aveti ceva de oferit (daca va cautati o slujba) sau

4. aveti un motiv bine intemeiat sa solicitati ce solicitati

Sectiunea asta trebuie sa va faca sa aratati bine – mult mai bine decat aratati, de fapt si oricum, asta nu trebuie s-o stie recipientul.

Coada sau incheierea

Va multumesc pentru un raspuns rapid.

Toate cele bune!

(Asta e incheierea mea standard, dar voi puteti s-o folositi pe-aia cu stima si respect, n-am nici o problema!)

FOARTE IMPORTANT!!!

SEMNATURA:

Nume, prenume

Orice pozitie sau statut va trece prin cap, care ar putea impresiona in mod placut sau NIMIC

Telefon: fix, mobil – take your pick!

Email: cutarita.cutarescu@domeniu.ro/com/org sau cutarita@domeniu, sau cutaritacutarescu@domeniu…

NU!!! pitzipoana23@domeniu, mrmuscles@domeniu, mickeymouse@domeniu

Situatia 2: Email catre un coleg, prieten sau cunostinta… Am deschis cufarul cu comori, ca sa nu credeti ca sunt tampita sau asa…

“Buna! Ce faci?”

Da, e email… Macar a zis “buna!”…

Subiect: “maine, la 12:00″

Corp email – nimic.

Neuronul meu – confuz.

Lista ar putea continua, mai am cateva exemple, da’ cred ca daca mi-ar citi postarile, s-ar recunoaste si nu e frumos…

Ce alte reguli v-as mai recomanda? Le puteti numi “Poruncile Melaniei” si daca imi trimiteti emailuri, va rog sa tineti cont de ele:

- Sa nu scrii cu litere mari (CAPS LOCK). Nu imi place sa se tipe la mine, mai ales in scris…

- Sa nu folosesti prescurtari cretinele. Traiesc in epoca digitala, dar prefer sa citesc ca in epoca traditionalista.

- Sa nu folosesti rongleza. Cand imi scrii, scrie-mi ori in romana, ori in engleza. Mi s-a spus ca pot descifra rahaturi in mai multe limbi straine, dar nu cred ca e cazul sa verificam asta… Tu ce crezi?

- Sa nu folosesti o adresa de mail gen cele absolut interzise si neprofesioniste, daca vrei sa te iau in serios. Am avut un prof care solicita totul pe email. Multi colegi de-ai mei i-au trimis emailuri de pe adresele lor inteligente si funny, de mess… Au fost extrem de surprinsi ca au picat examenul… Hm… Oare de ce?

- Sa nu folosesti un limbaj de mahala.

Ok, inchei aici.

La comentarii, ceva mai jos, puteti sa va adaugati si voi regulile si poruncile, si poate impreuna cream un mic tratat de scris emailuri lizibile si placute ochiului primitorului.

O seara faina!

Melania